BRĂILA ÎN FESTIVAL DE TEATRU | CRISTIANA LUCA – „Spectacolul 8 tați este produsul unei echipe de oameni tineri și foarte tineri.”

Miercuri, 27 septembrie, cu începere de la ora 20, la Sala Mare a Teatrului Maria Filotti, unul dintre cele mai prestigioase teatre naționale, Teatrul de Stat Constanța, prezintă spectacolul 8 tați. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri.
Regia – Irisz Kovacs, Scenografia – Theodor Niculae.

Invitata de azi din cadrul interviurilor dedicate Festivalului de Teatru de la Brăila este Cristiana Luca, tânăra actriță remarcându-se deja în câteva titluri de succes ale teatrului constănțean. Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționate de aici.

Bună ziua, Cristiana, şi bun găsit în cadrul Daily Magazine! În curând ne vom bucura de prezenţa ta artistică, în cadrul Festivalului de Teatru de la Brăila, cu spectacolul 8 taţi, de la Teatrul de Stat Constanţa. Spune-mi ce înseamnă pentru tine ca actriţă, şi ca om, acest spectacol şi cât de actual este mesajul său în spaţiul contemporan de azi?

Bună ziua! Bun găsit și mulțumesc pentru invitație! Mă bucură sincer participarea Teatrului de Stat Constanța în cadrul Festivalului de Teatru de la Brăila cu spectacolul „8 tați”, de Tina Müller. Pentru mine ca actriță, spectacolul acesta înseamnă, înainte de toate, întâlnirea cu regizoarea Irisz Kovacs, care și-a dat examenul de licență cu montarea acestui text la Teatrul de Stat Constanța. Am descoperit o tânără regizoare curajoasă și foarte atentă atât la munca ei, la ce vrea să spună, cât și la felul în care alege să lucreze. Mi-a dat senzația unui om care știe ce caută, care și-a făcut temele și care nu face lucruri la întâmplare (fără să vreau să dau neapărat o conotație negativă “întâmplării”), urmărind în același timp să asigure creativității un spațiu prielnic de manifestare. În limitele atent și delicat trasate de Irisz, eu și colegii mei am reușit să fim liberi, harnici și responsabili, fără ca elementul distracție (ținut totuși în frâu de “caterincometrul” regizoarei) să lipsească, având un obiectiv comun – să construim un spectacol care să spună povestea scrisă de Tina Müller în „8 tați”. Ne-a fost alături trup și suflet și Theodor Cristian Niculae, pe atunci student în anul al doilea la Scenografie, care a făcut decorul și costumele. Ca să n-o mai lungesc, am fost ceea ce se numește o echipă și asta se simte la fiecare reprezentație a spectacolului, iar pentru mine una nu e deloc puțin lucru. Ca să continui să vă răspund la întrebare, pentru mine ca om, a fost binevenită întâlnirea cu textul Tinei Müller cu care am rezonat instant, empatizând profund cu problema lui Nico și descoperind perspective noi asupra relației mamă-fiică și/sau tată-fiică. Cât despre actualitatea mesajului (sau poate a „mesajelor”) textului și spectacolului, fiind vizată atât relația omului cu sine, cât și cu cei din jur, în speță cu părinții, nici nu încape îndoială că (n-avem încotro) a fost, este și va fi întotdeauna nevoie să vorbim despre asta.

Cum percepi fenomenul festivalurilor de teatru în România, ce beneficii reale aduc în industrie?

Cred că festivalurile de teatru sunt importante în primul rând pentru publicul din orașul în care se desfășoară un festival. Oamenii dintr-o anumită localitate pot vedea timp de câteva zile producții ale mai multor teatre din țară sau nu numai, lucru minunat pentru cei dornici să se culturalizeze, pentru tineri, cărora li se pot deschide noi perspective, sau pentru cei care sunt atrași de noutatea și atmosfera din perioada festivalieră. Sigur că aceste festivaluri reprezintă și o ocazie bună de dialog între trupele participante, între actori, regizori și scenografi, având prilejul de a se inspira reciproc, dacă există deschidere în acest sens.

Ce ai auzit frumos despre Brăila şi teatrul său şi ti-ar plăcea să (re) descoperi o dată cu acest festival?

Despre teatrul din Brăila nu numai că am auzit lucruri frumoase, dar am și văzut de curând un spectacol foarte frumos din repertoriul Teatrului “Maria Filotti” Brăila, e vorba de “Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși)”, de Donald Margulies, în regia lui Andrei Huțuleac. Am fost cu adevărat impresionată de acest spectacol și îi mai felicit o dată pe această cale pe toți cei din echipă. Cât despre orașul Brăila, prietena mea cea mai bună e din Brăila, așa că… ce-aș fi putut să cer mai mult?!

Care sunt elementele despre care consideri că asigură trăinicia spectacolului, dincolo de vremuri?

Trăinicia unui spectacol este în directă legătură cu interesul publicului bineînțeles, dar și cu gradul de implicare al actorilor, mașiniștilor, recuziterilor, cabinierelor ș.a.m.d., dacă vorbim despre un teatru de stat. Implicarea asta presupune și ea mai multe lucruri și nu m-am gândit niciodată temeinic la o listă cu lucruri de făcut pentru ca un spectacol să aibă o viață lungă și de calitate. O să mă refer strict la ce poate să facă un actor ca să ajute la bunul mers al unui spectacol odată cu înaintarea lor în vârstă, ca să spun așa, că altfel ar putea fi scrise lucrări de dizertație pe tema asta, de fapt, sigur au fost scrise deja. E recomandat ca un actor să știe textul ca pe “Tatăl nostru” sau pur și simplu să se asigure că îl știe foarte foarte bine, apoi, e bine ca atât textul, cât și mișcarea scenică să fie repetate înainte de fiecare reprezentație, mai ales dacă spectacolul nu se joacă foarte des. De asemenea, ca actor trebuie să te asiguri că recuzita de care ai nevoie este la locul ei și, eventual, că partenerii de scenă sunt pe poziții și că operatorii de la sunet și lumini sunt la curent cu toate “q-urile”, în cazul în care se produc modificări din diverse motive. E de preferat să vii la teatru apt din punct de vedere fizic, adică să dormi bine cu o seară înainte sau măcar să încerci să o faci, să ai grijă ce și cât mănânci, ținând cont de cât de solicitant e spectacolul din punct de vedere fizic, să te hidratezi… De asemenea, e bine, pe cât se poate să te detașezi câteva ore de problemele personale sau măcar să nu refulezi pe colegi. Fiind vorba de lucru cu oamenii, „cu publicul”, e bine să fii înarmat cu răbdare și diplomație. Am fost pentru dumneavoastră doamna învățătoare Cristiana Luca, vă aștept data viitoare cu temele făcute. (Sigur că scriu toate astea bazându-mă doar pe propria experiență, fără să cred că e o rețetă universal valabilă.)

Foto din spectacolul 8 tați – regia Irisz Kovacs

Vezi și

BRĂILA ÎN FESTIVAL DE TEATRU | LAURA VASILIU : „Pentru mine spectacolul Sonata de toamnă, așa cum l-a conceput regizorul, Alexandru Mâzgăreanu, este un exercițiu de vindecare sufletească.”

Ce ai învăţat din întâlnirea cu regizoarea spectacolului, Irisz Kovacs, şi de la partenerii tăi de scenă? Cât de importantă este şansa pentru tinerii actori din spaţiul teatral de azi?

Din întâlnirea cu Irisz Kovacs, despre care am vorbit și în răspunsul meu la prima întrebare, am învățat cât de importantă e consecvența în procesul de lucru, să nu-mi pierd cumpătul sau entuziasmul la prima “pană de idei”, să nu mă opresc din căutat și apoi să aleg când e momentul. De la partenerii de scenă încă învăț, căci suntem colegi de trupă și jucăm mult împreună, așa că fur tot timpul de la ei, fiind niște actori talentați, inteligenți și foarte dornici să exploreze. Ca să răspund și la întrebarea care vizează importanța șansei pentru tinerii actori, eu și colegii mei suntem într-adevăr niște norocoși, fiind angajați și având șansa să lucrăm aproape constant. E foarte complicat pentru un tânăr actor să reziste în meseria asta și să-și păstreze entuziasmul fără șansa de a lucra, fără niciun soi de validare exterioară, fără sentimentul că aparții (din când în când) unui grup de oameni cu aceleași interese și, mai ales, fără sprijin financiar. Sigur că astea sunt nevoile mele personale și că pentru altcineva e diferit. Cel puțin pentru mine în momentul ăsta, ar fi foarte greu să nu am nimic de făcut. Probabil că m-aș apuca (și) de altceva până una alta. Bineînțeles asta după ce aș fi făcut tot ce a ținut de mine ca să ajung unde mi-am propus, pentru că șansa nu o să apară dacă stăm s-o așteptăm, e nevoie în primul și-n primul rând de foarte multă muncă.

Ce ai împrumutat/ ce ai dăruit personajului tău din spectacol?

În “8 tați” jucăm toți mai multe personaje, dar în ceea ce mă privește, voi vorbi despre Rosa, prea tânăra mamă a adolescentei Nico. Ca să o înțeleg mai bine pe Rosa, m-am gândit mult la latura mea mai visătoare, la cum eram un pic prea credulă și cu capul în nori când aveam 18-19 ani. Deși nu era pregătită să devină mamă, Rosa, îndrăgostită fiind sau poate doar imatură și neexperimentată, a dat naștere unui copil și tot ce a făcut apoi a fost să facă față situației cât de bine știa și putea, să supraviețuiască. Sunt unele alegeri pe care le facem când suntem tineri fără să fim complet conștienți de consecințe și am empatizat cu asta. I-am mai dăruit Rosei un pic din impulsivitatea mea, dar și din puterea de a merge mai departe, cu costurile aferente.

Principalul motiv pentru care ai cumpăra bilet la acest spectacol şi cu ce ti-ar plăcea să rămână
spectatorul după vizionare?

Mi-aș cumpăra bilet la “8 tați” pentru temele abordate în povestea pe care o “spune” spectacolul, pentru mijloacele neconvenționale folosite pentru a spune această poveste și pentru că e produsul unei echipe de oameni tineri și foarte tineri, deci m-ar interesa să văd care sunt căutările celor din generația mea și dacă se întâlnesc cu propriile căutări, iar dacă aș fi mai înaintată în vârstă, cred și sper că aș fi curioasă să iau pulsul generațiilor mai tinere.