De vorbă cu…Cristina Groșan : „Astfel de întâlniri, precum cea din cadrul FFE 2023, rezultă în noi interpretări ale filmului, uneori la fațete ale scenariului la care nici nu ne-am gândit.”

Cristina Groșan este o cineastă născută la Arad, activă în industria de film maghiară și cehă. Cel mai nou film regizat de Cristina este „Ordinary Failures”, o dramă cu tente distopice, produs între Cehia, Ungaria, Italia și Slovacia. Filmul a avut premiera în cadrul Giornate degli Autori la Festivalul de Film de la Veneția în 2022 unde Cristina a primit premiul pentru cel mai bun regizor sub vârsta de 40 de ani. Filmul a fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu de către Asociația Criticilor de Film din Cehia, cea mai bună imagine de către Asociația Cameramanilor din Cehia și pentru cea mai bună scenografie, la Czech Lions, premiile industriei cehe.

Cristina Groșan  va fi prezentă în România duminică, 21 mai, la proiecția celui mai recent film al său, Ordinary failures, eveniment care va avea loc în cadrul Festivalului Filmului European la București,  cu începere de la ora 18.00, la Cinema Elvire Popesco.

Stăm de vorbă azi cu distinsa regizoare  în cadrul unui nou interviu dedicat FFE 2023, partener media Daily Magazine. 

Cum a început drumul dvs în cinematografie?

Multă vreme am trăit cu impresia că abia în liceu am început să fiu preocupată de cinema, în timp ce făceam teatru pentru liceeni și fotografiam, în paralel. Dar recent mi-am dat seama că eram foarte mică, aveam vreo 3 ani, când tata a proiectat în sufrageria de la bloc, în loc de povești pe diapozitive,  niște scene din familie filmate cu Super 8. Dintr-o dată, în locul poveștilor clasice, atât de departe de realitatea noastră, am văzut-o pe mama plimbându-se pe stradă în timp ce tata îi dădea indicații regizorale. N-aveam vocabular pentru asta la vremea respectivă, dar am simțit că o să mai am eu de a face ceva cu procesul acesta de recreare a unei realități.

La ce nivel consideraţi că a ajuns cinematografia de azi?

Zilele acestea mă gândesc mai mult la cum vedem filme, decât la cinema în sine. Felul în care consumăm cinema începe să se schimbe radical, o schimbare care urma să se întâmple oricum, dar care s-a accelerat mulțumită pandemiei. Platformele de streaming, cu conținutul lor aparent nesfârșit, schimbă felul în care vedem filme și felul în care alegem ce să anume să vedem. Ca regizor de film, mă simt obligată să mă adaptez dar mărturisesc că încă nu știu cum.

Care a fost cel mai mare challenge în meseria dvs de regizoare, de până acum, şi cum l-aţi depăşit?

Nu știu dacă pot compara provocările între ele, dar la finalul turnajului filmului meu de debut, Lucruri pentru care merită să plângi, un film al căutărilor și al maturizării, am pierdut-o pe mama, ceea ce mi-a schimbat percepția asupra ceea ce  înseamnă maturizare. La cel de-al doilea film, Ordinary Failures, provocările au fost altele. Am ales să regizez filmul în limba cehă, limba în care a fost conceput proiectul inițial de către scenarista Klára Vlasáková. Am lucrat împreună la scenariu trei ani în engleză, dar ca să-mi ușurez puțin lucrul pe platou, am luat cursuri de limbă cehă vreun an și jumătate la Budapesta. Regizatul în limba cehă a fost o aventură foarte interesantă, și mă pregătesc să o repet.

Cu ce tip de actori vă place să lucraţi?

Foarte ușor de răspuns: tipul actorului care își iubește meseria, se pregătește pentru munca pe care urmează să o depunem împreună, iar ca om încearcă să stea departe de preconcepții,  își menține deschiderea și curiozitatea.

Ce înseamnă premiile pentru palmaresul dvs?

Un rău necesar uneori.

Vezi și

Legendara Grădină de Vară Gloria se redeschide dupa 30 de ani sub numele de Gloria Garden

Cum priviţi participarea dvs în cadrul Festivalului Filmului European din acest an şi cât de benefice consideraţi că sunt astfel de evenimente pentru industria de la noi?

Este prima oară când proiectăm Ordinary Failures în România. Filmul se află încă în circuitul său festivalier internațional, dar eu sunt o arădeancă cu studii la Cluj, și pentru mine e important să-mi pot proiecta filmele în România, să pot întâlni oamenii în mijlocul cărora am crescut. Sunt curioasă de reacțiile publicului bucureștean. Mă gândesc mai puțin la industrie, care are grijă de sine, cum și cât poate, în mod organic. Mă gândesc mai degrabă la public: evenimente precum Festivalul Filmului European aduc în vizorul spectatorului filme care nu se pot vedea foarte des nici la cinema, nici pe streaming. Pe lângă asta, festivalul îmi oferă posibilitatea de a întâlni publicul față în față și de a purta un dialog pe marginea filmului, sau a cinema-ului în general. Astfel de întâlniri rezultă în noi interpretări ale filmului, uneori la fațete ale scenariului la care nici nu ne-am gândit. Astfel de întâlniri îmi oferă o bucurie care rămâne cu mine luni de zile, și care mă însuflețește în fazele mai puțin sociabile precum ale scrisul sau ale finanțării următorului film.

Mă onorează invitația festivalului și voi încerca să văd cât mai multe filme pe parcusul celor trei zile pe care le voi petrece la București.

Ce vă doriţi pentru dvs personal şi profesional pentru viitor?

Îmi doresc ca lumea filmului de artă să continue să existe așa cum m-am îndrăgostit de ea în liceu, mergând la Cinema Arta Arad. Îi țin pumnii să își negocieze o poziție favorabilă față de mai gălăgiosul său concurent, streamingul. Și în mijlocul jocului acesta de șah, îmi doresc să continui să am și eu un loc.