Now Reading
Alexandra Stan a lansat clipul piesei “Bine cu puțin rău”

Alexandra Stan a lansat clipul piesei “Bine cu puțin rău”

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii Alexandrei Stan, care lansează mult așteptatul clip al celui mai nou single în limba română – „Bine cu puțin rău”.

Piesa, o baladă pop emoționantă, a stârnit valuri de entuziasm încă de la lansarea ei pe platformele digitale, fiind cea mai recentă lansare în limba română a Alexandrei de la hitul „Asta-i pentru altcineva”, în colaborare cu trupa VUNK, din februarie 2022.

„Bine cu puțin rău” primește acum o prezentare vizuală și captivantă a versurilor în imagini, întocmai cum Alexandra a descris.

Videoclipul piesei „Bine cu puțin rău” este regizat de Vlad Oancea, alături de Paul Tatcu – DoP, și este filmat chiar la Alexandra acasă, la malul mării. Este un spectacol de pasiune, culoare și mișcare, ce creează o experiență vizuală captivantă, care surprinde imagini cu Alexandra și persoana iubită, reprezentată în clip de Tudor Criveanu, fiul designerul Lena Criveanu, înainte și după momentul răului necesar despre care artista vorbește în piesă.

See Also

Cunoscută pentru piesele dance-pop și pentru interpretările inedite, Alexandra Stan demonstrează din nou versatilitatea sa ca artistă. „Bine cu puțin rău” evidențiază evoluția sa ca artist, abordând un stil mai emoțional și reflexiv, păstrând în același timp rădăcinile sale pop.

Alexandra Stan este una dintre cele mai importante artiste de muzică dance din România. Cu peste 5 milioane de ascultători, lunar, pe Spotify, Alexandra Stan este un adevărat fenomen al industriei. Artista și-a făcut debutul în muzică cu single-ul “Lollipop”. Ulterior, hituri ca “Mr. Saxobeat”, “Lemonade” sau “Get Back (ASAP)” au pus-o pe Alexandra pe harta muzicii internaționale.
Cel mai recent album al Alexandrei este “Rainbows”, o colecție de 15 cântece, fiecare piesă prezentând o latură diferită a artistei, iar anul acesta a lansat piesa „Bobo”, prin care a demonstrat încă o dată capacitatea de a crea imnuri pop-dance.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top