Campania “Citește, copile!” în premieră, la o școală din sat – promovarea lecturii și alfabetizării

Prima ediție a campaniei “Citește, copile!” va avea loc pe 18 decembrie, la Școala Radu cel Mare din Comuna Bogați, județul Argeș. Câțiva voluntari vor pregăti peste o sută de cărți, împreună cu alte cadouri, care vor merge la copiii din clasele V-VIII.

Evenimentul are scopul de a reuni cititori pasionați, bloggeri de carte și scriitori români, promovând astfel cititul, dar și scopul de a-i inspira și îndruma pe copiii din mediul rural spre zona de citit. Voluntarii vor face o serie de activități literare cu elevii, prin joacă, pe baza cărților pe care aceștia le-au citit.

Două edituri din România oferă cele o sută de cărți în campania “Citește, copile!”, alegând cele mai atractive titluri pentru copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Copiii vor primi pachete ce vor conține cărți și hanorace, dar și dulciuri, fructe, ciocolată, smoothie-uri.

ASOCIAȚIA ICARTE, în parteneriat cu brandul cultural iCarte, iParte, pregătește hanorace cu mesaje motivaționale pentru elevi.

Am gândit aceste hanorace atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pe lângă faptul că sunt practice, fiind călduroase în sezonul de iarnă (și nu numai; ele pot fi purtate în tot restul anului), au și un rol motivațional, cu mesaje atractive pentru generația actuală: #citescoriunde, It’s a good day to read, Bibliophilia, Azi citesc etc. sunt doar câteva dintre mesajele menite să inspire pe oricine să citească o carte” — Roxana Brănișteanu, fondator Asociația ICARTE. 

Proiectul “Citește, copile!” reprezintă un pas important în promovarea alfabetizării. Într-o lume în care nu doar adulții, dar și copiii sunt acaparați de tehnologie, este necesară promovarea tot mai mare a cititului cărților și a lecturilor, îndeosebi în mediul rural.

“Citește copile!” este un eveniment cultural aflat la prima ediție, care își propune să aducă împreună adulții cititori cu elevii din mediul rural, promovând astfel lectura și alfabetizarea. Campania este realizată de Asociația ICARTE, alături de brandul cultural iCarte, iParte.

See Also

Asociația ICARTE nu este însă la primul eveniment de promovare a cititului în România. La începutul anului, când s-a înființat asociația, aceasta a inițiat campania “Biblioteca din tren”, amenajând câteva trenuri din România cu sute de cărți, cu scopul de a oferi o carte bună pe parcursului călătoriei cu trenul.

Evenimentul are loc cu sprijinul cititorilor care au făcut donații astfel încât pachetele de Crăciun să nu lipsească de la Școala Radu cel Mare din Comuna Bogați, județul Argeș.

Evenimentul este susținut de partenerii media, Daily Magazine și postul de radio TaNăNaNa, dar și de Editurile Arthur și Humanitas Junior, alături de Heidi Chocolate și Sloop.

What's Your Reaction?
Excited
2
Happy
0
In Love
1
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top