Interviu in exclusivitate cu exuberanta actrita Narcisa Novac ( Teatrul „Maria Filotti” Braila) – „Un rol este cea mai frumoasa lumina pe care esti privilegiat sa o traiesti”

Haioasa, plina de sex-appeal, de inocenta si de un munte de talent, Narcisa Novac, actrita Teatrului brailean „Maria Filotti” demonstreaza ca a te dedica meseriei de actor poate fi cea mai desavarsita arta a vietii.
Pe Narcisa Novac am remarcat-o in rolul din piesa „Camera albastra„, montata in regia lui Chris Nedeea, unde rolul ei era contrar modului de a fi al femeii Narcisa. In prezent artista lucreaza de zor pentru un nou rol frumos, in premiera acestei luni de la Teatrul „Maria Filotti”, „Leonce si Lena„.
Pentru ca povestile frumoase trebuie si merita impartasite, Narcisa Novac a acordat un interviu in exclusivitate revistei Star Gossip Magazine, in care am vorbit despre revelatii artistice, prietenii si experiente frumoase, de viata sau de scena.

Buna, Narcisa! Pentru inceput, spune-ne care a fost cea mai mare implinire a ta pe 2013?

Sper sa nu fi fost anul trecut chiar cea mai mare implinire, ca nu-s pregatita sa ma mut la tara sa cresc via si gospodaria…desi s-au impletit destul de bine 🙂 Am muncit si am calatorit destul de mult si din motive profesionale, dar si personale, si le multumesc tuturor celor care m-au ajutat sa am cel mai frumos an si cea mai frumoasa vacanta, incepand cu Teatrul Maria Filotti care mi-a schimbat “vacanta” in “concediu”.

Ce ti-ai propus in plan profesional pentru 2014?

Despre 2014 consider ca va fi unul din anii foarte buni ai teatrului nostru, stiind planul managerial foarte bine pus la punct al domnului director, Lucian Sabados. Asa ca treaba mea e usoara, imi doresc sa fac parte cu succes din aceasta stagiune. Da, unele intalniri fac ca lucrurile sa fie mai usoare.

Care a fost cea mai inedita experienta scenica prin care ai trecut pana acum?

Bineinteles ca am mai multe povesti, de la penibile, amuzante, revelatoare, de evolutie si altele, dar prima la care m-am gandit a fost o patanie amuzanta dintr-un spectacol pe care l-am jucat in deplasare. Sortii nu ne-au prea ajutat cu o gestionare buna a timpului de repetitie si, fiind in graba, am hotarat sa nu mai trecem chiar prin toate situatiile de lumina. Fatal. Fatal ce ne-a facut sa ne intalnim in timpul reprezentatiei cu unul din cele mai profund negre hebluri de pana atunci. Ne-am blocat pe scena si am inceput sa orbecaim debusolate, poate, poate, reusim sa gasim spatiul din culise. Normal ca ne-a prins publicul orbecaind de zici ca ni s-a luat brusc vederea si fara baston nu stii unde e trecerea de pietoni :)) Mai are sens sa mentionez ca publicul era strain? Hai ca nu putem presupune ca nu s-ar simti in orice limba a pamantului adevarul si penibilul situatiei de a fi devenit liliac.

Care a fost momentul in care ti ai dat seama ca teatrul este pentru tine? Ce inseamna teatrul pentru tine in plan personal?

Hahaha, care e numarul de pagini pe care il aveti stabilit pentru interviul asta? 🙂 In fiecare zi de repetitie ii multumesc lui Dumnezeu. Imi raspunde cumva meseria asta ca e pentru mine sau ca eu sunt pentru ea. Mama a vrut sa incerc la actorie si in perioada liceului, din orice motive ar fi avut. Din primul moment de admitere am stiut ca asta vreau sa fac, fara sa fi cunoscut foarte multe amanunte. Si cand inteligenta emotionala isi gaseste drumul, nu ai cum sa nu accepti ca acolo e si nervul, dar si linistea ta. Iti multumesc, mama, ca ai simtit asta in tine si ca mi-ai transmis-o si mie!
In plan personal? Intrebarea e daca ies la cumparaturi si cer altfel un kilogram de cartofi? Da, in anumite zile, da, si e in interdependenta. Daca vanzatoarea imi spune toata drama ei de dinainte sa-mi aleg cartofii, atunci nu mai vreau sa aflu mai mult. Sunt foarte analitica in detalii. De asta am nevoie de regizor. Cand joci un rol, e cea mai frumoasa lumina pe care esti privilegiat s-o traiesti. Cand nu e, e foarte amuzant sa te poti privi din afara suferintei datorata lipsei lui. Dar nu poti. Si suferi cu toata fiinta cu care ai fi ars de la lumina.

Ce diferente consideri ca exista intre tinerii din generatia ta care au absolvit Facultatea de Teatru si cei care se pregatesc acum de examen?

Nu cred ca-s diferente mari. Sau poate ca deloc. Sau poate ca noi inca mai avem de invatat fata de ei. Sau poate ca si ei mai au inca de inteles lucruri. Dar cred ca te referi la traiectoria profesionala. Mda. E problematic. Noi chiar am avut foarte mare noroc si am avut marea onoare sa crestem printre gleznele unor oameni care, la un moment dat, ne-au vazut ca nu mai suntem de o schioapa, ba mai mult, ca dorinta ne-a crescut si ea ca a altora in 10 ani, dar cu indarjirea de a reusi si a exista in teatrul nostru. Si atunci am reusit sa intram in aceasta trupa, la care visam si despre care inca ne uimeste ca ne-a iubit si primit ca egali. Da, din punctul asta de vedere, eu iar nu am decat de multumit. Cat despre o reteta a ce trebuie sa faci dupa ce termini, nu exista.

Mentorii, colegii, spectacolele si-au pus amprenta?

Foarte mult. Si le multumesc tuturor. Dar din meseria asta atat de intima nu cred ca ai cum sa iesi “nesifonat”. Da, astept si imi plac oamenii si intalnirile care ma fac sa vad altfel, sa simt, sa cred si sa inteleg altfel, in diferite procese. Desi m-am agitat destul de mult cu inconvenientele facultatii, am inteles si de aici multe. Desi am auzit vestitul “mai bine sa nu faceti teatru”, n-am reusit sa inteleg la ce se refera de fapt; asta pana de curand. Chiar se intampla lucruri care sunt reprezentate de propozitia asta si chiar cred ca trebuie sa fii intr-un fel ca sa nu te lasi. Si de la colegi am prins multe. Si din lucru, si din particular. Mai dureros, mai dezamagitor, dar asta face ca lucrurile sa coste. Iar spectacolele..si cele in care nu joci lasa urme mari. Si as putea sa dau multe exemple.

Ai simtit vreodata ca poate nu e locul tau pe scena? Ca poate ar fi mai bine sa renunti?

O sa va povestesc una din recentele mele discutii. Mai cititi un pic, undeva tot ajung 🙂 Discutam despre artistii care raspund “altceva nu stiu sa fac”. Din fericire, viata iti arata in foarte multe feluri ca poti face altceva, oricand. De la cele mai tragice scenarii, pana la cele mai fericite. La fel ca “fac asta foarte bine”, e discutabil. Ca “nu stiu sa fac altceva mai bine”, e la fel de discutabil si e si jenant, pentru ca te omori de buna voie. Asa ca o sa va raspund sincer, desi acum era un moment bun sa zic si eu ca altceva nu stiu sa fac.
Bineinteles ca sunt momente in care nu numai ca iti zici ca ar fi mai bine altfel, dar poate ai si face-o bine. Putem chiar sa simtim la un moment dat ca nici nu ne inselam sufletul daca alegem altceva. Dar, in final, e ca in dragoste. Daca seara, cand pui capul pe perna, nu te gandesti la teatru, atunci e clar ca ar fi bine sa incerci si altceva.

Care e rolul cel mai apropiat de sufletul tau?

N-o sa ma refer la ce am jucat deja. O sa dau doua exemple. Primul, recent, a fost formulat asa: vreau sa joc o gagica atat de puternica, incat sa fac publicul sa simta ca plang si urlu inauntru, dar sa nu pot sa plang. Al doilea exemplu, din facultate inca: imi doresc sa joc Hamlet. Adica Hamlet, nu Ofelia. Nu stiu cine ar vrea sa si faca asta, mai ales ca nici in facultate profesorii nu s-au aratat la fata ca la minunea icoanei plangatoare. Dar o sa-mi ramana-n suflet undeva, cine stie?

Care ar fi planurile tale pe termen scurt?

Vezi și

Teatrul Național din Timișoara anunță punerea în vânzare a biletelor pentru spectacolul THE INFERNAL COMEDY de Michael Sturminger, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich

Lucrez la Leonce si Lena, in regia lui Vlad Cristache, care o sa aiba premiera la finalul acestei luni si pentru care imi doresc sa reusesc sa-mi fac treaba foarte bine si sa castigam toti din provocarea pe care mi-a lansat-o Vlad. Mai lucrez la un proiect independent, in regia lui Septimiu Stoica. Va avea premiera in februarie. La Septimiu, toti avem roluri cu care nu ne-am mai intalnit si suntem foarte curiosi si entuziasti sa vedem ce o sa iasa. Vrem sa ne jucam, dar sa si iasa bine. Nu va ramane decat sa ne vedeti.

In ce mod consideri ca a evoluat Teatrul Maria Filotti in ultimul timp? Ce ti-ai dori ca actrita sa se intample mai mult in aceasta institutie?

Teatrul Maria Filotti a avut dintotdeauna o trupa foarte buna. In ultimul timp, dupa o perioada nefasta destul de lunga, trupa foarte buna are si un manager cel putin pe masura. Domnul Sabados a ajuns foarte pregatit in acest teatru si deja se intampla lucruri la care noi poate ne gandeam acasa, si poate nici acolo nu mai aveam sperante. De la regizorii foarte buni, care au lucrat deja, lucreaza si vor lucra, pana la modificari tehnologice si imbunatatiri de spatii, de a face teatrul asta si mai frumos, daca va puteti imagina. Suntem pe un drum foarte luminos, asa sa fie mult timp de aici inainte!

Care este relatia ta cu succesul? In ce mod s-a schimbat atitudinea ta fata de meseria de actrita?

Suntem veri indepartati, asta stiu. Am auzit tot felul despre el, da’ pana nu dau nas in nas in confruntare, nu-mi place sa-l vorbesc. Si public. Nu se face. Cand l-oi intalni, si sper ca nu la vreo inmormantare, o sa am totusi cateva lucruri sa-i zic. Da’ sincer, ca-ntre rude.
Ce sa zic..in orice ai de facut alegeri. Eu inca ma mai gandesc la ele.

Cum te vezi tu mai departe? Care sunt asteptarile tale de la tine insati? Ce mai ai de dat?

Nu cred ca ajungi sa nu mai ai lucruri de dat, mai ales in conditiile in care fiecare om te provoaca intr-un fel sau altul sa dai ceva, orice. Si cand mori, dai sufletul, deci nimic nu e gratis. Si nici nu cred ca poti sa dai mereu la fel. Deci vorbim despre variatii pe temele cunoscute. Multe sunt de dat. De la cele care s-au dat, la reinterpretari, la imbatatul care te face sa crezi ca nimeni n-a mai facut-o asa :))

Ce mesaj doresti sa adresezi publicului brailean?

Publicul brailean este inteligent si din asta chiar avem de castigat toti. Atat am de zis: foarte rar mi-e frica sa joc acasa.