Now Reading
De vorbă cu regizorul Emanuel Pârvu (Trei kilometri până la capătul lumii) : “Dacă reușim să facem un film bun, care să miște niște suflete și să ridice niște întrebări spectatorilor, misiunea de regizor e îndeplinită.”

De vorbă cu regizorul Emanuel Pârvu (Trei kilometri până la capătul lumii) : “Dacă reușim să facem un film bun, care să miște niște suflete și să ridice niște întrebări spectatorilor, misiunea de regizor e îndeplinită.”

După un parcurs de succes la ediția din acest an a celui mai prolific festival de film european, Cannes, filmul Trei kilometri până la capătul lumii, ce a câștigat Premiul Queer Palm,  va putea fi văzut, în premieră, în cinematografe din 11 octombrie 2024, distribuit de Independența Film în colaborare cu Asociația FAMart. Până atunci va  fi prezentat în avanpremieră la TIFF 2024 joi, 20 iunie, în Piața Unirii Open Air și sâmbătă, 22 iunie, la Casa de Cultură a Studenților.

Filmul este cel de-al treilea lungmetraj semnat de regizorul Emanuel Pârvu, după debutul Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor care a primit 2 premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel mai bun regizor și cel mai bun actor principal (Șerban Pavlu) și lungmetrajul Marocco, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021. Produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, producția îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache (PororocaSieranevadaPoziția Copilului), Laura Vasiliu (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu (AniversareaMeda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor) și Valeriu Andriuță (MiracolDupă Dealuri). Din distribuție mai fac parte actorii: Adrian Titieni (FamiliarBacalaureat, Tata mută munții), Richard Bovnoczki (BalaurAurora), Alina Berzunțeanu (MetronomQ.E.D.), Vlad Brumaru (Marocco, Hackerville) și Radu Gabriel (5 minute, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor).

Daily Magazine are bucuria dialogului azi cu prolificul regizor Emanuel Pârvu despre provocările producției, în special, dar și ale universului cinematografic din care face parte cu mândrie, în general. Ne vedem la filme bune!

 

Bună, Emanuel! Ne bucurăm foarte mult pentru acest interviu acordat imediat după experienţa de succes de la Cannes. Iar pentru început, vreau să vă întreb, cât de tare vă doreaţi să ajungeţi cu noua dvs producţie, atunci când aţi început filmările, la Cannes, şi ce aţi învăţat personal şi profesional din întreaga experienţă de acolo?

Bună ziua. Când am început ne gândeam doar cum să terminăm cu bine, nu cred că se gândește cineva la altceva. Sau poate or fi, dar noi doar la asta ne gândeam. Cannes-ul real nu are nicio legătură cu poveștile pe care le spun oamenii, despre cum au auzit ei că e acolo. Este ceva extrem de organizat, pus la punct în detaliu, o sărbătoare și un loc care ține atenția lumii concentrată pe film timp de zece zile.

Conferință de presă la Cannes -Photo credits Cannes Festival

 

La Cannes aţi primit Premiul Queer Palm. Putem spune că este o reuşită, dar şi un pas controversat, cumva, înainte pentru cinematografia românească într-o societate în care comunitatea LGBTQ nu e privită chiar 100% open-minded. Există anumite segmente de public ţintă cărora vă adresaţi cu producţia Trei kilometri până la capătul lumii?

Nu văd de ce ar fi un pas controversat. Cred că exact pentru asta l-am făcut. Pentru că nu văd unde este problema sau de ce se pune așa perspectiva. Cât timp nu vom privi lucrurile cu normalitate, cât timp va exista homofobia, rasismul, xenofobia și altele și altele din aceeași gamă, cred că suntem, exact ca o parafrază la titlul filmului – la trei kilometri de sfârșit.

 

Care este mesajul general pe care acest film îl transmite atât comunităţii, cât şi publicului general? Cât de pregătită consideraţi că este România pentru un film open-minded, centrat şi pe tema LGBTQ?

Cred că lumea ar trebui întâi să vadă filmul și abia pe urmă să tragă concluzii despre ce este sau despre ce nu este filmul. Tema filmului este iubirea dintre părinți și copii. Dacă acest lucru privește un om care este parte din comunitatea LGBTQIA+ și dragostea părintească devine condiționată de asta, atunci cred că este un subiect de dezbătut.

 

Într-un interviu acordat recent aţi declarat că iubirea poate fi un teritoriu infinit. Cum combatem, însă, prejudecăţile, diferenţele dintre generaţii ce pot apărea inerent într-o familie? Iubirea este fără limite? Cum este iubirea dvs faţă de cinematografia românească?

Tocmai, cred că iubirea – prin stricta ei definiție – este ceva necondiționat. Dacă devine condiționat, atunci mai putem vorbi despre iubire? Și dacă iubirea este pusă în balanță cu imaginea noastră publică într-o societate conservatoare, atunci mai putem vorbi despre iubire? Iubirea mea pentru cinematografia românească se definește prin respect și mulțumire față de oamenii care m-au ajutat și față de cei care au deschis drumurile. Indiferent despre ce generații de cineaști vorbim, cred că le datorăm respect și mulțumire.

                                               

 

 

Cu Miruna Berescu aveţi o relaţie de succes de lungă durată. Ce asigură continuitatea în această lume? Care sunt valorile după care vă ghidaţi atunci când vă alegeţi oamenii cu care lucraţi?

Cred că una dintre formele noastre de lucru este tocmai atenția la oameni. În general lucrăm cu aceiași oameni și suntem foarte atenți la ceea ce ne spun ei. Cred că fiecare are ceva de spus pe domeniul lui, începând de la directorul de imagine, la editor, la scenograf, la inginerul de sunet și până la cele mai mici funcții din echipa unui film, toți oamenii de la noi din echipă sunt tratați la fel. Și cred că asta face ca echipa noastră să funcționeze.

 

La Cannes părerile specialiştilor şi ale jurnaliştilor de profil au fost diverse, însă pozitive în preponderenţa lor. Ce impact au asupra dvs criticile?

See Also

Mă bucură când oamenii pot discuta despre un produs pe care îl facem. Când eram mai tânăr, o critică mă afecta mai mult, acum nu mai dau atât de mare importanță. Cred că meseria criticilor este să critice, iar meseria noastră este să facem filme. Dacă vom reuși să facem un film bun, care să miște niște suflete și să ridice niște întrebări spectatorilor, misiunea noastră e îndeplinită.

 

Photo credits – Cannes Festival

 

Spuneaţi că în Delta Dunării există o lumină aparte, un aer aparte. Vă propuneţi pe viitor să continuaţi promovarea siturilor importante din ţara noastră în producţiile dvs?

În general cred că asta este misiunea documentarelor și e o mare bucurie că au existat documentare care să pună în valoare frumusețea României. Noi ne alegem locurile de filmare din alte considerente. A fost o bucurie să ne întoarcem în locurile acelea care, în acest caz, ajută mult povestea din film.

 

Ce consideraţi că atrage lumea la filmele româneşti? Vom depăşi era filmelor comerciale, mergând mai mult spre filme de impact? Şi de ce aţi plăti dvs bilet la acest film?

Eu sper ca filmele comerciale să existe în continuare. Cred că e loc pentru toată lumea, iar filmele acestea au un rol foarte bine stabilit în paradigma cinematografiei – acela de a te relaxa. Nu cred că poți practica ceva intens fără intermitență. Nu poți mânca icre negre de dimineață până seara, ar trebui să mai bagi și niște mici. Cred că filmele non-comerciale au un public aparte, un public privilegiat, un public care are timpul necesar de a gândi intens și care este dispus la introspecție. Ori asta necesită o anumită stare, o disponibilitate pentru greu, o căutare continuă. Și de asta nu au parte foarte mulți oameni. Din punctul meu de vedere, este un răsfăț să ai timp, înseamnă că ești privilegiat.

 

 

Cover photo credit – Cătălina Flămînzeanu

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top