De vorbă cu…regizorul Vlad Massaci : „Vă invit să vedeți Harper Regan, un spectacol în care este foarte important să asculţi textul cu atenţie, care conține multe idei despre viață și în care toţi oamenii se vor regăsi.”

Teatrul Maria Filotti Brăila prilejuiește la final de an întâlnirea publicului avid de artă și teatru de calitate cu cea mai recentă premieră, Harper Regan, în regia prolificului Vlad Massaci, pe care personal îl stimăm, apreciem și respectăm realmente.

Harper Regan este o poveste despre evadare din rutină și regăsire de sine, care ni se adresează tuturor. Distribuția include unii dintre cei mai de seamă actori ai TMF, Mihaela Trofimov, Alin Florea, Nicholas Cațianis, Liviu Pintileasa, Blanca Doba, Narcisa Novac, Ciprian Chiricheș, Emilia Mocanu, Adelin Ilie.

Premiera spectacolului se va produce sâmbătă, 17 decembrie și duminică, 18 decembrie, cu începere de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului brăilean. Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului sau online de pe blt.ro.

Stăm de vorbă azi cu Vlad Massaci, regizorul noului spectacol care ne așteaptă cu bucurie la TMF Brăila. 

Bună ziua, stimate dle regizor Vlad Massaci! Ne bucurăm pentru acest interviu. Astăzi are loc noua premieră de la Teatrul Maria Filotti Brăila, Harper Regan. Care au fost gândurile de început legate de această colaborare a dvs cu TMF?

Să fac un spectacol bun, să mă reîntâlnesc cu trupa brăileană de actori care mi se pare una dintre cele mai bune din ţară la acest moment, să ne punem în valoare unii pe ceilalţi, eu pe ei, ei pe mine.

Ce vă atrage, în genere, când alegeţi un text pentru montare? Consideraţi că există tendinţe în mesajele, temele de discuţie pentru alegerea textelor de azi în teatrul românesc?

Să fiu sincer, cel mai tare mă atrage calitatea textului de a inspira roluri bune şi importante pentru actori. Pe plan secund, ar fi atmosfera textului şi ideea care se desprinde din scriitură. Foarte tare sunt atras de dilema morală. Cred că este elementul cel mai plin de sevă prin care un actor poate să performeze. Sigur că lumea este în schimbare, există moduri noi şi diferite în care privim relaţiile dintre semeni, există o anumită formă de radicalizare ideologică. Chiar şi din punct de vedere politic lumea pare că se schimbă. Mi se pare că există un fel de lehamite pentru buna şi imperfecta noastră democraţie. Temele politice sau sociale nu se află, însă, în prim-planul unei montări semnate de mine.  Sunt interesat de politică, dar sunt interesat mai mult ca cetățean și prin prisma a ceea ce consider eu că este flagelul ţării noastre astăzi, si anume – slaba confruntare a societății cu istoria noastră recentă (comunismul și perioada de tranziție).

Dacă aţi descrie într-un citat acest spectacol, legat de aşteptările pe care le poate avea publicul de la această montare, care ar fi acelea?

În textul ce stă la baza spectacolului “Harper Regan” există metafora gheţarului. Gheţarul se formează prin aşternerea succesivă a unor straturi de zăpadă care supun unei presiuni enorme straturile cele mai vechi, ce devin consistente ca nişte pietre, şi, la un moment dat, când masa crește, gheţarul începe să o ia la vale. Aceasta este metafora personajului principal, Harper Regan, o femeie în vârstă de 45 de ani, care îşi părăseşte brusc soţul şi fiica pentru că are nevoie de puţin timp pentru sine, adică o ia la vale precum un gheţar, pentru a se distanţa puţin de viaţa ei şi de un secret care există şi care roade această familie. Astfel îşi oferă posibilitatea de a judeca la rece, prin distanţare, propria ei viaţă, propria ei familie, şi să ajungă la concluzia acceptării faptului că oamenii nu sunt niciodată complet vinovaţi, niciodată lipsiţi de vină.

Cum aţi ales actorii din distribuţie? Ce elemente de liant aţi creat între ei, între ei şi dvs, între ei şi text?

Pe unii dintre ei îi cunosc foarte bine şi i-am distribuit direct, pe alţii nu şi atunci am făcut un mic casting înainte de a definitiva distribuţia. Valoarea textului este cel mai bun liant pentru o distribuţie. Personajele, în sine, sunt legate în interiorul textului, deci şi actorii, cumva, preiau aceste legături. Însă ei se cunosc foarte bine deja, sunt prieteni. Mizez pe dialog atunci când lucrez cu actorii. Sunt un regizor al dialogului, sunt deschis la sugestii din partea actorilor, nu ţin neapărat să-mi impun punctul de vedere în orice amănunt. Eu cred că atunci când începem un proiect iar eu invit persoane adulte să ia parte la el şi să-și aducă fiecare contribuția sa creativā, atunci fiecare trebuie  să aibă libertate de creaţie. Tot ce pretind este ca aceastā libertate sā serveascā ideii proiectului.

Unde vă regăsiţi dvs în tematica acestui text scris de Simon Stephens şi cu ce mesaje v-ar plăcea să plece spectatorul după vizionare?

Eu sunt un om de 54 de ani, personajul principal din text este din aceeaşi categorie de vârstă şi, mai ales, gândindu-mă la multe doamne pe care le cunosc, din generaţia mea, pot observa că este o vârstă critică, în care oamenii vor să tragă nişte concluzii în legătură cu vieţile lor şi vor să meargă mai departe pe aceeaşi direcţie sau vor să schimbe direcţia. Este evident că se instalează o criză determinată de prezenţa tot mai apăsătoare a sentimentului izvorât din faptul că eşti muritor, fragil, şi lucrurile azi pot fi bune, mâine pot dispărea de tot. Totodată se instalează o anumită înţelepciune a adaptării,  diferenţiindu-te de vârsta de 20 de ani, când vrei să iei viaţa în piept, pe când, la vârsta de mijloc vrei să te fereşti din tăvălugul vieţii şi să nu fii strivit.

Vezi și

EUROVISION 2023 | VOYAGER ( BASS-GUITARIST ALEX CANION) – AUSTRALIA : „Life is too short to be disingenuous”

Consideraţi că teatrul, în ziua de azi, îşi păstrează rolul de a modela personalităţi prin eroii sau antagoniştii-personaje de pe scenă?

În măsura în care un spectator rezonează cu ceea ce vede pe scenă, este posibil ca vizionarea unui anumit spectacol de teatru să-l inspire pentru hotărârile pe care le va lua în viaţa lui. Acum sper că nu toate doamnele care vor vedea acest spectacol, vor pleca de acasă pentru a se regăsi (zâmbeşte). Dar, dacă le va da de gândit, nu ar fi rău.

Ce vă doriţi de la dvs, de la industrie şi de la public pe viitor şi la ce să ne aşteptăm noi pe viitor din partea dvs?

Este greu de spus că teatrul de azi din România este o industrie. La noi teatrul subvenţionat este un cadou pe care societatea îl face oamenilor. Şi asta implică anumite obligaţii pentru noi, ca artişti, şi, mai ales, implică bucuria de a nu sta cu presiunea  că nu vei şti din ce să trăieşti sau că va trebui mereu sa faci compromisuri. Instituția teatrului, la noi, este un cadou şi pentru artişti, şi pentru spectatori.

Eu mă străduiesc să realizez spectacole cât mai serioase şi cât mai solide. Nu am în niciun caz pretenţia că pot schimba lumea. Trebuie doar să ajuţi un pic la reflectarea asupra lumii, adică să creezi gânduri în spectator şi ei să iasă din sală cu aceste gânduri, întrebări, cu nevoia de discuţie, de dezbatere. Dacā reușești asta, ce-ţi poţi dori mai mult?!

Pe final, ce mesaj doriţi să adresaţi publicului brăilean, şi nu doar, care va fi martorul acestui spectacol creat de dvs împreună cu trupa de actori?

Vă invit la un spectacol în care este foarte important să asculţi textul cu atenţie pentru că în el se află foarte multe idei. Este un text în care toţi oamenii se vor regăsi. Şi cei de vârstă matură, dar şi adolescenţii. Iar adolescenţii poate vor înţelege mai bine ce se petrece cu părinţii lor atunci când sunt abătuţi sau deprimaţi.