Now Reading
Romanian Design Week: între 24 mai și 2 iunie publicul va admira 9 expoziții internaționale în cadrul formatului RDW Design Flags

Romanian Design Week: între 24 mai și 2 iunie publicul va admira 9 expoziții internaționale în cadrul formatului RDW Design Flags

RDW Design Flags revine anul acesta în programul festivalului Romanian Design Week, aducând în fața publicului o serie de expoziții, proiecte și creativi relevanți în domeniile lor, la nivel internațional. Dezvoltat alături de institute culturale, ambasade și organizații cultural-creative și susținut de Château Purcari, RDW Design Flags aduce în prim-plan contribuțiile designerilor și arhitecților din întreaga lume, în perioada 24 mai – 2 iunie, în clădirea emblematică a fostului restaurant Cina.

 

Formatul RDW Design Flags servește ca un conector între peisajul local de arhitectură și design și cel internațional, oferind o varietate de teme, abordări și reprezentări ale designului și arhitecturii, de la produse și servicii durabile, fotografie, tradiții și tehnologii contemporane, până la studii legate de tipuri de locuire în mediul urban.

Ne bucurăm că anul acesta reușim să readucem în programul festivalului formatul RDW Design Flags, care va oferi vizitatorilor un conținut internațional consistent și relevant, aliniat la direcțiile și trendurile globale în design și arhitectură. Vrem să le mulțumim partenerilor noștri pentru susținere și sperăm că anul viitor și mai multe organizații, institute culturale și ambasade se vor alătura demersului, astfel încât prezența designului internațional la Romanian Design Week să devină tradiție” – spune Raluca Mirel, Directorul de Proiect Romanian Design Week.

Sub tema “Unlock the City”, ediția din 2024 a Romanian Design Week își propune să exploreze modul în care creativitatea și inovația pot contribui la modelarea orașelor viitorului și la dezvăluirea potențialului acestora. În cadrul acestui context, cele 9 expoziții din formatul RDW Design Flags aduc în prim-plan perspective și abordări variate asupra designului și arhitecturii contemporane, astfel:

 

 

  • Ugo La Pietra. Amenajări urbane pentru colectivitate – De la bolarzi la foișoare – expusă cu sprijinull Institutului Italian de Cultură din București, expoziția face referire la cercetările lui Ugo La Pietra cu privire la relația individ/ mediu și, în special, la spațiul colectiv urban. Încă de la sfârșitul anilor ‘60, La Pietra a studiat teritoriul urban, expresie formală a contradicțiilor vieții sociale. De la periferii (Grade de Libertate, Recuperare și Reinventare) la amenajări urbane, semne care subliniază foarte bine diferența dintre locuirea domestică și locuirea urbană.

  • Manufactura în era digitală este o expoziție de textile și modă a studenților DLA de la MOME Budapesta, expusă cu sprijinul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București. Lucrările studenților DLA de la Universitatea de Arte și Design Moholy-Nagy (MOME) din Budapesta reflectă asupra designului contemporan, în care meșteșugul și dexteritatea manuală se combină cu tehnicile moderne. Proiectele de cercetare în desfășurare ale studenților DLA explorează aceste teme, oferind răspunsuri posibile în domeniul propriu de activitate cum ar fi țesutul, tricotatul, design de textile, croitorie sau ilustrație de modă.

  • Design x durabil x dezirabil: french design incubator 2023 – conceput de VIA și prezentat în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Institutului Francez din România, explorează noile căi adoptate de designerii, editorii și producătorii francezi pentru a crea obiecte care respectă mai mult mediul înconjurător. Cele aproximativ treizeci de proiecte expuse, împărțite în cinci teme, demonstrează noi utilizări, materiale și procese inovatoare pentru a crea obiecte dezirabile și care răspund la întrebări legate de o nouă artă franceză de a trai responsabil. 

  • Marius Vasile și Leafhopper Project (David Simon si Blanca Galindo) semnează o expoziție de fotografie care invită publicul să deblocheze frumusețea de zi cu zi a Madridului și a Bucureștiului. În acest proiect, creat special pentru RDW Design Flags și curatoriat de echipa de management cultural a Ambasadei Spaniei la București, fotografi din România și Spania stabilesc un dialog în jurul orașelor Madrid și București, a elementelor dinamice și statice ale acestora, a locuitorilor și a vieții lor cotidiene. Fotografiile lui Marius Vasile și ale colectivului Leafhopper Project explorează ceea ce face ca orașele să fie spații locuibile și vizitabile și ne confruntă cu o întrebare pe care, fără îndoială, mulți oameni și-au pus-o de multe ori: cum este posibil ca aceste orașe să semene, deși sunt atât de diferite?

  • Swedish Design Movement. Leading the way – reunește companiile de design suedeze care au convingerea că designul, arhitectura și moda pot accelera progresul către o societate durabilă, încurajând cererea de produse și servicii sustenabile din Suedia. Inițiativa este gestionată de Institutul Suedez în colaborare cu Architects Sweden, Asociația Suedeză de Modă, Federația Suedeză a Industriei Lemnului și a Mobilierului, Svensk Form (Societatea Suedeză de Meșteșuguri și Design), precum și reprezentanți ai Göteborg, Suedia de Vest, Malmö, Stockholm, Umeå, Business Sweden și Visit Sweden și expusă în cadrul festivalului Romanian Design Week cu sprijinul Ambasadei Suediei din București. Expun David design, Fogia, Reform Design Lab, VERK, A NEW SWEDEN, Atacac, maxjenny!, Swedish Stockings, Claesson Koivisto Rune Architects, Kjellander Sjöberg, Tham/Videgård, White Arkitekter, Wingårdhs, Note Design Studio, Carl Engberg.

  • Greener Together – Liveable Cities – Trăim într-o lume pe repede înainte. Pe măsură ce ritmul urbanizării accelerează, orașele se confruntă cu provocări enorme, care poate nu sunt neapărat evidente sau atractive pentru cotidianul nostru, dar care, neabordate, ne-ar putea afecta viețile în mod semnificativ mai curând decât mai târziu. Indiferent de stadiul aparte de dezvoltare al unui oraș, grija pentru calitatea vieţii locuitorilor din mediul urban ar trebui să fie un principiu călăuzitor. Greener Together – Liveable Cities este un proiect expus în cadrul RDW Design Flags cu sprijinul Ambasadei Regatului Danemarcei în România.

  • Tipografie ibero-americană – Institutul Cervantes, în colaborare cu Asociația” Iberoamérica Diseña”, prezintă în cadrul RDW Design Flags o expoziție de design de litere realizate de graficieni ibero-americani și curatoriată de Manuel Estrada, atât din dorința de a face cunoscut momentul de extraordinară creativitate pe care îl traversează această disciplină, cât și pentru a evidenția valoarea designului de literă ca activitate cultural semnificativă, indisolubil legată de scriere, lectură și cuvânt, și sustenabilă din punct de vedere economic. 

  • DesignerELE (Re)desenând lumea –  Institutul Cervantes, în colaborare cu platforma FIDO (Feminism in Design Office), prezintă o selecție de douăsprezece creatoare spaniole deosebit de relevante în cadrul scenei spaniole de design contemporan, în toate domeniile (design de produs, textil, grafică): Marta Ayala, Eli González, Júlia Esqué, Amalia Puga, Cristina Omarrementería, Ingrid Picanyol, Inés Sistiaga, Verònica Fuerte, Miriam Miguel, Raquel Buj, Silvia Ferpal și Elena Rohner, una dintre pionierele designului din Spania. Expoziția este curatoriată de Gloria Ruiz.

See Also

  • Soul of Moldova – Tradiții prin arta contemporană – Expoziția reprezintă colaborarea dintre artista Victoria Peev și creatoarea de modă Oxana Munteanu, prin brandul Kasandruta. În creațiile lor, cele două artiste formează o legătură adâncă între trecut și prezent, un mix ingenios între tradiție și minimalismul și tehnologiile artei contemporane.

Cele 9 expoziții din cadrul RDW Design Flags sunt organizate cu sprijinul Château Purcari și sunt prezentate în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Institututul Francez din România, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Suediei din București, Ambasada Regatului Danemarcei în România, Institutul Cervantes din București. 

Tema festivalului Romanian Design Week 2024: Unlock the City

Ediția din 2024 a Romanian Design Week își propune să investigheze metodele prin care creativitatea și inovația pot modela orașele de mâine și să contribuie totodată la explorarea Bucureștiului și la descoperirea potențialului și a straturilor acestuia, a spațiilor creative din oraș și a organizațiilor sau proiectelor culturale care le animă și definesc.

Ediția invită bucureștenii să descopere specificul creativ al unor zone din oraș, să descopere proiecte de design inedite și abordări multisicplinare, dar și să contribuie la definirea unor spații de dialog, demonstrând astfel importanța proceselor de imaginare colectivă și de co-creare a unui oraș mai prietenos. 

Tema festivalului RDW2024 dorește să contribuie la reconectarea bucureștenilor la oraș și mai ales la comunitățile acestuia, redescoperite de această dată din perspectiva potențialului industriilor creative locale.

Toate aceste expoziții vor fi accesibile publicului în perioada festivalului Romanian Design Week 2024, care are loc între 24 mai și 2 iunie, la fostul restaurant CINA (str. Benjamin Franklin 10). Biletele de acces pot fi achiziționate de pe pagina festivalului. Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit, iar deținătorii unui card UniCredit de la Mastercard beneficiază de un discount de 50% la achiziția biletelor, reducere aplicabilă în pasul de plată.

Festivalul Romanian Design Week este un proiect The Institute, prezentat de Unicredit Bank, finanțat de Ministerul Culturii.

Mai multe detalii pe website, Facebook și Instagram.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top