Interviu in exclusivitate cu nonconformista actrita Diana Cavallioti – „Sunt mandra de generatia mea si o consider ‘revolutionara’, la cel mai poetic nivel care a existat in Teatrul si Filmul romanesc”

Daca succesul ar avea o definitie, acesta ar insemna talent, ambitie, pasiune si un stil unic. Daca succesul ar avea un nume, cu siguranta acesta ar fi Diana Cavallioti. Trecand cu o foarte mare lejeritate de la teatru la film si apoi la teatru independent si cu abordari proprii ale rolurilor incredintate, Diana Cavallioti si-a creat deja un loc in elita noii generatii de actori de renume si nivel national.
Pe Diana am remarcat-o in „Amintiri din epoca de aur„, serie cinematografica ce descrie perfect societatea de dinainte de ’89, apoi ne-a pus pe ganduri despre adevarata insemnatate a iubirii in piesa „Iluzii” a Teatrului Act, si am regasit-o in rolul Zoe Trahanache ( „O scrisoare pierduta„), ce s-a potrivit manusa gratiei, sensibilitatii si aerului boem al artistei.
In prezent, Diana Cavaliotti face succes la Godot Cafe din Bucuresti, in piese actuale, fie ele comedii sau drame, impreuna cu colegii sai de generatie, Andreea Vasile, Tudor Istodor, Andi Vasluianu, etc.
Noncoformista actrita a acordat in exclusivitate un interviu revistei Star Gossip Magazine in care am vorbit despre toate, din teatru si din viata.

Buna Diana, si bine te-am gasit pe la noi! Pentru inceput, spune-ne cum a fost sa lucrezi cu actorii de la Teatrul Maria Filotti Braila la „O scrisoare pierduta”, ce diferente ai descoperit intre echipa de la Braila si cea de la Ploiesti si ce a insemnat pentru tine rolul lui Zoe Trahanache?

Ma bucur enorm ca am ocazia sa va salut si, desi as vrea sa pot sa o iau sistematic si sa va povestesc toata aceasta experienta minunata de care am avut parte in Braila, nu pot. Lucrurile frumoase nu se pot povesti. Dar daca tot m-ati intrebat, ceva tot trebuie sa va spun. Zoe Trahanache este lectura unei iubiri, si nu cred ca exista o varsta mai potrivita pentru a intelege aceasta iubire decat cea pe care o am acum. (si peste 3, 4 ani v-as raspunde exact la fel). M-am armonizat excelent alaturi de colegii din Braila si asta pentru ca sunt extraordinar de generosi, de plini de entuziasm si au o adevarata placere de a lucra. E cumva un aer proaspat de primavara, care adie in aceasta echipa si care mie mi-a dat aripi.

Cum a început totul? De unde pasiunea ta pentru actorie? Unde te regasesti cel mai mult: in teatru, in film sau in seriale de televiziune?

A inceput atat de devreme, ca nu prea imi aduc aminte cand a inceput sau cum si de ce. Stiu doar ca mai aveam o varianta de rezerva: sa ma duc in spatiu si sa imi gasesc ceva de lucru pe acolo ca astronaut. Dar am ramas la prima varianta si inca nu regret. 🙂 Ma regasesc perfect exact acolo unde lucrez, nu conteaza daca e platou de filmare, scena unui teatru sau a unui cafe-teatru.

Care este cel mai dificil lucru de atins pe scena sau pe platourile de filmare?

Publicul. Daca ajungi sa il atingi cu ceva si sa nu plece exact asa cum a venit, e cea mai mare bucurie.

Actorii trebuie sa isi iubeasca intotdeauna personajul?

Eu nu adopt in general atitudinea care vine odata cu ‘trebuie’ si nu stiu ce fac ceilalti colegi ai mei, dar in general nu cred ca exista o reteta in acest sens. Nimic nu trebuie. Eu ajung sa imi iubesc personajele mult dupa ce ne-am cunoscut. Niciodata nu e un coup de foudre, e o intensa tatonare si o analiza obiectiva a ceea ce voi ajunge sa prezint in fata spectatorilor.

Care a fost cel mai remarcabil proiect in cinematografie pe care l-ai realizat pana acum si care te-a marcat pe plan personal?

Amintirile despre proiecte pentru mine sunt legate in primul rand de oamenii cu care am lucrat. Si in acest sens, cred ca cea mai frumoasa experienta am avut-o alaturi de regizoarea Anca Damian, cu care am filmat doua lungi metraje, „Intalniri Incrucisate” si „O vara foarte instabila”. Si nu pot sa nu amintesc si de „Amintiri din Epoca de Aur” in regia lui Cristian Mungiu, un film care a ajuns la inima multor spectatori.

Ce iti ocupa timpul cand nu joci in film sau pe scena?

Muzica si cartile in cea mai mare parte a timpului. Si promovarea spectacolelor pe… Facebook 🙂

Cine este Diana Cavallioti, dincolo de ecran? Ce nu stie lumea despre tine si ai vrea sa afle?

Grea intrebare. Diana Cavallioti are un catel viteaz pe nume Mura si ar vrea sa fie primavara tot timpul. Asta raspunde la cele mai multe intrebari despre cine sunt si ce imi place sa fac. Cred…

Faci parte dintr-o generatie foarte cool de actori. Care poti spune ca ar fi varfurile actoricesti din generatia ta?

Sunt foarte multe varfuri! Extraordinar de multe. Si asta ma face sa fiu foarte de mandra, pentru ca fac parte dintr-o generatie nu doar cool, ci si extraordinar de talentata, care se lupta in niste conditii greu de imaginat. Ce e insa foarte trist in acest context este faptul ca desi avand aceste date, exista mai mult timp pentru a se vorbi despre cum Generatia de Aur nu mai poate fi vreodata egalata, decat despre Tanara Generatie care lupta cu un sistem defect si cu o mentalitate degradata de cancan-isme. Si multe din aceste varfuri se tocesc poate, sau poate nu au resursele necesare sa lupte in continuare. Suntem insa o Generatie care nu poate fi trecuta cu vederea, oricate piedici ar fi. Spun inca o data ca sunt mandra de generatia mea si ca o consider ‘revolutionara’ la cel mai poetic nivel care a existat in Teatrul si Filmul romanesc.

Ai avut ocazia sa cunosti, sa lucrezi sau sa joci alaturi de nume mari. Spune-ne cate ceva despre cei care te-au impresionat mai mult, fie din punct de vedere profesional, fie din punct de vedere al caracterului si al relatiilor interumane.

Vezi și

Dialog Festivalier la Ploiești | COSTINELA UNGUREANU : „Gândește-te la Africa este o poveste de viață. O poveste puternică și cutremurătoare.”

Am debutat in regia lui Lazlo Bocsardi, alaturi de Sorin Leoveanu, Coca Bloos, Marius Stanescu, Florin Zamfirescu in spectacolul „Hamlet”, la Teatrul Metropolis, cu rolul Gertrude. Am vrut sa dau aceste detalii pentru ca pentru mine acest inceput a fost scoala de care am avut nevoie. Si a fost doar inceputul. Nu o sa imi gasesc probabil niciodata cuvintele de multumire pentru toti actorii si regizorii de la care am invatat sa stau in fata publicului si sa le spun povestea mea. Si nici nu pot aminti pe unii si sa ii neglijez pe ceilalti. Sunt legata insa sufleteste de regizorii cu care am avut sansa sa lucrez. M-as intoarce oricand sa o iau de la capat in orice conditii alaturi de ei.

In acest moment esti freelancer. Nu este totusi si un oarecare risc sa lucrezi in actorie pe cont propriu?

Asa cum am mai spus, generatia noastra invata din momentul in care iese din scoala, sa mearga pe sarma. Fiecare cum poate. Nu cred insa ca sta cineva sa se gandeasca la riscuri. Eu, cel putin, refuz sa ma gandesc mai departe de ziua de azi. Nu are nici un sens sa imi pun singura bete in roate.

Cat de pretentioasa esti cu tine insati, pe o scala de la 1 la 10?

De la 1 la 10. Depinde. Ma incadrez la fiecare punct cred, in functie de ce anume cerinte imi inaintez.

In ce productii te putem vedea in prezent? Ce fel de proiecte ti-ar placea sa realizezi pe viitor?

Va astept cu drag in Bucuresti, la Teatrul Act, cu spectacolele „Iluzii” si „Contracte”, la Teatrul Metropolis cu spectacolele „Love Stories” si „Tarul Ivan isi schimba meseria”, la Teatrul National cu spectacolul „Nebun din dragoste”, la Godot Cafe-Teatru cu spectacolele „Niste Fete”, „Cupluri” si „Femei in Miscare” si nu in ultimul rand la Braila si Ploiesti cu spectacolul „O scrisoare pierduta”. Si in curand… o surpriza pentru cei care vin acasa si vor sa vada un serial bun 🙂

Ce mesaj doresti sa adresezi cititorilor nostri?

Va multumesc pentru ca ne dati voie sa crestem alaturi de voi! Sper sa ne vedem cat mai des. Si atunci cand nu ne vedem, sa nu uitam sa ne bucuram!