3 MOTIVE CU… ANA PORGRAS – „La Survivor România mi-am depășit cu mult limitele de supraviețuire.”

“Sefa” intergalactico-online a lucrurilor frumoase aduse de Daily Magazine.
Ana Porgras a învățat de mic copil ce înseamnă ambiția, sportivitatea, competitivitatea, dar și faima. Campioană națională, europeană și mondială la gimnastică, fosta sportivă știe foarte bine că succesul înseamnă, în primul rând, muncă și dedicare. Lucruri demonstrate din plin în echipa Faimoșilor, în cadrul Survivor România, fiind una dintre concurentele care, după eliminare, au stârnit cele mai multe valuri de revoltă și păreri de rău atât din partea celorlalți concurenți, dar și din partea publicului. Asta pentru că, într-adevăr, Ana a fost una dintre cele mai bune concurente din competiția din acest an.
Azi o cunoaștem mai bine pe Ana Porgras, în cadrul unui nou interviu 3 motive, concept implementat de Daily Magazine pe piața media din România.
3 motive care m-au determinat să particip la Survivor
Este greu să aleg doar trei, Survivor România este un fenomen. Mi s-a părut o experiență care îmi testează limitele, sunt o sportivă și mi-a plăcut la nebunie ideea de a face acele trasee și, nu în ultimul rând, mi-am dorit să descopăr la mine lucruri, trăiri pe care nu știam că le pot avea.
3 așteptări pe care le aveam de la acest show și mi s-au confirmat o dată cu participarea mea la emisiune
Mă așteptam să fie greu și mi s-a confirmat lucrul ăsta atunci când am ajuns, mă așteptam să am răbdare, să fiu calmă și liniștită, dar m-am uimit pe mine cu răbdarea și calmul de care am dat dovadă în acest show; și, în al treilea rând, mă așteptam ca oamenii de acasă să mă cunoască prin intermediul acestui show, însă m-a șocat valul de simpatie pe care l-a stârnit prezența mea în Survivor România. Mă bucur tare mult că am reușit să transmit bunătate și înțelepciune oamenilor care ne priveau în fiecare seară.
3 lecții de viață învățate în jungla Dominicană, despre care cred că sunt long lasting
O lecție importantă pe care am învățat-o în Dominicană e că trebuie să ne prețuim familia mult mai mult și să încercăm să ne bucurăm mai mult de ea. Să ne facem amintiri frumoase împreună cu cei pe care îi iubim, pentru că doar cu amintirile vom rămâne. A doua lecție este că foamea nu omoară, doar disciplinează. Un citat celebru în Survivor, spus de Zanni, însă este un adevăr pe care noi, cei care am participat, l-am simțit pe deplin acolo. Am mai învățat acolo că viața noastră e foarte simplă, însă noi, oamenii, avem tendința de a o complica astfel încât totul să pară atât de dificil! Fericirea supremă nu este despre lucruri materiale.
3 moduri prin care simt că m-am autodepășit prin această emisiune
Aveam răbdare și înainte, dar acum nu cred că mă mai poate scoate cineva sau ceva din sărite. Mi-am depășit teama de a dormi afară, în aer liber, pe o scândură. Acum nu mai am nici o problemă. Și, nu în ultimul rând, mi-am depășit cu mult limitele de a supraviețui. Dacă acasă nu puteam sta fără să mă spăl și fară să îmi fac eu tabieturile mele, acolo am reușit cu brio să rezist fară toate lucrurile astea.
3 trasee pe care le pot numi cele mai dificile
Traseul cu nămol este și vă rămâne pentru mine cel mai dificil, pe locul doi este cel al Piraților, pentru că era foarte solicitant, cu atât de multă apă și pe locul al treilea era traseul cu toboganul cel mai mare.
3 oameni din cadrul competiției cu care sigur știu că îmi doresc să fundamentez prietenia și gândurile mele transmise către fiecare dintre ei
Zanni, cu care am legat o frumoasă prietenie, are un suflet bun. Culiță, pentru că e un om cu un suflet și o educație excepționale, și Cosmin, pentru că mi se pare că suntem pe aceași lungime de undă, împărtășim aceleași idei.
3 motive pentru care oricine ar trebui să participe la Survivor
Este o șansă de a ieși din rutina cu care suntem obișnuiți, pentru a vă depăși toate limitele la care vă gândiți că le aveți și pentru că, după țoață experiența Survivor, când te întorci acasă, ești o persoană total schimbată.
3 moduri în care personal reacţionez la succes/eşec
Eu am fost crescută să reacționez umil la succes, cu modestie și să fiu recunoscătoare pentru succesul dobândit ca urmare a muncii mele. Accept înfrângerea, învăț din eșec și încerc să devin mai bună, mă perfecționez.
3 dintre cele mai memorabile momente din perioada mea de campioană mondială
Momentul în care am câștigat medalia de aur va rămâne cel mai frumos moment din cariera mea. Un moment care a fost dificil, nu-l voi uita niciodată, este cel al accidentării din 2010, înainte de Campionatul Mondial și momentul când am plecat de acasă la Lotul de junioare; aveam 11 ani.
3 motive concrete pentru care să faci sport = să fii un om sănătos
Sportul te ajută și din punct de vedere psihic, datorită sportului ai o minte mai sănătoasă, iți dă mult mai multă încredere în tine și iți oferă o disciplină de care o să te bucuri toată viața.
3 dorinţe pentru 2021 şi ce fac pentru a mi le pune în practică
Nu am neapărat trei dorințe. Am dorit să mă redescopere lumea, să afle despre mine și realizările mele sportive și, iată că am participat la Survivor Romania și aceste dorințe mi s-au împlinit. Îmi doresc o viață liniștită și lucrez în fiecare zi pentru a atinge acest vis. Îmi doresc să fiu un exemplu pentru cei care mă urmăresc și să le împărtășesc din experiențele mele.
3 mesaje pe care Ana Porgras le are de transmis către Ana din trecut, prezent, viitor
Anei din trecut i-aș spune să fie un pic mai temperată, celei de astăzi că este pe un făgaș bun și celei din viitor că este pe un făgaș bun și să lupte în continuare în felul în care o face pentru a obține ceea ce își dorește.