Now Reading
“Mori odată” – Un nou spectacol pe scena Teatrului „Toma Caragiu”

“Mori odată” – Un nou spectacol pe scena Teatrului „Toma Caragiu”

Sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 18.30, Teatrul „Toma Caragiu” vă invită, în sala teatrului, la premiera spectacolului Mori odată!, de Billy Van Zandt și Jane Milmore, cea mai recentă producție din repertoriul secției Teatrul de Revistă Majestic.

Regia și traducerea sunt semnate de Teodora Petre, scenografia și light designul au fost realizate de Ioana Pashca, iar muzica a fost compusă de Cezar Antal.

Din distribuție fac parte: George Liviu FrîncuCosmin ȘofronDragoș-Maxim GalbănIoan Batinaș, Dana VulcPaul NiculaeRobert OpreaManuela Alionte FrîncuMihaela DuțuMarian Despina.

O comedie care îmbină elemente de mister, intrigă polițistă și farsă, Mori odată! vă poartă în culisele teatrului și ale unei noi producții pline de suspans, dezvăluind procesul creativ și dramele personale care se ascund în spatele cortinei. Pe măsură ce evenimentele din piesă se contopesc cu cele din realitate, întregul cadru devine tot mai tensionat, iar membrii echipei ajung să fie implicați într-o cursă contracronometru pentru a rezolva un caz și pentru a-și salva viețile, asigurând, astfel, continuarea spectacolului.

Aflată la prima colaborare cu Teatrul „Toma Caragiu”, Teodora Petre, tânără regizoare considerată unul dintre cele mai promițătoare nume al noii generații de creatori, a montat deja pe scenele unor importante teatre din București, spectacolele sale fiind primite cu entuziasm de către public și câștigând aprecierea criticii de specialitate.

Vă așteptăm să luați parte la atmosfera efervescentă ce caracterizează ultimele pregătiri pentru un nou spectacol, dar și să vă exersați abilitățile de detectivi încercând să aflați cine se ascunde în spatele seriei de evenimente misterioase care perturbă reprezentația, urmărind premiera producției Mori odata!.

See Also

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774 sau online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole.

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top