Now Reading
3 MOTIVE pentru GALA UNITER | MARIN LUPANCIUC : “Exod este un spectacol extrem de viu și vorbește nu doar pe limba înțeleasă de români, ci într-un limbaj general-uman valabil.”

3 MOTIVE pentru GALA UNITER | MARIN LUPANCIUC : “Exod este un spectacol extrem de viu și vorbește nu doar pe limba înțeleasă de români, ci într-un limbaj general-uman valabil.”

Distins actor al Teatrului Național Timișoara, cu o forță actoricească în plină ascensiune și de remarcat, pe Marin Lupanciuc l-am apreciat din start într-un rol captivant și ofertant, Ben Ivănescu în spectacolul „Exod” de Marius Ivaškevičius, regia Oskaras Koršunovas, decorurile Gintaras Makarevičius, costumele Corina Grămoșteanu, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Rol pentru care a fost nominalizat în acest an la Premiile Uniter, secțiunea Cel mai bun actor în rol principal. 

Marin Lupanciuc s-a format pe scena Teatrului Național din Timișoara încă din perioada facultății, odată cu spectacolul „Pisica verde”, preluat în repertoriul activ (2019). Reperat și pregătit de membri ai echipei „naționalului” implicați în activitatea didactică a Facultății de Muzică și Teatru în jurul vârstei de 20 de ani, Marin Lupanciuc a fost cooptat în numeroase distribuții ale unor spectacole prestigioase produse de teatrul timișorean.

EXOD își extrage seva dintr-o realitate care modelează societatea contemporană: emigrația. Spectacolul spune povestea unui est-european – Ben – care încearcă să supraviețuiască construindu-și un alt destin, într-o lume ale cărei coordonate nu le mai înțelege.

Partener media al spectacolului Exod – Daily Magazine. Partener media al Galei Uniter – Daily Magazine. Ne vedem la Teatrul Național București, pe 27 mai, în cadrul celei mai importante Gale dedicată Teatrului românesc!

 

3 moduri prin care spectacolul pentru care sunt nominalizat în acest an este unul autentic/ se raportează la România din contemporan

Pentru că vorbește despre un trecut al României pe care ne-ar plăcea să-l considerăm lăsat în urmă, pentru că personajele sunt atât de vii și cunoscute fiecăruia dintre noi, pentru că oferă o mostră din  senzația de exil pe care o simt cei plecați de acasă, pentru că te prinde într-o vâltoare de o dinamicitate copleșitoare. Din toate aceste motive spectacolul este unul extrem de viu și vorbește nu doar pe limba înțeleasă de români, ci într-un limbaj general-uman valabil.

 

3 amintiri frumoase de la repetiţiile pentru spectacolul nominalizat

Îmi aduc aminte de momentul când am început să construim scenele între Ben și Aglaia, jucată de Cristina Rotaru-Chiperi. Cristina, ca și mine, e din Republica Moldova așa că vorbește și ea limba rusă. Așa că Oskaras, în ziua repetiției, a venit foarte relaxat, s-a lăsat pe spate în scaun, i-a dat liber Ralucăi Rădulescu, traducătoarea spectacolului și responsabila pentru buna comunicare a trupei cu regizorul, și ne-a zis să improvizăm scena în limba rusă… Cu el vorbeam în rusă, între noi moldovenește, și ne aduceam aminte textul în română. Și deși cred că am râs mai mult decât am repetat, țin minte că am păstrat și multe din momentele de improvizație în spectacol.

       Repetam pentru actul III și lucram la scenele între Ben și Liz (Flavia Giurgiu), amândoi polițiști din Londra și la un moment dat trebuia să începem să lucrăm cu „obiectele polițienești”. Mai exact: lanternă, pistol și casca de polițist. Cu primele două nu a existat nici o problemă și am primit câteva elemente provizorii din recuzita teatrului. Căști de polițiști londonezi, vă dați seama, nu au găsit. Așa că ne-au adus niște șepci, făcute după modelul poliției române, pe care scria cu majuscule- POLIȚIA… Ne-a luat ceva timp să nu avem flash-back-uri cu Garcea… Adevărul e că le-am folosit într-o singură repetiție și ne-am hotărât să le așteptăm pe cele autentice. Ce pot să spun sigur e că au ieșit niște poze de zile mari… Într-o zi poate le și postez.

        Stabilirea naționalității unuia dintre cei doi anarhiști din spectacol, Darius Zet și Oana Iovița, a fost o întreagă aventură. Regizorulului îi dădea bătăi de cap apartenența la o națiune a anarhistului lui Zet. Ce voia Oskaras nu se înțelegea, sau era departe de cultura românească, iar ce propuneam noi nu îl satisfăcea pe el… Până la urmă am stabilit că e din Sofia. Problema e că atunci când îi schimbi naționalitatea omului, îi schimbi și numele, nu? Iar dacă naționalitatea se schimbă o dată pe săptămână când aproape te obișnuiești cu numele, iar apoi îți e propus altul, în capul tău se crează o horă a unirii între toate națiunile posibile. Astfel l-am strigat pe Zet pe aceste 3 nume: Karlis, Hristo și cel final, Boiko. Din verva repetițiilor se mai nășteau și altele: Karko, Boilis, Hrisko, etc… Deci, pentru mine Numele Trandafirului ăsta a fost mereu o loterie. Până și în spectacolul recent m-am întrebat dacă nu i-am greșit cumva numele…

 

Fotografie din spectacolul Exod – regia Oskaras Koršunovas, Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara

3 challenge-uri principale la care am fost supus prin prisma lucrului la acest spectacol

În primul rând a fost o provocare să duc la cap un spectacol atât de dificil din punct de vedere fizic. Fiind non-stop în scenă timp de patru ore, cu excepția celor două pauze de 15 minute, prin minte îți trec, cu o constanță tot mai mare cu cât te apropii de finalul spectacolului, imagini cu apa ce urmează să o bei și patul în care o să te culci.

       Fiindcă timpul a fost foarte scurt pentru un proiect atât de amplu, scenele de grup se repetau separat de scenele în doi sau trei. Așa că mi s-a încredințat să-mi gândesc singur mișcarea, să-mi studiez melodiile și să-mi justific apariția în scenă până în momentul în care ne-am întâlnit să construim întregul. Normal că atunci când ne întâlneam cu toții ceea ce funcționa perfect în mintea mea, nu se „pupa” cu ce au construit ei și trebuia să mă adaptez din nou.

       Aș mai include aici un aspect pe care de obicei nici nu-l pomenesc niciodată. Mai exact e vorba despre fenomenul învățatului textului care diferă foarte mult de la un actor la altul. De obicei până când se termină etapa de lectură, eu mă prezint cu textul primelor scene învățat ca să-mi câștig timp pentru următoarele și să nu stau cu textul în mână în timp ce se ridică spectacolul. Pentru EXOD aveam de învățat în jur de 100 de pagini și în fiecare zi ridicam altă scenă. Și pentru că personajul meu era prezent în fiecare scenă, singurul timp care-mi rămânea pentru învățatul textului era între ora 23:00 și 02:00. E de la sine înțeles că am mai stat și cu textul în mână… Deși, nu atât de des pe cât m-aș fi gândit inițial.

3 reacţii la care mă aştept de la mine dacă voi fi declarat câştigător

E prea puțin să spun că aș fi șocat… Aș simți că am furat ceva ce nu-mi aparține și m-aș simți oarecum vinovat. Dar ăsta-i doar sindromul impostorului care vorbește… O să-l pun pe mute momentan.

Însă, ca o continuare la ce am spus anterior, ar urma faptul că m-aș lua în mâini și aș merge să iau premiul pentru că, deși îmi e greu să o fac pentru mine, le datorez asta oamenilor ce mi-au fost alături. Iar gândul ăsta m-a scos la liman din situații și mai dificile!  

Și, sigur, aș simți o responsabilitate, m-aș simți ca sub un microscop imens care îmi urmărește fiecare pas și fiecare greșeală, replică neacoperită, scenă eșuată, spectacol prost… Oops, a revenit sindromul… Oare unde mi-am pus pastilele!?

 

See Also

Fotografie din spectacolul Exod – regia Oskaras Koršunovas, Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara

3 dorinţe personale pe care le am de la Gala Uniter

Mi-aș dori să am tupeul, în sensul bun al cuvântului, să inițiez discuții cu cei prezenți și să fac cunoştință personal, nu doar pe facebook, cu oamenii din domeniu, a căror muncă o admir.

Mi-ar plăcea să mă destind şi să nu stau cu gândul la faptul că gala reprezintă un “concurs”, ci doar să mă bucur că aparțin şi eu de acest construct care e teatrul.

Și chiar mi-aș dori să nu mă împiedic pe covorul roșu sau în oricare alt loc pe perioada desfășurării galei. Sau, mai ales, mi-aș dori să nu mă împiedic și să cad peste cineva. Saaaau, să mă împiedic, să cad peste cineva, iar acel cineva să cadă peste altul și să pornim un domino uman… E o fobie de a mea, e mai greu de explicat .

 

3 mesaje către : mine, nominalizatul/a/ juriu/ public

Aș începe cu un clișeu pentru mine: raportează-te la Gala UNITER ca la o virgulă și nicidecum ca la un punct! Da, și mie mi s-a făcut puțin rău de la halucinanta afirmație dar, dacă se întâmplă să iau eu premiul, chiar ar trebui să-mi găsesc alt vis pe care să-l trec pe lista de vise la care, de data asta, să mă raportez ca la un semn de exclamare! Sau era de întrebare? Nu știu, nu-s bun la, ăăă, zi să-i zic… Cartografie… Coregrafie, ăăă, ortodenție? Ați înțeles voi.

E un privilegiu să știi că munca îți e apreciată și probabil și mai important de atât- văzută! Mai ales dacă vine de la cei din breaslă! Și poate că nu o fi ea, confirmarea, vitală, dar o minte chinuită de întrebări are nevoie să se agațe de ceva palpabil, concret. De aceea îi mulțumesc juriului pentru ocazia de a fi pe aceeași listă cu oamenii a căror muncă o urmăresc și apreciez.

E minunat că oamenii vin la teatru și își permit să fie vulnerabili, să fie curioși și deschiși. Că își permit ca replicile să-și găsească ecoul undeva între pereții lăuntrului lor. Le mulțumesc că vin să împartă cu noi fantezia unei lumi nebunești, frenetice, îmbătătoare timp de câteva ore, în acele câteva seri.

 

Nu uitați că vă puteți vota preferații la Premiile Uniter pentru Premiul Publicului până pe 27 mai aici

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top