Acum citește
„Casa” – saga vietii oricaruia dintre noi, prezentata in alb si negru de Teatrul „Maria Filotti” Braila

„Casa” – saga vietii oricaruia dintre noi, prezentata in alb si negru de Teatrul „Maria Filotti” Braila

1454589_683881724963565_59838434_n

Ce faci atunci cand ajuns la a doua tinerete realizezi ca implinirea personala se invarte in jurul unui singur obiectiv? Ca lumea iluzorie pe care ti-o creezi in jurul acestuia, cu toate aspiratiile de mai bine, se sfarama in mii de bucati, o data cu epuizarea fiecarei variante de sprijin la care apelezi. Cand cei pe care ii consideri cele mai apropiate persoane din viata ta cauta fel de fel de pretexte pentru a nu fi langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie? Oare nu ai si tu o parte din vina pentru acest lucru?
Desi ne poate lasa cu un gust amar, pe fondul oricaror esecuri personale de care a avut parte fiecare dintre noi, „Casa”, piesa adaptata dupa un text rusesc scris de Evgheny Griskovet, a carei premiera s-a jucat in seara aceasta pe scena teatrului brailean „Maria Filotti”, raspunde la toate aceste intrebari, in lumini de alb si negru ale purului adevar care ne inconjoara.

Sanziana Stoican, tanara si talentata regizoare a acestui minunat spectacol teatral, a stiut sa exploreze atat culisele societatii actuale, pentru care o casa reprezinta atat un mijloc de implinire, invidie si frustrare, si ceva ce se poate lasa mostenire celor ce vin din urma; cat si nuantele distributiei de exceptie a piesei.

Alin Florea se afla la momentul rolului carierei sale de pana in prezent. Sensibil, meditativ, intelectual, da viata personajului Igor care, cuprins toata viata de dorinta de a-si realiza o casa, desi el insusi refuza aceasta idee la inceput, se confrunta cu nesustinerea prietenilor ( roluri jucate de Emilian Oprea, Liviu Pintileasa si Valentin Terente), crizele adolescentine ale fiicei sale ( Corina Bors), preocuparile pentru a-si realiza propria cariera a fiului sau si propriile aspiratii ale sotiei sale ( Ramona Ganga). Asa cum probabil fiecare dintre noi s-a confruntat cu demascarea celor pe care ii considera prieteni si pe care de multe ori se bazeaza, Igor ramane dezolat de modul in care este refuzat de prietenii sai, mai bogati sau mai saraci decat el, cu tot felul de interese ascunse, din motive care de care mai stupide. Si la fel cum se intampla in viata de zi cu zi, cei care il sustin sunt persoanele mai putin avute, socrii sai (personaje interpretate de Liliana Ghita si Razvan Exarhu). Incercarile de a obtine sprijinul financiar si moral de care Igor are nevoie pentru achizitionarea casei sunt asemanate unor camasi pe care le schimbam zi de zi, pana ce nu ne mai ramane nici un as in maneca.
In final, insa, descoperim ca Igor este o persoana obisnuita sa aiba tot ce isi doreste. Atat de obisnuita cu aceasta idee, incat casa dorita este o fixatie care nu il lasa sa vada si alte optiuni.

Vezi și

Noi va invitam la teatru, pentru a descoperi cine sunteti cu adevarat, ce aspiratii aveti in viata si care este cel mai inteligent mod de a le transpune in realitate, intr-o saga a vietii noastre, a tuturor. Urmatoarea reprezentatie a piesei va avea loc sambata, 30 noiembrie, cu incepere de la orele 18.00.

Care este reacția ta?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.

Acest site utilizează Akismet pentru a reduce spam-ul. Aflați cum sunt procesate datele din comentariile dumneavoastră.

Derulați în partea de sus