
Fashion Editor la Daily Magazine. Fashion & Costume Designer, Personal…
Percepția asupra luxului s-a schimbat și în modă iar GUCCI anunța în vara anului trecut lansarea primei colecții realizată din materiale reciclate, fibre organice și cât se poate de bio.
Surpriza lor pentru acest sezon a fost colaborarea cu brandul de haine outdoor The North Face și promovarea acesteia pe TikTok și Instagram.
The North Face nu este la prima asociere cu nume mari din fashion, ei colaborând în anii trecuți cu Supreme, Sacai sau MM6 Maison Margiela. Linia colecției se regăsește perfect în aerul anilor ’70 iar imprimeurile și monograma Gucci fac din jachetele The North Face adevărate „power items” în acest sezon.
Lookbook-ul și campania video imaginează o vacanță în Alpii Elvețieni redată perfect în imagini cu grupuri de modele purtând haine minimaliste, tehnice, fashion și foarte 70’s. Alături de accesoriile de bază se integrează și geantă de umăr Jackie 1961, recent relansată și unul dintre cele mai bine vândute produse ale casei italiene.
Asocierea celor două branduri fac din Gucci un brand mai accesibil și perfect adaptat lumii actuale iar Alessandro Michele, directorul de creație al brandului consideră că între modă și funcționalitate nu există bariere: ”frumusețea trebuie să fie funcțională iar funcționalitatea în modă este mereu frumoasă!”
Care este reacția ta?

Fashion Editor la Daily Magazine. Fashion & Costume Designer, Personal Stylist.