Bookfest 2023 – evenimentul anual memorabil al cărții a început la București

“Sefa” intergalactico-online a lucrurilor frumoase aduse de Daily Magazine.
Azi a început Bookfest București 2023, cel mai mare și cel mai așteptat eveniment dedicat cărților din România! Anul acesta, Bookfest va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, în Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. La fel ca și în anii precedenți, publicul va avea acces gratuit atât în cadrul salonului cât și la toate evenimentele conexe ce vor avea loc pe toată durata Bookfest. Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Italia. La standul Invitatului de Onoare, iubitorii de carte vor avea ocazia să participe la dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare.
Cel mai important eveniment literar al anului va aduna sub același acoperiș pasionații de lectură, autori consacrați, edituri prestigioase, librării și tot ceea ce ține de fascinanta lume a cărților.
Este o ocazie unică de a explora bogăția literaturii, de a interacționa cu autori îndrăgiți și de a descoperi opere noi și captivante.
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La ediția anterioară a Salonului Internațional de Carte Bookfest (București, 1-5 iunie 2022) au fost prezenți peste 170 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al ediției 2022 a fost Japonia. La edițiile internaționale din anii anteriori țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.
Iată care este programul în detaliu al acestui eveniment
12:00 DESCHIDEREA OFICIALĂ
Invitat special Francesco Guida, autorul cărții Cealaltă jumătate a Europei: De la Primul Război Mondial până în zilele noastre
SCENA ARENA
12:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de întrebări fantastice (7+) cu Adina Rosetti
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
12:30 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Deschidere oficială
Demonstrație de caligrafie cu Ahmed Dari
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Vernisajul expoziției dedicate lui Dimitrie Cantemir
Restitutio Cantemir la 350 de ani de la naștere
Prezintă: Dr. Victor-Claudiu Turcitu (Arhivele Naționale ale României) și Radu Băieșu (Editura Muzeul Literaturii Române)
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA MERIDIANE PUBLISHING
Șerban Andreescu și Aurora Georgescu pe Meridianele Copilăriei
Moderator: Ana-Maria Roșca
BOOKFEST JUNIOR
13:00 CORUL NAȚIONAL DE CAMERĂ “MADRIGAL – MARIN CONSTANTIN”
Recital de muzică italiană și românească
Dirijor: Anna Ungureanu
SCENA ARENA
14:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Prezentare de carte Editura ANTIM IVIREANUL: Al doilea cer și Un Ragaiac interbelic studiu monografic Gib I. Mihăescu, autor Ioan Barbu, 30 de poeme pentru Europa, autor Ion Drăghici, Vulpea la struguri, autor Mircea Perpelea
Participă: Mihai Antonescu, Ion Drăghici, Victor Atanasiu
Moderator: Emilia Dănescu
SCENA ARCA
14:00 EDITURA AMURG SENTIMENTAL
Lansare de carte: Versuri de la poarta mării, autor Aurelia Ica Muca, O viață închinată artei, ediția a II-a, autor Octavia Crăciun, Crăișorul, ediția a IV-a, autor Mihai Istudor, prelucrare după romanul Crăișorul Horia de Liviu Rebreanu. Artistul plastic Ecaterina Mihai, cu lucrări de pictură și pasteluri
Participă: Cristian Matei, Mariana Popa, Ramona Alina Mereuță, Dunia Pălăngeanu, Mihai Istudor și consilier juridic Dragoș Alexe
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Cealaltă jumătate a Europei: De la Primul Război Mondial până în zilele noastre, autor Francesco Guida
Participă: Francesco Guida, Aurora Firța–Marin, Daniel Cain, Sabina Fati, Lidia Bodea și Laura Napolitano
Traducere consecutivă: Aurora Firța–Marin
STANDUL ITALIEI
14:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Lansare de carte: The Path of Sincerity, autor Alexandru Panaitescu și Ioana Grigorescu
Participă: Ileana Tureanu (arhitectă, Președinta U.A.R.), arh. Alexandru Panaitescu (arhitect, autorul albumului), Liviu Sebastian Jicman (Președinte ICR)
Moderator: Oana Boca Stănescu (directoarea Centrului Național al Cărții)
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA ETNA
Lansare de carte: Fuga din timp, volum de amintiri, de Claudia Cleja.
Invitați: Florentin Popescu, Valentina Busila
Moderator: Ioana Soare
CAFENEAUA LITERARĂ
15:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte Editura ANTIM IVIREANUL: Domnul Eminescu. Studii mai puțin cunoscute de acum un secol despre Luceafărului Poeziei Românești, autor Ion Barbu, Arborele de Apă, autor Ioan Barbu, Al treilea ochi, autor Emilia Dănescu
Participă: Răzvan Nicula, Elena Drăghici, Florentin Popescu, Mihai Antonescu
Moderator: Ion Drăghici
SCENA ARCA
15:00 EDITURA ETNA
Lansare de carte: Țara cavalerului de piatră. Germania. Pe urmele romanilor, de Claudia Cleja Stoicescu.
Invitați: Florentin Popescu, Valentina Busila.
Moderator: Ioana Soare
CAFENEAUA LITERARĂ
15:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Istoria sionismului din Români și Mircea Eliade și Evreii, autor Teșu Solomovici
STAND PROPRIU
15:30 EDITURA ETNA
Lansare de carte: Memoriile unui medic militar, si Creierul uman, masina timpului, autor dr. Sebastian Neagu-Sadoveanu.
Invitați: Andra Ştefania Neagu-Sadoveanu.
Moderator: Ioana Soare
CAFENEAUA LITERARĂ
16:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Alb – Astru, autor Anita Beloiu
Participă: Mihai Mustățea, Anita Beloiu
Moderator: Gina Micloș
CAFENEAUA LITERARĂ
16:00 EDITURA HUMANITAS
Întâlnire cu Sara Turetta despre Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience
Participă: Sara Turetta, Roxana Utale
STANDUL ITALIEI
17:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte Editura FAST EDITING: Zâmbet de copil, autori Eugenia Duță și Doina Bârcă, Copiii de pe strada 10, autor Bianca Ștefan, Poezii pentru cei mai dragi copii, autor Ecaterina Drăguța
Participă: Victor Gh. Stan, Vilia Banța, Doina Bârcă, Cleopatra Luca, Maria Petrescu, Maria Niculescu, Geo Călugăru, Gheorghe Țiclete, Ioan Rațiu, Doina Ghițescu
Moderator: Eugenia Duță
CAFENEAUA ARTELOR
17:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Discuție: Adaptarea, noul liberalism și democrația. Dialog cu Barbara Stiegler și Bogdan Ghiu
Eveniment în limba franceză cu traducere în română
SCENA AGORA
17:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte și performance: Sofisme & alegorii, bazaconii, palimpseste, parabole, paradoxuri, pastișe, precum și extraordinare plastografii din cartierul de Est, autor Radu Enache
Participă: Radu Enache, Arthur Suciu; performance poetic al actriței Simona Pop
Moderator: Lucian Pricop
SCENA ARENA
17:00 EDITURA JUNIMEA
Lansare de carte: Destinatar, autor Corneliu Ștefanache, Toate prezenturile ei, autor Dan Petru Cristea
Participă: Gabriel H. Decuble
Moderator: Lucian Vasiliu
SCENA ARCA
17:00 EDITURA PARALELA 45
Minunata lume a Micului Prinț / atelier de lectură și jocuri, cu Detectivul Licurici (7+)
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Foșnetul clipelor, autor Ana Trestieni
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 Dezbaterile Bookfest – Pactul pentru Lectură
De la 2 miliarde de euro la 300 de milioane de lei – Provocările pieței de carte italiană și românească; studii de caz prezentate de Bruno Giancarli (Asociația Editorilor din Italia), Gheorghe Erizanu (Cartier). Cu intervenții din partea Tatianei Niculescu și a lui Dan Alexe. Moderator: prof.univ.dr. Mircea Vasilescu (Eveniment realizat în parteneriat cu Aldus UP)
SCENA AGORA
18:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Elisabeta a II-a și ghidul ei de viață, compilat de Karen Dolby
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Bufnița din dărâmături, autor Mihail Neamțu
Participă: Alexandru Mihăilă, Mihail Neamțu
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Judecăți, prejudecăți și mere, autor Petru Racolța
Moderator: Oana Stroe și Radu Prodan
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Istoria pictografică a Israelului și Tora (ilustrată)
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Bucureștiul sub administrația Puterilor Centrale, autor Eugen Marola
SCENA ARENA
18:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Upanișad și Bhagavad-Gītā,
Participă: Ambasadorul Indiei, E.S. Rahul Shrivastava, Madeea Axinciuc, Luisa Neag
STAND PROPRIU
19:00 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Republica Literelor și Exilat în România, autor Mihail Neamțu
Participă: Varujan Vosganian, Mihail Neamțu
STAND PROPRIU
19:00 INVITATUL DE ONOARE în colaborare cu EDITURA POLIROM
Întâlnire cu Piergiorgio Odifreddi. Discuție despre volumul Dumnezeul logicii. Viața genială a lui Kurt Gödel, matematicianul filosofiei
Participă: Piergiorgio Odifreddi, Laura Napolitano, Mihai Prunescu, Liviu Ornea
Moderator: Adrian Șerban
SCENA ARENA
JOI, 25 MAI 2023
10:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de lectură și joacă, Povestea unui polonic (4+), cu Mihaela Coșescu
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
11:00 ASOCIAȚIA EDITORILOR DIN ROMÂNIA
Întâlnire între profesioniști
Piața de carte în Italia
Prezentarea aparițiilor editoriale din Italia și intervenții ale celor opt edituri italiene prezente la Bookfest, de Bruno Giancarli (Biroul Studii al AIE) cu participarea Asociației Editorilor din România
Moderator: Marius Constantinescu
STANDUL ITALIEI
12:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Prezentare de carte Asociația Românilor din Balcani: Cuvinte din bătrâni (Manuscrise românești 1010-1600), Afurisania lui Doja (Pomul cunoașterii scrisului românesc), Cei patru titani ai neamului românesc: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Constantin Brâncuși, Minunile Sfântului Iosif cel Nou, autor Ivan Birta
Participă: Mihai Prepeliță, Ivan Birta
Moderator: Geo Stroe
SCENA AGORA
12:30 BUSINESSPEDIA
Prezentare de carte: Negustorii de odinioară, autor Nicolae I. Angelescu
Dezbatere: Responsabilitatea socială și culturală a oamenilor de afaceri
Invitați: Ramona Jurubiță, Country Managing Partner KPMG Romania & Moldova și Vicepreședinte Consiliul Investitorilor Străini din România, Teodor Paleologu, fost ministru al Culturii, Alexandru Bâldea, co-fondator ARTMARK
Moderator: Ionuț Bonoiu, redactor șef Forbes România & Președinte Asociația pentru Dezvoltare prin Cultură Financiară și Antreprenoriat – Antreprenorescu
SCENA ARENA
13:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier – Un unicorn în muzeul de oase (5+) cu Alina Purcaru
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
13:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Medicină sacră, autor de Lissa Rankin
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: 10 cărți de non-ficțiune Litera
Moderator: Valentin Protopopescu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Locul unde mai trăia ziua, autor Mona Șimon
Participă: Mona Șimon
Moderator: Violeta Borzea
SCENA ARCA
14:00
Jucându-ne cu italiana – Laborator de introducere în studiul limbii italiene
Moderator: Anna Chiara Canova (Școala Italiană Aldo Moro din București)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
14:00 EDITURA AMURG SENTIMENTAL
Lansare de carte: Călăuze divine, autor Gabriela Alef Machidon, Ilia – trecut, prezent și viitor, autor Miron Țic, Anotimpurile iubirii, autor Gheorghe Dușa
Artistul plastic Ecaterina Mihai, cu lucrări de pictură și pasteluri
Participă: Cristian Matei, Mariana Popa, Ramona Alina Mereuță, Dunia Pălăngeanu, Mihai Istudor și consilier juridic Dragoș Alexe
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Bunicul. Un sat moldovenesc intră în comunism. Bounicou. Un village moldave entre dans le communisme, autor Carmen Mihai, în ediție română și franceză,
Participă: Carmen Mihai, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
14:00 INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ
Atelier de introducere în studiul limbii italiene organizat de Scoala Aldo Moro
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
14:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Literatura pentru copii în România, un fenomen emergent, cum s-ar duce spre cititorii din străinătate
Participă: Luminița Corneanu, Adina Popescu, Gheorghe Erizanu, Alex Călin (ed. Cartea Copiilor)
Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu
(Eveniment organizat în parteneriat cu Aldus UP)
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA LITERA
Doi prozatori în dialog
Participă: Florin Spătaru și Roxana Ruscior
STAND PROPRIU
15:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Vâj-Vâj prin călimară… cu Motocel și Cristina Beatrice Preda (6+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
15:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare și prezentare de carte EDITURA DACOROMÂNĂ T.D.C.: Portret editorial, cerc. șt. dr. Ivan Birta, Studii și cercetări istorice, conf. univ. dr. David Aurel, Proză și poeme în vreme de pandemie, autor Florin Grigoriu, Poeme bilingve, autor Georgeta Blendea Zamfir; Răstignirea neamului românesc și Amurg fără burg, autor Adrian Botez, Aeticus Ister-Escadronul tărăgănărilor, autor Ion Pachia Tatomirescu, Pitagoreica brîncușiană, autor Petru Solonaru, În căutarea lui Emil Loteanu… in memoriam
Participă: Mihai Prepeliță, Ivan Birta
Moderator: Geo Stroe
CAFENEAUA ARTELOR
15:00 EDITURA ETNA
Lansare de carte: Artiștii, cultul corpului și sportul, de Georgeta Nicola Vladutu.
Invitați: Ligia Necula, Ana Maria Marinescu
Moderator: Ioana Soare
CAFENEAUA LITERARĂ
15:00 EDITURA LITERA
Texte și pretexte, Radio Ro Cultural – Istorie și literatură
Participă: Georgeta Drăghici și Valentin Protopopescu, alături de Adrian Majuru și romanul său, Hoțul de la Curtea Miracolelor
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA METEOR PRESS
Lansare de carte: Aventurieri, escroci și pretendenți la tron, autor Mihai Manea
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Marele Dicționar Român – Ebraic și Bal Șem-Tov; Lumina tăinuită, autor Martin Buber; Dicționarul neconvențional al scriitorilor și publiciștilor evrei de limba română. România, Israel și de pretutindeni, autor Teșu Solomovici
STAND PROPRIU
15:30 EDITURA ETNA
Lansare de carte: Dictionar pentru vizitatorul de muzeu, editia a 3-a, autoare Valentina Marie Veselovschi Busila.
Invitați:Bogdan Veselovski, Andrei Busila
Moderator: Ioana Soare
CAFENEAUA LITERARĂ
15:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Deviații sau High Fidelity, autor Victoria Dragu-Dimitriu
SCENA ARENA
16:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Silvestru, erou în tricou (5+) cu Carmen Tiderle
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
16:00 Dezbaterile Bookfest – Pactul pentru Lectură
”Pact pentru minte, inimă și examenele vieții!” Platforma culturală Ochii minții și AER, ca parteneri în cadrul Pactului pentru lectură, vor prezenta o serie de clipuri audio și, respectiv, audio-video cu lecturi din materia școlară și de Bacalaureat. Dincolo de miza examenelor, Ochii minții își propune să amplifice mesajul către tineri și nu numai, în scopul de a promova plăcerea de a citi. Participă: Dragoș Mușat (Tetelu Industries), Lidia Bodea (AER). (Eveniment realizat în parteneriat cu ALDUS UP)
SCENA ARENA
16:00 EDITURA ETNA – Lansare de carte: Hai-Hui prin lumea larga, Junalul unui voluntar calator, de Bogdan Veselovski.
Prezintă: Ioana Soare.
CAFENEAUA LITERARĂ
16:00 INVITATUL DE ONOARE
România, Italia. Istoria Peștelui, a Cizmei și a fetei care i-a cunoscut pe amândoi
Participă: Andreea Simionel
Moderează: Bruno Mazzoni
STANDUL ITALIEI
16:00 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Performance literar CELA: SCRIITORI ȘI TRADUCĂTORI EUROPENI LA RAMPĂ
Interviuri și lectură cu o nouă generație de scriitori și traducători europeni în vizită la Bookfest.
Participă: Hannah Roels (Belgia) & Irina Kappelhof-Costea, Luis Brito (Portugalia) & Iolanda Vasile, Alejandro Morellón (Spania) & Silvia Ștefan
Moderator: Matei Martin
SCENA ARCA
16:00 EDITURA JUNIMEA
Lansare de carte: Noduri pe frânghie, autor Nicolae Stan, Revista Scriptor numărul 101-102
Participă: Radu Aldulescu
Moderator: Lucian Vasiliu
SCENA AGORA
16:30 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA ANTIM IVIREANUL: Desculț, printre amintiri, autor Mircea Perpelea, Reverențe nostalgice, autor Claudia Voiculescu, Decret. Coșmarurile total interzise, autor Costel Nedelcu.
Participă: Passionaria Stoicescu, Costel Nedelcu, Răzvan Nicula
Moderator: Ion Drăghici
CAFENEAUA LITERARĂ
16:30 EDITURA METEOR PRESS
Lansare de carte: Transa (pastile de viață), autor Mirela Doina
Participă: Daniela Zeca Buzura, Paul Vinicius, Adrian Pârvu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA BOOKLET
Pădurea misterelor (8+) – atelier interactiv, în care copiii vor descoperi secretele magice ale unei păduri, aparent obișnuite. Vor lua parte la bâlciul gândăceilor, vor merge pe urmele zânelor și ale piticilor și poate vor găsi chiar comoara pierdută
STAND PROPRIU
17:00 INVITATUL DE ONOARE
Super-vântură-lume. Orizontul de după colț
Participă: Stenio Solinas
Moderează: Carmen Mușat
STANDUL ITALIEI
17:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA FAST EDITING: Poveste neterminată, autor Eugenia Duță, Povești cu tâlc, autor Eugenia Duță, Valsez printre gânduri, autor Deea State
Participă: Vilia Banța, Doina Bârcă, Cl. Luca, Maria Petrescu, M. Niculescu, Geo Călugăru, Gheorghe Țiclete, Ioan Rațiu, Doina Ghițescu
Moderator: Eugenia Duță
CAFENEAUA ARTELOR
17:00 EDITURA CARTEGO
Atelier de creație pentur copii: Culorile
Moderator: Ana Gurduza
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA CORINT
Lansare Tată iubit şi cel mai credincios prieten. Corespondența Regelui Carol I cu tatăl său, Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, de Silvia Irina Zimmermann.
Invitați: Silvia Irina Zimmermann, Flori Bălănescu, Filip-Lucian Iorga, Carmen Tănăsoiu.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: Pacea în istorie, autor Mihai Manea
Participă: Mihai Manea
STAND PROPRIU
17:00 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Translators’ Café: Traducătorii literari în dialog despre piețele literare ”mici” din Europa, despre cum poți promova autorii tineri și ce poți învăța dintr-un program de formare european
Participă: Silvia Ștefan, Irina Kappelhof-Costea, Alexa Stoicescu, Elena Damaschin, Iolanda Vasile, Mircea Dan Duță, Charlotte van Rooden
SCENA ARCA
17:00 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Das Temeswarer Banat. Eine europäische Regionalgeschichte (Banatul de Timișoara. O istorie regională europeană), Editura De Gruyter
Participă: Adrian Cioroianu, Victor Neumann (editorul volumului), Claudiu T. Arieșan, director editorial Datagroup
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Vulpea urbană, autor Michael V. Solomon
SCENA ARENA
17:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Demiurgul, Metafizică și cosmologie orientală, Inițiere și realizare spirituală, autor René Guénon
Participă: Teodoru Ghiondea, Vasile Zecheru, Dan Iliescu, Traian Surdu STAND PROPRIU
17:30 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Descântec de dragoste, autor Ștefan Dumitrescu
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA LITERARĂ
17:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Lumea lui D.A. Sturdza, autor Nicoleta Stan-Turcanu
SCENA ARENA
18:00
De la Viață la Vieți. Douăzeci de ani de povești între migrații și artă
Participă: Melania Mazzucco
Moderează: Laura Napolitano
SCENA ARENA
18:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte Editura FAST EDITING: Teatrul este viața, autor Geo Călugăru, La taifas cu cititorii, autor Eugenia Duță, Lumini în ultraviolet, autor Florian Stoica
Participă: Teodora Marin, Ovidiu Zanfir, Doina Bârcă, Ioana Stuparu, Eliza Roha, Geo Călugăru, M. Petrescu, M. Niculescu, Cleopatra Luca, Florian Stoica, Gabriela Păsărin, Ioan Rațiu, Corneliu Zeană, Fl. Streche, Gh. Sticlete
Moderator: Eugenia Duță
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: Metamorfoza, autor Franz Kafka, traducere Lucian Pricop
Participă: Bedros Horasangian, Lucian Pricop
Moderator: Emanuel Iavorenciuc
SCENA AGORA
18:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Raiurile și iadurile minții, autor de Imre Vallyon
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Moda în Țara Românească: Între Fanar, Viena și Paris (1800-1850), autor Tudor Dinu
Participă: Tudor Dinu, Alina Pavelescu
Prezentarea unei mici colecții inspirate de moda epocii de Cătălina Tomescu și Mihaela Bachmann
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Light from Light și The Unfolding of Truth, autor Mihail Neamțu
Participă: Alexandru Mihăilă, Pavel Rotaru, Petre Guran, Mihail Neamțu
Moderator: Petre Guran
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Talmudul, Zoharul, Șulhan Aruh; Arestarea, procesul și crucificarea lui Iisus, autor Haim Cohen, fostul procuror al Israelului, președintele Universității Ebraica din Ierusalim
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA BOOKLET
Muzeul corpului (8+) – cu toate bizareriile și părțile lui de prisos – este un atelier care îi va conduce pe copii printr-o galerie trăsnită a vestigiilor din corpul uman, de care strămoșii noștri aveau mare nevoie, dar care astăzi par să nu mai servească la nimic. Vei întâlni aici: sughițul, pielea de găină, ultimul ciot de coadă și multe alte bizarerii care ne ajută să înțelegem mai bine evoluția omului.
STAND PROPRIU
18:30 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Atelier de scriere cu Marius Chivu: Ai un manuscris, ce faci cu el?
CAFENEAUA LITERARĂ
18:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Găsește-l, Cucerește-l, Păstrează-l, autor Matthew Hussey
Participă: Alexandra Năstase Popa, Cătălina Manole
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea celor mai noi două romane urmată de sesiuni de autografe: Seria Scriitori români contemporani
Înainte de Apocalipsă, autor Serenela Ghițeanu
Într-o dimineață, devreme, autor Dorica Boltașu
Participă: Serenela Ghițeanu, Dorica Boltașu, Adina Dinițoiu
STAND PROPRIU
19:00 EDITURA LITERA în colaborare cu Institutul de Cultură Italiană
Lansare de carte: Malnata, autor Beatrice Salvioni
Participă: Eleonora Durante Mangoni, Ambasada Italiei la București; Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București; Marius Constantinescu, jurnalist TVR
Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu
STANDUL ITALIEI
19:00 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Povara Libertății, autor Mihail Neamțu
Participă: Vlad Topan, Tudor Smirna, Mihail Neamțu
Moderator: Neemia Faur
STAND PROPRIU
VINERI, 26 MAI 2023
10:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de teatru kamishibai, Luli și căsuța din copac, cu Iulia Iordan (7+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
11:00 EDITURA ACADEMIEI DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Lansare de carte: Auditul intern în contextul guvernanței corporative, autoare: Mariana Bunea
Invitați: Prof. univ. dr. Liliana Feleagă, Decanul Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune, ASE București și Lect. univ. dr. Mariana Bunea, Departamentul de Contabilitate și Audit, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, ASE București
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Ne jucăm și învățăm să protejăm natura – atelier de lectură și educație pentru mediu. Concurs pentru mici ecologiști. / Sesiunea I
STAND PROPRIU
11:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Lumile imaginare în care locuiește mintea noastră cu Iulian Tănase (8+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
11:00 INVITATUL DE ONOARE
Lansare de carte: Dicţionar Hoepli Român, autor Valentina Negriţescu
Participă: Marco Sbrozi, Rodica Zafiu, Roxana Utale
Moderator: Bruno Mazzoni
STANDUL ITALIEI
11:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Întâlniri școlare cu Nadine Brun-Cosme
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Ne jucăm și învățăm să protejăm natura – atelier de lectură și educație pentru mediu. Concurs pentru mici ecologiști. / Sesiunea I
STAND PROPRIU
12:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de ghicitori Ghici, ce e în depărtare? (6+) cu Simona Epure.
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
12:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Sesiune de autografe cu Nadine Brun-Cosme
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Marea degringoladă amoroasă, colectiv de autori
Participă: Ciprian Apetrei, Lucian-Dragoș Bogdan, Cătălin Ceaușoglu, Andras Chiriliuc, Lucian Dănilă, Paul Gabor, Octavian Herța, Alexandru Lamba, Cosmin Neidoni, Călin Pavăl, Savu Popa
Moderator: Violeta Borzea
SCENA ARCA
13:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de lectură Ce face Moș Crăciun în timpul anului (7+) cu Liana Alexandru
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
13:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Amulete și talismane pentru începători, autor Richard Webster
STAND PROPRIU
14:00 INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ
Atelier de lectură (8+) / Ochii fetelor. Povești adevărate, mari pasiuni și obiective posibile, autor Vichi De Marchi
Participă: Vichi De Marchi
Moderator: Tina Savoi, directoarea Școlii Aldo Moro
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
14:00 EDITURA AMURG SENTIMENTAL
Lansare de carte: Poezii de dragoste și nu numai…, autor Valeri Toderici, Solidari la nevoie, autor Ion Machidon, Anotimpul gândului hoinar, autor Mihai Valentin Gheorghiu
Artistul plastic Ecaterina Mihai, cu lucrări de pictură și pasteluri
Participă: Cristian Matei, Mariana Popa, Ramona Alina Mereuță, Dunia Pălăngeanu, Mihai Istudor și consilier juridic Dragoș Alexe
STAND PROPRIU
14:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA ANTIM IVIREANUL: Șapte ani împreună cu revista de literatură, artă și civilizație „Rotonda valahă”. Lansarea ediției cu nr. 29
Participă: Mihaela Aionesei, redactor șef adjunct, Elena Drăghici, responsabil Secțiunea Traduceri și Costel Nedelcu, director adjunct
Moderator: Ioan Barbu
CAFENEAUA LITERARĂ
14:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA BETTA: Fântână în arama privirii, autor Adria Bănescu, Aburii ceaiului de mușețel, autor C. Kapitza, Simfonia destinului, autor Ștefan Doroftei Doimăneanu, Surâsul lui Ianus, autor Milena Badralexi
Participă: Emil Lungeanu, Lucian Gruia, Florin Grigoriu, Vasile Neagu Scânteianu, George Călin, Aureliu Goci
Moderator: Nicolae Roșu
CAFENEAUA ARTELOR
14:00 EDITURA CORINT
Lansare Prizonieri în noaptea polară. Roald Amundsen, Emil Racoviță și Expediția „Belgica”, de Julian Sancton.
Invitați: Ion M. Ioniță, Andrei Pogăciaș, Paul Zaharia.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Ștefan Dimitriu. Confruntarea cu Sfinxul. Monografie, autor Ana Dobre
Participă: Ana Dobre, Ion Lazu, Ștefan Mitroi, Ștefan Dimitriu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
14:00 EDITURA POLIROM
Atelier de lectură & dezbatere Junior. Istorie. Noutăți editoriale
Povestea lumii. Istoria pe înţelesul copiilor, vol. I: Antichitatea. De la primii nomazi la ultimul împărat roman și Povestea lumii. Istoria pe înţelesul copiilor, vol. II: Evul Mediu. De la căderea Romei la începutul Renașterii, autor Susan Wise Bauer
Participă: elevi de la Școala Gimnazială nr. 311, București, clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, prof. coordonator Claudia Smărăndoiu
Moderator: Nona Rapotan
STAND PROPRIU
15:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA BETTA: Poezia românească de la Nichita Stănescu până în zilele noastre, autor Aureliu Goci, Amfiteatrul unor zei mai mici, autor Petre Ion Stoica, Prin visteria frunzei, autor Marian Dumitru, Incursiune printre cărți și autori – II, autor Eliza Roha
Participă: Marian Dumitru, Lucian Gruia, Paula Romanescu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci
Moderator: Nicolae Roșu
CAFENEAUA ARTELOR
15:00 EDITURA CARTEX ȘI METEOR PRESS
Dublă lansare a volumelor Berlin, Berlin și Trotineta lui Edi, scrise de Bedros Horasangian. Lansarea îl va avea invitat de onoare pe istoricul Adrian Cioroianu.
Participă: Lucian Pricop și Gigi Alecu.
SCENA ARENA
15:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Pe aripi de future, autor Alexandra Armășescu
Participă: Alexandra Armășescu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
15:00 EDITURA LITERA
Lectură de târg
Participă: Radu Aldulescu și Liviu Stan
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA MEGA
Lansare de carte: Decorații conferite preoțimii române în perioada 1916-1921, autor Laurențiu-Ștefan Szemkovics
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA POLIROM
Atelier de lectură & dezbatere Junior. Istorie. Noutăți editoriale
Motanul chinez, autor Mika Waltari, Când erau dragonii mici, autor Diana Geacăr și Miraculoasa viață uitată a lui Iris Cartier, autor Flavius Ardelean Bachmann
Participă: Ada Tanasă, elevii clasei a III-a, Colegiul Național „Elena Cuza”, București, prof. învățământ primar Irina Terecoasă, un invitat surpriză
Moderator: Nona Rapotan
STAND PROPRIU
15:00 LITERPRESS PUBLISHING
Lansare de carte Mai spune-mi o poveste! de Andreea Pîrlea
Invitați: O.G Arion – scriitor, Adriana Apostol – scriitor, Marina Costa – scriitor.
Moderator: Coman Iasmina, editor/manager Literpress
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
15:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Eminescu în ebraică, traducere Adina Rosenkratz-Herșcovici, Vorbe îndrăgostite, autor Maria Lulescu și Enciclopedia umorului de buzunar, autor Ion Pecie
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA UNIVERSITARĂ
Lansare de carte și sesiune de autografe: Frunza de acacia, autor Zvetlana Preoteasa
Participă: Zvetlana Preoteasa, Silvia Osman, Vasile Muscalu
Moderator: Silvia Osman
CAFENEAUA LITERARĂ
15:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Aventura dezamăgirilor: Despre risipa lui Dumnezeu, autor Mihai Frățilă
Participă: Mihai Frățilă, Tatiana Niculescu, Ștefan Colceriu
STAND PROPRIU
15:30 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Sesiune dedicată poeziei, în lectura ambasadorilor invitați
STAND PROPRIU
16:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA FAST EDITING: Cota îngerilor, autor Caterina Scarlet, Iubire regăsită, autor Andrei Constantin, Numai tu, Cosmeto Mihaela, Temnița trupului, autor Gheorghe Duță, Iubire peste timp, autor Eugenia Duță
Participă: Vilia Banța, Doina Bârcă, Cl. Luca, Paula Romanescu, George Corbu, Eliza Roha, Aureliu Goci, Gheorghe Țiclete, Geo Călugăru, Vergil Cojocaru Cover
Moderator: Eugenia Duță
CAFENEAUA ARTELOR
16:00 EDITURA ARTHUR
Autografe, selfie-uri și conversații cu Carmen Tiderle. Noutate Arthur: Cornute cosmonaute, cu ilustrații de Vali Petridean
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA CARTEGO
Discuție publică: Triptic poetic
Participă: Radmila Popovici, Ioana Isac, Victor Fală
Moderator: Lena Chilari
BOOKFEST CINEMA
16:00 EDITURA CARTEX
Atelier de poezie ludică cu Ramona Boldizsar (poetă și director de imagine Cartex)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
16:00 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Cavalerii soarelui, autor Gelu F. Achiș
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Trasee Italia – România
Participă: Bruno Mazzoni, Dan Croitoru, Bogdan-Alexandru Stănescu
Moderator: Oana Boşca Mălin
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Motanul care și-a luat rămas bun, autor Hiro Arikawa
Participă: Raluca Nicolae, Șerban Georgescu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA PILOT BOOKS
Lansare de carte: Teoria corzilor, autor David Foster Wallace
Participă: Radu Paraschivescu, Luminița Paul
Moderator: Cătălin Striblea
SCENA ARENA
16:30 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: Sere calde. Interior, autor Maurice Maeterlinck
Participă: Simona Popescu, Constantin Abăluță, Lucian Pricop
Moderator: Ramona Boldizsar
SCENA ARENA
16:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Revolverul Arhanghelului: Mișcarea legionară și mistica asasinatului politic, autor Cristian Manolachi
Participă: Cristian Manolachi, Sabina Fati, Ioan Stanomir
STAND PROPRIU
16:30 EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI – BUCHAREST UNIVERSITY PRESS
Lansare de carte: Compendiu de gramatică a limbii ebraice, autor Baruch Spinoza, editor Ioana Bujor
Participă: Madeea Axinciuc, Ana Bărbulescu, Ioana Munteanu
Moderator: Alexandru Nicolae
SCENA ARCA
16:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Limbajul clasic al arhitecturii, autor John Summerson SCENA AGORA
17:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Povestiri de citit sub bancă cu Alex Moldovan (10+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
17:00 EDITURA ACADEMIEI DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Das Rumanische Vertragsrecht (Dreptul contractual românesc), autoare: Simona Guțiu
Invitați: Lect. univ. dr. Dragoș Mănescu, Decanul Facultății de Drept, ASE București și Lect. univ. dr. Simona Guțiu, Facultatea de Drept, ASE București, Notar
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA ARS LIBRI
Lansare de carte: 10 cărți Drepturile copilului
Participă: Gabriela Alexandrescu – Președinte Executiv Salvați Copiii România, Cristina Ipate-Toma – Psiholog, Consilier școlar
Moderator: Cristina Poterășoiu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA BOOKLET
Pădurea misterelor (8+) – atelier interactiv, în care copiii vor descoperi secretele magice ale unei păduri, aparent obișnuite. Vor lua parte la bâlciul gândăceilor, vor merge pe urmele zânelor și ale piticilor și poate vor găsi chiar comoara pierdută
STAND PROPRIU
17:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Lansare de carte: Victor Brauner: Invenții și magie
Participă: Magda Cârneci, Raluca Paraschiv, Simona Popescu
Moderator: Daria Ghiu
SCENA AGORA
17:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: William Shakespeare, Regele Lear. Rescriere pentru adolescenți, autor Mircea Măluț
Participă: Mircea Măluț, Maria Capelos, Lucian Pricop
Moderator: Emanuel Iavorenciuc
SCENA ARENA
17:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: Ultimele zile ale Imperiului Otoman, traducători Ovidiu Cristea și Ramona Neacșa
Participă: Ovidiu Cristea și Ramona Neacșa
STAND PROPRIU
17:00 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Traducători de literatură română în dialog
Participă: Charlotte van Rooden (NL), Fernando Klabin (BR), Jan Willem Bos (NL)
CAFENEAUA ARTELOR
17.00 EDITURA CORINT
Lansare Integrarea României în sfera de influență sovietică (1944–1947), de Emanuel Copilaș.
Invitați: Dalia Bathory, Emanuel Copilaș, Florin-Răzvan Mihai
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Lansare de carte: Tracing Memory, autor Vlad Basarab
Participă: Vlad Basarab (artist vizual), Mădălina Mirea (critic și istoric de artă)
Moderator: Nona Rapotan (Editor-coordonator Bookhub.ro)
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA JUNIMEA
Lansare de carte: Practici și politici represive în perioada comunistă. Studiu de caz: fostul județ/raion Roman (1948-1964), autor Ovidiu Leonte, colecția Historia magistra vitae, Unificarea României după 1918, autor Traian D. Lazăr, colecția Memoria clepsidrei
Participă: Matei Gheboianu
Moderator: Lucian Vasiliu
SCENA ARCA
17:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Navetist la tropice, autor Ionuț Șendroiu
Participă: Ionuț Șendroiu, Radu Paraschivescu, Radu Gârmacea
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA HUMANITAS
Italia povestită de cărțile sale: minunata poveste a colecției «Biblioteca Italiană»
Participă: Lidia Bodea, Smaranda Bratu Elian, Oana Boșca-Mălin și Bruno Mazzoni
STANDUL ITALIEI
17:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Către paradis, autor Hanya Yanagihara
Participă: Laura Câlțea, Marius Constantinescu, Liviu G. Stan
Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Masa plăcerii, autor Cristian Pătrășconiu
Participă: Ioan Stanomir, Mihai Zamfir și Ioana Pârvulescu
CAFENEAUA LITERARĂ
17:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Șoaptele morții (vol. 1, seria Viv’Infernum), autor Costin Neață (Urban Fantasy)
STAND PROPRIU
17:00 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Atelier de caligrafie cu Ahmed Dari
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Neuitarea, autor Adriana Moroianu
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Jnana Yoga – Eliberarea prin cunoaștere, autor Swami Vivekananda
Participă: Val Voicu, Mihaela Dragomir, Luisa Neag
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Hoinar prin America Latină: 6 luni, 12 țări, 40.141 de kilometri, autor Silviu Reuț
Participă: Silviu Reuț, Alexandru Stermin, Andreea Niță
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA UP
Lansare de carte: Clopotele din adâncuri, autor Bianca Ștefan (Historical Fiction)
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Narratio Culinaris, autor Anamaria Smigelschi
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 Dezbaterile Bookfest – Pactul pentru Lectură
De ce votăm; Educația civică pentru generația electorală 2024
O discuție între Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea și Ioan Stanomir
(Eveniment realizat în parteneriat cu ALDUS UP)
18:00 EDITURA DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Ne jucăm și învățăm să protejăm natura – atelier de lectură și educație pentru mediu. Concurs pentru mici ecologiști. / Sesiunea a II-a
STAND PROPRIU
18:00 INVITATUL DE ONOARE
Limbile noastre, noi limbi. Reflecții asupra multilingvismului, a împletirii și metamorfozei limbajelor
Participă: Helena Janeczek și Andreea Simionel
Moderator: Federica Manzon
SCENA ARENA
18:00 EDITURA CARTIER
Lansare de carte: Jurnal la sfîrșitul lumii II, autor Vasile Ernu
Participă: Vasile Ernu, Victor Cobuz, Victor Morozov
Moderator: Emilian Galaicu Păun
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte:
- Turcia de la Atatürk la Erdoğan, autor Ionuț Cojocaru
- Incursiune în istoria Ucrainei
- Rusia secolului XX. O călătorie în 100 de povești
Participă: Adrian Cioroianu, Ionuț Cojocaru, Antoaneta Olteanu, Roxana Olteanu, Constantin Corneanu
STAND PROPRIU
18:00 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Cum scriem ficțiune? Cu Andrei Crăciun
De unde ne luăm subiectele? Care sunt trucurile marilor scriitori/scriitoare? Ce instrumente folosim când scriem? Cum facem un personaj? Cum construim o scenă? Ce titlu dăm textului? Cum începem și cum încheiem? Ce fel de scriitor/scriitoare vrem să fim? Cum dobândim stil?
CAFENEAUA ARTELOR
18:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Planeta Banksy, compilată și prefațată de KET
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Cronica Cilienilor, autor Dianne Plessia
Participă: Dianne Plessia, Alina Pavelescu, Tatiana Niculescu
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA LEBĂDA NEAGRĂ
Lansare de carte și sesiune de autografe: Second Life, autor Adrian Christescu
Participă: Adrian Christescu
Moderator: Christian Crăciun
SCENA ARCA
18:00 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Iisus la Niceea, autor Mihail Neamțu
Participă: Ioan Szasz, Vasile Bănescu, Daniel Barbu, Mihail Neamțu
Moderator: Cristian Curte
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Când privești înapoi, autor Juan Gabriel Vásquez, traducere Maria Mălaicu Hondrari
Inventarea sunetului, autor Chuck Palahniuk, traducere Alex Văsieș
În fața lumii lipsite de iubire, autor Susan Abulhawa, traducere Mihaela Negrilă
Rechini în vremea salvatorilor, autor Kawai Strong Washburn, traducere Ioana Miruna Voiculescu
Prin celălalt capăt al telescopului, autor Rabbioh Almeddine, traducere Ona Frantz
Natura umană, autor Serge Joncour, traducere Mădălin Roșioru
Participă: Silvia Dumitrache, Răzvan Andrei, Mihaela Negrilă, Alina Purcaru, Laura Câlțea, Cristina Ispas, Adina Dinițoiu
Moderator: Dan Croitoru
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Mysterium Christi, vol. VI. Meditații la Evanghelia după Luca, autor Wilhelm Dancă
Participă: Wilhelm Dancă
Moderator: Otniel Vereș
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Mareșalul Antonescu, Hitler și Evreii, autor Teșu Solomovici și Românii. Scurtă istorie, autor Mircea Eliade
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Să iubești un înger, autor Claudiu Simion (Mystery&Thriller)
STAND PROPRIU
18:00 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Arabi jazz live session cu Quartetone
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA BOOKLET
Muzeul corpului (8+) – cu toate bizareriile și părțile lui de prisos – este un atelier care îi va conduce pe copii printr-o galerie trăsnită a vestigiilor din corpul uman, de care strămoșii noștri aveau mare nevoie, dar care astăzi par să nu mai servească la nimic. Vei întâlni aici: sughițul, pielea de găină, ultimul ciot de coadă și multe alte bizarerii care ne ajută să înțelegem mai bine evoluția omului.
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA HUMANITAS
Lansarea romanelor: Apa lacului nu e niciodată dulce, autor Giulia Caminito și Totul va fi perfect, autor Lorenzo Marone
Participă: Tania Radu, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Identitatea virtuală, autor Mihnea Măruță
Participă: Mihnea Măruță, Cristian Tudor Popescu
SCENA ARCA
18:30 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Pasărea magică a fericirii, autor Ileana Vlădușel
Moderator: Oana Stroe
CAFENEAUA ARTELOR
18:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Primari de seamă ai Bucureștiului, autor Alexandru G. Donescu
CAFENEAUA LITERARĂ
19:00 EDITURA CUANTIC
Lansare de carte: Terapie pe salteaua de Pilates, autor Emilia Toma
SCENA ARCA
19:00 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Despre vii numai de rău, autor Teodora Vescan
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
19:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Iv cel Naiv, Eu te-am făcut, eu te omor
STAND PROPRIU
19:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte Colecția Folio: Epoca viciului, autor Deepti Kapoor, Malnata, autor Beatrice Salvioni, Micul prieten, autor Donna Tartt, 8 reguli ale iubirii, autor Jay Shetty, Electra, autor Jennifer Saint
Participă: Liana Stanciu, Marius Constantinescu, Horia Ghibuțiu
Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu
STAND PROPRIU
19:00 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Stetoscopul, autor Dorian Stoilescu
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA ARTELOR
SÂMBĂTĂ, 27 MAI 2023
10:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA FAST EDITING: Aripa lui Ariel și Sens și contrasens, autor Nicolae Rotaru, Seniorii politicii noastre – Ion I. Brătianu, autor Eugenia Duță
Participă: Paula Romanescu, Eliza Roha, Nicolae Roșu, George Corbu, Ion I. Brătianu, Doina Bârcă, Gheorghe Țiclete, Geo Călugăru, Maria Petrescu, Miron Manega, Ovidiu Zanfir, Maria Petrescu, Florentin Popescu, Doina Ghițescu
Moderator: Eugenia Duță
CAFENEAUA ARTELOR
10:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Lansarea a 9 volume de versuri de Iosefina Schirger: Răsfățuri – Insomnii, Flori de hârtie, Frazări, Cuvinte sfere, Iureșuri, Războaiele mele, Iarna începe cu tine, Goana după zmeie, Parcă te iubesc
Participă: Ionel Muscalu, Marin Rada, Marian Teodor Popescu, Doina Guriță, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
CAFENEAUA LITERARĂ
10:00 EDITURA SENECA
Căsuța capricioasă – Atelier creativ pentru copii | Вередливий будинок – Творча майстерня для дітей / Atelierul se adresează copiilor între 7 și 14 ani, vorbitori de limbă română și ucraineană.
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
10:30 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Eros, Logos & Agape – Dragostea în era smartphone, de Mihail Neamțu.
Participă: Mihail Neamțu, Răzvan Bucuroiu, Mirel Bănică, Oreste Teodorescu, Robert Turcescu.
Moderator: Claudiu T. Arieșan.
SCENA AGORA
11:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Dezbatere: Rolul editurilor și al cenaclurilor în promovarea tinerilor autori
Participă: Nicolae Georgescu și Aureliu Goci
Moderator: Lucia Ovezea
CAFENEAUA ARTELOR
11:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Pădurea Într-o Parte cu Cristina Beatrice Preda (7+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
11:00 EDITURA ARS LIBRI
Gloria Veselia și Ursulețul Cipi, de Dan Mircea Cipariu, ilustrații de Raluca Neferu. Lansare în prezența autorului și a ilustratoarei.
STAND PROPRIU
11:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Atelier de Storytelling cu Nadine Brun-Cosme
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA ARS LIBRI
Lansare de carte: Gloria Veselia și Ursulețul Cipi, autor Dan Mircea Cipariu
Participă: Dan Mircea Cipariu, Raluca Neferu, Adina Grigore
Moderator: Cristina Poterășoiu
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansare de carte: Drum fără prioritate, autor Marian Godină
Participă: Marian Godină
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA DIANA
Lansare de carte Povestea copacului Tils, de Maria Șandru.
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Lansare de carte & atelier de lectură și joacă Simona Epure – Șoricelul Fursec și surpriza din grădină, de Simona Epure, ilustrații Lavinia Trifan
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA FRONTIERA
Lansare de carte și sesiunea de autografe: În țara vacilor fericite, autor Ana Maria Sandu
Participă: Ana Maria Sandu, scriitoare și jurnalistă, Oana Ispir, ilustratoare
Moderator: Ileana Achim
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Fiu de ticălos, autor Sorj Chalandon și Magul de la Kremlin, autor Giuliano da Empoli
Participă: Sabina Fati, Adina Dinițoiu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Eveniment în amintirea criticului literar George Banu
Prezentarea volumelor Privirea de aproape (editura Junimea) și Ultima oară (Editura MNLR)
Participă: Marina Constantinescu, Simona Modreanu, Sever Voinescu, Ioan Cristescu
SCENA AGORA
11:00 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Strigoița, autor Savu Popa
Participă: Savu Popa
Moderator: Violeta Borzea
CAFENEAUA ARTELOR
11:00 EDITURA POSTMODERNISM MUSEUM
Lansare de carte: Politicile umorului de extremă dreaptă și războiul imaginilor din România
Participă: Adrian Cioflâncă, Diana Mărgărit, Cosmin Nasui, Dodo Niță, Victor Sămărtinean, Cristian Vasile
SCENA ARENA
11:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Cartea pașilor. Convorbiri cu Laurențiu Ciprian Tudor, autor Liliana Ursu
Participă: Costion Nicolescu, Sean Cotter, Răzvan Bucuroiu, Liliana Ursu, Laurențiu-Ciprian Tudor
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
11:30 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte: Biblia pentru copii povestită de Părintele Necula, vol. II și III
Participă: Pr. Constantin Necula
Moderator: Alina Ilioi Mureșan
STAND PROPRIU
11:30 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: Cartea vieții mele, autor Anna de Noailles
Participă: Ion Bogdan Lefter, Anne Marie Codrescu, Alina Ioniță
Moderator: Lucian Pricop
SCENA ARCA
11:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Făclia de smalț. Recomandări iubitoare într-un secol dezordonat, autor Teodor Baconschi
Participă: Teodor Baconschi, Răzvan Bucuroiu, George Onofrei
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA ACADEMIEI DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Efectele inteligenței emoționale asupra satisfacției în procesul de învățare, autoare: Monica Triculescu
Invitați: Prof. univ. dr. Alecxandrina Deaconu, Departamentul de Management, Facultatea de Management, ASE București și Asist. univ. dr. Monica Triculescu, Departamentul de Management, Facultatea de Management, ASE București
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA ARTHUR
Autografe, selfie-uri și conversații cu Alex Moldovan. Noutate Youngart: Casa. Partea întâi.
STAND PROPRIU
12:00 INVITATUL DE ONOARE
Despre solenoizi, orașe și alte universuri. Călătorie în scrierea secolului XXI
Participă: Nicola Lagioia și Mircea Cărtărescu
Moderator: Bruno Mazzoni
SCENA ARENA
12:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de rime cu Cameleonul Cami, susținut de Luminița Corneanu (5+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
12:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA BETTA: Criză la … Deveselu, autor Vasilica Ilie, Amintiri din casa sufletului, autor Maria Ileana Tănase, Colivia cu șoapte, autor Ioana R. Dumitru, Rampa eșuaților, autor Eliza Roha, Umbra cailor de fum, autor Constantin Marafet
Participă: Marian Dumitru, Lucian Gruia, Paula Romanescu, Aureliu Goci
Moderator: Nicolae Roșu
CAFENEAUA ARTELOR
12:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Sesiune de autografe cu Nadine Brun-Cosme
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA CARTEGO
Lansare de carte: Rețete pentru pofticioși
Participă: Valeria Țurcanu
Moderator: Natalia Blanari
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: Mihai Șora. Omul dialogal, autor Leonid Dragomir
Participă: Bedros Horasangian, Tudorel Urian, Leonid Dragomir
Moderator: Lucian Pricop
SCENA AGORA
12:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: Fostele deținute politic și Securitatea. Studiu de caz, autor Claudia Florentina Dobre
Participă: Claudia Florentina Dobre
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA CORINT
Lansare și sesiune de autografe În căutarea lui Moș Crăciun. Jurnal de călătorie in Finlanda, de Marina Almășan
Invitați: Marina Almășan, Adrian Artene, Dan Helciug, Eugen Cristea, Iuliean Hornet.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint.
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Printemps gris, autor Veronica Macoveanu, traducere de Angela Croitoru Ghelber
Participă: Veronica Macoveanu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
12:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Ultimii dinozauri: Piticii și uriașii din Insula Hațeg, autor Cristian Ciobanu
Participă: Cristian Ciobanu, Alexandru Stermin, Csiki Sava, Iustina Croitoru
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA LITERA
Literatura în Proiectorat: cărți de top
Participă: Liviu G. Stan, Luana Stroe, Doina Ruști, Alina Pavelescu
Moderator: Cristina Bogdan
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA MONITORUL OFICIAL
Lansare de carte: Avantajul Oxigenului, autor Patrick Mckeown, traducere Ela Bănică
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Elita culturală și discursul antisemit interbelic, autori Alexandru Florian și Ana Bărbulescu
Participă: Alexandru Florian, Ana Bărbulescu, Ovidiu Nahoi, Ion M. Ioniță, Adrian Șerban
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Arhitectura moralității, autor Emilian Mihailov
Participă: Emilian Mihailov, Mircea Flonta, Constantin Vică
Moderator: Florin George Călian
CAFENEAUA LITERARĂ
12:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Somnul de taină, autor Monica Pillat
Participă: Ioan Stanomir, Dan C. Mihăilescu (prin Zoom), Monica Pillat (prin Zoom)
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Sânziene, autor Narcisa Cîrligeanu (Romance&life story)
STAND PROPRIU
12:00 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Lansare de carte și sesiune de autografe: Rețete libaneze simple, sănătoase și rapide, autor Ingrid Zaarour (Editura Didactica Publishing House)
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Simon, autor Narine Abgarian
Participă: Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Acasă, departe, autor Adrian G. Romila
Participă: Cristian Teodorescu, Marius Chivu, Victor Cobuz
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA TIMPUL
Lansare de carte: Dedublarea Fiinţei, Eterna Reîntoarcere – Andrei Tarkovski, Wong Kar-wai, Cristi Puiu, Constantin Brâncuşi, autori Mihai și Gabriel Vacariu
Participă: Cristi Puiu
Moderator: Gabriel Vacariu
SCENA ARCA
12:30 EDITURA UP
Lansare de carte: La cumpăna vieții (vol.2, Profețiile Umbrei), autor Andreea Băluțeanu (Urban Fantasy)
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA AMURG SENTIMENTAL
Lansare de carte: Sonete învăluite în parfum de trandafir, autor Constantin Balaban, Pasăre măiastră, autor Iulia Zamfira Busta, Integrarea socială a persoanei cu tulburare de spectru autist prin stimularea palierelor vocaționale, ghid de intervenție terapeutică în autism, autori Georgeta Crișu și Andreea Ognean, Centenarul Eroului Necunoscut – 100 de ani de dăinuire – 1923 – 2023”, antologie Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria”, București, Excelsior, Revista Colegiului Economic „Viilor”, București
Artistul plastic Ecaterina Mihai, cu lucrări de pictură și pasteluri
Participă: Aurelian Popa Stavri, Cristian Matei, Mariana Popa, Ramona Alina Mereuță, Dunia Pălăngeanu, Mihai Istudor și consilier juridic Dragoș Alexe
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA ARS LIBRI
Lansare de carte: Zâna care vede în întuneric, autor László Bagossy
Participă: László Bagossy, Hajnal Bara, Dan Mircea Cipariu
Moderator: Cristina Poterășoiu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA ARTHUR
Lansarea revistei Ordinul Povestitorilor nr. 15, cu participarea copiilor publicați și a scriitoarelor Adina Popescu și Ioana Nicolaie
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
13:00 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte: Calea vindecării. Pacea dintre inimă și minte, autori prof. univ. dr. Constantin Dulcan și Florentina Fântânaru
Participă: prof. univ. dr. Constantin Dulcan
Moderator: Florentina Fântânaru
STAND PROPRIU
13:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Identifică știrile false în trei pași cu Bogdan Oprea
SCENA ARCA
13.00 EDITURA CORINT
Lansare IULIU BARASCH – Medicină de pionierat în Țara Românească (Biografie și restituiri medico-istorice), de Lidia Trăușan-Matu.
Invitați: Lidia Trăușan-Matu, Adrian Cioflâncă, Alin Ciupală, Octavian Buda, Filip-Lucian Iorga
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansare de carte: Frumoasă era Sena pe sub florile mele, Adrian Cioroianu în dialog cu Mihaela Dedeoglu
SCENA ARENA
13:00 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Blackcore. Cerurile albastre, autori Andru David Simionoiu și Victor pavel Achim
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA DIANA
Lansarea a șase titluri noi din colecția Logico Piccolo – joc de învățare și autoevaluare.
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Lansare de carte & workshop: Soluții de organizare a mașinii și drumurilor de vacanță – Alex și Seb în căutarea mașinii perfecte, de Diana Mihăilă.
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Cuvintele din tăcere, autor Ella Leynard
Participă: Ella Leynard, Aureliu Goci, Lucian Gruia
Moderator: Gina Micloș
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Îngeri de Femeie. Set ghid + cărți oracol bilingve, autor Andreia Martinescu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Lansare: Lettre Internationale nr. 116-117
Rădăcinile intelectuale ale clivajelor culturale / Les racines intellectuelles des clivages culturels
Participă: Irina Horea, Adrian Mihalache, Pascal Lardellier
Moderator: Ema Ignățoiu-Sora
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Istoria mămăligii: Povestea globală a unui preparat național, autor Alex Drace-Francis
Participă: Alex Drace-Francis, Constanța Vintilă, Radu Paraschivescu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Provocarea labirintului: Eseuri, autor Italo Calvino
Participă: Oana Boșca Mălin, Smaranda Elian, Ioana Pârvulescu, Mircea Vasilescu
STANDUL ITALIEI
13:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Depravatul din Gorgani, autor Doina Ruști
Trei povești și un dialog
Participă: Doina Ruști, George Matei, Cristina Bogdan, Emanuela Ilie
SCENA AGORA
13.00 EDITURA ȘI TIPOGRAFIA MAGIC PRINT ONEȘTI
Lansare de carte: Comorile Peleșului, de Narcis Dorin Ion.
Invitați: Georgeta Filitti, Maria Dohotaru.
CAFENEAUA ARTELOR
13:00 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Geneză și Înviere, autori Mihail Neamțu și Adrian Papahagi
Participă: Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, Teodor Baconschi
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA MEGA
Lansare de carte: Practici funerare în mormintele de epocă romană și romano-bizantină de la Histria, autor Ciprian Crețu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Despre doliu, ediția a II-a revăzută, autor Mircea Mihăieș
Participă: Horia-Roman Patapievici, Răzvan Voncu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Pe cărările vieții, autor Dumitru Curcăneanu
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA LITERARĂ
13:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Dificila regăsire a virtuții. Un dialog despre Europa seculară, eroismul ucrainean și sfârșitul imperiului rus, autori Teodor Baconschi și Alexandru Gussi
Participă: Armand Goșu, Ovidiu Nahoi, Teodor Baconschi
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Metropolis și Tristețea grădinii de șofran, autor Monica Ramirez (Dystopia)
STAND PROPRIU
13:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Exitus, autor Gabriel Liiceanu
Participă: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu
STAND PROPRIU
13.30 EDITURA ȘI TIPOGRAFIA MAGIC PRINT ONEȘTI
Lansare de carte: „CENTENARUL INCORONARII” ALBA IULIA 1922, de Narcis Dorin ION.
Invitați: Maria Dohotaru
CAFENEAUA ARTELOR
13:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte Hexagon. Cartea de călătorie: Pasager prin amintiri, autor Codruț Constantinescu
Participă: Ana Blandiana, Christian Crăciun, George Onofrei
STAND PROPRIU
13:30 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Povești despre și peste fire, autor Dumitru Curcăneanu
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA LITERARĂ
13:30 EDITURA UP
Lansare de carte: Cronicile Insulelor Thrallis (vol. 1), autor O. G. Arion (Epic Fantasy)
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: TRUMP și AUR. Populismul: amenințarea globală a secolului 21, autor Dorin Alin Gal
Participă: Dorin Alin Gal, Teodor Frunzeti
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA CORINT
Lansare Charles, Camilla și Diana, de Jean des Cars
Invitați: Sorin Cristescu, Ion M. Ioniță, Tudor Vișan Miu.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA CURTEA VECHE PUBLISHING
Eveniment lansare Postcards. Dan Perjovschi.
Meet&greet cu ilustratorul
Participă: Dan Perjovschi
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Bucuriile copilăriei și Natura pe înțelesul copiilor, autor Monica Machlah
Participă: Monica Machlah, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
14:00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: În umbra lui Saturn, autor James Hollis, Iron John, autor Robert Bly, Eroul cu o mie de chipuri, autor Joseph Campbell
Participă: Corneliu Irimia, Lavinia Țânculescu Popa, Andreea Tincea, Paul Morosanu
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Viața ca un râu, autor Shelly Read
Participă: Alina Purcaru, Alexandra Bădicioiu Matei (IQads), Marius Constantinescu, Florin Spătaru
Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu
STAND PROPRIU
14.00 EDITURA ȘI TIPOGRAFIA MAGIC PRINT ONEȘTI
Lansare de carte: „COMUNA ȘTEFAN CEL MARE, JUDEȚUL BACĂU. LEAGĂN VOIEVODAL”.
Prezintă: Narcis Dorin ION
CAFENEAUA ARTELOR
14:00 EDITURA MEGA
Lansare de carte: Andrei Oțetea. Un spirit al Sorbonei în România secolului XX, autor Marian Hariuc
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Dimineață pierdută, ediția aniversară 40 de ani, autor Gabriela Adameșteanu
Participă: Gabriela Adameșteanu, Mircea Martin, Corina Sabău, Ioan Cristescu, Paul Cernat
Moderator: Ovidiu Șimonca
SCENA AGORA
14:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte Biblioteca Polirom – 25 de ani: Ulise, autor James Joyce, traducere Rareș Moldovan și Cărțile lui Iacob, autor Olga Tokarczuk, traducere Cristina Godun
Participă: Mircea Mihăieș, Rareș Moldovan, Cristina Godun, Ioan Stanomir
Moderator: Dan Croitoru
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Biografia lui Iisus, autor Gianfranco Ravasi
Participă: Teodor Baconschi, Șerban Tarciziu-Hristofor, Bogdan Tătaru-Cazaban
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA TREI
Lansarea noutăților editoriale Anansi. World Fiction
Participă: Cristina Godun, Adela Greceanu, Mariana Mangiulea Jatop, Mihaela Buruiană, Maria Irod, Vasile Ernu, Jana Balacciu Matei, Laura Câlțea
Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu
SCENA ARENA
14:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Demoni. Spirit (vol. 5, Seria Demoni), autor Laura Nureldin
Prezentare de carte: Regii timpului (Urban Fantasy)
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte: Moș Teacă cel Nou, autor Igor Bergler
Participă: Igor Bergler
Moderator: Alina Ilioi Mureșan
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Echidistanță, autor Mircea Anghel
Moderator: Andru David Simionoiu, Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA GRI
Lansare de carte: Eroii mei, autor Viorel Ilișoi
Participă: Florin Iaru, Cezar Amariei
SCENA ARCA
14:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Ochiul și lucrurile, Capodopere în dialog, autor Andrei Pleșu
Participă: Andrei Pleșu, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Neuroleptic, autor Dorian Dron
Participă: Emanuela Ilie, Liviu G. Stan, Luana Stroe, Cristina Bogdan, Dorian Dron
Moderator: George Matei
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Cuiburi de berze, autor Nicoleta Beraru
Participă: Nicoleta Beraru
Moderator: Violeta Borzea
CAFENEAUA ARTELOR
14:30 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Scrisorile lui Edith Stein către Hedwig Conrad-Martius, editor Hedwig Conrad-Martius
Participă: Francesco Alfieri, Francisca Băltăceanu, Iulian Apostolescu
Moderator: Otniel Vereș
CAFENEAUA LITERARĂ
14:30 EDITURA UP
Lansare de carte: Împărații hotarului (vol. 3, Seria Hotare), autor Daria Logofătu (Fantasy)
STAND PROPRIU
14:50 EDITURA TREI
Lansare de carte: În creștere, autor Mihai Mateiu
SCENA ARENA
15:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Călătoria Eroului cu Mihai Mănescu (8+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
15:00 EDITURA CORINT
Clasici ai literaturii. Noutăți & Cluburi de lectură: Mănăstirea Northanger, de Jane Austen, și Tandră e noaptea, de F. Scott Fitzgerald.
Invitați: Emilia Chebac, Nona Rapotan.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA CRUX PUBLISHING
Lansare de carte: Stăpânul umbrelor – Zorii războiului
Participă: Ana-Maria Negrilă
Moderator: Alexandru Mironov
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Legenda punctului, autor Nicolae Răzvan Mincu
Participă: Nicolae Răzvan Mincu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Eveniment creat în jurul burselor pentru traducători
Participă: Mircea Cărtărescu, Fernando Klabin
Moderator: Oana Boca Stănescu (directoarea Centrului Național al Cărții)
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Englezul din Gara de Nord, autor Tatiana Niculescu
Participă: Tatiana Niculescu, Ana Blandiana, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Diavolul din Freisetzburg, autor Roxana Ruscior
Participă: Ligia Pârvulescu, Alina Pavelescu, George Matei, Roxana Ruscior
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA MONITORUL OFICIAL
Lansare de carte: Farmacia Română. O istorie ilustrată, autor Sorin Mărgărit
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA MUZEULUI NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Lansare de carte și CD: Nichita 90 – Anniversary Collection
CD-ul reunește compozițiile cunoscute ale lui Nicu Alifantis pe versurile lui Nichita Stănescu
Participă: Nicu Alifantis, Ioan Cristescu
SCENA AGORA
15:00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry. Traducere de Octavian Soviany
Invitați: Octavian Soviany, Claudiu Komartin /Moderatoare: Diana Iepure
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte Literatura italiană în Biblioteca Polirom:
- Abisuri personale și Ultima vară în oraș, autor Gianfranco Calligarich, traducere Cerasela Barbone
- Borgo Sud și Cea care se întoarce, autor Donatella Di Pietrantonio, traducere Mihaela Găneț
- Fericirea lupului, autor Paolo Cognetti, traducere Cerasela Barbone
Participă: Laura Napolitano, Dana Pîrvan, Cerasela Barbone, Dan Croitoru
STANDUL ITALIEI
15:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Visul canadian, autor Bogdan Perțache
Participă: Bogdan Perțache, Florin Iaru, Cezar Amariei
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Sertarul cu fluturi, autor Cristina Cristea
Moderator: Oana Stroe
CAFENEAUA ARTELOR
15:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Sfântul duh în spiritualitatea ortodoxă, autor Natalia Manoilescu-Dinu
Participă: Miruna Tătaru-Cazaban, Mihai Zamfir
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: O istorie altfel a evreilor din România, autor Teșu Solomovici
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI – BUCHAREST UNIVERSITY PRESS
Lansare de carte: Antologie de texte magice egiptene antice, editor Miron Cihó
Participă: Daniela Zaharia, Simona Corlan, Ecaterina Lung
Moderator: Alexandru Nicolae
CAFENEAUA LITERARĂ
15:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Metafora puterii (4 volume), autor Cezara Zamfir (Science Fiction)
STAND PROPRIU
15:30 BLINKLINE BOOKS
Lansare de carte: Roman avangardist, de Marina ANCA.
Prezintă: Mihaela Crăciun, jurnalistă și prezentatoare TV.
CAFENEAUA LITERARĂ
15:30 EDITURA CRUX PUBLISHING
Lansare de carte: În cercul fiarei – Promisiuni de sânge
Participă: Cezarina Nicolae
Moderator: Andreea Sterea
STAND PROPRIU
15:00 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Atelier de caligrafie cu Ahmed Dari
STAND PROPRIU
15:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Garoafe la bordel, autor Radu Paraschivescu
Participă: Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Cristian Leonte
STAND PROPRIU
15:30 EDITURA LEBĂDA NEAGRĂ
Lansare de carte și sesiune de autografe: Moartea în ungherele liniștite ale vieții, autor Oliver Bottini
Participă: Oliver Bottini, Joachim Umlauf, director Goethe-Institut București
Moderator: Adrian Christescu
SCENA ARCA
15:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Hasdeu. Duhuri, autor George Cornilă
Participă: George Cornilă, Nona Rapotan, Radu Vancu
STAND PROPRIU
15:30 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Viața e un caiet cu lecții, autor Vali Șerban
Moderator: Oana Stroe
CAFENEAUA ARTELOR
15:30 EDITURA UP
Lansare de carte: Leviatanul cerurilor (vol. 4, Seria Celor douăsprezece
încuietori), autor Ștefan Ciocioi (Epic Fantasy)
STAND PROPRIU
15:40 EDITURA TREI
Lansarea noutăților editoriale Fiction Connection
SCENA ARENA
16:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Cornute cosmonaute: atelier de nonsensuri pentru copii cu Carmen Tiderle (7+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
16:00 EDITURA ARTHUR
Autografe, selfie-uri și conversații cu Adina Rosetti și Oana Ispir. Noutate Arthur: Cronicile Domnișoarei Poimâine III: Misterul orașului Lunivineri
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA CORINT
Dezbatere Copiii în fața ecranelor. Cum îi protejăm, de Dr. Anne-Lise Ducanda.
Invitați: Marius Teodor Zamfir, Diana Vijulie.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint.
STAND PROPRIU
16:00 INVITATUL DE ONOARE
Lansare de carte: Doar adevărul, nimic altceva decât adevărul, autor Vanni Santoni
Participă: Vanni Santoni
Moderator: Oana Boșca Mălin
STANDUL ITALIEI
16:00 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte dr. Cristian Andrei
Participă: dr. Cristian Andrei
Moderator: Alina Ilioi Mureșan
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA CRUX PUBLISHING
Lansare de carte: Confesiunile domnului Freejoy
Participă: Andrei Mazilu
Moderator: G. P. Ermin
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA DATAGROUP
Lansare de carte: Eroi din întâmplare, vol III (Manuscrisul misterios), autor Liviu Augustin Chifane
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
16:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA VOX: Remediu homeopat paharul cu apă vol. I și II, autor Mihai Ionescu
Participă: Mihai Ionescu
Moderator: Lucia Ovezea
CAFENEAUA LITERARĂ
16:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: Starea de fapt – poezii, autor Gabriel Enache
Participă: Gabriel Enache
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Galben. Istoria unei culori captivante, autor Michel Pastoureau
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Isihasm și Rugăciune, autor Irenee Hausherr
Participă: Oreste Teodorescu, Mihail Neamțu, Radu Săvulescu, Teodoru Ghiondea
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Trei săptămâni în Atlas, autor Marius Chivu
Participă: Marius Chivu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Quilt, autor Veronica D. Niculescu
Participă: Veronica D. Niculescu, Adela Greceanu, Radu Vancu
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Monahul și scribul. Creștinismul egiptean între idealul monahal și cultura scrisă, autor Alin Suciu
Participă: Eugen Ciurtin, Bogdan Tătaru-Cazaban, Alin Suciu (prin Zoom)
Moderator: Paul Marinescu
STAND PROPRIU
16:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Destin, autor Zeruya Shalev
Participă: Ioana Petridean, Adina Popescu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
16:30 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Transformarea războiului în secolul XXI, coordonatori Șerban Cioculescu și George Vișan
STAND PROPRIU
16:30 EDITURA NICULESCU
Lansare de carte: Grădina cu povești de leac. Povestite din inimă adulților și copiilor, autor Monica Daniela Găitănaru
Participă: Monica Daniela Găitănaru, Giulia Nahmany, Veronica Soare
Moderator: Diana Dincă-Lupu
SCENA AGORA
16:30 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Oameni care m-au trăit, autor Eugenia Crainic
Participă: Eugenia Crainic
Moderator: Violeta Borzea
CAFENEAUA ARTELOR
16:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Viața e a mea, autor Emilia Faur
Participă: Emilia Faur, Cristina Ispas, Vasile Ernu
STAND PROPRIU
16:30 EDITURA UNIVERSITARĂ
Lansare de carte și sesiune de autografe: Vreau să te cunoști!, jocuri și activități de dezvoltare personala pentru copii (6-11 ani)
Participă: Andrei-Ionel Mocanu, Bianca Stincan
CAFENEAUA ARTELOR
16:30 EDITURA VREMEA
Fabian Anton prezintă colecția Vremea Vedetelor
- Convorbiri cu Gică Petrescu
- Convorbiri cu Siminică
- Convorbiri cu Draga Olteanu Matei
SCENA ARENA
17:00 INVITATUL DE ONOARE
Lansare de carte: Suflet mediteraneean. Cântul Siciliei literare, autor Pietrangelo Buttafuoco
Participă: Pietrangelo Buttafuoco
Moderator: Angelo Piero Cappello
SCENA ARENA
17:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA ASTRALIS: Imagini din gând și Memoria rădăcinilor, autor Ileana Belușica, Jazz de buze și atingeri, autor Daniela Gherasă, New Beijing, autor Camelia Pantazi Tudor, Aspecte și identități, autor Nicolae Rusu
Participă: Marian Nencescu, Evelyne Croitoru, Lucian Gruia, Elena Armenescu, Geo Călugăru, Cleopatra Luca, Mihai Costin, George Vlaicu
Moderator: Camelia Filip
CAFENEAUA ARTELOR
17:00 EDITURA CARTIER
Lansare de carte: Coerența labirintică. Volum Alternativ/Continuu, autor Vasile Gribincea
Participă: Vasile Gribincea, Simona Popescu
Moderator: Emilian Galaicu Păun
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea, autor Antoaneta Olteanu
Participă: Antoaneta Olteanu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA CORINT
Despre proza scurtă de la Teatru de hârtie de Milorad Pavić (trad. de Mariana Ștefănescu) la Salteaua de piatră de Margaret Atwood (trad. de Mihai-Dan Pavelescu)
Invitați: Alina Purcaru, Mariana Ștefănescu, Cristina Bogdan, Ana Antonescu.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansare de carte: Codul fotografiei, autori Vlad Eftenie și Raisa Beicu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA DIDACTICA PUBLISHING HOUSE
Lansare de carte și o incursiune atipică în viața unuia dintre cei mai cunoscuți compozitori români, la 140 de ani de la moartea acestuia – Ciprian Porumbescu – Viața și creația, de prof. Gabriela Gîrmacea
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA FRONTIERA
Lansare de carte și sesiunea de autografe: Prin piețele lumii, traducere Vasile Ernu
Participă: Vasile Ernu
Moderator: Florin Dumitrescu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Cum am devenit vrăjitor, autor Alexandru Stermin
Participă: Alexandru Stermin, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA MONITORUL OFICIAL
Lansare de carte: Delta Dunării, autori Daniel Petrescu și Atena Groza
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: KIWI 2023. Antologie de proză scurtă, editor Marius Chivu
Participă: autorii și editorul volumului
Moderator: Matei Martin
SCENA AGORA
17:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Chemarea mâinilor negative, autor Sanda Golopenția
Participă: Doina Jela, Maria Hulber, Sanda Golopenția (prin Zoom)
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA TIMPUL
Lansare de carte: Din livada cu nuci, autor Connect-R
SCENA ARCA
17:00 SOCIETATEA CULTURALĂ AROMÂNĂ
Prezentare a cărților apărute în 2022 la Editura Societății Culturale Aromâne
Moderator: conf. dr. Alexandru Gica
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte Andrei Vulpescu
Participă: Andrei Vulpescu
Moderator: Alina Ilioi Mureșan
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Esența învățăturilor lui Buddha, autor Thich Nhat Hanh și Mindfulness pe înțelesul tuturor, autor Bhante Gunaratana
Participă: Andreea Ionescu, Liliana Popescu, Matei Georgescu
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Oamenii țarului nostru, autor Ludmila Ulițkaia
Participă: Marina Constantinescu, Magda Grădinaru, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
17:30 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: În țara cu cele mai frumoase fete, autor Andrei Pandele
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte și dezbatere: În biblioteca lui Gelu
Participă: Radu Aldulescu, Cătălina Bălan, Cosmin Ciotloș, Sorin Despot, Vasile Ernu, Claudiu Komartin, Ciprian Măceșaru, Ioana Nicolae, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Cosmin Perța, Doina Ruști, Bogdan-Alexandru Stănescu, Răzvan Țupa, Radu Vancu
Moderator: Gelu Diaconu, Lucian Pricop
SCENA AGORA
18:00 EDITURA CARTIER
Lansare de carte: Legată cu funia de pământ, autor Lorina Bălteanu
Participă: Lorina Bălteanu, Simona Popescu, Ileana Lucaciu, Geo Ghețu
Moderator: Emilian Galaicu Păun
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA CORINT
Lansare Ciprian Porumbescu – Jurnal 1879. Cernăuţi – Stupca, de Ciprian Porumbescu. Traducere din limba germană, studiu introductiv și note de Stanca Scholz‑Cionca
Invitați: Stanca Scholz-Cionca, Flori Bălănescu, Filip-Lucian Iorga, Daniel Jinga.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Autori români în circuitul World Literature
Participă: Gabriela Adameșteanu (ficțiune), Vasile Ernu (nonficțiune), Alex Donovici (literatură pentru copii)
Moderator: Oana Purice
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA JUNIMEA
Lansare de carte: Diplomat în Oropingo, autor Gabriel Gafița, colecția Ficțiune și infanterie, Când Dumnezeu se ameţeşte cu rachiu şi povestirile din urmă, autor Radu Găină, colecția Ficțiune și infanterie
Inaugurarea colecției Lumea artei: Giacometti, autor Anca Visdei
Participă: Grete Tartler, Bedros Horasangian, Radu Negrescu Suțu
Moderator: Simona Modreanu
SCENA ARCA
18:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Cartea neagră a lui Vladimir Putin, editor Stephane Courtois
Participă: Stephane Courtois, Ana Blandiana, Sabina Fati, Ioan Stanomir STAND PROPRIU
18:00 INVITATUL DE ONOARE în colaborare cu EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Cimitirul din Veneția, autor Matteo Strukul
Participă: Matteo Strukul, Marius Constantinescu, Oana Sălișteanu, Aurora Firța-Marin
Moderator: Denisa Comănescu
SCENA ARENA
18:00 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Știma Apei. Studii de mitologie și folclor și Exilul ca metamorfoză. Articole politice și literare, autor Constantin Eretescu
Participă: Alina Ioana Ciobănel, Florența Popescu-Simion, Iordan Datcu, Ion Ghinoiu, Constantin Eretescu (prin Zoom)
Moderator: Cristian Pătrășconiu
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Evreii – un popor de solitari, autor Emil Cioran, Khazarii – al 13 trib iudeu pierdut, autor Arthur Koestler și România masonică, autor Teșu Solomovici
STAND PROPRIU
18:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Mătuși fabuloase, autor Silvia Colfescu
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 SOCIETATEA CULTURALĂ AROMÂNĂ
Lansare de carte: Eroi Pătați, autor Cornelia Golna
Participă: Cornelia Golna
Moderator: conf. dr. Alexandru Gica
STAND PROPRIU
18:00 WINDOW TO THE ARAB WORLD
Arabic jazz live session cu Quartetone
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Bilete de sinucigaș, autor T.O. Bobe
Participă: T.O. Bobe, Mihail Coșulețu, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor, autor Cristina Chira
Participă: Cristina Chira, Florin Iaru, Ruxandra Burcescu, Andrei Gogu
STAND PROPRIU
18:30 EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI – BUCHAREST UNIVERSITY PRESS
Masă rotundă și lansări de carte: Seară CESI
Participă: Sorin Alexandrescu, Laura Mesina
Moderator: Alexandru Nicolae
CAFENEAUA LITERARĂ
19:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Lansare de carte: Când o să fiu mare, o să mă fac Pif! autor Mircea Arapu
Participă: Dodo Niță, Mircea Arapu și Dan Perjovschi
SCENA AGORA
19:00 EDITURA HUMANITAS
Întâlnire cu cititorii și sesiune de autografe Matteo Strukul
Participă: Matteo Strukul, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
19:00 EDITURA LITERA
Lansare de carte: Nu mă poți răni, autor David Goggins
Participă: Sonia Argint, Mihai Dinu
Moderator: Ioana Bâldea Constantinescu
STAND PROPRIU
19:30 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Revelația, autor Ioan Pop
Participă: Ioan Pop, Anastasia Kokorovic, Cornelia Calaidjoglu, Radu Dascălu și Ana Adam
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
DUMINICĂ, 28 MAI 2023
11:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Cronicile Domnișoarei Poimâine cu Adina Rosetti (10+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
11:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA ASTRALIS: Luceafărul, autor Mihai Eminescu, ediție liliput îngrijită de Mihai Costin, Leo și Bunissima, autor Cleopatra Luca, Necunoscuta de sub scară, autor Cleopatra Luca, Danselaida, autor Silvia Deaconescu
Participă: Marian Nencescu, Evelyne Croitoru, Lucian Gruia, Elena Armenescu, Geo Călugăru, Cleopatra Luca, Mihai Costin, George Vlaicu
Moderator: Camelia Filip
CAFENEAUA ARTELOR
11:00 EDITURA ARS LIBRI
Lansare de carte: Povești de dincolo de Calea Lactee, autor Judit Berg
Participă: Judit Berg, Hajnal Bara
Moderator: Cristina Poterășoiu
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA BLACK BUTTON BOOKS în colaborare cu EUPL
Lansare de carte: Pierde iepurele, autor Lana Bastasic
Participă: Lana Bastasic, Octavia Nedelcu, Miruna Vlada
SCENA ARENA
11:00 EDITURA CARTEGO
Atelier de creație pentru copii: Sănătos ca un dragon
Moderator: Aurelia Gândea
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA CORINT
Lansare de carte și sesiune de autografe Cu ILIE prin galaxie. Carte de astronomie, de Claudiu Tănăselia.
Invitați: Claudiu Tănăselia, Cristina Stancu, Cristian Român.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint.
STAND PROPRIU
11:00 CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansarea de carte Învățătorii de Grijă. Sânziana, fata soarelui, al treilea volum al seriei Învățătorii de grijă de Alex Donovici, urmată de o sesiune de autografe și Q&A cu Alex și Cristina Donovici.
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Falsul stigmat, autor Emilia Carmen Ilie
Participă: Emilia Carmen Ilie, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
CAFENEAUA LITERARĂ
11:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Calul de lut, autor Anuradha Roy și Bunătatea, autor Polly Samson
Participă: Dana Pîrvan, Horia Ghibuțiu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Cantemir 350 – Prezentare proiect Cantemir și hologramă
Participă: Laura Drăguleanu – Computerland, Constantin Răileanu – Asociația Anton Pann, Ioan Cristescu – MNLR
SCENA AGORA
11:00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte Şcoala Prieteniei. Poveşti terapeutice şi exerciţii pentru copiii speciali. 7+, coordonatoare.
STAND PROPRIU
11:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI – BUCHAREST UNIVERSITY PRESS
Lansare de carte: Civilizație algoritmică și viața în lumea digitală, autor Constantin Vică
Participă: Emilian Mihailov, Radu Uszkai
Moderator: Alexandru Nicolae
SCENA ARENA
11:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Povești despre speranță, autor Mihai Mănescu
Participă: Mihai Mănescu, Mirela Nemțanu, Iustina Croitoru
STAND PROPRIU
12:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Miko, vulpiţa friguroasă cu Andreea Iatagan (4+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
12:00 EDITURA ARTHUR
Autografe, selfie-uri și conversații cu Adriana Grigore. Noutate Arthur: Apă, praf și soare.
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte: Screamfree Parenting, autor Atena Boca
Participă: Atena Boca și un invitat surpriză
Moderator: Alina Ilioi Mureșan
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA CETATEA DE SCAUN
Lansare de carte: Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, autor Valentin Negoi
Participă: Valentin Negoi, Silviu Miloiu
STAND PROPRIU
12:00 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Atelier de poezie cu Adela Greceanu
Te interesează poezia? Scrii și ai vrea să știi mai multe despre poezia de azi? La ce bun poezia? Ce transmiți cu ajutorul său: sentimente, idei, poate o întreagă lume interioară/exterioară? E important să cunoști autori la început de drum, la fel ca tine? Unde-i găsești? Care sînt editurile care publică poezie?
CAFENEAUA LITERARĂ
12:00 EDITURA CORINT
Festivitate de premiere – cluburile de carte pentru copii „Cititul ne face mai buni”.
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
12:00 INVITATUL DE ONOARE
Cum s-a îndrăgostit cultura română de Italia
Participă: Marcello Veneziani
Moderator: Carmen Mușat
SCENA ARENA
12:00 EDITURA FRONTIERA
Lansare de carte: Vine tata, cu pașii lui de uriaș, ilustrație Aurelie Guillerey
Participă: Aurelie Guillerey
Moderator: Mihaela Tăut, specialist în comunicare Ed. Frontiera
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Alte mijlociri, autor Dan C. Mihăilescu
Participă: Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN
Forme neconvenţionale de promovare a literaturii române.
- Lansarea campaniei The Book Pitch. Reader’s favourite
The Book Pitch. Reader’s favourite – o invitație deschisă cititorilor români de a pleda pentru traducerea unei cărți românești – cititorii văzuți ca ambasadori ai cărților românești.
Pe scurt: cititorii români fac scurte video-uri în limba română în care recomandă o carte românească unui cititor străin. Clipurile de prezentare vor fi traduse și preluate de TVR Cultural și TVR Internațional și, de asemenea, pe paginile de Facebook ale CENNAC și ICR.
Proiect realizat în parteneriat cu TVR.
Coordonatoare: Elena David (CENNAC).
- CUTIA NEAGRĂ
Standul organizat de ICR va găzdui pe toată durata târgului de carte instalația audio Cutia Neagră a poeziei române.
Poete şi poeți: Madelaine Andronescu, Céline Arnauld, Geo Bogza, Olga Caba, Nina Cassian, B. Fundoianu, Madda Holda, Sașa Pană, Urmuz, Ilarie Voronca
Voce: AI
Traducere neurală: google translate
Sound design: Miron Ghiu
Coordonatoare: Silvia Saitoc (CENNAC).
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA LITERA
Lectură Biblioteca de Proză Contemporană
Participă: Ligia Pârvulescu, Dorian Dron, Roxana Ruscior, Florin Spătaru, Liviu G. Stan, Allex Trușcă, Alexandra Niculescu
Moderator: Ciprian Handru
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte Minunata călătorie a Almei și a motanului Ivan în Țările-de-Sus, de Andreea Tănăsescu, cu ilustrații de Leonid Gamarț.
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Definitiv. O trilogie, autor Cornel George Popa
Participă: Cornel George Popa, Luminița Corneanu, Ovidiu Șimonca
STAND PROPRIU
12:00 EDITURA POLIROM
Lansare de carte Biblioteca Polirom – 25 de ani:
- O viață în scrisori. Corespondență II (1891-1904), autor A. P. Cehov, ediție îngrijită, selecție, traducere și note Sorina Bălănescu
- Ultimii regi magi, autor Maryse Condé, traducere Alexandra Cozmolici
- Călătorul singuratic, autor Jack Kerouac, traducere Vlad Pojoga
- Frații noștri nebănuiți, autor Amin Maalouf, traducere Ana Antonescu
- Nepoata, autor Bernhard Schlink, traducere Mariana Bărbulescu
Participă: Ioan Stanomir, Miruna Vlada, Alexandra Cozmolici, Marius Chivu, Ana Antonescu, Dana Pîrvan
Moderator: Dan Croitoru
SCENA AGORA
12:00 EDITURA RATIO ET REVELATIO
Lansare de carte: Maestrul și Makarenko, autor Liliana Corobca
Participă: Liliana Corobca, Raluca Vereș
Moderator: Raluca Vereș
SCENA ARCA
12:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Păsări de titan, autor Mircea Cărbunaru (Science Fiction)
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Casa numelor, autor Colm Toibin
Participă: Marius Chivu, Sabina Fati, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA LEBĂDA NEAGRĂ
Lansare de carte și sesiune de autografe: Nu privi înapoi, autor Tudor Călin Zarojanu
Participă: Tudor Călin Zarojanu, Ion Bogdan Lefter, scriitor și critic literar
Moderator: Ion Bogdan Lefter
SCENA ARCA
12:30 EDITURA PENTRU ARTĂ ȘI LITERATURĂ
Lansare de carte: Un ghem de vise, autor Cleopatra Lorințiu
Participă: Cleopatra Lorințiu
Moderator: Violeta Borzea
CAFENEAUA ARTELOR
12:30 EDITURA POLIROM
Lansare de carte: Specii, autor Cristian Fulaș
Participă: Cristian Fulaș, Valeriu Nicolae
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA SPANDUGINO
Lansare de carte: Pâinea și Lumina Vieții. Două dialoguri despre Crăciun și Paști, autori Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu
Participă: Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Bogdan Tătaru-Cazaban, Cristian Pătrășconiu
Moderator: Paul Marinescu
STAND PROPRIU
12:30 EDITURA UP
Lansare de carte: Moștenitoarea brățării magice, autor Oana Gheorghiță (Young Adult)
STAND PROPRIU
13:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier de joacă și lectură cu Ioana Nicolaie (5+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
13:00 EDITURA ARTHUR
Autografe ilustrate, selfie-uri și conversații cu Georgiana Chițac. Noutate Vlad și Cartea cu Genius: Cui i-e frică de Scufița Roșie?
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA CARTEX
Lansare de carte: La țigănci și În curtea lui Dionis, autor Mircea Eliade
Participă: Giovanni Casadio, Bedros Horasangian, Gabriel Badea
Moderator: Lucian Pricop
SCENA ARENA
13:00 EDITURA CURTEA VECHE PUBLISHING
Lansare de carte: Digitale pe legale, Ana Maria Udriște și Marian Hurducaș în dialog cu Cristina Pană și Răzvan Motei – Legaleza și influencerii. La ce să fim atenți când suntem atenți la influenceri
SCENA AGORA
13:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Ridică-ți vibrația, autor Kyle Gray
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Jocul atașamentului. Ajută-ți copilul să se vindece de traume, autor Aletha Solter
Participă: Iulia Feordeanu, Mirona Păun, Gabriela Deniz, Andreea Mihai STAND PROPRIU
13:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Bestiar: Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații, autor Cătălin Vasilescu
Participă: Cătălin Vasilescu, Radu Teodorescu, Gabriel Liiceanu
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA LIBREX
Lansare de carte: Nicolae Iorga și Francmasoneria, autor Cristian
Moșneanu
Participă: Cristian Moșneanu, referent istoric Librex Publishing și Silviu B. Moldovan – istoric, director al Direcției Cercetare din cadrul CNSAS
Moderator: Ionuț Radu, director editura Librex
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA LITERA
Literatura actuală: teme, idei
Discută prozatorii contemporani: Florin Spătaru, Dorian Dron, Roxana Ruscior
Moderator: Liviu G. Stan
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte Somnicuțicanii, de Ioana Geacăr, cu ilustrații de Andreea Chele.
STAND PROPRIU
13:00 EDITURA TIMPUL
Lansare de carte: Colecția ”Mari cărți de buzunar” : Tabloul, autor A.I. Kuprin, Rimbaud, golanul, autor B. Fundoianu
Moderator: Mihai Vacariu
SCENA ARCA
13:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DIN BUCUREȘTI – BUCHAREST UNIVERSITY PRESS
Lansare de carte: Documente privind dezvoltarea rețelei de instituții de învățământ superior: (1949‐1959), autor Valentin Maier
Participă: Bogdan Murgescu
Moderator: Cosmin Budeancă
CAFENEAUA ARTELOR
13:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Constantinopol. Orașul râvnit, autor Cornelia Golna Participă: Ioana Pârvulescu
CAFENEAUA LITERARĂ
13:00 EDITURA UP
Lansare de carte: Lora, mezina rebelă, autor Josefina Răileanu (Young Adult)
STAND PROPRIU
13:30 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Procesul lui Iisus, autor Lavinia Tec
Participă: Mihail Neamțu, Lavinia Tec, Florin Ianovici
Moderator: Neemia Faur
STAND PROPRIU
13:30 EDITURA HAMANGIU
Lansare de carte: Procedura civilă în Moldova în zorii modernității (1831-1866) de Dumitru Dobrev
Participă: Doru Pădurariu (directorul ed. Hamangiu), Prof. univ. dr. Mircea Duțu (directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu) și Dr. Dumitru Dobrev (avocat, autorul volumului)
CAFENEAUA ARTELOR
13:30 EDITURA TIMPUL
Lansarea revistei ”Etaj 3”
Participă: Ioana Aron, Călina Coman, Elena Sterian, Mircea Modreanu
SCENA ARCA
13:30 EDITURA TREI
Lansare de carte: Elena Ferrante, o scriitoare ascunsă în spatele operei
Participă: Alina Purcaru, Daria Ghiu, Cerasela Barbone
Moderator: Nona Rapotan
SCENA ARENA
13:30 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Libertatea culturii. Cultura Libertății, coordonatori Georgiana Badea și Lavinia Tec
Participă: Simona Modreanu, Dragoș Paul Aligică, Mihaela Mocanu, Mihail Neamțu, Florentin Țuca, Radu Rizoiu, Renate Weber
CAFENEAUA LITERARĂ
14:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Mingea dorințelor/ The Whishing ball cu Sînziana Popescu (5+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
14:00 EDITURA ARTHUR
Autografe, selfie-uri și conversații cu Luminița Corneanu. Noutate Vlad și Cartea cu Genius, colecția Versocicleta: Cameleonul Cami pleacă în Tibet, cu ilustrații de Andrei Damian.
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte: Femeia între cer și pământ!, autori pr. Vasile Ioana și Liana Stanciu
Participă: Pr. Vasile Ioana
Moderator: Liana Stanciu
STAND PROPRIU
14:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Discuție: Marea Neagră în Marile Lacuri: întâlnire în jurul operei lui Annie Lulu
Participă: Annie Lulu
Moderator: Simona Corlan Ioan
Eveniment în limba franceză cu traducere în română
SCENA AGORA
14:00 CONNECTING EMERGING LITERARY ARTISTS
Inteligența artificială și traducerea: pericole și/sau oportunități, un dialog ARTLIT
Ce impact profesional, economic, etic poate avea inteligența artificială asupra meseriei de traducător? Sunt traducătorii literari amenințați de inteligența artificială? Se pot ei folosi de ea? Între ce limite? Despre toate acestea, trebuie să începem să dezbatem
Participă: Irina Borțoi, Monica Manolachi, Alexandru Nicolae, Constantin Vică, Vlad Cristache
Moderator: Bogdan Ghiu
SCENA ARCA
14.00 EDITURA CORINT
Dezbatere Frica și anxietatea copilului. Soluții practice pentru a-l ajuta să le depășească, de Geneviève Pelletier
Invitat: Dr. Cristian Andrei
Moderator: Simona Preda, Brand Manager Editura Corint
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Durerea: istoria convieţuirii cu un vechi duşman, autor Alexandru Babeș și Singurătatea: Boala nerecunoscută, autor Manfred Spitzer
Participă: Alexandru Babeș, Mircea Cărtărescu, Bogdan O. Popescu
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA PARALELA 45
Lansare de carte Manual pentru bunici, de Arcadia Solum.
STAND PROPRIU
14:00 EDITURA TIMPUL
Lansare de carte: autor Viego Drobotă
Participă: Viego Drobotă, Gabriel Gherman – facilitator comunitar în cadrul asociației ACCEPT, Damian-Nichita Ursu – voluntar ACCEPT și student la UNATC (Animație)
Moderator: Ana-Maria Roșca
CAFENEAUA ARTELOR
14:00 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Asccensiunea Chinei în față cu logica strategiei, autor Edward N. Luttwak, traducători Radu Carp și Mihai Murariu
Participă: Șerban Cioculescu, Claudiu Degeratu, Daniela Zaharia
CAFENEAUA LITERARĂ
14:00 EDITURA UP
Prezentare de carte: Zeița cerului, Tomiris și Caii din vis, autor Simona Radu; Aventuri în căsuța dragonilor, autor Anca Pantim Cozma
STAND PROPRIU
14:20 EDITURA TREI
Lansare de carte: Cineva în orașul ăsta te iubește de Corina Ozon
SCENA ARENA
14:30 EDITURA HERALD
Lansare de carte: Ancorat – cum să te împrietenești cu sistemul tău nervos, Cum ne recăpătăm starea de bine, conectare și siguranță, autor Dana Deb
Participă: Ana Silivaș, Larisa Anghel, Adelina Rotaru, Andreea Tincea STAND PROPRIU
14:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Călătoria lui Walter Benjamin, autor Jay Parini
Participă: Irina Horea, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA MARILE CĂRȚI
Lansare de carte: Jurnal Britanic, autor Mihail Neamțu
Participă: Mihail Neamțu, Mirel Bănică
Moderator: Claudiu T. Arieșan
STAND PROPRIU
14:30 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Când zeii se joacă cu tine, autor Oana Stroe
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA ARTELOR
14:30 EDITURA UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA
Lansare de carte: Despre fericire, coordonatori: Ion Corduneanu și Liviu Cocei
CAFENEAUA LITERARĂ
15:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Cu și despre îmbrățișări cu Laura Grunberg (7+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
15:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Lansare de carte EDITURA NAȚIUNEA: Pandemie și război: Cei ce au ucis… (cronica unor vremuri strâmbe), autor Cezar Adonis Mihalache, Noile sonete închipuite ale lui Shakespeare, autor Cristian Vasiliu, E vremea trezirii, autor Marius Budărăscu, O altă lume, autor Nina-Carmen Polacek
Participă: Romeo Tarhon, George V. Grigore, Marius Budărăscu, Cristian Vasiliu, Nina-Carmen Polacek
Moderator: Cezar Adonis Mihalache
CAFENEAUA ARTELOR
15:00 ASOCIAȚIA DIFUZORILOR ȘI EDITORILOR PATRONAT AL CĂRȚII
Festivitate de premiere: Premierea Laureaților ediției a VI-a a Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci, Lansarea Antologiei Concursului „Și totuși poezia…”, Lansare 7 volume de poezie (premii), Gala Laureaților: Marele Premiu, 6 Premii Speciale și 12 Mențiuni
Participă: Lucia Ovezea, Magda Cârneci, Carmen Cârneci, Nicolae Georgescu, Paula Romanescu, Victoria Milescu, Vilia Banța, Aureliu Goci și sponsorii
Moderator: Lucia Ovezea
SCENA AGORA
12:00 BUREAU INTERNATIONAL DE L’ÉDITION FRANÇAISE
Sesiune de autografe cu Annie Lulu
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Trilogia timpului, autor Ana Săcrieru
Participă: Ana Săcrieru, Passionaria Stoicescu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
15:00 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte și sesiune de autografe: Am fost la capătul lumii, autor Liviu Stănescu
Participă: Liviu Stănescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
15:00 INVITATUL DE ONOARE în colaborare cu EDITURA HUMANITAS
Masă rotundă: Dante: Enigma, autor Matteo Strukul
Participă: Matteo Strukul, Tania Radu, Cristina Gogianu
Moderator: Denisa Comănescu
STANDUL ITALIEI
15:00 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Promisiuni, autor Em Sava
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA LITERARĂ
15:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Sioniștii sub anchetă, coordonator Mihai Pelin și Cartea Neagră. 1940 – 1944, prefață Teșu Solomovici
STAND PROPRIU
15:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Jurnalul Mariei Montessori
SCENA ARENA
15:30 EDITURA HUMANITAS
Lansare de carte: Cinci ani în Irakul lui Saddam Hussein, autor Emil Sîrbulescu
Participă: Sabina Fati, Marius Chivu, Tatiana Niculescu
STAND PROPRIU
15:30 EDITURA SIONO
Lansare de carte: Crima din 9 mai, autor Cristina Dinu
Moderator: Radu Prodan
CAFENEAUA LITERARĂ
16:00 ASOCIAȚIA DE BASM
Atelier Povești înrămate cu Luciana Grosu (8+)
STANDUL BOOKFEST JUNIOR
16:00 EDITURA BOOKZONE
Lansare de carte: Vindecarea relației cu mâncarea, autor Cori Grămescu
Participă: Cori Grămescu
Moderator: Alina Ilioi Mureșan
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lectură publică: Citesc poeții Sânziana Batiște, Carmen Focșa, Victoria Milescu, Nicolae Petrescu-Redi, Passionaria Stoicescu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
16:00 EDITURA FOR YOU
Lansare de carte: Imunitate deplină, autor Beran Parry
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA HERALD
Lansare de carte: De la traumă la vindecare – 8 strategii practice pentru redobândirea controlului și a stării de siguranță, Trauma – 8 strategii de vindecare, autor Babette Rothschild
Participă: Ana Maria Drăguța, Livia Căciuloiu, Gabriela Deniz, Alexandru Căciuloiu
STAND PROPRIU
16:00 EDITURA HUMANITAS
Anul Centenar Monica Lovinescu
Prezentarea seriei aniversare „Monica Lovinescu“: CD-ul Aici e Radio Europa Liberă cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca și noi ediții ale volumelor Jurnal esențial, La apa Vavilonului, Etica neuitării, O istorie a literaturii române pe unde scurte, 1960–2000
Participă: Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu
STAND PROPRIU
16:00 INVITATUL DE ONOARE
Lansare de carte: Graffiti de ieri, de azi și de mâine, autor Vanni Santoni
Participă: Vanni Santoni
Moderator: Vincenzo Tamarindo
SCENA ARENA
16:00 EDITURA VREMEA
Lansare de carte: Pia Libertas, autor Daniel Barbu
CAFENEAUA LITERARĂ
16:30 EDITURA HUMANITAS
Top, recomandări, accente editoriale
Participă: Gabriel Liiceanu, Denisa Comănescu, Lidia Bodea
STAND PROPRIU
16:30 EDITURA UNIVERSITARĂ
Lansare de carte: Semiotica. Aveam nevoie de noaptea mea solitară, autor Paula Bârsan
Participă: Paula Bârsan, Angela Mădălina Lazar, Elena Netcu, Silvia Osman, Vasile Muscalu
Moderator: Silvia Osman
CAFENEAUA LITERARĂ
17:00 EDITURA ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA
Lansare de carte: Aventurile lui Timmy-Tim în vacanţa de vară și Ultimul joc de societate, autor Magda Bălănescu
Participă: Magda Bălănescu, Vasile Poenaru
Moderator: Gina Micloș
SCENA ARCA
17:00 EDITURA ȘI TIPOGRAFIA MAGIC PRINT ONESTI
Lansare de carte: Începuturile regalității orientale
Moderator: Prof. Bogdan Romandaș
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA TEȘU ȘI CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN DIN TEL AVIV
Lansare de carte: Istoria Holocaustului din România. Un manual, autor Teșu Solomovici, Dicționar iudaic, autor Shlomo Leibovici-Laiș și Istorie, legende și ritualuri iudaice, autor Harry Kuller
STAND PROPRIU
17:00 EDITURA UNIVERSITARĂ
Lansare de carte: O altă viață, autor Angela Mădălina Lazar si Kraina – Elena Netcu
Moderator: Silvia Osman
CAFENEAUA LITERARĂ
17:30 EDITURA UNIVERSITARĂ
Lansare de carte: Lansarea celor mai recente apariții
Moderator: Silvia Osman
CAFENEAUA LITERARĂ
18:00 EDITURA JUNIMEA
Lansare de carte: o MIE DE LUMI …1950, autor Costin Gagu, colecția Românii de pretutindeni, Amorexia, autor Claudiu Soare, colecția Exit
Participă: Radu Găină, Răzvan Voncu
Moderator: Simona Modreanu
SCENA ARENA