Now Reading
LEGO® ICONS THE LORD OF THE RINGS: RIVENDELL™, SETUL LEGO CARE LE VA CONDUCE PE TOATE

LEGO® ICONS THE LORD OF THE RINGS: RIVENDELL™, SETUL LEGO CARE LE VA CONDUCE PE TOATE

Grupul LEGO, în parteneriat cu Warner Bros. Discovery Global Consumer Products, a anunțat astăzi mult-așteptatul LEGO® Icons The Lord of the Rings: Rivendell™, set inspirat de adaptările cinematografice premiate. Acest set extrem de detaliat, cu 6.167 de piese, prezintă fortăreața emblematică a elfilor din Pământul de Mijloc și include 15 minifigurine.

Casa lui Elrond, Rivendell este o locație cheie în Pământul de Mijloc și în evenimentele din trilogia “Stăpânul Inelelor”, fiind locul unde a fost formată Frăția și unde a început încercarea de a distruge Inelul Unic.

Setul LEGO Stăpânul Inelelor: Rivendell redă multe momente preferate de fani și indicii ascunse și poate fi construit în trei secțiuni:

Prima secțiune conține:

  • Inelul Consiliului – include rândul de scaune așezate semicircular, pentru consiliu și soclul unde inelul este dezvăluit pentru prima dată și unde Frăția discută despre cum să-l distrugă.
  • Dormitorul lui Frodo – cu un birou și un cufăr, unde tânărul hobbit se recuperează după ce a fost salvat de Arwen din mâinile lui Nazgûl, înainte de a se reuni cu Bilbo.
  • Biroul lui Elrond – cu tablouri celebre din istoria Pământului de Mijloc.

A doua secțiune conține:

  • Un turn elfic – cu cinci statui elfice ale unor războinici faimoși din trecut.

A treia secțiune conține:

  • Foișor, râu și pod – pentru a recrea scena în care Frăția părăsește Rivendell.

Mai mult, setul include -15 minifigurine – inclusiv toți cei nouă membri ai Frăției: Gandalf cel Sur, toți cei patru hobbiți (Frodo Baggins, Samwise Gamgee, Merriadoc “Merry” Brandybuck și Peregrin “Pippin” Took), Legolas, Gimli, Boromir și Aragorn.  Acestora li se alătură minifigurinele lui Elrond, Arwen, Bilbo Baggins, plus mai mulți elfi și un pitic (Gloin) .

 

 

See Also

Fanii LEGO și ai seriei Stăpânul Inelelor vor primi și câteva elemente LEGO noi din lumea Pământului de Mijloc, printre care: Sabia lui Bilbo, Înțepătura, cioburile lui Narsil, sabia de războinic a lui Aragorn, sabia lui Boromir, precum și numeroase topoare ale piticilor și cuțite elfice pentru a se asigura că Frăția este bine înarmată pentru misiunea care urmează.

 

Știm că mulți dintre fanii noștri așteaptă de mult timp un astfel de set – dar un set LEGO Stăpânul Inelelor nu întârzie niciodată, ci sosește exact atunci când trebuie! A fost important pentru noi să creăm ceva cu adevărat special în această recreere a Rivendell.  Am vrut să adăugăm cât mai multe detalii și să creăm o experiență captivantă pe tot parcursul construcției, pentru deliciul fanilor care recreează scene sau vor să expună casa lui Elrond.  Suntem foarte mulțumiți de designul final și de modul în care am adus Rivendell la viață în formă de cărămidă.” a declarat Mike Psaiki, LEGO Design Master

 

LEGO Stăpânul Inelelor: Setul Rivendell are un preț recomandat de 2499 RON și este disponibil exclusiv pentru membrii LEGO VIP în perioada 5-7 martie 2023, împreună cu un set LEGO Brickheadz gratuit Frodo și Golum (40630). Contul de membru LEGO VIP este gratuit, mai multe informații se regăsesc pe www.LEGO.com/VIP. Începând cu 8 martie 2023, seria LEGO Stăpânul Inelelor: Rivendell va fi disponibilă în magazinele LEGO Retail și pe www.LEGO.com/LOTR.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top