EXCLUSIV! INTERVIU : OANA PREDESCU – „Musicalul de calitate se poate face numai cu un anumit tip de actor, si anume actorul total.”

Cu certitudine, musicalul „Familia Addams” de la Teatrul Excelsior, in regia maestrului Razvan Mazilu, este unul dintre cele mai bune, creative, complexe si must-seen spectacole de nivel national din aceasta stagiune.
Si cum sa fie altfel cand, dincolo de dark humor si black mood, distributia de exceptie, textele bine punctate, mesajul de iubire, toleranta, acceptare a diferentelor; costumele impresionante, coregrafia si momentele muzicale a la carte stralucesc la propriu.
Stam de vorba astazi cu talentata si misterioasa Oana Predescu, una dintre cele doua actrite alese pentru rolul emblematic feminin din aceasta productie, Morticia Addams.

Buna, Oana, si bun venit in cadrul Star Gossip Magazine! Sunteti in plin succes, la Teatrul Excelsior, cu musicalul de exceptie, “Familia Addams”. Ce inseamna pentru tine cu adevarat acest musical, cat de greu a fost castingul si cat de dura a fost perioada de repetitii?

Lucrul la “Familia Addams” a insemnat o experienta unica pentru mine, sub toate aspectele: de la perfectionarea mijloacelor (voce, miscare corporala), la adaptarea stilului de joc actoricesc necesar unui astfel de spectacol. Musicalul de calitate se poate face numai cu un anumit tip de actor, si anume actorul total, capabil sa abordeze partituri vocale complexe, capabil sa retina fraze de miscare elaborate si, foarte important, pregatit sa-si calibreze stilul de joc la cerintele aproape matematice ale libretelor. M-am straduit pe cat de mult am putut sa fac fata acestor rigori.
Castingul s-a derulat in doua etape. Prima etapa a constat in testarea calitatilor vocale. Dupa prima etapa, Razvan Mazilu a ales aproape 20 de actori din colectivul Teatrului Excelsior. Ulterior, s-a organizat un workshop de pregatire muzicala, condus de Maria Alexievici. Ca etapa finala, ni s-a cerut sa invatam unul sau mai multe songuri din “Familia Addams” pe care sa le prezentam, in vederea definitivarii distributiei. Eu am avut de invatat unul dintre songurile Morticiei, pe cel al lui Wednesday si pe cel al lui Alice Beineke. Am ramas pe Morticia.
Perioada de repetitii a fost destul de lunga, aproape trei luni de pregatire constanta – canto cu Maria Alexievici, incalzire fizica prin yoga si lucrul minutios la coregrafii alaturi de Monica Petrica si, evident, constructia scenelor, lucrul la personaj, tot ce presupune ridicarea spectacolului alaturi de Razvan Mazilu. As spune ca a fost o perioada intensa, nu neaparat extenuanta. Placandu-mi foarte tare tot procesul, nu am resimtit oboseala, am incercat sa-mi tin mintea ocupata cu ce am de facut.

Cum a fost sa lucrezi cu un regizor-maestru, asa cum este Razvan Mazilu?

Perfect. Incep atat de abrupt pentru ca sunt inca sub impactul aceste intalniri magice. Nu stiu in ce masura sunt indreptatita sa emit judecati de valoare, dar, pentru mine, Razvan Mazilu nu este doar regizor sau coregraf, este un creator de teatru pentru ca vede dincolo de ce vad ceilalti. Reuseste sa scoata din fiinta ta artistica acele lucruri de care tu nici macar nu aveai habar ca dispui, atat de frumos stie sa lucreze cu actorii. Este de o rigoare si de un profesionalism cum rar intalnesti, are o atentie uluitoare la detalii si nu prea iti da de ales – te obliga sa-ti depasesti conditia, sa fii mai bun. Mi-am dorit sa lucrez cu el de cand am intrat la facultatea de teatru si visul mi s-a indeplinit. Ii sunt recunoscatoare.

Ce trasaturi poti spune ca ai imprumutat din personalitatea ta Morticiei si ce trasaturi ai “furat” de la ea in plan personal?

Foarte interesanta intrebare. Am incercat sa atribui Morticiei un soi de pretiozitate amuzanta, o anumita sobrietate comica si o parte din umorul pe care eu il gust. Cat despre ce am “furat” de la ea, cred ca un plus de feminitate si de senzualitate. In viata reala, am o componenta pregnanta de tomboy, nu prea sunt in largul meu in ipostaza feminina pura, iar Morticia m-a ajutat cumva sa mai descopar cate ceva despre mine. In aceasta privinta, tin sa-i multumesc in mod special Monicai Petrica pentru rabdarea si atentia cu care mi-a observat si corectat in detaliu fiecare gest si fiecare ipostaza corporala.

De ce crezi tu ca publicul din Romania este atat de atras de musical? Ce are musicalul special fata de celelalte tipuri de productii?

Publicul din Romania incepe sa guste acest tip de spectacol pentru ca se fac tot mai multe productii bune, care se apropie de standardele celor londoneze sau de peste ocean, majoritatea apartinandu-i lui Razvan Mazilu, care a reusit prin spectacolele care ii poarta semnatura sa impuna un anumit nivel de calitate.
Musicalul este o specie foarte complexa pentru ca necesita o pricepere aparte din punct de vedere regizoral si actoricesc, se poate realiza doar cu oameni performanti, stapani pe vocea si pe corpul lor. In plus, este nevoie de o perioada lunga de repetitii, de bugete consistente de productie, de antrenori vocali si de miscare, dar si de o echipa inchegata care sa functioneze asemenea unui mecanism bine pus la punct. Daca unul dintre aceste ingrediente lipseste, rezultatul poate fi un fiasco. Dar daca totul se materializeaza, atunci spectacolul poate fi un regal. Este normal ca publicul sa guste o astfel de productie pentru ca vine la pachet cu o poveste, cu songuri, cu dans, cu actorie, este captivanta vizual, te tine atent in scaun si iti doresti sa nu se mai termine.

Revenind la mediul tau originar, teatrul pur, consideri ca teatrul te-a ales pe tine sau invers?

De cand eram mica mi-am dorit sa fiu actrita, desi nu am verbalizat acest lucru o lunga perioada de timp. In liceu, am intrat in trupa de teatru a Colegiului National “Ienachita Vacarescu” din Targoviste, cooptata fiind de profesorul de muzica, Matei Bogdan, care era si coordonator al trupei de teatru. M-a observat si mi-a dat sa joc un rol comic de compozitie. Eram un barbat batran si plin de cusururi. Mi-a placut foarte mult, prestatia mea a fost apreciata de colegi si de profesori, dar, nu stiu din ce motiv, am iesit din trupa. Am dat la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Eram deja anul intai de master acolo, cand am decis sa incerc la teatru, la UNATC, datorita unei persoane foarte apropiate si dragi mie care, intr-o zi, a vazut o inregistrare prafuita cu acea piesa de teatru in care eu am jucat in liceu. Mi-a spus fara drept de apel ca trebuie sa dau la teatru. A avut asa o forta de convingere incat am dat. Mi-am zis ca, daca nu intru din prima, nici ca mai incerc. Am intrat din prima, la clasa d-lui profesor Adrian Titieni, un adevarat mentor pentru mine. Cam acesta a fost parcursul meu. Nu stiu daca teatrul m-a ales sau invers, pot sa spun cu certitudine ca in mine a existat o dorinta enorma sa fac aceasta meserie dar, daca nu as fi intalnit oamenii potriviti, dorinta s-ar fi transformat in regretul ca nu am incercat.

Care a fost rolul ce pana acum ti-a adus cea mai mare bucurie? Dar cel care te-a provocat cel mai mult din punct de vedere al constructiei?

Morticia Addams mi-a adus cea mai mare satisfactie pana acum, si nu ma refer strict la ce fac eu in acest rol, ci la toata experienta traita alaturi de Razvan Mazilu si de echipa pe care a adus-o special pentru acest proiect: Monica Petrica, Maria Alexievici, Lucian Ionescu, Matei Hotaranu, Sabina Spatariu, Andrei Sova, Octavian Mardale, Alexei Turcan (sper sa nu fi uitat pe nimeni). Toti sunt oameni minunati, profesionisti desavarsiti si a fost o mare bucurie sa lucram impreuna. In plus, spectacolul “Familia Addams” a avut ecouri foarte bune, parerea unanima a celor care au venit sa-l vada este mai mult decat magulitoare pentru mine ca actrita si ca membru al distributiei.
Cat despre rolul care m-a provocat cel mai mult, as putea spune ca au fost mai multe, aproape toate pentru ca nu am avut parte pana acum, spre norocul meu, de partituri simple. Cumva, toate m-au obligat sa ies din din zona de confort, sa-mi pun mintea si sufletul la contributie.

Cum te simti in marea Familie Excelsior? Ce lucruri va unesc cel mai mult acolo?

Am avut o mare sansa sa intru in colectivul Teatrului Excelsior, acum doi ani. Am jucat mult, am intalnit oameni deosebiti, iar colegii mei sunt ca o familie pentru mine. Pe langa faptul ca toti sunt talentati si speciali, dispun de un lucru esential si anume de calitate umana. Intr-o meserie a orgoliilor, a ambitiilor si a competitiei acerbe, cum poate este si normal sa fie, in acest grup stim sa trecem cu prietenie si serenitate peste aceste lucruri. Am legat prietenii, comunicam deschis, ne bucuram de fiecare zi petrecuta la lucru, intelegem ca de performanta celuilalt depinde si performanta personala.
Tin sa multumesc Teatrului Excelsior pentru efortul constant pe care il face de a aduce productii noi, regizori care au multe lucruri de aratat in peisajul teatral actual si pentru felul in care stie sa mentina acest colectiv unit.

Vezi și

GALA UNITER 2023 | RADU POPESCU : „Cred că e important ca un premiu să țină cont atât de mesajul pe care alegerea îl transmite, cât și de efectele ulterioare ale premiului pentru echipa care a lucrat la producție.”

Exista viata dupa teatru? Ce te bucura in cotidian?

In putinul timp liber pe care l-am avut la dispozitie in ultima vreme, cel mai mult ma bucura intalnirea cu oamenii apropiati mie. Imi place sa stam, sa povestim, sa ne amintim lucruri si sa ne distram in felul nostru. Imi plac board games-urile, sunt fana snooker, dar cinema-ul ma pasioneaza cel mai tare. Ma uit la filme, pe unele le revad pentru a nu stiu cata oara.

Care este cea mai mare nazuinta personala actuala?

Sa raman sanatoasa, sa am putere de munca, sa cunosc oameni care sa ma inspire si care sa ma ajute sa evoluez.

Pe final, transmite un gand cititorilor Star Gossip Magazine si, spune-ne de ce ar trebui sa venim sa vizionam Familia Addams?

Ma bucura demersul dumneavoastra de promova oameni din lumea teatrului si de a aduce in atentia cititorilor ce se mai intampla nou pe scenele din Bucuresti si din tara. Le doresc sa vina la teatru si sa fie conectati la lumea culturala din Romania. Cat despre “Familia Addams”, pot spune celor care inca nu au avut ocazia sa-l vada ca vor iesi altfel din sala de teatru, vor fi modificati si cu siguranta vor povesti si altora despre el pentru ca acest spectacol are, asa cum spunea Stanley Kubrick vorbind despre cinema “a sense of wonder”, reuseste sa te poarte intr-un univers aparte, sa te faca sa razi in hohote, sa te emotioneze si sa te faca sa revii la fel de dornic si de entuziast ca la inceput.
Va multumesc!