De vorbă cu…Adrian Nicolae : „Foarte puține lucruri sunt mai serioase decât comedia.”

Taximetriști este filmul românesc pentru care am avut un coup de foudre încă de la data lansării și prima vizionare în cinema. Asta pentru că nu e doar despre povești urbane, cum inițial am crezut. E vorba despre societate, în întregul ei, despre clișee umane, tipologii, personalități, drame, trăiri, dorința de a duce o viață demnă, cu măcar un prieten.

După ce am stat de vorbă cu regizorul peliculei, Bogdan-Theodor Olteanu, azi stăm de vorbă cu scenaristul, Adrian Nicolae. Adrian este unul dintre oamenii din industrie cu un periplu frumos, curat, evoluționist. De la debutul ca actor, în trupa lui Victor Ioan-Frunză, până la momentul prezent, Adrian Nicolae ne povestește azi despre film, succes și provocări, într-un nou interviu realizat de Daily Magazine.

Bună, Adrian, şi bun venit în cadrul Daily Magazine! Începând, evident, cu începuturile, ce i-ai spune tu lui Adrian Nicolae aflat la începutul carierei artistice, având în vedere toate experienţele acumulate până acum? Şi ce ai învăţat despre tine însuţi ca personalitate artistică până acum?

I-aș spune să nu se mai consume atât de tare. Puține lucruri sunt cu adevărat importante. Am învățat între timp că sunt mult mai autonom decât aveam senzația.

Ce simţi că s-a schimbat în teatru, ca fenomen, de la debutul tău până în prezent? Ce ai simţit că a oferit teatrul personalităţii tale în tot acest timp?

Nu s-a schimbat mare lucru, estetic vorbind (ceea ce cred că e o problemă). În schimb, mișcarea independentă e mult mai puternică, drept răspuns la anchiloza birocratică a teatrului de stat. Teatrul e un loc în care iei contact cu alte mentalități. E ca o călătorie simulată. Atunci când intri în dialog cu alte culturi, cu alte mijloace de a aborda probleme etern umane, înveți să fii mai tolerant și mai sensibil la ideea de „altul”. Începi să înțelegi că există oameni care gândesc diferit și care nu-ți sunt neapărat dușmani.

Care crezi că este rolul/menirea unui actor în societatea de azi? Şi ce contribuţie personală ai adus tu publicului tău?

Nu cred în rolul de lider de opinie al actorului. Nu cred că e neapărat calificat să-și dea cu părerea despre probleme care-i depășesc expertiza și am observat că actorii care o fac sunt mai degrabă ridicoli. Cred că menirea unui actor e să fie în primul rând actor profesionist, cu tot ce presupune asta.

De la actorie la scenaristică a fost un singur pas sau mai mulţi? Care a fost imboldul personal ce te-a condus spre universul scenariilor? Şi cum s-a împăcat personalitatea unui actor ce asculta indicaţiile regizorale cu cea a unui scenarist stăpân pe propriul text?

A fost un pas intermediar destul de consistent, când am colaborat cu Victor Ioan Frunză la versiunile de scenă ale spectacolelor montate cu Trupa fără nume, din care am făcut parte timp de zece ani. Așa că în această poziție dramaturgică eram încă într-un tip de subordonare creativă. Dar mi-a folosit foarte mult, pentru că, să rescrii respectând maniera unor mari dramaturgi, e un exercițiu foarte bun.

Vorbind despre debutul tău cinematografic, Taximetrişti, un film pe care l-am savurat la propriu şi de care cu toţii ne bucurăm în cinematografele din toată ţara, din 20 ianuarie. Ce ne poţi spune despre experienţele tale personale cu lumea taximetriştilor?

Și eu, și Bogdan Theodor Olteanu, alături de care am scris acest scenariu, suntem creaturi nocturne și avem un bagaj destul de consistent de experiențe cu taximetriști. Dar peste biografie, am făcut o cercetare temeinică, intervievând taximetriști, intrând pe grupurile lor de whatsapp și încercând să înțelegem care sunt provocările cu care se confruntă zilnic. Ne-am străduit să trecem dincolo de dimensiunea fabulistică sau senzaționalistă și să facem un film cu taximetriști, nu un banc cu taximetriști.

De ce ar trebui, la modul concret, să vedem acest film? Consideri că este şi un ecou al individului, al societăţii în care trăim?

Cred că filmul reușește să distreze fără a fi tâmpit. Cred că reușește (sau, în orice caz, se străduiește onest) să spună povești nu numai despre o meserie, ci despre toți oamenii vremurilor ăstora. Se dezbate mult, cum se dezbate și în taxiurile din viață, despre comunicare, speranță și putere.

A existat loc de a învăţa unii de la ceilalţi în relaţia ta profesională cu regizorul, Bogdan Theodor Olteanu, cât şi cu actorii din distribuţie?

E, probabil, principalul motiv pentru care lucrăm bine împreună și avem planuri să o facem și în viitor. Suntem oameni profund diferiți care se respectă.

Vezi și

Calvin Klein introduce campania pentru Toamna 2023 cu Alexa Demie, Kid Cudi, JENNIE, Jung Kook și Kendall Jenner

Cum percepi industria contemporană de film din România, ca fenomen, obstacole, preconcepţii şi distribuţie? Există actori doar de film, există clişee pentru orice film românesc, crezi că publicul din România priveşte altfel producţiile autohtone în prezent?

Eu sunt un marginal al industriei românești de film. Sunt un fel de impostor, întrucât n-am studii formale de scenaristică. E prematur să mă pronunț despre o lume pe care abia încep să o cunosc.

Într-o societate în completă schimbare, cum mai este Adrian Nicolae, omul de dincolo de cortină sau de cameră?

Plăcut obosit. Încântat că se întâmplă lucruri și că are posibilitatea să își curatorieze parcursul artistic.

Ce îţi/ne rezervă viitorul în ceea ce te priveşte?

Lucrez, împreună cu prietenii Bogdan Theodor Olteanu și Cosmin Nedelcu („Micutzu’”) la o comedie pentru toamna lui 2023, în care Cosmin și cu mine vom juca doi frați vitregi. Mai avem un scenariu de lung-metraj cu care am câștigat un concurs CNC pentru dezvoltare și pe care îl avem „pe țeavă” și sperăm ca în această formulă de 3 să devenim o celulă stabilă de creat „filme populare netâmpite”. Ăsta e obiectivul întreprinderii noastre artistice.

Ce mesaj transmite Adrian Nicolae din prezent către Adrian Nicolae din viitor şi către publicul său?

N-am un mesaj pentru Adrian Nicolae din viitor, la cum îl știu probabil că avea pretenții mai mari de la mine. Dar am un mesaj pentru publicul din viitor. Ceea ce ne chinuim să facem cu filmele la care lucrăm e să intrăm într-un dialog real cu publicul mare de cinema din România. Nu să împușcăm francu’, nu să ne flexăm mușchii, vrem să facem filme populare netâmpite. Ne bazăm pe faptul că dacă nu iei spectatorul de prost, încet-încet el te va considera un partener serios de discuție. Și foarte puține lucruri sunt mai serioase decât comedia.