Now Reading
GALA HOP ÎN 3 MOTIVE | MARIA GROSU : “Nu renunț niciodată la visul meu.”

GALA HOP ÎN 3 MOTIVE | MARIA GROSU : “Nu renunț niciodată la visul meu.”

Azi ne reîntâlnim cu Maria Grosu, obișnuită a concursurilor cu tematică de musical și concurentă la secțiunea Individual a Galei Hop – Gala Tânărului Actor, ce anul acesta propune ca tematică Prezența actorului.

Maria Grosu este singer și songwriter pentru Last Funeral Blues Band și Steelborn, dar și trainer la Dream & Act.

Cu zâmbetul pe buze și soare în suflet, dăruită scenei, așa o redescoperim azi pe Maria în cadrul unui nou interviu dedicat Galei Hop ( 30 august – 2 septembrie) – Alba Iulia. 

 

Actoria pentru mine este …(în 3 cuvinte) : libertate, iubire, magie

 

3 atribute ce descriu un actor prezentabil : încredere, curaj, perseverență

 

3 moduri în care îmi doresc să-mi fac simţită prezenţa ca actor pe scena din România : Există un singur mod prin care mă asigur că îmi fac simțită prezența: nu renunț niciodată la visul meu. Asta înseamnă multă muncă, determinare, antrenament, atât fizic, cât și mental, de ce nu, chiar și spiritual. Continui să frecventez cursuri sau workshopuri de canto, mișcare scenică, dans etc.

 

3 motive pentru care prefer să lucrez individual/în grup legat de secțiunile Hop : Oricât de individual ar fi momentul meu, eu tot în grup prefer să lucrez. Parcă de unul singur nu are farmec. Și sunt o norocoasă, am un grup de prieteni și colegi minunați cărora le mulțumesc pentru tot ajutorul și suținerea! Momentul ”Zuza se întoarce! ” nu ar fi strălucit așa frumos fără ajutorul lor! Au fost alături de mine de la ascultatul infinitelor mesaje vocale despre ideile pe care le aveam, la shopping-ul elementelor de costum, la crearea proiecțiilor, până la făcutul buclelor cu ondulatorul pe holul Teatrului Național înainte de a intra pe scena preselecțiilor, și câte și mai câte… Așadar, dacă pe scenă sunt la secțiunea individual, în realitate, am cel mai tare grup din tot concursul. 😊

 

3 aşteptări eu vs Gala Hop şi eu vs public : Evit să mă agăț de așteptări. Îmi duc existența pe principiul #carpethatf*ckingdiem. Sunt doar entuziasmată de workshop-urile ce vor avea loc înainte de gala propriu-zisă, deci singura așteptare este “de abia aștept!”. Cât despre public, va avea energia pe care eu o voi transmite. Publicul este cea mai limpede și onestă oglindă a actorului.

 

3 motto-uri ce mă descriu pe scenă şi în culise : Pentru că videoclipul meu de prezentare conține deja o frază fabuloasă rostită de Madonna în anul 1993 în cadrul unui interviu, am ales alte 3 motto-uri spuse tot de ea:

“No matter who you are, no matter what you did, no matter where you’ve come from, you can always change, become a better version of yourself.”

“I am my own experiment. I am my own work of art.”

“I’m tough, I’m ambitious, and I know exactly what I want. If that makes me a b*tch, okay.

 

 

CREDIT FOTO: FOCUS STUDIO

See Also

 

3 mulţumiri pe care le-aş adresa dacă aş fi unul dintre câştigătorii Galei : În primul rând, îmi mulțumesc mie, sau Universului că mi-a oferit toate experiențele pe care mi le-a oferit de-a lungul timpului până am ajuns ceea ce sunt astăzi. În al doilea rând, prietenilor și colegilor mei care îmi sunt ca o familie, le mulțumesc că mă susțin și mă iubesc necondiționat. În al treilea rând, vocal coach-ului meu personal, de la care am învățat cel mai important lucru: în calea succesului nostru nu stă nimeni altcineva în afară de noi înșine, totul depinde numai și numai de noi. Dar nu în ultimul rând, domnilor de la tehnic!!! Fără de care, mai ales anul acesta, Gala Hop nu ar fi putut exista la propriu.

 

3 mesaje pentru mine cel/cea din trecut/prezent/viitor :

– Ai mai multă încredere în tine, o să fie bine, o să vezi!

– Ai mai multă încredere în tine, o să fie foarte bine, o să vezi!

– Încă ți se mai face rău de la emoții înainte să intri pe scenă?! Oh, Doamne… o să fie bineeeee!

 

credit foto cover – Cătălina Urse

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top