Now Reading
Bărbații de Holly Gramazio sau cum să-ți alegi soțul ideal

Bărbații de Holly Gramazio sau cum să-ți alegi soțul ideal

Alegerea celui mai potrivit bărbat pentru o viață în doi nu e o treabă ușoară! Multe femei ajung la această concluzie după câțiva ani de conviețuire. Dar dacă soții ar putea fi trimiși înapoi, fără parcurgerea unor episoade dramatice, precum divorțul? Ar fi acesta scenariul ideal? Dacă viața s-ar putea reseta atunci când realitatea trăită nu ne mai convine? Această idee – tentantă poate pentru un număr însemnat de femei – stă la baza romanului Bărbații publicat de Editura Trei, carte care marchează debutul scriitoarei de origine australiană Holly Gramazio.

            Într-un stil condimentat cu mult umor și scene de realism magic, Holly Gramazio scrie o carte despre relațiile dintre femei și bărbați, căsnicie și modul cum facem alegeri într-o lume în care opțiunile sunt, practic, fără sfârșit. La un moment dat în viață, multe persoane își pot pune întrebarea: „Cum ar fi stat lucrurile dacă aș fi ales pe altcineva?”. Eroina romanului lui Holly Gramazio explorează exact această situație.

            După o seară petrecută la petrecerea burlăcițelor, Lauren se întoarce acasă unde îl găsește pe Michael, un bărbat necunoscut care, culmea, pretinde că îi este soț. Cu stupefacție, Lauren descoperă că mintea nu îi joacă feste! Dovezile există în galeria smarphone-ului: fotografii de la nuntă și din diverse alte locuri care demonstrează că este soția lui Michael de patru ani. Misterul se adâncește mai mult când soțul urcă în pod să schimbe un bec, dar de acolo coboară un alt bărbat.

            În scurt timp, Lauren înțelege ceea ce e de neînțeles: podul casei este un spațiu magic. În timp ce un soț urcă acolo, altul coboară. Așa că dacă viața maritală nu o satisface, tot ce are de făcut este să-și trimită bărbatul înapoi în pod, sub un pretext oarecare, și să spere că odată cu cel nou venit a tras și lozul câștigător.

            Existența tinerei se transformă radical. Schimbarea soțului înseamnă de fapt o resetare a întregii vieți. Lauren schimbă parteneri, locuri de muncă, apartamentul e redecorat de fiecare dată altfel – în funcție de aptitudinile gospodărești ale consortului sau de lipsa lor. O dată are șansa să i se ofere un soț ultrabogat și să locuiască într-un adevărat palat în afara Londrei, în timp ce apartamentul cu podul „făcător” de soți este închiriat în sistem Airbnb. Perfecțiunea e uneori greu de suportat, așa că Lauren îl trimite și pe acesta în înapoi.

See Also

Noul stil de viață are avantajele lui: concedii nesfârșite – pentru că până să fie concediată resetează totul – cheltuieli extravagante și rezolvare rapidă pentru orice situație. Lauren schimbă sute de soți, până le pierde numărul. La un moment dat, nimerește pe cineva care trăiește o situație asemănătoare cu a ei. Există însă unele diferențe: are un avans de câteva sute de parteneri, femei și bărbați. Este aceasta fericirea? Sau o soluție pentru crizele maritale? Greu de spus.

            Lauren cunoaște bărbați interesanți sau plictisitori, frumoși sau mai puțin atrăgători, bogați sau trăind de azi pe mâine, din toate clasele sociale și rasele existente. Pe unii îi ține câteva săptămâni, alții nu apucă să coboare bine din pod și sunt trimiși înapoi. Pendularea între variantele posibile de viitor devine extenuantă. Dar era nevoie de toate acestea pentru ca Lauren să deprindă o lecție importantă de viață: valoarea timpului prezent.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top