Now Reading
De vorbă cu…Shahbazimoghadam Mohammad Jawad : “Îmi plac energia, vibrația, riscul, adrenalina de a fi pe scenă în fața multor oameni.”

De vorbă cu…Shahbazimoghadam Mohammad Jawad : “Îmi plac energia, vibrația, riscul, adrenalina de a fi pe scenă în fața multor oameni.”

Se știe de mult că promovarea artei de calitate în uniune cu descoperirea de povești artistico-umane ce merită spuse și ascultate se numără printre plăcerile mele vinovate.

Astfel că azi, exact de Ziua Națională a Lecturii, Daily Magazine se întâlnește pentru o nouă poveste de succes, și prin ea, cu toți cei care-l admiră, îl iubesc și îl susțin pe tânărul și foarte promițătorul actor Shahbazimoghadam Mohammad Jawad. A început cu scurtmetraje (precum Parallel words, Bicicleta sau Nobody gives a fuck about pink), joacă în spectacole de teatru avangardiste și de mare succes la public precum Pacea eternă la Teatrul Național București (regia Alejandro Duran), Oedipe la Opera Națională București, Brainstorm  și Planul Perfect (regia George Lepădatu) la Teatrul Independent Luceafărul și, mai nou, îl vedem și în serialul Lia – Soția soțului meu (Antena 1), interpretând cu real talent rolul Fabian, fratele Gabrielei Vornicu, interpretată de Doinița Oancea. Iar ăsta este doar începutul artistic al lui Jawad.

Pe scurt, Shahbazimoghadam Mohammad Jawad este un actor complex și de perspectivă. Iar dacă scurta descriere încă nu v-a convins, cu siguranță povestea lui de viață și de carieră o va face. Enjoy! 

 

Bună, Jawad! Ne bucurăm pentru acest interviu. Evident că orice poveste îşi are începuturile ei. Care au fost începuturile tale în lumea actoriei? A existat vreodată vreun moment în care ţi-ai fi dorit să faci şi altceva? Ce te menţine mereu fresh în industrie?

N-am vrut să fac actorie. Mama a tot insistat. Am dat la Liceul de Arte “Dinu Lipatti” la teatru. Nu am învățat mai nimic acolo, mai ales pe parte de actorie. Dar nici eu nu aveam disponibilitate. Nu-mi făcea plăcere. Apoi, după ce am terminat studiile liceale,  am dat la management. Știu că eram la o oră de informatică și am început să mă joc pe calculator în timp ce colegii mei lucrau, iar profesoara de atunci mi-a atras atenția. Deși nu a fost ceva de impact, ăla a fost momentul când am luat decizia să-i dau visului mamei o șansă. M-am lăsat de facultatea respectivă după un sfert de semestru și am început cursa pentru a intra la UNATC, la actorie. Îmi strânsesem niște bani cu care urma să fac niște pregătiri pentru admitere din primăvară, însă îi pierdusem. N-am mai apucat să mă pregătesc din timp cu cineva. Mi-era teamă, nu voiam să pierd timpul, voiam să intru din prima. Și am reușit. Eram fericit dar nu știam de ce. Nu știam ce mă așteaptă. Nu știam aproape pe nimeni. Momentul cel mare din facultate care m-a convins să rămân a fost când am lucrat la o bucată dintr-un film numit “Shame”. Țin minte că am fost ultima echipă de doi care trebuia să o prezinte. Toți au fost opriți în timp ce lucrau. Noi am fost singurii lăsați până la capăt. Știam că ceva e bine. O simțeam, era ca un fel de euforie. Nu voi uita niciodată cum m-am simțit. Atunci am zis că da, de ce nu, zic că aș putea sa fac ceva din asta. Dacă mi-am dorit să fac altceva? Am început să scriu piese de rap o perioadă așa, on and off, și îmi plăcea destul de tare. Încă îmi place. Nu știu dacă o să fac vreodată ceva cu asta. O să vedem.

 

Joci în câteva spectacole de teatru de succes, ai la active câteva producţii cinematografice şi ai prins şi un rol în serialul Lia – Soţia soţului meu (Antena 1). Care dintre ipostazele de actor de teatru vs actor de cinema vs actor de TV ţi se pare cea mai challenging? Ce ai tu de dăruit pentru fiecare dintre ele şi care a fost cea mai mare satisfacţie de până acum în fiecare dintre lumi? 

Îmi plac toate trei. Însă cea mai challenging ipostază pentru mine este cea de actor de teatru. Și îmi și place cel mai mult. Îmi plac energia, vibrația, riscul, adrenalina de a fi pe scenă în fața multor oameni. Mă simt viu și asta caut, să trăiesc la intensitate.
Una dintre cele mai mari satisfacții a fost când am debutat la TNB cu spectacolul “Neguțătorul din Veneția” în regia lui Morfov. Asta probabil pentru că mi-am și pus dorința asta în anul întâi de facultate. Doi ani mai târziu, spre sfârșitul anului 3, urma să-mi fac debutul pe scena marelui Teatru Național București. Eram fericit.

 

 

Cum s-a simţit la începuturile sale artistice un arab în România? Cât de bine ai fost primit aici? Ce te leagă cel mai mult de ţara noastră?

Am trăit aici, mi-am făcut studiile aici. Am tot avut varianta de a pleca din țară. Nu am făcut-o. Mereu m-a oprit ceva. Însă asta nu înseamnă că nu sunt deschis la varianta asta. Nu știu să răspund dacă mă leagă ceva de țară. Nu cred că sunt legat de nimic. Oricum totul e temporar. Dacă e să apară ceva care să mă ducă pe alte pământuri pentru mai mult timp sau pentru totdeauna, aia e, credința îmi permite să fac orice și să merg oriunde fără frică.

 

 

Vorbeşte-ne despre colaborarea cu Alejandro Duran. Ce poţi spune că ai învăţat de la un regizor ofertant cum este Duran? Se leagă mai bine un spectacol între prieteni?

Un spectacol între prieteni, într-adevăr, se poate lega excelent, cu condiția să se păstreze profesionalismul. Alejandro Duran e special. Mi-a plăcut de el de la început. Are niște metode care-mi plac. E foarte dinamic și atent. Personajul pe care îl joc în “Pacea Eternă”,  John-John, suferă de niște dureri de cap atunci când e sub presiune, din cauza încrucișării raselor. Pentru a-mi găsi mișcarea în momentele de durere, Alejandro mi-a pus un fel de plasă pe cap legată iar eu trebuia să mi-o dau jos folosindu-mi doar capul. Am avut și mai multe probe fizice făcute special ca să creeze un soi de concurență între noi, pentru că în piesă cei trei câini luptă pentru zgarda k9. E un spectacol frumos cu energie, umor și filozofie. Distribuția e formată din: Denis Imbrescu, Vlad Brumaru, Adrian Ionescu, Cătălin Coșarcă și eu. Colegii mei sunt excelenți. Vă aștept la teatru.

 

Care au fost primele tale gânduri când ai acceptat rolul din Lia? Cât de mult te identifici cu personajul, care ar fi primul gând transmis verbal dacă l-ai întâlni pe stradă?

Că tot am vorbit mai sus despre ce mă leagă de țara asta… Vara trecută vorbisem cu tatăl meu să mă mut o perioadă unde stă el, în Londra. Am avut o perioadă de 2 ani mai grea, în care am avut niște pierderi și am vrut să plec. Nu știam dacă e o alegere corectă și i-am cerut lui Dumnezeu un semn. La vreo săptămână după m-au sunat pentru Lia. Atunci am zis că ăsta e semnul că nu e momentul să plec. Mama își dorea foarte tare să joc la tv. Și e foarte fericită acum. Asta e tot ce contează pentru mine.
Mă identific mult cu personajul, dar nu în prezent. Am trăit lucruri pe care le-a trăit el și am stat mult printre oameni ca el. Nu e un stil de viață pe care îl recomand. Oamenii ca el ajung așa fără să vrea. Mediul, contextele, traumele. Dar nu avem scuze. Nimeni nu e dator să-ți știe trecutul. Și aproape nimeni nu se va obosi să ți-l afle. Dacă ai făcut ceva, ești judecat și gata. Trebuie să-ți asumi asta. Majoritatea știu ce au de făcut, însă nu o fac. Oricine își poate găsi salvarea dacă și-o dorește cu adevărat. Eu am învățat să-mi controlez cumva modul de a percepe lumea. Acum o văd cum vreau eu. Și îmi place.
Dacă l-aș vedea pe Fabian pe stradă… nu știu ce să zic. Depinde de context. N-ar reuși să mă agațe în vreo combinație murdară pentru că l-aș mirosi. Dacă ar vrea să fim tovarăși, nu știu, depinde de cum s-ar raporta el la mine. Eu tratez pe toată lumea cu respect și dacă primesc respect înapoi putem construi ceva de acolo.

 

Ce te bucură cel mai mult la ipostaza ta de actor, într-o lume nu foarte stabilă? Şi ce te face fericit în culise?

Sunt fericit că sunt actor. N-am nevoie de stabilitate. Nu mă interesează ce va fi mâine. Mă interesează doar “acum”.
Când nu sunt pe scenă sau pe platou, cel mai mult îmi place la antrenamentele de kickbox. Dacă n-aș fi fost actor mi-ar fi plăcut să practic un sport de contact de performanță. Respect foarte mult sportivii. Fac multe sacrificii și disciplina lor e fenomenală. Recomand tuturor să facă sport constant. Corpul trebuie folosit mult și nu-i de ajuns ce facem noi într-o viață normală. Trebuie un sport de la care să pleci după mult efort. Nu așa, la mișto, jumătate de oră de sală.

 

Ce ţi-ai dori să se întâmple pe viitor în industria de teatru şi de film din România?

See Also

Mai mult curaj, mai multă determinare, mai multă pasiune. Nu contează că e film sau teatru sau tv. Îi văd pe mulți obosiți, plictisiți și nu înțeleg de ce. De ce mai faci asta dacă nu-ți place? Acolo unde e o echipă curajoasă, determinată și pasionată, imposibilul devine posibil.

 

Dacă ai fi un simplu spectator, de ce ai plăti bilet la unul dintre spectacolele tale sau de ce ai dori să-l vezi pe Jawad pe micul/ marele ecran?

Nu-mi place să vorbesc despre de ce să vină oamenii să mă vadă. E cumva narcisic. Muncesc mult și îmi place munca mea. Dau 300% în tot ce fac. De-aia aș merge să mă văd. Și de aia aș merge să văd pe altcineva. Pentru că știu munca din spate.

 

 

Ce ne poţi spune despre următoarele tale proiecte?

Urmează spectacole noi, proiecte noi, însă nu pot divulga nimic deocamdată în acest sens.

 

Ce mesaj are de transmis Shahbazimoghadam Mohammad Jawad către Jawad din trecut şi din viitor? Şi un gând către publicul tău.

Lui Jawad din trecut nu i-aș spune nimic. Pentru că totul s-a întâmplat deja. Acel Jawad nu mai e. Iar pe cel din viitor aș refuza să-l întâlnesc pentru că aș ști ce urmează. Nu vreau să știu ce urmează. Îmi plac surprizele.
Iar pentru public, să fie buni, să ierte, să iubească, să muncească, să se susțină între ei, să se bucure de experiența asta pe pământ și să fie sinceri. Când n-ai nimic de ascuns, ești un om liber.

 

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top