De vorbă cu Dragoș Ioniță : “Să poți trăi mai multe vieți în fiecare seară, în fiecare stagiune, te face să o apreciezi mai mult pe a ta. Mai am de dăruit o mulțime de vieți!”

Pe actorul/regizorul/antreprenorul/omul  Dragoș Ioniță îl știm de ceva vreme. Și mereu ne-a surprins plăcut cu pofta lui de viață și de scenă, zâmbetul magic și permanenta ambiție de evoluție pe plan profesional. Joacă în musicaluri, dar și în teatru clasic, regizează, adoptă și stilul thriller, și, mai nou, a lansat o serie de proiecte prin propria lui asociație, Touchstone Creative, adresate tinerilor migranți.

Despre toate astea, cu inteligență și un stil propriu, Dragoș Ioniță ne vorbește azi în cadrul unui nou interviu sub egida Daily Magazine. 

 

Bună, Dragoş! Ne bucurăm să ne revedem prin intermediul acestui interviu. Să te întreb direct, ce te împlineşte în prezent din punct de vedere artistic?

Bună, Andreea! Într-adevăr, ne revedem mai mult virtual sau fugitiv pe la evenimente, dar asta înseamnă că mondenitatea culturală ne priește, haha! Făcui și o rimă. Am exagerat puțin, de dragul umorului, dar gluma are și un sâmbure de adevăr, care poate răspunde la întrebare: prezența constantă pe scenă și faptul că mă înconjor în fiecare zi cu colegi, mentori, prieteni din lumea artelor – și mă bucur enorm că sunt mai multe. Sunt stimulat artistic din ce în ce mai mult și pe cât de obosit mă simt (pentru că sunt cam „haplea” uneori), pe atât sunt de împlinit. Iar visul meu prinde contur din ce în ce mai mult, cu fiecare zi care trece. E extraordinar! (Sper că te-ai prins deja că visul e legat de musical!

 

 

Ce simţi tu că ai de dăruit scenei şi care a fost cea mai mare satisfacţie de până acum în propriul univers artistic?

Ca actor, spun „bucuria, pofta de joacă și o bucățică de suflet”. Lucrurile astea mi-au cam lipsit în anii de facultate și în perioada imediat de după absolvire; mă luam prea în serios. Stăteam și mă gândeam acum ceva timp la rolișoarele pe care le fac în „Scene din viața Mariei Filotti”: într-o singură seară prezint publicului 5 vieți diferite! Pentru un actor, asta trebuie să fie cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi de la Univers! Să poți trăi mai multe vieți în fiecare seară, în fiecare stagiune, te face să o apreciezi mai mult pe a ta. Mai am de dăruit o mulțime de vieți!

Ca producător, cea mai mare satisfacție de până acum este Touchstone Creative în sine. Oamenii pe care i-am strâns în jurul meu, produsele culturale pe care le lansăm, întâlnirile cu artiști, tineri actori și adolescenți din cadrul atelierelor noastre… este un cumul de evenimente fericite. Încă mai am participanți sau spectatori care îmi scriu că le este dor de o întâlnire de-a noastră – mesajele astea mă bucură atât de tare și îmi demonstrează că am făcut bine ce am făcut. Am lăsat și las ceva în urmă; sunt recunoscător. Ah, și fac musical!!! Like… what?!

 

Vorbeşte-ne despre colaborarea cu Teatrul Maria Filotti Brăila. Ce ai găsit aici? Cum a fost lucrul la un spectacol nebun de frumos, cum este Toc Toc, cea mai recentă premieră a TMF? Ce rol îl consideri cel mai ofertant dintre toate cele primite până acum la Brăila?

Pe scurt, am găsit tot ce ni se spunea în facultate că nu mai găsim în afara ei: regizori răbdători, colegi generoși, un mediu sigur unde poți încerca și greși etc. Îmi place de mor!!! Am găsit oameni, pe scurt. E mare lucru!

Cât despre „Toc Toc”… și acum tânjesc după zilele de repetiții. A fost unul dintre cele mai faine proiecte la care am lucrat până acum și asta datorită colegilor și a lui Alex Bogdan. Îl știam din liceu și era pe bucket list-ul meu – îmi doream să fim ori colegi de scenă, ori să joc la el. A luat o halcă mare din sufletul lui și a investit-o în noi ca oameni/artiști și în spectacolul pe care l-a construit. Așa am simțit. Nici nu știu când au zburat două luni de repetiții. Mi-e greu să descriu ce am simțit și simt față de colegii mei, e prea puternic și frumos.

Fiecare rol pe care l-am primit până acum este ofertant. Sunt încă la început de drum și am enorm de învățat. Mă bucur de fiecare dintre ele în egală măsură.

 

 

Pe ce mizează proiectul Touchstone Creative? Ce aduce el nou în industrie?

La Touchstone Creative producem și organizăm spectacole de teatru muzical și teatru contemporan, născute din poveștile, experiențele, visurile și nevoile comunității. Creăm contexte de întâlnire prin evenimente, proiecte și activități culturale, ce utilizează ca instrument diverse forme de exprimare artistică, unde artiștii și publicul larg pot vorbi despre poveștile care îi definesc, despre propriile identități, emoții și lucrurile care ne/îi fac (in)vulnerabili.

Ne dorim să aducem musicalul în sectorul cultural independent din România, în special în București, apoi la nivel național. Inițiativa nu este una nouă, au mai fost făcute musicaluri în independent, dar ne propunem să scoatem câte o producție în fiecare an, până să abordăm niște titluri mai mari. La Cluj, de exemplu, îi avem pe colegii noștri de la Stația Teatru Muzical, companie lansată de Adonis Tanța. Mă bucur să văd că mai avem frați muzicali prin zonă.

 

Vorbind despre noul tău proiect și despre atelierele de storytelling, de unde ai pornit cu ideea? Cum ai ales echipa, trainerii și cât de departe vrei să mergi cu acest proiect, unde Daily Magazine este partener media?

În 2021/2022 trebuie să mă mut un an la Londra, pentru studii. Era lucrul pe care mi-l doream cel mai tare – și, poate, cine știe? Poate chiar aș fi rămas acolo. Din păcate (sau din fericire?), nu am reușit să mai plec. În același an am redescoperit muzica trupei Rockabella („cântece poveste despre momentele care ne transformă”) și mi-am dat seama că toate piesele au puncte comune: călătoria, maturizarea, teama de eșec, întrebarea, depărtarea, iubirea (mi-am zis atunci: „Au mare potențial dramatic! Trebuie să le folosesc la un moment dat.”). Anul trecut eram în căutarea unei idei pentru a produce un nou musical, deci am deschis sertărașul cu bilețele și am îndrăznit: „De ce nu scriem un musical despre tinerii care vor să plece din România, pe muzica de la Rockabella?”

La început nu eram sigur de temă, mai ales că existau deja pe piața culturală trei proiecte mari despre migrație. Statisticile m-au făcut să merg mai departe. România este prima țară la nivel european în ceea ce privește numărul tinerilor între 18 și 25 de ani ce locuiesc în afara granițelor. Totuși, statisticile astea vorbesc despre niște oameni care au speranțe, visuri, frustrări, răni sufletești! Sunt mai mult decât niște simple numere, iar noi am simțit că ar trebui să le dăm o voce. Așa s-a născut conceptul atelierelor „Până departe”, în cadrul cărora ne vom întâlni cu tineri din România și Diaspora pentru a le asculta poveștile de viață, folosindu-le, ulterior, în crearea libretului pentru „Iată-ne aici!” – următorul nostru musical. Vreau să tragem un semnal de alarmă. Au mai fost trase, dar de data asta… cine știe?

Îmi e greu să spun cum am ales trainerii. Pur și simplu am simțit că Ana și Natalie sunt cele mai potrivite persoane – dincolo de faptul că le ador și ca prietene, și ca artiste; îmi place să îmi ascult instinctul când aleg persoanele cu care să lucrăm! Uneori e bine să decizi cu sufletul atunci când miza e mare!

 

 

Vorbind acum despre Thrill Me, un spectacol foarte provocator dpdv emoţional. Ce elemente ai găsit că ai în comun/ te diferenţiază de personajul tău, Leopold? Te aşteptai la un feedback atât de exploziv la nivel naţional? Vei continua să produci genul acesta de spectacole?

Paradoxal, același element ne diferențiază, dar ne și apropie: devotamentul. Din devotament vine și iubirea; are un curaj teribil de a-și călca pe principii și o nevoie constantă de afecțiune, care îmi place și nu îmi place, pentru că mă regăsesc enorm în asta. Ai nevoie de curaj ca să iei deciziile pe care le ia Nathan – să trădezi persoana pe care o iubești și pentru care ți-ai pus viața în joc, doar pentru că e singura cale de a opri un tren care merge mult prea repede („Am făcut-o ca să fiu cu Richard. Doar așa aș fi putut motiva ce am făcut, știind că vom fi pedepsiți.”). Dragoș, ca și Nathan, iubește cu toate motoarele la maximum; nu există jumătăți de măsură. Iar asta poate fi și o binecuvântare, dar și…

În ceea ce privește feedback-ul/reacțiile… mă așteptam să fie bune, dar nu mă așteptam ca oamenii să vadă foarte clar niște lucruri despre care noi ziceam că sunt „de caiet program”. Au văzut dincolo de relația gay și au spus: „Mă regăsesc! Și eu am trecut printr-o relație toxică. Și eu am iubit așa!”. Totuși, mai are de crescut apropo de „exploziv la nivel național”. Tocmai și-a găsit noua casă la Teatrul Metropolis, în afara proiectului AFCN și ARCUB! Am făcut niște schimbări, vă așteptăm să le vedeți! 

Da, vom mai produce astfel de spectacole. Încă mai avem povești de spus!

See Also

 

Ce te bucură cel mai mult la ipostaza ta de actor, într-o lume nu foarte stabilă? Şi ce te face fericit în culise?

Că mă menține copil, mă pune să joc și să mă joc. Îmi dă ocazia să-mi pun la bătaie toate fanteziile nebunești, toate glumele (bune sau proaste), toate lacrimile pe care le-am plâns sau nu le-am plâns. Cum ți-am zis adineaori: în fiecare seară îmi dă voie să trăiesc mai multe vieți. O a doua șansă la viață, dacă vrei. 

În culise… hmm. Îmi place momentul când se stinge lumina în sală și publicul tace instant, îmi plac minutele de agonie/extaz dinainte să intru în scenă, adrenalina care mă lovește când aud că intră publicul în sală. Ah, iar la cabină (și aici îți dau Brăila ca exemplu), îmi place să aprind lumânări parfumate, să mănânc caramele, să beau ceai, să îmi pun niște muzică, să sting becurile mari și să îl aud pe colegul Sever cum se așează lângă mine zicând: „Potolește-te! Intri aici și zici că-i tractir!” – o zice cu drag, îți dai seama.

 

Ce ţi-ai dori să se întâmple pe viitor în industria de teatru din România? Îţi doreşti să faci şi film la un moment dat (noi credem că e timpul)?

La momentul ăsta, vreau să nu se mai taie fonduri de la cultură. Cine zicea că banii nu aduc fericirea nu a scris proiecte pentru independent și nu a făcut bugete anuale pentru teatre (asta-i cam de-a râsu’-plânsu’).

Cât despre film… apreciez enorm încurajările și votul de încredere. Totuși, ca să zic un „secret”, mi-e groază de selftape-uri. Sunt foarte critic. Dar lucrez la asta. Pe scurt, mi-ar plăcea. Nu aș refuza dacă mi s-ar propune.

 

Cum ţi-ar plăcea să fie intitulat un spectacol despre viaţa ta şi de ce ai plăti bilet la unul dintre spectacolele tale, ca simplu spectator?

Am scris și am șters de n ori răspunsul la întrebarea asta. Mi-e greu să spun. Probabil ar fi ceva de inspirație old Hollywood, ca „Some like it hot”, „All that jazz”, „Sunset Boulevard”… asta mă obsedează acum. Aștept propuneri spre aprobare, haha.

Dacă e un spectacol Touchstone, aș plăti bilet pentru că m-ar atrage povestea și imaginea spectacolului – universul, să-i spunem așa. Dacă e un spectacol în care sunt doar actor, aș plăti bilet să văd un om cu care mă conectez emoțional și cu care empatizez până la final. Legăturile dintre oameni sunt vitale pentru mine.

 

Ce mesaj are de transmis Dragoş Ioniţă către Dragoş din trecut/ prezent/viitor? Şi un gând către publicul tău.

Dragă Dragoș,

Ai răbdare/Ai răbdare/Ai răbdare. Privește în urmă, zâmbește, inspiră, dă-i înainte. Repetă pașii anteriori. Iartă.

Dragă public, hai să-ți spun o poveste.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
1
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top