Now Reading
DIALOG ÎN FNT | CRISTINA JUNCU : “Lucrul la „Agnes. Aleasa lui Dumnezeu” a fost cel mai natural proces creativ prin care am trecut vreodată.”

DIALOG ÎN FNT | CRISTINA JUNCU : “Lucrul la „Agnes. Aleasa lui Dumnezeu” a fost cel mai natural proces creativ prin care am trecut vreodată.”

Teatrul Nottara va fi prezent în cadrul Festivalului Național de Teatru joi, 26 octombrie, ora 19.00,  și vineri, 27 octombrie, ora 18.30, Sala George Constantin, cu un spectacol răvășitor, puternic emoțional și plin de lecții despre umanitate, adevăr, divinitate și iubire – Agnes, aleasa lui Dumnezeu, regia Sânziana Stoican. 

Stăm de vorbă azi, în dialog FNT 2023, cu minunata actriță Cristina Juncu, cea care dă viață personajului Agnes.

Biletele pot fi achiziționate de aici.

Ne vedem la teatru, la spectacole memorabile!

 

Ce elemente consideri că asigură trăinicia teatrului indiferent de vremuri?

Opera de artă a actorului se alcătuiește în fața ochilor spectatorului  și moare odată cu aplauzele. E ca și cum ai urmări viața de o zi a unui fluture, de la ieșirea din cocon și până la ultima bătaie de aripi. Asta e irezistibil la teatru: faptul că trezește în spectator senzația că e martorul a ceva unic și irepetabil, care se desfășoară live, în fața ochilor lui, și care nu va mai fi niciodată exact la fel ca azi, iar asta îl face să se simtă un pic mai special, un pic mai important. De-asta cred că, în ciuda aparențelor, pe domnul teatru îl așteaptă o viață lungă și de-acum înainte, o viață compusă din infinite și irepetabile vieți foarte scurte, care hrănesc, în viețile noastre reale, nu doar nevoia de divertisment, ci și nevoia de a ne simți un pic mai mult decât suntem.

 

Cum ai putea descrie teatrul românesc, în genere, în contemporan?

Nu am o privire de ansamblu, deci nu aș putea să emit păreri. Nici dacă aș fi văzut 80% din spectacolele care se joacă în momentul ăsta în țară nu cred mi s-ar fi cuvenit să fac o generalizare de genul ăsta. Teatrul e în continuă schimbare, așa a fost din toate timpurile și așa va fi mereu. Se adaptează în mai mică sau mai mare măsură vremurilor pe care le trăim, și care nu sunt (încă) extreme. Există (încă) de toate pentru toți, și asta e foarte bine, zic eu.

 

Foto din spectacolul Agnes. Aleasa lui Dumnezeu – Teatrul Nottara

 

Ce noutăți aduce Teatrul Nottara pe scena FNT 2023 și cum poţi descrie spectacolul în care vă putem vedea jucând, Agnes, Aleasa lui Dumnezeu?

„Agnes, Aleasa lui Dumnezeu” e un spectacol spectaculos prin nespectaculozitate. Stai liniștită, nu-mi fac singură reclamă proastă, pentru că asta mi se pare cu adevărat valoros la el, lipsa totală a mijloacelor de show. Se întâlnesc trei oameni pe scenă și atât. Nu avem turnantă, decoruri grandioase, lumini stroboscopice, muzică epică, songuri live, proiecții și alte nebunii după care te poți ascunde. Spectacolele de genul ăsta, în care ești „ descoperit” sunt, cred eu, cele în care publicul te descoperă ca actor, cele în care te descoperi cel mai bine tu pe tine ca actor și datorită cărora înveți să te „acoperi” cu personajul, cu partenerii de scenă, cu povestea,  în lipsa altor straie tehnice. Povestea? Odioasă și miraculoasă, totodată. Între subiectele sensibile, credința e ca o rană deschisă.

 

Ce a fost cel mai challenging privind rolul tău din acest spectacol şi cum ai reuşit să depăşeşti provocarea?

Lucrul la „Agnes” a fost cel mai natural proces creativ prin care am trecut vreodată. Dacă ar fi să fac comparația binecunoscută dintre travaliul nașterii și lucrul la personaj, în cazul ăsta a fost un copil care s-a născut când am strănutat ceva mai tare, perfect sănătos, după o sarcină fără complicații. Este, cu siguranță, cel mai greu rol pe care l-am făcut până acum și, paradoxal, s-a construit parcă singur. Am lucrat minunat alături de colegele mele (Isabela Neamțu, Luminița Erga, Crenguța Hariton, Victoria Cociaș), iar întâlnirea cu regizoarea Sânziana Stoican a fost una extrem de fericită. Sânziana are darul de a ghida actorul fără ca el să simtă că e ghidat, iar asta îl face pe animăluțul orgolios din interiorul oricărui actor să se simtă perfect liniștit să tragă un pui de somn, lăsând creativitatea artistului să funcționeze liberă și nederanjată de micile pusee de ego specifice.

Dar, ca să îți și răspund totuși la întrebare, cea mai provocatoare parte a lucrului la rol a fost faptul că eu însămi nu stau prea bine la capitolul credință. Îndoiala mi-a pus puțin bețe în roate dar, ai să râzi, nu în construcția scenelor, ci în timpii de așteptare dintre ele (căci stau în scenă tot spectacolul). Îmi mai pune și acum probleme uneori, până deschid prima oară gura să cânt. Și de atunci, în mod miraculos, îndoiala începe să plece, fiindcă dacă este vreo dovadă incontestabilă pentru mine că există ceva dincolo de noi, aia e muzica.

 

Cu ce mesaje ţi-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionarea spectacolului Agnes, Aleasa lui Dumnezeu?

Mie îmi place să plec de la spectacole cu întrebări, cu dileme, nu cu răspunsuri sau mesaje, așa că asta mi-ar plăcea să ofer și spectatorului: o ocazie de a medita asupra unor lucruri care poate, în mod normal, nu îi populează gândurile. Și, dacă are nevoie musai de răspunsuri, să și le găsească astfel singur, pe ale lui, nu pe ale noastre.

 

 

Tema din acest an a FNT este Laboratoarele sensibilului. Consideri că mai există sensibilitate, umanitate în contemporan şi cum ne putem resensibiliza?

See Also

Dacă mai există artă, înseamnă că există și sensibilitate, că doar din ce altceva se poate naște ea? Mie îmi pare că sensibilitatea a ajuns să fie chiar un personaj principal al lumii de azi. E din ce în ce mai greu să vorbești liber despre orice subiect, căci multe au devenit sensibile pe parcursul ultimelor decenii. Mult mai des decât în trecut se întâmplă ca, în balanța moralității, să atârne mai greu sensibilitatea decât judecata unui fapt concret. Personajele negative din desenele animate nu mai sunt doar rele, ci au niște traume care le-au transformat. Trendul general pare a fi de a relativiza faptele,  judecându-le prin filtrul sensibilității. ”Simt că” îl învinge de multe ori pe „normal este să”. Așa că, atunci când doctorul îți spune, bazându-se pe expertiza sa, că trebuie să dai antibiotic copilului, tu refuzi, pentru că „nu simți că e bine”. Din păcate, tendința asta cred că e mult mai periculoasă decât o răceală netratată. Și, iată, provoacă și opusul: desensibilizarea totală, căci lumea încearcă mereu să se reechilibreze atunci când apar excese prin ea.

 

De ce ai cumpăra bilet la spectacolul Agnes, Aleasa lui Dumnezeu, ca simplu spectator?

Mi-ar plăcea să asist la conflictul nemuritor (care se desfășoară și înăuntrul omului) între concretețe și nevoia de sublim, de intangibil. Tare curioasă-aș fi să văd care dintre voci mă cucerește, atunci când ele dezbat în fața, și nu doar în mintea mea.

 

Foto din spectacolul Agnes. Aleasa lui Dumnezeu – Teatrul Nottara

 

Vorbind despre viitor, și încheind acest interviu în această idee, cum ţi-ai dori să arate viitorul teatral şi, de ce nu, al festivalurilor de teatru, în România?

M-aș bucura să nu dispară teatrul simplu. Există atât de multă tehnică de scenă acum, atâtea posibilități, că înțeleg pe deplin nevoia de a exploata tot ce se poate, poate chiar de a inova. Uneori, tehnologia servește povestea și o îmbogățește, alteori, e doar o îmbrăcăminte cu sclipici a unui manechin gol pe dinăuntru, dar în ambele cazuri, e hipnotizantă, fascinantă și foarte, foarte ispititoare. Știu că o să par o „dinozaură”, dar mie mi-ar plăcea să mai văd în peisajul teatral și câte-o comedie la care să râd ca proasta, câte un spectacol jucat impecabil în jurul unei mese cu două scaune, sau chiar, de ce nu, câte o piesă clasică, montată clasic, dar desfăcută și jucată bine. Cândva, înainte de boom-ul tehnologic, actorul ținea loc de proiecție, holograme, decoruri mobile și alte brizbrizuri, el era canalul prin care regizorul servea povestea spectatorului. Azi, tehnologia cea menită să ușureze treaba omului modern, ne simplifică și acest travaliu al creației. În „Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, mi s-a dat șansa să lucrez ca un actor de pe vremuri, să fiu unic canal (alături de colegele mele, desigur) între regizor și public, fără alte artificii, și pentru asta sunt infinit recunoscătoare. M-aș bucura să mai am șansa asta și în teatrul viitorului.

 

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
1
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top