Now Reading
De vorbă cu organizatorii Festivalului Femeii Tandrețuri și Finețuri : “Festivalul Femeii va avea ca epicentru bucuria intrinsecă a unei femei care este nevoită, de multe ori, să le facă pe toate.”

De vorbă cu organizatorii Festivalului Femeii Tandrețuri și Finețuri : “Festivalul Femeii va avea ca epicentru bucuria intrinsecă a unei femei care este nevoită, de multe ori, să le facă pe toate.”

Tandrețuri și Finețuri-Festivalul Femeii, o parafrază după clasicul roman “Au Bonheur des dammes” al lui Emile Zola, se va desfășura la Casa Ghica din Centrul Vechi al Bucureștiului în perioada 19-21 aprilie și va reuni designeri români de haine și bijuterii, cărți, ciocolată autentică, expozanți din domeniul dezvoltării personale și a spiritualității.
De la ateliere de dezvoltare personală, rochii și bijuterii de designer până la produse cosmetice, make up și produse de îngrijire personală din ciocolată, cărți și metode de regăsire, festivalul se poziționează ca moment de onorare a noastră și a femeilor din viața noastră.
O sărbătoare bucureșteană autentică, 3 zile de onorat și sărbătorit Femeia, cu tot ce înseamnă ea: tandrețe, fermitate, vulnerabilitate, putere, răsfăț pentru suflet și corp, grijă pentru familie, grijă pentru ea însăși.
Pentru că Femeia reprezintă, în primul rând, suflet și simțire, festivalul va fi unul viu, cu participarea activă a vizitatorilor.
Pe lângă standurile de expoziție de unde putem achiziționa cadouri unice de Florii și Paște, anunțăm o abordare unică într-o expoziție: ateliere și demonstrații pe tot parcursul evenimentului.
Daily Magazine este partener media al acestui super-eveniment ce se va derula weekendul viitor la București și, pe această cale, am realizat un interviu exclusiv cu organizatorii evenimentului. Enjoy! 

Salutare! Ne bucurăm să fim partenerii acestui cool eveniment ce va avea loc în Bucureşti, în perioada 19-21 aprilie. Pornind, evident, de la începuturi, care au fost primele gânduri avute în organizarea acestui tip de eveniment şi de la prima ediţie până în prezent câte dintre obiective s-au concretizat/extins?

Primul eveniment “Tandrețuri si finețuri” a avut loc in octombrie 2023, cu o lună înainte de Chocolate Saga II. Practic ne-am dorit să organizăm încă un eveniment de suflet, dar care să cuprindă mai multe segmente, nu doar ciocolata. Festivalul Femeii, un eveniment marca “Tandrețuri și finețuri”, va avea ca epicentru bucuria intrinsecă a unei femei care este nevoită, de multe ori, să le facă pe toate. Practic am pornit de la un eveniment de răsfăț si am extins conceptul de  răsfăț către bucurie reală, cu un focus mai accentuat pe partea de ateliere și workshopuri, pe experiențe senzoriale si extrasenzoriale.

Ce înseamnă răsfăţul în contemporan şi care ar fi cele mai practice moduri în a ne răsfăţa în fiecare zi?

Răsfățul contemporan este foarte schimbător, pentru că avem acces la orice ne putem sau nu imagina. Noi credem, însă, că ceea ce nu se schimbă este răsfățul de relaxare, care ne ajută să gestionăm stresul cotidian omniprezent. Pentru unii poate fi shopping, pentru alții meditația sau rugăciunea, aici paleta este foarte largă.

Cele mai practice moduri sunt cele senzoriale, care răsfață cele cinci simțuri principale –  miros, auz, văz, gust, pipăit. Adică avem grijă ca în fiecare zi să ne bucurăm de parfumul pe care-l purtăm sau să ne alegem mirosurile preferate pentru birou si locuință, să stăm cât mai mult printre culori calde sau deschise, să avem zilnic o gustare delicioasă, fără să ne îngrijorăm de calorii, etc. Aceste lucruri aparent mici, făcute zilnic, ne oferă o satisfacție mare.

 

Ce aduce nou această ediţie de Festival al Răsfăţurilor în Bucureşti? Vă gândiţi să extindeţi evenimentul şi spre alte zone din ţară?

Această ediție aduce un aer mult mai feminin, așa cum este acest an chinezesc, de fapt și o notă de experiență care depășește plăcerea si răsfățul, ducând spre armonie, vindecare, bucurie și bunăstare pe termen lung. La Festivalul Femeii vom avea non-stop ateliere de constelații, astrologie, face-reading, dezvoltare personală, make-up si ateliere de bijuterie. Aducem niște moduri inedite de relaxare mai aproape de publicul larg – înscrierile pentru ateliere sunt în plină derulare, așa că ii îndemnăm pe toți cei care vor să participe la acestea să se înscrie pe listele noastre cât mai e timp și locuri libere. Momentan nu ne gândim să ne extindem în alte zone, însă niciodată nu spunem niciodată.

 

Ce ţine unită echipa Eventorama, ce mize profesionale vă unesc?

Noi nu credem că mizele profesionale au fost vreodată suficiente. Pe noi ne leagă compatibilitatea si complementaritatea dintre noi ca oameni, înainte de toate, pentru că ne cunoaștem destul de bine si știm care ce știe să facă mai bine, ne împărțim sarcinile în funcție de bucuria cu care le facem și încercăm mereu să comunicăm cât mai eficient și mai sincer, asta ne unește cel mai tare.

See Also

Proiectele profesionale pe care le întreprindem au ca scop un plus de bucurie pentru orice om care ne calcă pragul. Ne place să spunem că evenimentele noastre sunt făcute din suflet și cu suflet, iar vizitatorii noștri simt asta, suntem sigure.

 

Pe final, un gând către toţi cei ce vă vor călca pragul în luna aprilie. De ce aţi vizita voi un astfel de Festival?

Le dorim tuturor vizitatorilor să își aloce tot timpul necesar pentru o experiență completă la Festivalul Femeii. Şi, foarte important: nu uitați să vă înscrieți cât mai repede la atelierele care vă interesează, pentru că locurile sunt limitate și se epuizează rapid. Noi vă așteptăm cu drag și cu inimile deschise între 19 și 21 aprilie, la Ghica House din Centrul Vechi.

Noi l-am vizita pentru că l-am creat astfel încât să satisfacă toate dorințele și simțurile, fiind un loc în care putem găsi oameni cu care să rezonăm mai mult decât am fi crezut si metode de relaxare sau de vindecare despre care nu știam sau nu am apucat să le încercăm, iar acum avem ocazia unor demonstrații gratuite.

Mai mult decât atât, aviz mămicilor: vom avea și ateliere de pictură în ciocolată pentru copilași, să vă puteți bucura de cumpărături – avem expozanți cu haine, bijuterii, pălării, cosmetice cu ciocolată, lumânări parfumate și ciocolată artizanală- și de atelierele de constelații, face-reading, feng shui, atelier de confecționat bijuterii, NLP, etc.

What's Your Reaction?
Excited
2
Happy
4
In Love
1
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top