Now Reading
Voxa aduce spectacole din repertoriul Teatrului Radiofonic în format digital

Voxa aduce spectacole din repertoriul Teatrului Radiofonic în format digital

Voxa, liderul aplicațiilor de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri din România, aduce peste 30 de înregistrări cu spectacole din repertoriul Teatrului Radiofonic în format digital, sub inițiativa „Călătorește în timp cu viteza sunetului”. Proiectul își propune să diversifice catalogul de audiobook-uri în limba română cu povești și formate cu o deosebită însemnătate pentru cultura locală. Astfel, Voxa îmbrățișează o componentă importantă din patrimoniul României și devine curator al amintirilor ce fac parte din identitatea românilor.

Colecția lansată pe Voxa aduce în prim-plan transpuneri sonore ale unor titluri celebre din literatura națională, atât teatru, cât și proză și poezie dramatizate radiofonic. Spectacolele de teatru sunt înregistrate în anii ‘50, ani în care actori importanți ai teatrului românesc s-au aflat la microfonul radioului și au realizat interpretări remarcabile.

„Prin teatrul radiofonic, ne întoarcem în timp pentru a înțelege valorile de la care am plecat și cultura care ne definește în prezent, precum și pentru a descoperi comori ale societații noastre. Cu acest proiect ne dorim să oferim ascultătorilor aplicației Voxa o experiență care să îi ajute să se reconecteze cu emoția poveștilor ascultate, o invitație de a da frâu liber imaginației ca în copilărie”, a declarat Alex Stănculescu, COO Voxa.

Selecția disponibilă pe Voxa include unele dintre cele mai iubite versiuni radiofonice ale pieselor de teatru „O scrisoare pierdută”, „D’ale Carnavalului” sau „O Noapte Furtunoasă”, puse în scenă sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu și aduse la viață de actori printre care se numără și Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic, Elvira Godeanu sau Alexandru Giugaru.

Alături de acestea, pe Voxa vor fi disponibile și „Fonoteca de Aur”, dar și mult iubita emisiune „Noapte bună, copii!”.

„Fonoteca de Aur” și-a propus valorificarea culturii locale sub forma unui „Muzeu sonor al culturii românești”, iar printre înregistrările disponibile pe Voxa se numără și poezii clasice de Tudor Arghezi (în lectura autorului) și Mihai Eminescu.

Emisiunea emblematică „Noapte bună, copii!” a fost realizată de-a lungul timpului de inegalabilul om de radio Mihai Jemăneanu, promotor şi adaptator al literaturii universale pentru cei tineri (el însuşi, autor de proză pentru copii). Cei care își doresc să călătorească în timp cu „Noapte bună, copii!”, pot asculta pe Voxa o selecție de 15 titluri din îndrăgita emisiune, în interpretarea unor voci precum Octavian Cotescu, Forry Eterle sau Ruxandra Sireteanu.

Despre Teatru Radiofonic

Prima emisie de teatru radiofonic a avut loc la 18 februarie 1929, când s-a transmis, în direct, piesa într-un act „Ce știa satul” de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Teatrului Național Maria Filotti și Romald Bulfinski.

Prima ediție a „Fonotecii” a avut loc pe 28 ianuarie 1967. Iulius Ţundrea, realizatorul acestei emisiuni în perioada 1969-1990, este şi autorul volumului „Fonoteca de aur”. Un muzeu sonor al culturii româneşti (Bucureşti, Editura Eminescu, 1982) în care „preluând sugestiile unui faimos eseu al lui André Malraux, se pronunţă în favoarea unui «muzeu ne-imaginar», bine alcătuit, din documente solide radiofonice”.

See Also

Prima ediție a emisiunii „Noapte buna, copii!” a avut loc pe 2 noiembrie 1956. Cu o vechime de aproape şase decenii, emisiunea „Noapte bună, copii!” este una dintre cele mai ascultate emisiuni radio. În 2 noiembrie 1956 se transmitea pentru prima dată sub acest generic povestea „Capra cu trei de iezi” de Ion Creangă, în lectura lui Mihail Sadoveanu, preluându-se o înregistrare pe bandă magnetică din 1952. Prima înregistrare propriu-zisă a unei emisiuni „Noapte bună, copii!”, disponibilă în Fonoteca Radioului, datează din 12 ianuarie 1959: „Darul spiridușilor” de Frații Grimm, citită de Octavian Cotescu.

Despre Voxa

Voxa este liderul aplicațiilor de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri din România, cu peste 300.000 de useri activi în 2023, la doar doi ani de la lansare. În prezent, platforma Voxa cuprinde peste 70.000 de titluri (audiobook și e-book în limba română și în limba engleză) cât și cea mai mare colecție de audiobook-uri în limba română din lume. Peste 50.000 de români care locuiesc în străinătate sunt ascultători activi de audiobook-uri în limba română, arată rezultatele studiului „Piața de carte digitală din România”, prima cercetare de piață dedicată audiobook-urilor și e-book-urilor din România, realizată de către Voxa în mai 2023. Voxa colaborează cu peste 40 de edituri de renume local și internațional printre care și Litera, Corint, Trei, Humanitas, Curtea Veche, Niculescu, For You și Harper Collins.

Voxa poate fi descărcată din Google Play și din AppStore de către orice utilizator de smartphone. Mai multe informații sunt disponibile pe www.voxa.ro.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top