ȘERBAN PAVLU | FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU “TOMA CARAGIU”: “Un festival teatral reușit este o manifestare care depășește simpla prezentare a spectacolelor.”

Șerban Pavlu este, cu certitudine, unul dintre cei mai prolifici actori de teatru și de film din România. Un  artist inteligent, expresiv, argumentat și dedicat construcției fiecărui rol în parte, capitalul de imagine al lui Șerban Pavlu este de necontestat.

Ne vom bucura de prezența sa în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Ploiești cu 2 spectacole importante ca abordare și tematică. Uluitorul Regele moare – spectacol prezentat de Teatrul Național București, ce deschide în fapt Festivalul Toma Caragiu marți, 15 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului, bilete aici și principialul Cină cu prieteni – spectacol prezentat de Teatrul Bulandra București la Casa de Cultură a Sindicatelor vineri, 18 noiembrie, de la ora 20.00, bilete aici.

Este o veritabilă bucurie să discuți despre Teatru cu un om eminent, astfel că vă invităm să vă bucurați cu mintea deschisă de acest interviu, realizat în calitate de parteneri media ai Festivalului de la Ploiești.

 

Bună ziua, dle Șerban Pavlu şi bun găsit în cadrul Daily Magazine! În luna noiembrie ne vom bucura de prezenţa dvs artistică, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Ploieşti, cu spectacolele Regele moare, de la Teatrul Național Bucureşti și Cină cu prieteni de la Teatrul Bulandra. Spuneţi-mi ce înseamnă pentru dvs ca actor, şi ca om, aceste spectacole şi cât de actuale sunt mesajele lor în spaţiul contemporan de azi?

Este vorba despre două texte complet diferite. Unul care nu are nevoie de nicio prezentare pentru publicul din România, adică Regele moare de Eugen Ionesco. Un text absolut tulburător, o meditație pe tema morții scrisă de Eugen Ionesco într-un moment în care mărturisea că este un text scris din teama de moarte în urma unor angoase de care suferise. Și a-l auzi astăzi pe scenă rostind acest text pe Victor Rebengiuc, un om care a avut o influență enormă asupra carierei mele și poate cel mai drag și mai important coleg cu care am lucrat vreodată, este extraordinar. Este un spectacol la care țin enorm, în primul rând pentru că acest rol este jucat de Victor Rebengiuc. Și, evident, restul distribuției. Mariana Mihuț, care este la fel de grozavă, Richard Bovnoczki, cu care joc într-un alt spectacol la Unteatru. Este o distribuție specială pentru mine și un eveniment special, iar faptul că se joacă în fapt pe scena mare de la TNB este impresionant. 

Al doilea spectacol, Cină cu prieteni, este un text contemporan, ce are 10 ani de existență. Scris de un dramaturg american foarte puternic, Donald Margulies. Un text care dezbate într-un mod foarte ingenios o problemă care ne atinge ca societate, și anume cuplul și instituția căsătoriei. Divorțul. Ce anume ține împreună familia. Teatru realist, american, însă spectacolul este special pentru mine și pentru că este un spectacol de generație. În afară de Ana Ioana Macaria, care este puțin mai avansată ca vârstă decât noi, împreună cu Vlad Zamfirescu și Andreea Bibiri ne cunoaștem de-o viață și este interesant să vezi cum problematica textului este reflectată de o anumită generație. Pur și simplu în timpul repetițiilor am descoperit lucruri despre noi înșine, despre viețile noastre proprii. Spectacolul, ce nu pare o propunere complicată, a stârnit întotdeauna dezbateri ulterioare, ceea ce este grozav la un spectacol de teatru. Cină cu prieteni este o mică jucărioară, dar atât de ingenios construită, încât este complicat să rămâi indiferent, mai ales dacă te vizează direct. 

 

Cum percepeţi fenomenul festivalurilor de teatru în România, ce beneficii reale aduc în industrie?

Înainte de orice beneficiu al industriei, consider că un festival este o dovadă de civilizație și de viață sănătoasă culturală pentru că oferă publicului local posibilitatea de a viziona producții din alte orașe, iar lucrul ăsta, în sine, este un câștig. Ce consider eu că este important acum este ca festivalurile să se nuanțeze. Cred că este momentul și cred că există un public suficient de matur în România care să nu mai servească spectacole la grămadă. Este momentul pentru festivaluri tematice. Teatru contemporan sau teatru clasic sau Shakespeare, etc. Fenomenul în sine, însă, dacă nu este folosit de primării pentru a toca bani, ceea ce probabil se întâmplă uneori, este benefic câtă vreme nu rămâne o schemă administrativă, un truc hârțogăresc de a toca niște bani.

Spre deosebire de film, teatrul călătorește mai greu și permite oamenilor dintr-un anumit oraș să vadă spectacole din alte orașe sau din alte țări. Însă este important să facem diferența dintre festival și turneu. Un festival reușit este o manifestare care depășește simpla prezentare a spectacolelor. Cu siguranță este complicat de găsit cea mai de succes variantă a unui festival, însă dacă aș fi locuitor într-un alt oraș decât Bucureștiul, mi-aș dori ca la un festival să am parte de întâlniri, dezbateri, sesiuni de Q&A, adică o manifestare mai amplă și mai aproape de publicul interesat. 

 

Ce aţi auzit frumos despre Ploieşti şi teatrul său şi v-ar plăcea să (re) descoperiţi o dată cu acest festival?

Ploieștiul mi se pare că are în acest moment o trupă tânără de oameni pe care cu siguranță îi așteaptă o viață lungă în teatru și destul de omogenă pentru ca un regizor să creeze spectacole în care să primeze realmente spectacolul, nu o “vedetă”. Și asta îl califică drept un teatru bun. Momentul în care un regizor își poate crea o distribuție pentru un spectacol cu mulți actori buni. Și ce mi-am imaginat eu întotdeauna despre Ploiești și întotdeauna m-a uimit este că Ploieștiul poate juca rolul de teatru de elită aflat aproape de Capitală, unde un tânăr absolvent se poate duce pentru o vreme să joace, chiar locuind în București. Ceea ce este un mare avantaj. 

 

Care sunt elementele despre care consideraţi că asigură trăinicia spectacolelor în care jucați în cadrul Festivalului din acest an,  dincolo de vremuri?

Pentru Regele moare, cu siguranță numele actorilor, numele autorului, titlul piesei și teatrul în care are norocul să se afle, îi asigură un succes garantat în timp. Eu am bucuria să văd Sala Mare de la TNB plină ochi și să văd cu emoție reală cum oamenii ascultă un text extraordinar, rostit poate de cel mai mare actor în viață, în acest moment, în România, Victor Rebengiuc, și este complet emoționant. Am avut prieteni care mi-au spus că nu mai fuseseră de mult la teatru, au venit printr-o conjunctură norocoasă la acest spectacol și a fost uluitor. Există ceva extrem de profund și de peren în textul lui Ionesco și, în același timp, ceva extrem de modern. Iar metafora și absurdul subliniază și mai bine profunzimea textului și a întrebărilor pe care le pune. 

Spectacolul Cină cu prieteni va avea o viață lungă cât timp problemele pe care le pune în discuție, miracolul căsniciei, miracolul vieții împreună, vor mai frământa niște oameni. Și din acest motiv va mai dura o vreme până vom găsi răspunsul la aceste întrebări (n.r. râde). Este un spectacol haios, unde actorii au lucrat foarte bine într-o notă semi-ironică, ce vorbește cu candoare, cu o voce mai micuță, dar tocmai din acest motiv este impresionant. 

 

 

Ce aţi învăţat din întâlnirile artistice din cadrul acestor spectacole? 

Am învățat enorm de la Victor Rebengiuc. Este actorul care m-a influențat cel mai mult în viața mea de actor. Uneori mă suspecta că împrumut fără să vreau anumite tonuri de la el. A fost o școală pentru mine. O academie pe care am urmat-o după ce am terminat Facultatea. El mi-a fost și master, și doctorat, și mentor, în stilul renascentist al cuvântului. A sta pe aceeași scenă cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț a fost ca o a doua școală pentru mine. 

În celălalt spectacol este grozav să te oglindești în proprii tăi cogeneri. Oameni cu care ai împărțit timpul, cu care ai început meseria asta, ai privit cum evoluează. Cred în schimbul ăsta între generații. Există particularități ale fiecărei generații. Fiecare generație aduce un suflu nou. Se schimbă niște lucruri și sunt foarte mândru și plăcut impresionat de colegii mei. Și mă bucur și îmi place să joc și să mă compar cu ei pe scenă. 

 

See Also

Ce aţi împrumutat/ ce aţi dăruit personajului dvs din spectacol?

Privind personajele interpretate, nu semăn cu niciunul interpretat în aceste 2 spectacole. Dar ambele spectacole au la bază texte ce pun întrebări. Și, da, întrebările astea am început să mi le adresez și eu mai concret și mai precis după ce am jucat în aceste spectacole. Pur și simplu sunt lucruri ce stau în noi și nu știm să le dăm nume și poate și ăsta e un rol al teatrului. De clarificare a anumitor întrebări, nelămuriri, incertitudini din interiorul nostru. 

 

 

Principalul motiv pentru care aţi cumpăra bilet la acest spectacol şi cu ce v-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionare?

Să rămână cu dorința de a se reîntoarce la teatru. 

 

 

 

 

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top
Decoration sticker
Decoration sticker
Decoration sticker