Now Reading
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian publică primele imagini din premiera PRINŢESA CIRCULUI şi anunţă datele următoarelor spectacole

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian publică primele imagini din premiera PRINŢESA CIRCULUI şi anunţă datele următoarelor spectacole

Recent, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian a scos la rampă mult așteptata premiera Prințesa Circului, ce revine în atenția publicului după 30 de ani. Producția, în regia lui Beatrice Rancea se dovedește o bijuterie  de care se va vorbi multa vreme. Deja mult aşteptat de cei care nu au prins bilete la primele reprezentaţii, spectacolul se va relua odată cu redeschiderea stagiunii, pe 5 Octombrie.

Spectacolul impresionează de la primele până la ultimele acorduri și la absolut toate capitolele: sub aspect muzical, soliștii, orchestra și corul Teatrului se achită admirabil de o partitură din care provocările nu lipsesc.

Coregrafic, spectacolul este definit de numerele elaborate de Dragoş Roşu şi Johanna Bodor şi desăvârșit prin viziunea cu abordări de sublimă inspirație ale regizoarei Beatrice Rancea,iar balerinii Teatrului impresionează deopotrivă în momentele de grație desăvârșită și în cele de o energie covârșitoare.

Costumele, semnate de Doina Levintza, strălucesc și la propriu și la figurat și  completează ambianța glamoroasă a spectacolului, iar scenografia semnată de Vladimir Turturică conturează perfect universul colorat al circului, dar lasă si conuri de umbră subtilă, pentru pasajele sentimentale ale celebrei operete.

 

 Prințesa Fedora și Mister X  fac să vibreze coarda sentimentală a publicului, cu ariile de o sensibilitate aparte și interpretările de înaltă ținută vocală și artistică. Linia dinamică și amuzantă a spectacolului  este trasată de aparițiile personajelor Tony Shlumberger și de a sa Miss Mable, care oferă veritabile numere de musical, cu coregrafii și scenografie demne de o mare producție. De un comic molipsitor este secvența din actul III, în care se întâlnesc cele mai spumoase personaje, iar doamna Shlumberger, deținătoarea hotelului Arhiducele Karl de la Vienna culege aplauze furtunoase în duetul cu loialul Pelikan.

Momentele de acrobație, realizate de profesioniști ai Circului Globus, sunt fără precedent în sala Operetei și taie răsuflarea privitorului. O încântare sunt şi elemente de decor deosebite, ce fac ca o parte din acţiune să se deruleze la înălţime.

De la deschidere până la închiderea cortinei, povestea curge fascinant de fluid, dar și uluitor de alert, iar spectacolul are de toate: elemente de show, conflict, emoție, suspans, răsturnări de situație și, bineînțeles, happy-end. Trei ore publicul pătrunde în lumea circului, descoperă drama artistului desconsiderat de societate, trăiește emoțiile simpaticului cuplului  de îndrăgostiți Tony – Mabel, dar și povestea plină de întorsături surprinzătoare al lui Fedja Palinski / Mister X. Iar la final zâmbește și aplaudă cu convingere  triumful iubirii dar și un spectacol de nota  10 care a pus punct stagiunii.

 

Următoarele reprezentații sunt deja programate, prima urmând să aibă loc pe 5 octombrie. Biletele s-au pus deja în vânzare pe Ticketstore.roOpereta.ro şi la casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, din Bd. Octavian Goga nr 1.

Credit foto: Anca Coleaşa

Detalii spectacol

Operetă de Emmerich Kálmán

Regia, adaptarea scenică și light design: Beatrice Rancea

Libret: Julius Brammer și Alfred Grünwald

Traducerea textului: Ozana Oancea

Traducerea textelor muzicale: Vasile Timuș și Petre Andreescu

Conducerea muzicală: Constantin Grigore/ Alexandru Ilie

Dirijor cor: Aurel Muraru

Costume: Doina Levintza

Decor: Vladimir Turturica

Coregrafia: Dragoș Roșu și Johanna Bodor

Asistent regie: Sorina Micșunescu

Asistent coregrafie: Mircea Crăciun

Durată spectacol: 3h

See Also

Pauză: DA

Recomandare vârstă: 10+

 

Distribuție:

 

Prințesa Fedora Palinska :   Mihaela Alexa / Tina Munteanu/ Patricia Seymour / Rodica Ștefan

Mister X :   Mihai Urzicana / George Vîrban / Dumitru Filip

Mabel Gibson :     Daniela Bucșan / Gabriela Daha/ Mediana Vlad

Toni Schlumberger :    Daniel Andrei Găină-Cojuharov /  Cătălin Petrescu

Prințul Sergius Vladimir :   Marius Mitrofan / Anton Zidaru

Carla Schlumberger : Mioara Curechian/ Gladiola Nițulescu – Lamatic / Camelia Rădulescu

Pelikan :   Cristian Caraman / Valentino Tiron

Directorul circului :   Victor Bucur/ Florin Ganea

Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top