De vorbă cu…. Catinca Tăbăcaru: Arta prin ochii unui galerist

Catinca Tăbăcaru Gallery este una din cele mai noi expoziții din București, dar, cu toate că galeria a avut până acum doar două expoziții, asta nu înseamnă că este deținută de un galerist fără experiență. Am rugat-o pe Catinca Tăbăcaru să ne povestească câte ceva din experiența ei cu arta și bineînțeles că ne-a oferit și un mic teaser pentru proiectele ce urmează să fie expuse în cadrul galeriei. Expoziția curentă, ”mud & butterflies”, este una dintre cele mai interesante de până acum, nu doar prin poveste, ci și prin piesele expuse, și poate fi vizitată pe Strada Mexic nr. 1.

(Imagine de la deschiderea galeriei ”Catinca Tăbăcaru”, sursa: Catinca Tăbăcaru Gallery)

Bună, Catinca! În primul rând, felicitări pentru prima expoziție din cadrul galeriei tale, a fost excepțională și foarte bine pusă la punct. Să începem acest interviu prin a o prezenta pe Catinca publicului: cine este ea? Care sunt lucrurile de care este pasionată, în afară de artă? Ce o inspiră?

C.T: Mulțumesc, Andrei. Foarte drăguț din partea ta pentru invitație. Cine sunt eu? Nu e asta una din întrebările pe care ni le punem toți înșine de multe ori? Știm cu siguranță că nu suntem anumite tipuri de persoane. Eu, de exemplu, nu sunt genul de persoană care să mintă. Și, pe de altă parte, știm că avem anumite trăsături. Eu, de bine de rau, sunt o persoană insațiabil de optimistă. Dar, per total, este mai dificil să mă descriu. Sunt diferită pentru toată lumea. Parteneră, fiică, soră, prietenă, ”parteneră în crimă”. Iubesc foarte multe lucruri și foarte multe persoane. Cred că toți o facem. Deci cine sunt? În momentul de față, sunt prezentată în ochii cititorului ca fiind o persoană ce deține o galerie de artă și care își iubește artiștii; ca fiind un lider care încearcă să devină o persoană mai bună; ca fiind o persoană ce crede că lumea ar trebui să fie condusă de femei (fără niciun dubiu), si ca o viitoare mămică, îngrijorată de situația planetară actuală, dar care crede în schimbare și în repararea distrugerilor pe care le-am făcut de-a lungul timpului.

Ce te-a motivat să îi dai artei o șansă?

C.T: Arta nu are nevoie de mine să îi acord o șansă. Arta este cea mai prețioasă legătură pe care o avem cu trecutul nostru, și o hartă cu care putem să descifrăm viitorul. Sunt aici să ”servesc” arta. Să susțin acei artiști care își fac treaba de dragul nostru.

Știu că ai locuit în Statele Unite mulți ani. Care este impresia ta în legătură cu scena artistică americană, în comparație cu cea din România?

C.T: E mai mare. Atât de mare că este dificil să le compar. Câteodată cred că scena din State este mai superficială, mai generică, și că noi, românii, avem mai multă istorie și traumă de unde ne putem inspira. Mi se pare că noi avem mai mult pentru ce lupta, chiar dacă țara noastră se află într-un proces de ”înmugurire”, asta e singura comparație pe care o pot face. Românii par să creadă că viața și arta sunt mai bune în afară, dar acest lucru nu este adevărat.

Multă lume ar face orice să ajungă acolo, cu toate acestea tu ai decis să te întorci la origini. De ce ai ales să te întorci în România?

C.T. : Această întrebare întărește afirmația anterioară. În opinia mea, România are o problemă la nivel de ”branding.” Românii își autoimpun că sunt inferiori, ceea ce nu este adevărat. Fiecare loc are părți bune și părți rele, iar viața nu ar trebui să fie catalogată mai bună sau mai rea în funcție de locul în care trăiești. Criteriile care definesc calitatea vieții sunt mai degrabă activitățile pe care le desfășurăm în locurile respective, cum ne confruntăm cu provocările pe care ni le aduc aceste activități, dar și cum alegem să ne folosim de beneficiile care vin în urma lor. Îmi dau seama că ăsta este un argument făcut dintr-o poziție privilegiată, dar nu vorbim acum despre Yemen, Syria sau Afghanistan, unde se întâmplă terori indescriptibile zilnic. Vorbim despre România în comparație cu SUA.  Eu sunt la fel de fericită în New York, precum sunt și în București, este vorba doar de faptul că îmi petrec timpul diferit. Într-adevăr, New York este captivant, plin de tot felul de activități, bogat nu doar în bani, ci și în cultură. Dar este în același timp obositor, stresant și acordă prioritate muncii la un nivel pe care puțini îl pot înțelege, mai ales dacă nu au trăit acolo. Da, București este mai mic, mai puțin diversificat, mai puțin dezvoltat în oportunități și cultură, dar e foarte deschis, mai ales cind considerăm momentul ăsta de tranziție, este receptiv și categoric, mai puțin stresant. Aici am mai mult timp pentru familie, sunt mai aproape de colegii mei care au de asemenea galerii și cu care interacționez într-un mod aparte, și am mai mult timp să desfășor activități care îmi plac, cum ar fi snowboarding-ul, sau chiar dormitul. Somnul este un dar prețios în New York. În plus, este foarte palpitant să iau parte la ceva ce se află într-o transformare majoră. Simt că schimbările vibrează peste tot. Da, trebuie să bagi mai puțin în seamă politica și corupția, care oricum sunt niște subiecte teribile oriunde ai merge, căci dacă te focusezi pe bucătarii talentați, artiștii viteji, și pe antreprenorii aceia interesanți, atunci, într-adevăr, merită să locuiești și să muncești aici.

Știu, de asemenea, că ai locuit în Zimbabwe pentru o vreme. Descrie scena artistică de acolo.

C.T: Asemănător cu România, Zimbabwe a avut de suferit de-a lungul câtorva decenii. Artiștii sunt pasionați de mediul lor, de cultură și de politică. Există acolo pentru ei foarte multe surse de inspirație, iar acest lucru se vede din lucrările lor. Există diversitate și o asprime emoțională în lucrările artiștilor din Zimbabwe, ceva ce pe mine mă face să mă simt ”intoxicată” în calitate de dealer de artă. Mai mult decât atât, la fel ca aici, acolo sunt foarte multe spații noi care aduc pe scenă voci fresh. Acest lucru este intens, creativ și magic.

Călătoritul este una dintre pasiunile tale din ce am auzit, ceea ce înseamnă că ai văzut opere de artă din diferite colțuri ale lumii. Descrie puțin expoziția ta preferată dintre toate.

C.T: Oh wow! O întrebare deloc ușoară. Bienala de Artă din Veneția din anul 2013, pavilionul României, ” Retrospectiva Imaterială de Bienalul Veneziei” , m-a făcut să mă îndrăgostesc de „performance art” și acea dragoste a devenit din ce în ce mai puternică de atunci. În momentul de față sunt foarte implicată în diverse proiecte ce țin de arta performance. Bienala de Artă din Venezia din 2015 este un alt exemplu care mi-a fost transformative. Expoziția lui Okwui Enwezor, ”All the World’s Futures”, a dăruit multă energie și incluziune evenimentului și ne-a reamintit motivul pentru care arta este importantă pentru societate. Mi-a mai plăcut și expoziția lui Rachel Monosov, ”Olympia” la Palazzo delle Esposizioni in Roma, în 2019. O interpretare artistică cu adevărat impresionantă. O altă expoziție care mi-a tăiat răsuflarea a fost cea a Rebeccăi Lamarche-Vadel, ”Carte Blanche pentru Tomás Saraceno’s ON AIR” la Palais de Tokyo, din Paris. A fost o expoziție întunecată, intensă, dar cu un aer ludic, o balanță greu de echilibrat.

Cum este să fii un ”galerist” în București? Care sunt principalele dificultăți cu care te confrunți atunci când deții o galerie de artă?

C.T: Nu aș dezvălui asta niciodată.  Putem spune, însă, că există ”problemuțe” care se rezolvă întotdeauna.

Povestește-ne despre noua expoziție din cadrul galeriei tale, ”mud & butterflies”.

C.T: Chioma Ebinama este o artistă nigeriano-americană cu care lucrez încă din anul 2018, când Raphael Guilbert, directorul asociat al galeriei mele, a curatoriat prima expoziție din cariera lui Ebinama. Ea se folosește de acuarele pentru a explora viziunea narativă care reprezintă o practică de meditație și un instrument de auto eliberare.  Este interesată de modul în care animismul, mitologia și filozofiile pre-coloniste prezintă spațiul prin care este articulată viziunea de libertate din afara paradigmelor sociale și politice din occident. Lucrările sale sunt influențate de o multitudine de surse, pornind de la cosmologia vest-africană, cu arta folclorică a sudului pământesc, și până la limbajul vizual al religiilor vestice și al tradițiilor spirituale din orient.

Vezi și

Dialog Festivalier la Ploiești | COSTINELA UNGUREANU : „Gândește-te la Africa este o poveste de viață. O poveste puternică și cutremurătoare.”

(Imagine din cadrul expoziției ”mud&butterflies”, sursa: Catinca Tăbăcaru Gallery)

Sunt niște lucrări incredibil de frumoase, iar această expoziție prezintă cele mai mari lucrări ale lui Ebinama de până acum. Nu a mai lucrat niciodată pe o scară atât de largă, ceea ce a fost o provocare pentru noi să le instalăm în galerie. Ea a vrut ca acestea să pară că plutesc în spațiu, ca și când lucrările erau acolo cu noi, nu să fie doar agățate pe pereți pentru simpla noastră plăcere.

Sunt foarte încântată de cum a fost perceput show-ul, atât aici în București, cât și în afară. Cele mai multe piese au fost vândute și transformate în piese valoroase de muzeu, de colecție, de aceea ne pregătim pentru o toamnă încărcată, cu o expoziție personală la Maureen Paley’s, în Londra, cu o altă expoziție de grup la Musee d’Art Contemporain de la Haute-Vienne, în Franța, și cu încă un show de grup la Salon 94, în New York. Sunt de asemenea fericită să anunț că am realizat prima noastră vânzare majoră către Jorge Perez, o Colecție promisă la Perez Art Museum Miami (PAMM), care a achiziționat două piese din seria ei originală pe care am expus-o în 2018.

Știu că faci parte dintr-un colectiv artistic. Spune-ne despre scopul și activitatea CTG Collective.

C.T: Misiunea noastră spune tot: suntem alimentați de libertate, iubire și creativitate. Când am deschis galeria în New York, în 2014, am făcut-o nu pentru că voiam să fiu un galerist, dar pentru că artiștii cu care lucram la acea vreme aveau nevoie de un spațiu permanent pentru a pune în scenă show-urile personale ambitioase la care visau. Dar am vrut să mă asigur că nu voi rămâne blocată între patru pereți, montând expoziții, urmând ca apoi să le dau jos și să o iau de la capăt. M-am pus de acord cu artiștii că vom călători prin lume și vom colabora cu diferite comunități în diverse contexte și chiar asta am făcut. Din 2015, am organizat diferite expoziții în diferite țări. Anumite proiecte se desfășurau în regim remote, ca să spunem așa, pe o insulă în Newfoundland, Canada, în timp ce alții erau aclamați la nivel internațional și expuși la Bienala de Artă din Venezia.

Ce urmează pentru Catinca Tăbăcaru Gallery? Ce ne poți desconspira despre viitoarele tale proiecte din cadrul galeriei.

C.T: Mă gândeam zilele trecute că mi-am umplut agenda pe anul acesta. Cu acest virus care reprezintă un timp de meditație, foarte lent, sunt la fel de activă pe cât eram în New York acum un an și nu pot decât să mă bucur de asta. Mai multe proiecte vor fi expuse la galeria de pe strada Mexic 1, și vor implica artiști din Marea Britanie, Portugalia, Suriname, România, Zimbabwe și China. Pregătiți-vă să ”gustați” din dorința queer și afro-comunism. Un alt proiect de care sunt foarte entuziasmată o să aibă loc în Timișoara și va fi organizat colectiv de către câțiva dealeri de artă români. Lucrez, de asemenea, la un proiect simpozion în colaborare cu Institutul Goethe intitulat ”On Migration”. Acesta este planificat pentru primăvara anului 2022. Le sugerez cititorilor interesați să vă înscrieți pentru a primi newsletter-ul nostru cu toate notificările și update-urile despre activitatea din perioada următoare.  Urmează niște conținut mult mai interesant, mai ales pentru amatorii de artă.

Pe final, ce mesaj ai pentru tinerii artiști români, mai ales cei care nu au primit prea multă susținere în perioada pandemică?

C.T: Pandemia este dificilă pentru toți. Amintiți-vă că sunteți norocoși să locuiți într-o țară în care ești liber să lucrezi și să te plimbi, în care ai ce mânca și ai unde dormi. Luați această perioadă ca pe un fel de pauză. Faceți loc strategiei și ”reinventării”, încercați să colaborați. La fel ca orice lucru în viață, această perioadă va trece și ea.