FNT 2022 | De vorbă cu…Mihai Călin : „Mi-ar plăcea ca spectatorii să aibă curajul de a-și adresa niște întrebări despre societatea noastră actuală și ce se întâmplă cu noi acum, după vizionarea spectacolului Părinți și copii. „

Actor de teatru și de film și îndrăgit om de televiziune, Mihai Călin și-a clădit, prin întreg palmaresul dobândit prin toate ipostazele artistice îmbrăcate de-a lungul timpului,  o imagine stabilă a unui bun profesionist și om de calitate.

Anul acesta ne vom bucura de prezența sa scenică într-una dintre cele mai bine cotate producții teatrale actuale de la Teatrul Național București, Părinți și copii, în regia lui Vlad Massaci. Un spectacol despre conflicte generaționale, distanțe dintre noi, iubire în (dez) echilibru, selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru 2022. Spectacolul se va juca luni, 7 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, în Sala Ion Caramitru a TNB.

În calitate de parteneri media ai FNT 2022, am realizat un scurt, dar palpabil și realist interviu cu Mihai Călin, de care vă invităm să vă bucurați în cele ce urmează.

Ce elemente considerați că asigură trăinicia teatrului indiferent de vremuri?

Cel mai important este contactul direct dintre oameni. Interacțiunea directă. E adevărat că în pandemie s-a putut face teatru și online, însă, în mod evident, teatrul online este doar un surogat pentru o perioadă scurtă.  Interacțiunea dintre oameni, pe toate planurile – auditiv, vizual, tactil –  face ca teatrul să dureze, iar în viață nu se va sfârși niciodată. Dacă ne uităm la teatrul de avangardă, la teatrul experimental, care s-a născut în secolul XX, oamenii s-au întrebat de fapt ce este teatrul. Astfel cum a făcut Peter Brooke. Este un schimb de informații, o înțelegere rațională, intelectuală a unui text, a unor idei?! Și a încercat ca textul să nu fie inteligibil imediat rațional, prin experimentele lui de la Persepolis. Apoi Andrei Șerban, la noi,  care a preluat acest experiment și l-a dus mai departe prin Trilogia antică, spectacol în care am avut șansa să joc. Spectacol care s-a jucat în greaca veche și în latină, și unde spectatorul nu mai înțelegea neapărat tot textul, însă acolo exista foarte multă muzică, foarte multă mișcare, foarte multă emoție. Deci această interacțiune implică toate simțurile de fapt și asta înseamnă viață, pur și simplu. 

Cum ați putea descrie teatrul românesc, în genere, în contemporan? 

Nu pot face o descriere generală, pentru că este foarte eterogen. Din păcate nu îl cunosc în profunzime, mă refer, mai ales, la teatrul din provincie. Pentru că sunt destul de puține turnee, puține festivaluri, interacționăm destul de puțin noi între noi, în zona teatrului. În provincie, însă, știu, mai ales din comentarii, că se fac multe lucruri interesante. Există, și aici mă refer îndeosebi la București, o zonă de teatru clasic-comercial care, din păcate, este cam teatru mort. Adică un teatru care vrea să facă plăcere publicului cu orice preț și doar atât. Sigur că trebuie să existe o parte de divertisment, dar rolul teatrului este mai mare decât atât. Și, din păcate, zona teatrelor instituționalizate, subvenționate de stat, este contaminată de zona teatrului comercial într-o măsură prea mare, în opinie personală.

Echipa spectacolului Părinți și copii – Teatrul Național București

Ce noutăți aduce TNB pe scena FNT 2022 și cum puteți descrie spectacolul în care vă putem vedea jucând, Părinți și copii?

Sunt două spectacole prezentate de TNB și selectate anul acesta în FNT 2022. Unul dintre ele este Părinți și copii, o adaptare a unui important dramaturg irlandez, supranumit Cehov-ul irlandez, Brian Friel, dramatizare după romanul lui Turgheniev, în regia lui Vlad Massaci. Cred că este o adaptare foarte modernă, foarte bună, foarte actuală a romanului lui Turgheniev. Pe de o parte există planul clasic al clasicului conflict între generații, între părinți și copii. Copii care se întorc acasă după perioada facultății, pentru o scurtă vreme, și recunosc un hiatus, o prăpastie, între ei și părinți. Părinții constată același lucru. Copiii sunt tineri adulți, care gândesc cu mintea lor, care au alte aspirații, alte speranțe, vor să schimbe lumea. Cred că lumea începe cu ei sau că tot ce a fost înainte a fost perimat. Și poate că au dreptate, într-o oarecare măsură. Și mai este un plan, tinerii care sunt revoluționari, anarhiști, vor să schimbe lumea cu orice preț. Sunt germenii bolșevismului rusesc, tratează și un imperialism rusesc, care, de fapt, calcă totul în picioare pentru niște măriri iluzorii. E un text foarte bine scris, cu niște personaje foarte clare și deloc liniare, cu trăsături și relații complexe. 

TNB prezintă în acest an, în FNT, și spectacolul Pescărușul, în regia și cu o viziune foarte modernă, a lui Eugen Jebeleanu. Este un spectacol în care trebuia să joc, însă repetițiile s-au suprapus cu cele de la Părinți și copii, unde deja începusem lucrul pe text. Un spectacol foarte bun și puternic.

În ambele spectacole joacă actori importanți ai teatrului, din păcate destul de puțin promovați în ultimii ani. Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean, noul nostru coleg, Andrei Huțuleac, colegele noastre Cosmina Olariu, Irina Movilă, Diana Dumbravă, să dau doar câteva nume. 

Cu ce mesaje v-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionarea spectacolului Părinți și copii?

Mi-ar plăcea să se recunoască, evident, în anumite personaje, în anumite relații, în relațiile lor cu copiii sau cu societatea, în general, și să plece, pur și simplu, așa cum sper să plece de la fiecare spectacol, punându-și niște întrebări despre societatea noastră, românească, și despre ce se întâmplă cu noi acum. 

Tema din acest an a FNT este Granițe fragile. Istorii fluide. Ce puncte de liant considerați că există între generaţii/expresii artistice de-a lungul istoriei? 

Granițe între generații artistice cred că au existat dintotdeauna. Liantul cred că, dacă vorbim de teatru, este dat de niște oameni speciali și vizionari, nu mulți, care înțeleg societatea puțin mai mult în complexitatea ei și de oameni precum manageri de teatru și, mai ales, regizori, care cred că ar trebui să fie niște puncte de legătură între generații. Cred că în România aceste lucruri sunt în suferință, cumva. S-a rupt, oarecum, o tradiție și cu oamenii din generația mea, împreună cu actorii tineri, poate să înceapă ceva foarte interesant în teatrul românesc. Doar că managerii de teatru cred că ar trebui să aibă mai mult curaj în a împinge puțin rolul teatrului în societate, fără să facă plăcere publicului cu orice preț. Zona comercială a existat și va exista întotdeauna, dar nu cred că are legătură prea mare cu societatea. 

Vezi și

Delia prezintă albumul ”Flex”, o incursiune de 13 piese în universul complex al artistei

Vorbind despre viitor, și încheind acest interviu în această idee, cum v-ați dori să arate viitorul teatral în România?

Mi-aș dori ca oamenii din teatru, regizori, scenografi, actori, să fie puțin mai conștienți de forța pe care ar putea-o avea în societate. Nu putem schimba societatea, nu avem o putere colosală, dar să fie conștienți puțin că trăiesc într-o societate, că se adresează oamenilor, și pot avea, măcar pe parcursul acelui spectacol în care joacă, și poate și 10 minute după, măcar, puterea de a schimba ceva în oamenii din sală, scurt. Un gând, o emoție, și asta e o mare forță. Trebuie să ne gândim bine, și la noi, și la ceilalți, să facem lucrurile cu credință, dar și conștienți de lumea în care trăim.