Now Reading
Filmul românesc Libertate, în selecția mai multor festivaluri internaționale

Filmul românesc Libertate, în selecția mai multor festivaluri internaționale

Filmul românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu) a fost selecționat în mai multe festivaluri de film internaționale care vor avea loc toamna aceasta în Europa și SUA. Pelicula își continuă astfel parcursul festivalier după premiile obținute la Sarajevo, TIFF, Cinefest Miskolc (Ungaria) sau Waterloo Historical Film Festival (Belgia). Povestea inspirată din fapte reale petrecute la Sibiu în decembrie 1989 rulează încă și în cinematografele din România, unde a fost urmărit deja de peste 30,000 de spectatori. 

 

Libertate se numără printre cele 12 filme din Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Cottbus (7 – 12 noiembrie), considerat unul dintre cele mai importante evenimente pentru promovarea cinematografiei est-europene. Filmul lui Tudor Giurgiu a fost selecționat și în Competiția Europeană a Festivalului de la Arras, care își propune să aducă în fața publicului cinema-ul european contemporan, și face parte din secțiunea „Fără granițe” a celei de-a 19-a ediții a SlobodnaZona Film Festival organizat concomitent în trei orașe din Serbia – Belgrad, Novi Sad și Niš. Libertate va putea fi urmărit și în Grecia, la cel mai important festival de film din spațiul elen, cel de la Salonic. În SUA, Libertate va fi proiectat în deschiderea celei de-a patra ediții a Romanian Film Festival din Washington DC, organizat de Institutul Cultural Român și Ambasada României în SUA. 

 

 

Din distribuția Libertate fac parte unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori români: Iulian Postelnicu, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ștefan Iancu sau Ionuț Caras. 

 

See Also

Filmul a câștigat anul acesta Premiul pentru Cel mai Popular Film Românesc la TIFF, Premiul CICAE la Sarajevo, Premiul Juriului Ecumenic la Cinefest Miskolc și Premiul pentru cele mai bune costume și decoruri (semnate de Viorica Petrovici, respectiv de Vali Ighigheanu) la Waterloo Historical Film Festival.  

 

Programul următoarelor proiecții Libertate se găsește pe transilvaniafilm.ro 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top