Now Reading
3 MOTIVE pentru GALA UNITER | ALINA PIETRĂREANU : “Pentru mine teatrul radiofonic e intimitatea absolută. Dacă ai avea posibilitatea să îi spui cuiva o poveste la ureche timp de câteva ore, ce ai alege să-i spui și cum?”

3 MOTIVE pentru GALA UNITER | ALINA PIETRĂREANU : “Pentru mine teatrul radiofonic e intimitatea absolută. Dacă ai avea posibilitatea să îi spui cuiva o poveste la ureche timp de câteva ore, ce ai alege să-i spui și cum?”

Teatrul radiofonic este forma de artă prin care vocea actorului crează o întreagă poveste. Încheiem seria de interviuri dedicate Galei Uniter 2024 cu Alina Pietrăreanu cea care în acest an este nominalizată la secțiunea Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic cu spectacolul „Orbis” de Alina Pietrăreanu, George Ciucă și Adrian Ionescu, regia Alina Pietrăreanu, Asociația Șangri-La Artistic Ground și Teatrul Național Radiofonic.

Alina Pietrăreanu este o artistă interdisciplinară, interesată de experimente artistice și explorarea rolurilor pe care le poate avea arta în societatea contemporană. Regizează, performează, scrie și predă cursuri de actorie și creative writing. A debutat în literatură cu romanul Să trăiești cu o presiune constantă (Editura Paralela 45, 2022). În mediul audio, e coscenarista și regizoarea serialului audio Orbis. E președinta asociației Șangri-La Artistic Ground și directoarea artistică a Festivalului Internațional de Arte Performative – Ecosistem.

Orbis este un spectacol de teatru radiofonic de tip serial care explorează impactul pe care lupta pentru putere îl are asupra mediului înconjurător și psihicului uman prin construirea unei povești complexe, cu acțiunea plasată într-un viitor distopic al României. Narațiunea este construită în jurul a cinci personaje principale, jurnaliști de investigație în redacția Agora, care se află într-o luptă declarată cu un sistem al cărui grad de corupție pune în pericol siguranța întregii populații, grav afectate de o neurotoxină care a paralizat și a omorât peste 5 de milioane de oameni de pretutindeni. Însă înverșunarea acestui grup de justițiari de a demasca neregulile sociale nu rămâne fără repercusiuni. În momentul în care una dintre membrele grupului este găsită moartă în condiții suspecte, se declanșează o serie de evenimente misterioase, conectate între ele printr-o simbolistică neașteptată, care zguduie societatea din temelii.
Ne vedem cu bucurie și cu mare dorință de a afla cine vor fi câștigătorii luni, 27 mai, la Teatrul Național București. Partener media – Daily Magazine. 

 

3 moduri prin care spectacolul pentru care sunt nominalizată în acest an este unul autentic/ se raportează la România din contemporan

Orbis e un spectacol radiofonic de tip serial, cu 12 episoade și cu sound design imersiv. Spune povestea a 4 personaje principale, o echipă de jurnaliști de investigație care cercetează o epidemie de sinucideri din satul Poarta, într-un viitor distopic nu foarte îndepărtat, în care problemele ecologice și sociale iau amploare pe zi ce trece.

-când am început noi să scriem la acest serial, acum 3 ani, în România încă nu se lansase nimic similar. Ascultasem câteva fictional podcasts din SUA, acolo sunt un adevărat fenomen, și am zis, ce tare, trebuie să facem și noi așa ceva aici, trebuie să avem așa ceva și în limba română. Am plasat acțiunea în România și alături de ceilalți doi scenariști, George Ciucă și Adrian Ionescu, însoțiți de câteodată și de Ruxandra Marinescu și Anamaria Feraru, actrițele principale, am început să ne vedem la mine în garsonieră și să umplem pereții de foi cu istoria lumii pe care vrem să o creăm. Ca să construim o distopie am pornit de la prezent și ne-am închipuit cum va arăta lumea dacă va continua tot așa încă niște ani. Cum va arăta harta lumii, ce state se vor uni, ce state vor dispărea, cum ne va afecta încălzirea globală, în ce stadiu va fi tehnologia, misiunile spațiale, și tot așa. Nu ne-am dus foarte mult în viitor, doar cât să putem vorbi despre prezent, punându-l puțin în perspectivă. La un moment dat am decis că lumea pe care o construim a interzis ecranele și se explică în monologul de intro de ce. Așa că lumea aceasta are și aromă de viitor și de trecut. Dacă ne-ar obliga cineva să îi punem etichete, am putea-o numi probabil retrofuture thriller psihologic distopic polițist.

-cea mai mare parte a acțiunii se întâmplă în diverse locuri din București, așa că, pentru cine ascultă teatru radiofonic în căști când merge pe stradă, ca mine, e posibil să audă din gura unui personaj numele străzii pe care se află chiar în acel moment.

-un alt aspect important e sunetul. Pe lângă muzica extraordinară compusă de Alexandru Suciu, care mi se pare că exprimă exact serialul, plin de viață, dar nostalgic, trist, dar glumeț, toată partea de sound design, creată alături de Adrian Piciorea și echipa lui, face mai mult decât să substituie văzul, dezvoltă în ascultător un simț nou, un simț de a vedea toată camera printr-un singur sunet. Un detaliu pe care nu l-am mai spus până acum, dar după care noi ne-am ghidat cu sfințenie este că povestea continuă de la un episod la altul din perspectiva altui personaj din cele patru principale, iar asta se poate simți și la nivel de sunet. În fiecare episod urmărim câte un personaj, mergem cu el la redacție, la magazin, acasă la iubită. În acest fel, avem acces și la viețile lor personale, uneori chiar și la gândurile lor. Care poate că sunt un pic și gândurile noastre, ale tuturor.

3 amintiri frumoase de la repetiţiile pentru spectacolul nominalizat

Pe cât de lung a fost procesul de scriere a scenariului, pe atât de scurt a fost timpul pe care l-am avut la dispoziție să înregistrăm. A trebuit să înregistrăm 12 episoade cu 50 de actori în mai puțin de două luni, dar, din fericire, studioul super modern și confortabil de la Startrek, prin generozitatea partenerilor noștri de la Radio România Cultural, a fost numai al nostru pe toată durata înregistrărilor. Așa că ne-am permis luxul ca o mare parte din repetiții să se petreacă direct acolo și să combinăm repetițiile cu înregistrările.

E greu să aleg doar 3 amintiri, săptămânile alea au fost idilice, chiar dacă stăteam în studio de dimineața până seara cu atenția încordată la maxim. Cred că de atunci am învățat să aud altfel și sunt foarte recunoscătoare întregii echipe pentru încrederea acordată. Eu, alături de cei patru actori principali și de Alex, inginerul de sunet, stăteam acolo tot timpul, așa că ne-am împrietenit rapid și am început să glumim, să ne arătăm meme-uri, să povestim. Ne-am creat o dinamică care mi se pare foarte sănătoasă, chit că eu eram la butoane, ne consultam cu toții constant, lucram cu răbdare, râdeam când nu ne ieșea ceva, iar până la urmă ne ieșea. Actorii secundari care veneau doar pentru câteva ore intrau deja în atmosfera asta și se mirau ce bine curge totul. Îmi amintesc de înregistrările la Orbis ca de un after-party la care toată lumea din jur începe să ți se pară familiară, confortabilă și nu vrei să se termine nici când abia mai ții ochii deschiși.

 

3 challenge-uri principale la care am fost supusă prin prisma lucrului la acest spectacol

cel mai greu a fost să găsim finanțare. Până la urmă suntem un proiect independent. După ce am scris primele 10 episoade ne-am oprit, fiindcă ne-am dat seama că e un proiect prea mare și noi nu avem niciun ban. Am stat în freeze câteva luni, apoi am aplicat pentru finanțare la AFCN, am picat, apoi sesiunea următoare am aplicat din nou, deși ne cam pierduserăm speranța. Și am luat. Orice greutate a urmat apoi nu a fost la fel de mare ca lipsa totală a banilor de care ne-am lovit inițial. Din păcate, banii cântăresc mai mult decât ne place să spunem și să credem în lumea artei.

-ne-a mai fost greu când totul era aranjat, mai aveam trei săptămâni până intram în studio, și am hotărât, în urma unui feedback profesionist și minimal primit de la scenaristul și prietenul nostru Emil Vasilache, să schimbăm efectiv bazele poveștii. Așa că au urmat zile și nopți de regândit și scris și stres că nu avem cum să fim gata la timp, și regrete că am început să schimbăm, și bucurii când aveam revelații și ni se clarificau lucruri, trei săptămâni în care am cristalizat o muncă de 3 ani în varianta care se poate auzi acum

-la înregistrări am avut câteva momente în care eram obosită, mi-era foarte cald, mă durea tot corpul și actorii obosiseră, fiecare dublă suna la fel. Personal, a trebuit să iau câte o pauză, să merg la baie, să cred că nimic pe lume nu mai are sens, să plâng 5 minute. Să ia și ei o pauză, să ne revedem sus. Apoi a fost bine. Din fericire nu ne-am lăsat să funcționăm pe pilot automat, am încercat să ne ascultăm unii pe alții și nevoile noastre.

 

3 moduri în care consider că teatrul radiofonic contribuie la întregirea tabloului teatral actual şi reacţiile mele privind includerea teatrului radiofonic în secţiunile nominalizate la Uniter

-pentru mine teatrul e despre intimitate, iar teatrul radiofonic e intimitatea absolută. Dacă ai avea posibilitatea să îi spui cuiva o poveste la ureche timp de câteva ore, ce ai alege să-i spui și cum?

-teatrul radiofonic îți aduce o libertate de creație unică. Posibilitățile pe care le ai pentru a  spune o poveste doar prin sunet sunt infinite. În epoca dominată atât de tare de imagini, inclusiv în teatru, cred că teatrul radiofonic e cât se poate de necesar

-în legătură cu includerea sa la secțiunile nominalizate la Uniter, mi se pare normal. În ultima vreme a reînviat foarte frumos teatrul radiofonic, atât prin proiectele de la RRC, cât și prin cele independente, precum Teatrul Improbabil, Teatrul Postanțional Interfonic, și, desigur, Orbis.

3 reacţii la care mă aştept de la mine dacă voi fi declarată câştigătoare

-m-aș bucura, ca orice om, de validare, și că serialul va ajunge la mai multă lume

See Also

-mi s-ar părea amuzant

-aș vedea-o ca pe o ocazie să se strângă din nou toată echipa și să bem o bere. Dar sper să facem asta indiferent de rezultate

3 dorinţe personale pe care le am de la Gala Uniter

să urmărească tot mai mult proiectele independente și oamenii care muncesc zi și noapte să facă rost de bani pentru a-și putea face meseria. E un precariat și un burn out continuu în sectorul independent și o gală pe an nu ar schimba asta, dar ar putea aduce vizibilitate și validare și încurajare. E greu să compari un spectacol făcut pe bani de teatru național cu unul făcut într-un beci, dar ar trebui găsit un sistem care să celebreze și să încurajeze diversitatea peisajului, în timp ce se recunosc eforturile și se încurajează (cu resurse) inițiativele curajoase, căci ele pot duce de multe ori la o dezvoltare a domeniului mai valoroasă decât spectacolele grandioase

-să încerce să creeze un soi de sentiment de apartenență și un sistem de ajutor și susținere reciproce în cadrul breslei, nu un climat de concurență. Nu cred că ar trebui să conteze așa mult cine câștigă ce, ci mai mult să fie un pretext în care să ne celebrăm munca, să mai luăm pulsul domeniului și să ne reîntoarcem la treabă cu un nou avânt. Și poate cu noi colaborări, finanțări și așa mai departe.

-să reintroducă secțiunea de cel mai bun text dramatic, care a fost înlocuită cu Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută, fiindcă era o ocazie bună să facă vizibili dramaturgii emergenți care poate nu au o infrastructură la îndemână să ajungă să își monteze textele

 

3 mesaje către : mine, nominalizat/a/ juriu/ public

către mine: bravo, tot înainte. dar încearcă să pui mai puțină presiune pe tine și pe oamenii din jur.

-către juriu: mulțumim tare mult că ați ascultat Orbis, eu sunt foarte recunoscătoare și bucuroasă că l-ați ascultat și l-ați considerat valoros

-către public: mulțumim pentru toată susținerea de până acum și pentru toate mesajele, sperăm  să primim cât mai multe în continuare și să ducem mai departe povestea Orbis, într-o formă sau alta.

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top