De vorbă cu…Andrei „The Boom” Dascălu – „Disciplina, dorința și voința sunt cele trei atuuri care m-au ghidat mereu, inclusiv la Survivor România.”

Fair play. Spirit competitiv până la sacrificiu. Eleganță. Educație. Astfel se poate caracteriza un adevărat Războinic. Iar aceste calități l-au ghidat pe câștigătorul pe plan sportiv al Survivor România, Andrei Dascălu.

Unul dintre cei mai titrați boxeri din Anglia, țară în care locuiește de câțiva ani, Andrei aka The Boom a avut până în acest moment o viață demnă de un învingător.

Astăzi îl cunoaștem mai bine, în cadrul unui nou interviu exclusiv realizat de Daily Magazine. 

Bună, Andrei! Mulţumim pentru acest interviu. Hai să începem cu începutul – cum a început cariera ta în box? Ştim că boxezi de la vârsta de 11 ani. De ce box?

A început din greșeală. Făceam fotbal și când s-a terminat sezonul, în 2010, nu aveam ce să fac. Eram într-o zi în parc, nu aveam cheia de la apartament și îmi așteptam părinții să vină acasă. A trecut un prieten de-al meu, a stat cu mine puțin și apoi mi-a spus că pleacă pentru că s-a înscris la box. M-a întrebat dacă vreau să merg cu el, am acceptat, am ajuns la sala de box și m-a întrebat antrenorul ce fac, să intru să mă antrenez și eu cu copiii. I-am spus că nu am bani la mine, mi-a spus că este gratuit pentru juniori, să încerc, să nu stau să mă uit la ei. La sfârșit mi-a dat o fișă de înscriere și mi-a spus să mă gândesc daca aș vrea să fac box. I-am dat fișa tatălui meu și el s-a bucurat, pentru că îi place boxul, mă vedea în box, dar nu m-a îndrumat către acest sport niciodată. Am spus că merg la box cât este vacanță, dar mi-a plăcut și nu am mai mers la fotbal, deși m-au chemat înapoi la echipă, pentru că eram bun. Mi-a plăcut mult boxul.

Care au fost sportivii/oamenii care te-au motivat/ţi-au inspirat evoluţia în cariera ta sportivă?

Oamenii care m-au motivat au fost întotdeauna antrenorii și familia. Când am început să practic boxul, m-am inspirat de la boxerii români. Îmi plăcea foarte mult Lucian Bute și încercam să îi copiez stilul. Apoi am început să urmăresc mai mulți sportivi din acest domeniu și m-au inspirat foarte mult boxerii americani, Roy Jones și Arturo Gatti, mi se potrivește mai mult stilul lor. Am apreciat boxerii din vremurile mai vechi.

Ştim că ai crescut foarte mult prin Europa. Cât de mare a fost dorul de casă în momentele respective şi te gândeşti să revii definitiv în România?

Dorul de casă nu a fost foarte mare, pentru că am locuit mereu cu familia. La aproape doi ani am plecat cu părinții mei în Turcia, ei lucrau acolo la o fermă și am locuit acolo 3, 4 ani. Ne-am întors în România când mama mea era însărcinată cu sora mea, am stat un an și apoi am plecat în Spania, aveam șapte ani. Am locuit în Spania zece ani și apoi am plecat în Anglia, unde locuim de șapte ani. În România, în total, cred că am stat trei ani și dorul nu a fost atât de mare, nu am avut timp să mă atașez. Nu mă gândesc să revin în viitorul apropiat, poate când mă voi lăsa de box. În Anglia am totul, cariera la profesioniști, antrenorul, managerul, contracte și familia.

Care este momentul de care te simţi cel mai mândru din toată experienţa ta sportivă de până acum?

Primul an când am intrat în Elite Box, prima ligă a boxerilor amatori din Anglia. Am intrat în cel mai puternic campionat și am fost mândru că aveau încredere în mine antrenorul și managerul. Știam ce boxeri buni sunt în acest campionat, nu aveam încredere că voi câștiga, dar m-am bucurat că voi concura cu cei mai buni. Am câștigat etapa pe Londra la categoria mea, având în vedere că numai în acest oraș sunt 260 de cluburi de box și am trecut mai departe la etapa pe țară. Am fost în ultimii opt la categoria mea și am fost mândru pentru că eram singurul sportiv care nu era englez. Am ajuns până în sferturi și decizia arbitrilor a fost să califice mai departe un sportiv englez, dar consider că sportiv am câștigat acel meci care a fost foarte strâns. Apoi am avut ocazia să mă bat pentru centura Angliei și am câștigat-o pe cea pe sudul Angliei.

Ce ai învăţat despre tine pe tot parcursul competiţiei Survivor România? Ţi-ai fi dorit să acţionezi altfel în anumite momente?

Am învățat că îmi este frică să dezamăgesc. Mai ales familia. Aveam și înainte aceasta teamă, dar la Survivor România am fost mai conștient de acest sentiment, știam că se uita familia, că sunt mulți oameni care mă susțin atunci când am ieșit pe locul întâi în preferințele publicului într-un consiliu. Știam de acasă despre mine că sunt calm, dar în condițiile de la Survivor România mi-am certificat acest lucru. Vedeam că mulți își pierd calmul și eu încă rezistam. Nu mi-am dorit să acționez altfel, poate aș fi vrut să vorbesc mai mult. Simțeam că am ceva de zis, dar nu doream să supăr pe cineva, să pornesc o ceartă care să ducă la destrămarea echipei. Am preferat să tac, să evit anumite conflicte.

Care crezi tu că sunt cele mai importante 3 calităţi ale unui bun sportiv, care te-au făcut şi foarte iubit de oameni?

Disciplină, dorință și voință. Cred că am aceste lucruri și ele m-au ajutat să merg înainte în această competiție, chiar dacă am avut momente în care doream să renunț. Era foarte greu, dar dorința și voința au fost mereu mai puternice. Eram conștient că dacă voi spune că îmi doresc să fiu votat să plec acasă, voi dezamăgi în primul rand familia și apoi oamenii care mă susțineau.

Cum te simţi că pe plan sportiv să fi câştigat finala Survivor din acest an? Te gândeai la început că vei ajunge până aici? Ce a fost cel mai dificil pentru tine în cadrul acestei competiţii?

De când am intrat în competiție, am spus mereu că partea sportivă este cea mai importantă și așa am și votat. Mă bucur că am ajuns până în finală și că, din punct de vedere sportiv, am câștigat-o. Am demonstrat oamenilor și mie însumi că sunt bun, deși au fost sportivi mai buni decât mine în competiție la îndemânare, viteză. Am ajuns în finală prin propriile mele forțe. Când am intrat în competiție, nu credeam că voi sta mai mult de o lună, văzusem de acasă că sunt deja grupulețe făcute în echipa albastră și am crezut că la primul consiliu de eliminare nu am șanse. Ultimul venit, primul plecat. Dar colegii mei au văzut că sunt bun și își puneau baza în mine. Când făceam o strategie, eu îi luam pe cei mai buni: Culiță, Cosmin, Sebi. Mie îmi plăcea acest lucru, îmi plăcea increderea pe care mi-au acordat-o. Îmi doream și speram să ajung la individuale și să lupt cu coechipierii mei. Când am ajuns în acel punct am fost mândru de mine și tot ce s-a întâmplat apoi a fost bonus. Cel mai dificil a fost să gestionez dorul de casă. Dacă la început foamea și condițiile au fost greu de acceptat, cu dorul de familie n-am putut să lupt. Singurele momente când mintea nu era la părinți, la sora mea, erau cele de la joc. Înainte să plec, tatăl meu avea niste probleme de sănătate și eu aveam grijă de el. Își mai revenise, însă mă bântuia gândul că nu este bine sută la sută și eu am plecat. Am zis mereu că jocurile de comunicare sunt cele mai importante, doream să vorbesc cu familia să știu că sunt bine. De la ei mi-am luat motivația și puterea.

Există prietenie adevărată în Survivor, indiferent de tabere?

Prietenie adevărată  există. De când a intrat Marius în competiție am simțit că avem o conexiune. Știam că ne vom înțelege bine, că nu vom avea conflicte din momentul în care am avut prima discuție. Am văzut că ne leagă multe lucruri. Am avut o copilărie similară, am trecut amândoi prin multe greutăți, multe lucruri din familiile noastre se asemănau. Am legat o prietenie puternică, îmi este ca un frate și mă bucur că l-am avut lângă mine. Treci altfel prin greutățile unei astfel de competiții daca ai un prieten alături, ne-am fost sprijin, ne-am spus supărările și bucuriile, ne-am ajutat unul pe celălalt. M-am înțeles bine și cu Faimoșii, dar nu am legat prietenii.

Vezi și

Nicole Cherry lansează single-ul ”Aș vrea să mă las de tine”, piesa care dă dependență de la prima ascultare

Ce îţi propui acum pentru cariera ta sportivă?

Am trecut la categoria boxerilor profesioniști, când ajung în Anglia mai am de trecut doar câteva probe medicale. Mă așteaptă managerul, antrenorul, sponsori, promotori să semnăm contracte, să vedem ce vom face în continuare. Dar mă voi dedica sută la sută acestui sport, așa cum o fac de la 11 ani, cu mult mai multă ambiție. Vreau să ajung cât mai sus posibil.

Cum te pregăteşti mental pentru un meci de box?

Nu am ritualuri, nu fac meditație, pur și simplu mă rog la Dumnezeu cu o seară înainte de meci. Știu de mic că acest sport este viitorul meu, că odată intrat în ring, sunt singur și depinde doar de mine să câștig. Când mă gândesc că părinții mei se uită la mine, nu vreau să pierd în fața lor. Din asta îmi iau puterea, familia mea mă motivează.

Vorbeai la finalul competiției Survivor România de faptul că speri să fi devenit un exemplu pentru oamenii de acasă. Ce speri să fi învăţat oamenii de la tine urmărind Survivor?

Da, am spus că mi–aș dori să fiu un exemplu, în special pentru copiii care se uită în număr foarte mare. Vreau să învețe să fie calmi, să nu intre în conflicte, să nu jignească, exact ce am făcut și eu în Survivor România. Mă bucur că oamenii de acasă au apreciat aceste lucruri la mine. Cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți și respectul pe care l-am avut pentru toți, chiar și pentru cei care, poate, mi-au greșit.

Pe scurt, ce a însemnat experienţa Survivor România pentru tine, personal şi de ce să se înscrie tinerii la această competiţie?

Survivor Romania a fost pentru mine o lecție de viață, din toate punctele de vedere. Te călește, înveți să cunoști și să simți oamenii de lângă tine, realizezi cât de importante sunt lucrurile pe care le ai, acea pernă pe care să iți pui capul. De multe ori m-am culcat și I-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a ajutat să câștigăm jocul și nu am făcut foamea în acea zi. Am realizat cât de importanți sunt familia, prietenii care să te susțină. Nu m-a schimbat sută la sută, dar m-a călit. Este o competiție grea, dar merită să te cunoști cu adevărat.