Now Reading
De vorbă cu…Ileana Pașcalău: “Locul meu este acela al unei artiste profesioniste și feministe, în sensul feminismului actual, dezbărat de orice formă de discriminare și sexism.”

De vorbă cu…Ileana Pașcalău: “Locul meu este acela al unei artiste profesioniste și feministe, în sensul feminismului actual, dezbărat de orice formă de discriminare și sexism.”

Până pe 13 noiembrie toți iubitorii de artă au ocazia să se bucure de o expoziție cu adevărat specială, Shaving the Caterpillar, la Mobius Gallery din București. Eveniment la care Daily Magazine este partener media.

„Shaving the Caterpillar” desfășoară un univers „suprarealist-isteric”, plin de obiecte, instalații și desene hiperreale, o estetizare ludică și înțeleaptă a mai multor experimente violente întreprinse asupra corpului feminin, de-a lungul timpului,  în numele științei.

Născută în Caransebeș, Ileana Pașcalău, artistă vizuală și istoric de artă, trăiește în prezent în Berlin. În ultimii ani lucrările ei au fost expuse la Berlin, Timișoara, Bremen, Kiel, Florența sau Pont- Aven. Sculpturile și instalațiile ei recente urmăresc frici colective în manifestarea lor coercitivă, dar și biografii individuale capabile să le transgreseze, contribuind astfel la istoria recentă a corpurilor noastre.

Stăm de vorbă azi, într-un interviu absolut special și exclusiv, cu artista și femeia Ileana Pașcalău, în colaborare cu Valentina Iancu – curatoarea expoziției Shaving the caterpillar, despre munca creativă, femeie, experiment, istorie feminină și stereotipuri. Bucurați-vă cu mințile deschise! 

 

Bună, Ileana! Mulţumim pentru acest interviu. Fiecare poveste are propriul său început. Ce te-a apropiat pe tine, la început, de artă, şi care este locul personalităţii tale în universul artistic global?

Primul contact cu arta l-am avut în ceea ce se numea o școală populară de arte, la care mă înscrisesem singură, pentru a evita orele de tricotat dintr-un curriculum gimnazial, rămas, încă, destul de comunist și în anii 90 …Vin dintr-un oraș foarte mic, Caransebeș, unde nu exista opțiunea de a intra în contact cu arta prin muzee, galerii, teatre, etc. „Școala de arte”, care consta intr-o singură încăpere, alăturată alteia în care se putea „studia” muzica, era înțesată cu decolorate albume Meridiane și cu mulaje de ghips după diferite fragmente anatomice de zei și zeițe. Ghipsurile acelea mi-au dat ideea că ar fi minunat să pot desena  anatomii și statui la nesfârșit.

Locul meu este acela al unei artiste profesioniste și feministe, dar în sensul feminismului actual, adică dezbărat de orice formă de discriminare și sexism, care în niciun caz nu trebuie echivalat misandriei. Țineam să specific acest aspect, deoarece în contextul românesc actual o feministă încă e definită într-un mod extrem de limitat, drept gheonoaie care tună și fulgeră la adresa bărbaților…Sigur că prin practica mea de a investiga istoria corpului feminin și influențele sale în actualitate, scot la suprafață abuzurile de putere ale unui sistem patriarhal, dar vorbim de un proces foarte complex, atent la nuanțe și care nu vrea să opereze cu aceleași instrumente cu care a operat societatea patriarhală.

 

Cum priveşti locul contemporan al femeii în artă şi care este, în concepţia ta, menirea unei femei într-o societate aparent dominată de bărbaţi?

Întrebarea dumneavoastră pare că ar face referință la România, deși, și aici suntem martorii multor schimbări, mai ales în privința artelor vizuale. În Berlinul unde trăiesc eu, nu se mai poate vorbi de o hegemonie masculină în spațiul expozițional, dimpotrivă, se deschide o nouă problematică – cea a bărbatului alb privilegiat, hăituit din listele de expoziții.

Cercetarea mea pune în discuție o lume apusă, o lume în care posibilitățile femeilor din ziua de astăzi erau de neimaginat. Până nu de mult femeile nu aveau niciun drept în societatea asta, faptul că acum putem avea această discuție se datorează unor lungi serii de schimbări sociale care au avut loc prin diferite metode pe tot globul. Așadar, cred în schimbare, cred că este important și, totodată, un privilegiu extraordinar ca fiecare individ să-și  urmeze vocația și să găsească metode proprii prin care menirea sa să vină în folosul lumii în care trăim. Știm că arta nu are puterea să schimbe lumea, totuși este o formă de comunicare prin care se poate contribui la cunoaștere, la antrenarea minților în discuții transformatoare.

 

 

Timp de o lună (13 octombrie-13 noiembrie), Mobius Gallery Bucureşti are bucuria de a găzdui creaţiile tale din cadrul Shaving the caterpillar, o expoziţie inedită, extravagantă ar putea-o numi unii, suprarealistă, despre femeie. Care au fost ideile ce au stat la baza creării acestor opere şi cum ai ales elementele ce fac parte din galerie?

Mulțumesc pentru aprecieri. Expoziția Shaving the caterpillar s-a construit colaborativ, prin discuții, schimb de idei și feedback din partea curatoarei Valentina Iancu. Totul a pornit de la uimirea în fața descoperirii unor concepții despre corpul feminin care ne preocupă de mai mult timp și, la invitația galeriei Mobius de a pregăti o expoziție personală pentru toamna acestui an, am decis să îmbinăm nevoia noastră interioară comună de a face aceste povești cunoscute și ne-am îndreptat spre o metodă de lucru suprarealistă, adică în expoziție materialul de arhivă nu este inclus, el rămâne o sursă de inspirație pentru niște lucrări care nu estetizează suferința nimănui, nu comodifică emoțiile altora ci, pur și simplu, funcționează ca obiecte artistice de sine stătătoare care lasă în urmă un trecut. Suprarealismul istoric revendică alchimia și atribuie forțe supranaturale vindecătoare artei, iar lucrările mele apar în acest spațiu în care se dezbracă de niște istorii violente pe care le comemorează, fiind totodată altceva. Elementele alese sunt fie părți de corp din anatomia femeii care au fost analizate în mod denaturat de către medicii secolelor XVII-XIX, incluse într-un adevărat bestiar, fie instrumente medicale folosite în practicile obstetrico-ginecologice ale vremii. As putea spune că am pus în scenă o situație cathartică pentru o traumă istorică, dar fără a avea aroganța de a crede că am vindecat-o.

 

Care sunt principalele tale obiective cu Shaving the Caterpillar? De ce acest titlu şi cărui tip de public se adresează? Cu ce îţi doreşti tu, atât ca artist, cât şi ca om, să plece oamenii, indiferent de gen, după ce îţi vor vedea creaţiile?

Povestea acestui proiect împletește o serie de narative. Avem pe de-o parte un fir narativ principal axat pe întrebarea cum s-a născut al „doilea sex”? Pornind de aici, lucrările trasează o istorie a anatomiei feminine trecând prin mai multe secole de tratate și ilustrații medicale în care medicii au dezvoltat obsesii pentru aparatul reproducător feminin și apoi pentru legătura directă dintre uter și isterie. Întrebarea ridicată  cu privire la construcția diferenței sexuale m-a purtat prin capitole din istoria corpului, în care medicina a experimentat, disciplinat și controlat corpul feminin, nu doar nereușind să-l vindece, ci izbutind chiar să-l îmbolnăvească mai tare. Titlul expoziției, prin gestul de a „smulge părul omizii” trimite tocmai la acest atentat.

Eu cred că arta mea se adresează oricui vrea să o vadă. Arta mea aduce în discuție niște povești dureroase, dar mecanismele cu care lucrez eu nu duc la reprezentare. Procesul meu artistic se bazează pe simbolizarea informațiilor dintr-o cercetare, care sunt într-adevăr șocante, dureroase și expunerea lor ar putea fi re-traumatizantă. Eu creez niște obiecte, cred destul de „estetice”, care explorează senzualitatea, delicatețea – exact contrariul informațiilor și imaginilor din arhivelor mele. Eu nu reproduc istoria, lucrez cu ea, îi dau o formă care poate fi privită pentru a fi acceptată, repovestită, înțeleasă. În cuvinte. Lucrările pe care le prezint acum la Mobius au în spatele lor foarte multe povești îngrozitoare, șocante: tratamente care au fost aplicate femeilor închise în primele azile psihiatrice sunt pentru mine greu de descris în cuvinte. Nu reușesc să povestesc halul de dezumanizare al corpurilor femeilor în numele studiului! Sunt revoltată de aceste aspecte, sper ca oamenii să poată discuta mai departe pentru că unele traume colective ne afectează până în ziua de astăzi. Câte femei au o viață sexuală împlinită? Oare de unde vin inhibițiile, frica, rușinea? Există niște cercetări extraordinare ale unui reputat psihiatru jamaican, Frederick W. Hicklimng, despre cum traumele transistorice ne afectează comportamentul, emoțiile sau mintea. Acestea ne condiționează mai mult decât ne dăm seama.

 

Despre corpul feminin, femeia ca obiect, misognism, sexualitate s-ar putea discuta la infinit. Cum le răspunzi tu bărbaţilor ce consideră femeia doar un obiect şi care consideri că sunt principalele elocvenţe prin care femeia se detaşează în mod cert de această sintagmă? Cum răspunzi femeilor care se limitează, din păcate, la a fi considerate doar un obiect?

Nu le răspund. Din poziția de istoric de artă văd cum a fost construită această privire. Aduc în discuție aici un text clasic, pe care aș vrea să îl recomand cititorilor acestui interviu: John Berger, „Feluri de-a privi”. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute texte despre un subiect cunoscut, dar destul de evitat în istoria artei: obiectificarea femeii. Imaginea femeii este nu doar denaturată, ci profund insultată de o lungă istorie a reprezentărilor inoportune. Imaginea femeii pasive, obiectul plăcerii masculine până la nivelul legitimării violurilor, este menținută la standarde de cultură înaltă. În aceste condiții, problema, privirea asta încărcată de stereotipuri, e complicată. Deci nu le răspund pentru că înțeleg de ce cred ceea ce cred și am impresia că dezvățarea nu este o muncă ușoară. Oamenii au nevoie de mituri. Aici se naște practica mea artistică. Prin capacitatea să realizez niște obiecte artistice și privilegiul să primesc o educație ca să am acces la mai multe informații, la alte mijloace de înțelegere a dinamicilor lumii, sper să deschid curiozitatea și spre alt tip de a privi, spre o stare de a fi apropiată de cea a copiilor care pun continuu întrebări.

 

 

Atât corpurile noastre, cât, mai ales, minţile noastre, în prezent sunt un adevărat câmp de luptă unde invenţia nebuniei este mai mult decât un clişeu. Ce este nebun şi ce este normal pentru femeia de azi, din România? Există limite în ştiinţă şi până unde merg ele, privind strict tratamentele la care au fost supuse femeile în combaterea unor maladii existente sau nu?

Departe de a fi o expertiză științifică în sens medical, psihiatric, psihologic, etc., cercetarea mea este una artistică a istoriei care deschide un subiect, fără capacitatea sau pretenția de a-l epuiza. Însă mi-aș dori să știu mai multe despre acest subiect, de aceea cred că menirea acestei expoziții este să arunce această temă în societate cu speranța că va inspira discuții, întrebări, și de ce nu, o schimbare pozitivă în domeniile care au într-adevăr puterea să o facă.  Am speranța ca psihiatria să vină în serviciul oamenilor printr-o empatie reală, să ofere ascultare, sprijin și soluții reale însă nu cunosc deloc situația actuală din spitalele psihiatrice din România.

 

Ca fire umană, fiecare femeie are propriile sale nevoi şi propria sexualitate. Cum priveşti denaturarea sexualităţii în contemporan şi unde crezi că ar trebui să intervină psihiatria vis-a-vis de aceste aspecte?

Cred că pornografia și industriile care trăiesc din mitologiile frumuseții crează, într-adevăr, o presiune care amplifică traumele trans-istorice pe care le aduc eu în discuție. Cred că o experiență psihiatrică cu o persoana care nu cunoaște nevoile anatomice ale corpului  feminin sau complexitatea spectrului sexualității și a genurilor poate fi profund traumatizantă.

 

See Also

Există bariere în utilizarea corpului drept obiect de artă, indiferent de reprezentare sau curent artistic?

Da, cred că există situații criticabile în artă, în care corpul uman este instrumentat în maniere nepotrivite. Este o discuție foarte lungă și, ca să dau un singur exemplu, amintesc un scandal recent care a avut loc pe scena artistică berlineză, provocat de o lucrare expusă la Bienala din Berlin din acest an. Lucrarea cu pricina era un labirint printre imagini apărute în presă cu deținuții torturați în timpul detenției la închisoarea americană Abu Ghraib din Bagdad. Mai mulți artiști irakieni au semnat o scrisoare publicată în publicația Artforum care condamna această lucrare pentru comodificarea suferinței altora. Valentina Iancu spunea atunci că lucrarea asta ar fi putut fi considerată etică dacă artistul francez ar fi obținut aceste imagini ilegal și le-ar fi făcut publice cu scopul denunțului torturii. Altfel, a expune aceste imagini destul de cunoscute doar re-traumatizează, nu contribuie la imaginația unui discurs noi, pacifist ci face reclamă agresorului. Fetișirarea suferinței alora în numele altora, sub pretextul vizibilității problemelor cred că este de nedorit. Consumăm foarte multă violență și suferință pentru plăcere și asta nu cred că este ceva benefic dezvoltării noastre umane, spirituale.

 

 

Privind în trecut, la istoriile care dor, ce lecţii ai învăţat tu şi ce ar trebui să învăţăm noi toate din aceste experimente şi trăiri istorice la care au fost supuse femeile de-a lungul timpului?

Ce ne învață studiul istoriei este că această disciplină nu este definitivă, ea continuă să descopere informații noi care ne schimbă felul în care privim lumea. Istoriile care m-au inspirat în imaginația lucrărilor din expoziție spun povești, sper eu, de domeniul trecutului. Medicina, psihiatria, neuroștiințele au schimbat, cred, foarte mult felurile în care o femeie era trată într-un azil psihiatric și felul în care este tratată acum. Etica practicii medicale s-a schimbat de asemenea: în ziua de astăzi nu-i mai este permis unui psihiatru să masturbeze o femeie ca să o elibereze de isterie!

 

Fiecare experienţă pe care o trăim ne lasă cu lecţii sau cu traume. Ce înseamnă vindecarea feministă pentru tine? Există realmente femei şi onestitate între femei în a se ajuta mutual?

Vindecarea feministă este un proces de învățare și dezvățare, un dans al întrebărilor ghidat de curiozitate, înseamnă capacitatea de a privi niște istorii dureroase, șocante, de a scrie despre ele cu scopul de a conștientiza că lumea se schimbă, iar cunoașterea este un instrument important pentru acceptarea de sine și, nu în ultimul rând, pentru orientarea spre schimbare pozitivă.

 

Femeile din ziua de azi, dacă sunt exigente cu ele sau cu bărbaţii de lângă ele, pot fi numite uşor „isterice”. Identitatea unui aşa-zis prea mare respect de sine feminin echivalează cu isteria sau cu misoginismul?

Da, „isteria” este  parte din limbajul recurent ca insultă, o insultă complet dezbrăcată de istoriile violente atârnate de acest cuvât. Conotația peiorativă a cuvântului există de la bun început, este exact aceeași: tratamentul istericelor s-a schimbat. Între timp bărbaților care aveau puterea să ia pe sus nevestele furioase din enorm de multe motive posibile și să le închidă în azile psihiatrice li s-a demonstrat în două secole de crime că “isteria” este o ficțiune. Isteria a fost revendicată de unele grupuri feministe radicale care folosesc furia ca metodă de protest. Indic aici un text feminist clasic al scriitoarei Audre Lorde –  “Uzurile furiei” – care discută despre cât de justificată și necesară este furia ca motor al mișcărilor feministe. Într-un alt text foarte recent, Judith Butler atrage atenția că furia asta atât de firească apropo de lumea în care trăim, poate deveni distructivă când este orientată spre interior. De aceea mi-am îndreptat lucrările mai degrabă înspre o direcție senzual-estetică decât furibundă: tocmai pentru a sugera că blândețea radicală orientată spre interior poate acționa ca proces vindecător.

 

Cum arată viitorul personal, pentru tine, şi cum ar trebui să arate viitorul femeii la nivel naţional şi mondial?

La nivel „mondial” sau chiar “național” nu am ambiția de a mă pronunța. Dar îmi doresc în continuare ca, de libertatea pe care o am actualmente în ceea ce privește exprimarea neîngrădită a artei și a sexualității mele, sau lipsa oricărei cenzuri în cercetare, să se poată bucura fiecare femeie.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top
Decoration sticker
Decoration sticker
Decoration sticker