Now Reading
Ce ne „spun” pisicile noastre prin diferite comportamente, explică medicul veterinar Claude Béata, în cartea Nebuni după pisicile noastre nebune

Ce ne „spun” pisicile noastre prin diferite comportamente, explică medicul veterinar Claude Béata, în cartea Nebuni după pisicile noastre nebune

Cu cât pisicile sunt mai prezente în viața noastră, cu atât prejudecățile în ceea ce le privește dovedesc lipsa acelui minim respect pe care îl impune înțelegerea unei specii – este vorba de a nu le atribui defectele și calitățile specifice omului și de a nu le judeca prin prisma capacităților specific umane, ceea ce le conferă tuturor celorlalte specii un statut inferior”, spune Claude Béata, autorul cărții Nebuni după pisicile noastre nebune, recent publicată la Editura Trei, în colecția Psihologie practică.

Mulți dintre noi suntem „nebuni” după pisicile noastre, aceste ființe seducătoare de care ne atașăm ușor. Doar că, pe cât de ingenioase și adaptabile sunt, au și momente în care se dereglează: încep să fie anxioase, se deprimă, par confuze sau devin brusc extrem de agresive. Pornind de la bogata experiență de medic veterinar, dar și de la recente cercetări din etologie, autorul dezvăluie căile inovatoare, axate pe terapia comportamentală și pe medicația psihotropă, prin care pot fi vindecate dezechilibrele psiho-somatice ale pisicilor.

Adorabile, drăgălașe și poznașe, pisicile nu se sfiesc să își arate personalitatea și, mai ales, originile bine conservate de mici vânători. Indiferent de evoluția lor, „vedetelor internetului” de astăzi puțin le pasă de acest statut. Însă, prin natura lor, știu foarte bine să pună limite și o fac cu atât de multă naturalețe, eleganță și fermitate încât fascinația și misterul par să le însoțească la fiecare pas. Dar, precizează medicul veterinar, pisicile nu se comportă și nu au diferite acțiuni în ciuda noastră sau pentru a ne face pe plac. Pentru a le înțelege limbajul tăcut, mai ales în situații în care nu reacționează așa cum ne dorim noi, prin care uneori ne pot transmite inclusiv informații despre disconfortul sau durerea cauzate de o boală, o altfel de implicare este necesară. Iar cartea scrisă de Claude Béata este un ghid util despre cum ne putem schimba optica.

Pentru a putea crea cu adevărat o relație cu pisica noastră, și, în general, cu un animal de companie, pentru a le oferi acestora cele mai bune condiții și a ne bucura astfel de prezența lor în viața noastră pentru cât mai mult timp, este necesar să le înțelegem psihologia. Pentru a le desluși comportamentul. Un prim exercițiu pe care el îl propune cititorilor este de a exersa privitul lumii prin prisma minții, emoțiilor și gândirii micilor feline. De exemplu, spațiul în care aceasta trăiește este vital pentru ea. „Pradă și prădător, echipată cu diverse simțuri adaptate acestei dualități, pisica își organizează întotdeauna locul în care trăiește conform exigențelor dublei sale naturi: să se poată apăra și să poată vâna. Perturbarea armoniei dintre acești doi poli creează dezechilibre care pot duce la simptome fizice”, pentru că și pisicile pot suferi din cauza neglijării, a stresului, nesiguranței, a depresiei și a anxietății, la fel ca oamenii.

Un spațiu sigur, o bună  organizare și separare a spațiilor de hrănire, toaletă, de joacă și odihnă, ocazia de a se juca și a-și consuma energia, interacțiunile regulate și pozitive cu companionii umani. Și curățenie, în special la litieră” sunt pași necesari pentru ca pisica să se simtă în siguranță și să poată avea încredere, „cea mai prețioasă ofrandă pe care i-o poate oferi omului, după cum spunea Charles Darwin”.

Pentru a dezvolta acest tip de relație, este nevoie să înțelegem cum să ne comportăm cu pisicile noastre. Ele vor fi întotdeauna derutate dacă, la anumite comportamente ale lor cum ar fi mușcăturile, zgârieturile, faptul că dărâmă lucruri în joacă etc., primesc răspunsuri agresive din partea oamenilor. De la ridicarea vocii până la pedepse corporale, alternate cu momentele de tandrețe, acestea sunt acțiuni la care pisica va dezvolta un comportament de agresivitate sau de teamă, spune autorul cărții „Nebuni după pisicile noastre nebune”.

See Also

El demitizează, rând pe rând, credințele generale despre pisici, explică ce anume se ascunde la baza comportamentelor de „mici tigri”, dar și a suferințelor lor, cu studii de caz și mai ales prin poveștile micilor pacienți întâlniți în cabinetul veterinar, oferind multiple soluții de rezolvare. Care sunt cele 5 nevoi fundamentale ale pisicilor, privite ca o cheie esențială în înțelegerea lor și pentru o mai bună relaționare cu noi, alături de statistici și informații medicale,  care sunt beneficiile pe care le aduc nu doar în viața noastră, dar și căminul nostru, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care  autorul cărții Nebuni după pisicile noastre nebune răspunde cu detalii. Pe tot parcursul acestei cărți m-am străduit să demonstrez cât de mult merită pisicile empatia noastră. Această empatie deschide porțile unui univers bogat și complex și ne permite totodată să descoperim cauzele anumitor suferințe și să le punem capăt. Ele ne învață, de asemenea, respectul: raportul lor cu propriul corp, interacțiunile cu noi, oamenii, ne forțează să ieșim din tiparele noastre de gândire umană pentru a putea crea o punte de legătură între ele și noi”, încheie acesta.

 

Claude Béata este medic veterinar  clinician și specialist în medicină comportamentală. El are, de asemenea, un master în etologie și este formator în psihiatria veterinară la Toulon. Cartea se adresează iubitorilor de pisici, dar și medicilor veterinari.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top