Now Reading
Irina Rimes transformă Sala Palatului în ACASĂ

Irina Rimes transformă Sala Palatului în ACASĂ

Pe data de 1 martie 2023, Irina Rimes deschide oficial sezonul concertelor și își sărbătorește cel de-al patrulea album, ,,Acasă”, printr-un concert la Sala Palatului. Astfel, în prima zi oficială de primăvară, artista va înflori scena cu un performance ce se anunță cel puțin incredibil. O producție vizuală specială, 90 de minute petrecute alături de artistă și invitați precum The Motans, Grasu XXL și mulți alții. 

Biletele sunt deja disponibile:

https://bilete.irinarimes.ro/bilete-irina-rimes-acasa-la-sala-palatului-81158/

Concertul de pe 1 martie le va da ocazia la propriu fanilor să se conecteze cu artista, întrucât vor putea avea parte și de o sesiune de meet and greet:

https://www.iabilet.ro/bilete-meet-and-greet-irina-rimes-acasa-82518/

Albumul ,,Acasă” include 16 piese confesiune, vindecătoare şi sensibile, compuse de artistă cu compozitori şi producători de top din România. Pe album sunt şi cele două colaborări cu Grasu XXL „Pentru totdeauna” şi cea cu Jah Khalib pentru „Навсегда”. Acesta este disponibil pe toate platformele digitale, cât și în format fizic, pe CD și vinil. 

See Also

Despre ,,Acasă” și drumul Irinei vorbește și documentarul de 7 episoade pe care artista l-a lansat alături de HBO Max pe data de 3 iunie, „Irina Rimes: Pe drumul meu”, o miniserie prin care artista a ales să îşi spună povestea și să vorbească despre struggle-ul de a fi artist. Irina Rimes rememorează momente importante din viaţa ei, vorbeşte despre versurile pe care le cântă, despre oamenii care au ajutat-o în carieră. În paralel, sunt dezvăluite detalii despre sursele de inspiraţie ale albumelor anterioare, sunt pregătite videoclipuri şi concerte caritabile. 

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement şi sute de show-uri live intense şi pline de emoţie.

„Despre el”, „Cosmos” şi „Pastila” sunt cele trei albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top