Now Reading
Dialog Festivalier la Ploiești | IRINA CĂRĂMIZARU : “Întâlnirea cu Răzvan Mazilu este un regal pe care îl voi prețui întotdeauna.”

Dialog Festivalier la Ploiești | IRINA CĂRĂMIZARU : “Întâlnirea cu Răzvan Mazilu este un regal pe care îl voi prețui întotdeauna.”

Un gen de spectacol cum este Musicalul și un regizor precum Răzvan Mazilu sunt de nelipsit din cadrul oricărui Festival Internațional de Teatru care se respectă.

În acest an, în cadrul Festivalului Toma Caragiu de la Ploiești, Teatrul Stela Popescu este prezent cu un musical rebel, viu, exaltant, controversat în sens pozitiv.  „Hedwig and the Angry Inch” spune povestea unei existențe contorsionate între căutarea succesului pe scenă și găsirea împlinirii într-o existență zbuciumată și nonconformistă. Încercările incredibile prin care trece Hedwig, dar mai ales asumarea și sensibilitatea cu care le dezvăluie publicului pe acorduri de rock, au făcut ca în jurul piesei să se țeasă o aură de cult pentru iubitorii genului de musical. Hedwig nu este un manifest pentru un anumit tip de sexualitate, ci o experiență teatrală cu un mesaj profund uman ce îndeamnă la deschidere și empatie față de suferința pe care o resimte, de fapt, fiecare ființă umană.

Spectacolul se va juca miercuri, 8 noiembrie, cu începere de la ora 19.30, în Sala Toma Caragiu. Biletele pot fi achiziționate de aici.

Invitata de azi din cadrul dialogurilor festivaliere este Irina Cărămizaru, front-girl în trupa The Angry Inch. Enjoy! 

 

Bună ziua, Irina, şi bun găsit în cadrul Daily Magazine! În luna noiembrie ne vom bucura de prezenţa ta artistică, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Ploieşti, cu spectacolul Hedwig and the angry inch, de la Teatrul Stela Popescu din Bucureşti. Spune-mi ce înseamnă pentru tine, ca actriţă, şi ca om, acest spectacol şi cât de actual este mesajul său în spaţiul contemporan de azi?

Bună ziua, bine v-am găsit și mulțumesc pentru invitație. Pentru mine, ca actriță, acest spectacol înseamnă foarte mult. Este primul spectacol la care am lucrat de când am revenit din concediul de creștere copil și este prima întâlnire cu Răzvan Mazilu, care mi-a redat încrederea în mine și mi-a arătat că îmi pot depăși limitele. Acest spectacol pentru mine ca om, ca actriță, înseamnă bucurie, emoție și performanță, mesajul lui transcende orice epocă, fiind atât de uman.

 

Cum percepi fenomenul festivalurilor de teatru în România, ce beneficii reale aduc în industrie?

Orice întâlnire cu teatrul este de bun augur. Cu ajutorul festivalurilor, publicul poate descoperi spectacole, montări , actori din alte orașe și țări, descoperă viziuni și interpretări diferite asupra unor texte. Acest dialog cultural mijlocit în cadrul  festivalurilor, este un mare beneficiu pentru orice spectacol. Noi avem un mesaj de transmis prin munca noastră și e o bucurie când acel mesaj ajunge la cât mai multă lume.

 

Foto – Irina Cărămizaru și Cristina Danu

 

Ce ai auzit frumos despre Ploieşti şi teatrul său şi ţi-ar plăcea să (re) descoperi o dată cu acest festival?

De-a lungul timpului am avut bucuria de a juca în Ploiești, unde am descoperit un public deschis și empatic, dar să și colaborez cu actori ai teatrului. Cu ocazia festivalului, sper să reîntâlnesc colegi și să îi pot urmări în spectacole.

 

Care sunt elementele despre care consideri că asigură trăinicia spectacolului Hedwig and the angry inch, dincolo de vremuri?

Așa cum am spus și mai sus, mesajul este puternic și uman, ne pune o oglindă în față, ne vorbește despre sacrificiu, iubire și asumare. Cred că acestea sunt subiecte ce vor fi întotdeauna de actualitate.

 

See Also

Ce ai învăţat din întâlnirea cu regizorul spectacolului, Răzvan Mazilu, dar şi de la partenerii tăi de scenă?

Întâlnirea cu Răzvan Mazilu este un regal pe care îl voi prețui întotdeauna. Mi-am dorit asta de mulți ani, și când s-a întâmplat, a fost mai frumos decât mi-am putut imagina. Am învățat și încă descopăr multe în urma acestei întâlniri. Răzvan este o școală de musical, și face ca totul să pară atât de firesc, îți dă aripi și ajungi să descoperi că toate barierele sunt la tine.  De la partenerii mei de scenă am redescoperit bucuria, răbdarea și migala cu care se construiește musicalul.

 

 

Ce ai împrumutat/ ce ai dăruit personajului tău din spectacol?

Toată experiența mea de backing vocal. Ani de zile am făcut backing vocal pentru Ovidiu Anton, și asta m-a ajutat foarte mult pentru acest personaj.

 

Principalul motiv pentru care ai cumpăra bilet la acest spectacol şi cu ce ţi-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionare?

E un musical marca Răzvan Mazilu, cred că e suficient. Nu știu dacă mi-ar plăcea să rămână cu ceva anume.  Cu muzica, cu mesajul, cu performanța… cu bucuria. 

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top