Ce ne spune creierul despre felul în care trăim? Diana Palotaș, fondator și CEO Neuros Europe, despre stresul cronic, neuroplasticitate, longevitate și viitorul sănătății mintale
Trăim într-o perioadă în care creierul este permanent bombardat de informație, notificări, presiune, responsabilități și stimuli. Anxietatea, dificultățile de concentrare, tulburările de somn și burnout-ul au devenit experiențe tot mai frecvente, însă dincolo de ceea ce simțim și povestim există și posibilitatea de a măsura anumite aspecte ale funcționării cerebrale.
Diana Palotaș, psiholog, fondator și CEO al Neuros Europe, lucrează de peste două decenii la intersecția dintre psihologie, neuroștiință și tehnologie. Prin brain mapping, EEG, neurofeedback și alte tehnologii de evaluare și neuromodulare, ea urmărește să aducă mai multă obiectivitate în înțelegerea modului în care funcționează creierul și să transforme datele în direcții de intervenție personalizate.
În acest interviu, vorbim despre ceea ce se poate și ceea ce nu se poate „vedea” pe o hartă cerebrală, despre felul în care stresul cronic ne poate afecta funcționarea, despre relația dintre emoții și activitatea cerebrală, dar și despre una dintre marile provocări ale prezentului: cum ne păstrăm sănătatea creierului într-o societate construită în jurul vitezei și al stimulării permanente.
De la somn și telefonul mobil folosit în primele minute ale dimineții până la neuroplasticitate, longevitate și inteligență artificială, Diana Palotaș explică de ce sănătatea creierului nu începe într-un laborator, ci în alegerile pe care le repetăm în fiecare zi. Iar pentru ea, adevărata miză a neurotehnologiei nu este să înlocuiască omul sau specialistul, ci să ne ofere un limbaj mai precis pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.
Despre Harta Minții & Experiența Umană
Diana, prin brain mapping vezi zilnic ceea ce alții doar ghicesc în cabinetele clasice de terapie. Dacă ai putea descărca imaginea colectivă a creierului românului din ultimii ani într-un singur grafic de frecvențe, care este „zgomotul de fundal” cel mai strident pe care îl observi (anxietate, burnout, deconectare)?
Nu cred că putem vorbi despre un singur „creier al românului” și nici despre o singură cauză care să explice starea noastră de sănătate mintală. Fiecare creier este unic, iar ceea ce observăm trebuie întotdeauna interpretat în contextul persoanei, al stilului său de viață și al istoricului său. Dacă ar fi însă să vorbesc despre un fenomen pe care îl întâlnim foarte frecvent, aș spune că este hiperactivarea asociată cu stresul cronic. Trăim într-un ritm în care creierul primește permanent informații, notificări, stimuli, responsabilități și presiunea de a performa. Nu mai avem foarte multe momente în care sistemul nervos să primească mesajul că poate să se oprească.
De aici apar, în forme diferite, anxietatea, dificultățile de concentrare, tulburările de somn, iritabilitatea sau senzația de „funcționez pe pilot automat”. Uneori, omul din fața noastră nu spune „sunt în burnout”, ci spune: „Nu mai înțeleg ce se întâmplă cu mine. Nu mai pot să mă concentrez, nu mai am energie și nu mă mai bucur de lucrurile care înainte îmi făceau plăcere.” Dacă ar fi să rezum într-un singur grafic ce văd cel mai des, ar fi un creier care nu mai știe să treacă pe „repaus”. Vedem tipare de hiperactivare: prea multă activitate rapidă, de tip beta înaltă, un sistem nervos care stă în alertă chiar și seara, în pat, când corpul ar avea nevoie să încetinească. Oamenii vin spunând „sunt obosit”, dar creierul lor este, de fapt, epuizat și încordat în același timp. Sub anxietate și burnout, zgomotul cel mai strident mi se pare incapacitatea de a se opri. Trăim într-o cultură a performanței și a supraviețuirii, în care odihna e văzută ca un moment de slăbiciune. Iar creierul învață exact ce repetăm zilnic: dacă ne antrenăm în alertă, devenim foarte buni la alertă. Vestea bună este că același creier poate învăța și contrariul.
Vezi zilnic „hărțile” creierelor a sute de oameni. Dincolo de grafice și unde cerebrale, cum se vede de fapt suferința umană, trauma sau, dimpotrivă, dragostea și vindecarea pe ecranul computerului tău? Cum se traduce o emoție grea în limbaj științific?
Este foarte important să facem o distincție: un brain mapping nu ne arată pe ecran „trauma”, „iubirea” sau „fericirea” ca pe niște imagini recognoscibile. Nu există o zonă pe care să o privim și să spunem: aici vedem trauma unei persoane. Ceea ce putem observa sunt anumite patternuri de activitate cerebrală, iar acestea pot oferi informații importante despre modul în care funcționează creierul într-un anumit moment. Asadar, vorbim despre tipare de funcționare: zone care lucrează prea mult sau prea puțin, comunicare dezechilibrată între regiuni, reglaj emoțional care costă prea multă energie. Un creier care a trăit multă vreme în stres cronic arată adesea ca unul care „păzește” permanent, cu o alertă greu de stins. Ele trebuie însă corelate cu evaluarea clinică, istoricul persoanei, comportamentul și ceea ce ne povestește pacientul.
Pentru mine, adevărata valoare a tehnologiei apare atunci când datele obiective se întâlnesc cu experiența subiectivă a omului. Când pacientul spune „așa mă simt de ani de zile”, iar noi putem să îi explicăm, într-un limbaj pe care îl poate înțelege, ce mecanisme pot contribui la acea experiență, apare o formă foarte puternică de validare. În limbaj științific, o emoție grea înseamnă activare a circuitelor de amenințare, un sistem nervos autonom aflat în dezechilibru și un cortex prefrontal care are dificultăți în a calma sistemul limbic. Iar vindecarea? Se vede ca flexibilitate: un creier care poate urca în activare când e nevoie și poate coborî apoi în liniște. Pentru mine, sănătatea nu înseamnă absența emoției, ci capacitatea de a te întoarce la echilibru. Pentru ca stiința nu înlocuiește povestea omului, o completează.
Multe persoane ajung la clinică după ce au încercat totul: terapie clasică, cărți de dezvoltare personală, meditație. Care este cel mai emoționant moment de tipul „Evrika! În sfârșit înțeleg ce se întâmplă cu mine” pe care l-ai trăit alături de un pacient care și-a văzut creierul reflectat în tehnologia voastră?
Unul dintre cele mai importante momente pentru mine este atunci când omul încetează să se mai judece. Sunt persoane care vin după ani în care și-au spus că sunt leneșe, dezorganizate, prea sensibile, incapabile să se concentreze sau că „este ceva în neregulă cu ele”. Iar atunci când înțeleg mai bine mecanismele din spatele anumitor dificultăți, perspectiva se poate schimba: „Poate nu sunt defect. Poate există un mecanism pe care nu l-am înțeles până acum și pe care îl pot aborda.”Acesta este, pentru mine, adevăratul moment „Evrika”. Nu pentru că o imagine poate rezolva singură problema, ci pentru că înțelegerea creează posibilitatea schimbării. Iar atunci când omul pleacă din clinică cu mai multă claritate și cu un plan personalizat, tehnologia își găsește cu adevărat sensul. Nu harta vindecă. Dar ea dă un limbaj și o direcție, iar uneori exact asta lipsește: să nu te mai lupți cu tine, ci să începi să colaborezi cu tine.
Despre Longevitate și Stil de Viață
La Brain Event ai adus concepte grele despre longevitate celulară și optimizare cognitivă. Totuși, trăim într-o societate dependentă de dopamină rapidă (scrolling, fast-food, stres). Care este cel mai mic și banal obicei cotidian care sabotează masiv biologia creierului nostru fără să ne dăm seama?
Somnul. Este probabil unul dintre cele mai subestimate instrumente de sănătate cerebrală. Îl sacrificăm pentru muncă, pentru social media, pentru seriale, pentru încă o oră de productivitate și apoi încercăm să compensăm prin cafea, suplimente sau weekenduri în care dormim mai mult. Creierul nu funcționează însă pe principiul „recuperăm totul mai târziu”. Somnul are roluri fundamentale în consolidarea memoriei, reglarea emoțională, procesele metabolice și funcționarea optimă a organismului. De aceea, dacă cineva mă întreabă care este primul lucru pe care îl poate schimba fără să investească bani, răspunsul meu este simplu: să își trateze somnul ca pe o prioritate biologică, nu ca pe timpul rămas după ce a terminat tot ce avea de făcut.
Desigur, după somn, aș spune: primele minute după trezire, petrecute cu telefonul în mână. Pare banal, dar creierul iese din somn într-o stare foarte sensibilă. Dacă prima lui experiență a zilei este un val de notificări, știri și comparații, îi dăm dimineața o lecție clară: „lumea cere ceva de la tine, reacționează”. Ne fragmentăm atenția înainte să apucăm să ne așezăm în corp. Alternativa este simplă și aproape ridicol de ieftină: lumină naturală, un pahar cu apă, câteva minute fără ecran. Nu e o „rutină de wellness”, ci o formă de igienă a atenției.
David Sinclair spune că „bătrânețea este o boală tratabilă”, iar tu asociezi longevitatea cu creierul. Dincolo de suplimente și tehnologie, cum arată din punct de vedere neuro-emoțional un creier care „refuză” să îmbătrânească?
Îmbătrânirea este un proces biologic, iar obiectivul nu ar trebui să fie să ne prefacem că el nu există, ci să păstrăm cât mai mult timp funcționalitatea, autonomia, flexibilitatea cognitivă și calitatea vieții. Un creier sănătos la o vârstă înaintată nu este neapărat un creier care funcționează exact ca la 25 de ani. Este un creier care continuă să fie curios, să învețe, să se adapteze și să creeze conexiuni. Din punct de vedere neuro-emoțional, vorbim despre neuroplasticitate, relații sociale, mișcare, somn, gestionarea stresului și stimulare cognitivă. Uneori, cel mai bun „anti-aging” pentru creier nu este un produs, ci o viață în care încă ai motive să fii curios și să te implici. Cred foarte tare că putem influența foarte mult felul cum îmbătrânim. Pentru ca un creier tânăr nu este unul lipsit de griji, ci unul care încă se lasă surprins.
Despre Culisele Brain Event și Antreprenoriat
Ai reuşit o performanță uriașă de management și networking: să aduci pe aceeași scenă la București titani globali precum Dr. Daniel Amen sau Matthew Walker. Care a fost cel mai greu „Nu” pe care a trebuit să îl transformi într-un „Da” ca acest eveniment să devină realitate?
În spatele unui eveniment de o asemenea amploare, pe lângă multe luni de muncă, stau și multe refuzuri, întârzieri, schimbări de plan și momente în care trebuie să găsești o soluție foarte repede. Dar poate cea mai importantă transformare a fost să îi convingem pe oameni că România poate fi parte din această conversație globală despre creier, sănătate mintală și longevitate.
Nu a fost doar despre a aduce niște nume mari pe o scenă. A fost despre a construi o platformă credibilă în jurul unei teme care, pentru mine, este esențială: creierul trebuie să devină o prioritate de sănătate, nu un subiect despre care vorbim doar atunci când apare o problemă. Brain Event a fost rezultatul unei echipe foarte mari și al unei convingeri comune că publicul român este pregătit pentru acces la informație științifică de nivel internațional. Și, poate, cel mai important lucru pe care l-am învățat, a fost că România nu trebuie să aștepte să fie „invitată” la conversația globală despre sănătatea creierului, poate să o găzduiască!
Când coordonezi clinicile Neuros, organizezi un eveniment de o asemenea magnitudine și ești constant în contact cu publicul, cum aplici pe tine însăți protocoalele de brain-care ca să nu ajungi chiar tu subiectul unei hărți de burnout?
Cred că aici am învățat una dintre cele mai importante lecții: nu poți construi sănătate pentru alții sacrificând-o constant pe a ta. Nu sunt perfectă și nici nu cred în perfecțiune. Sunt perioade în care muncesc foarte mult și în care trebuie să îmi reamintesc conștient să respect lucrurile pe care le recomand altora. Încerc să acord atenție somnului, mișcării, alimentației, pauzelor și timpului în care nu sunt conectată la telefon sau la muncă. Dar poate cel mai important este că am învățat să îmi observ semnalele de alarmă. Pentru mine, brain-care nu înseamnă să nu ai niciodată stres. Înseamnă să nu transformi stresul cronic într-un stil de viață și să îți creezi mecanisme prin care sistemul nervos să poată reveni la echilibru.
Mentalitate & The Curveball
Dacă ai avea posibilitatea să faci un brain mapping unui personaj istoric sau unei minți geniale din trecut, pe cine ai alege și ce speri să găsești în lobul lor frontal?
Aș alege fără ezitare Leonardo da Vinci! Mă fascinează combinația dintre artă, știință, observație, creativitate și curiozitate care a existat în aceeași persoană. Mi-ar plăcea să înțeleg mai bine cum interacționau procesele sale creative cu capacitatea de a observa lumea, de a formula întrebări și de a face conexiuni între domenii aparent foarte diferite. În lobul frontal nu aș căuta însă „secretul geniului”. Aș vrea să văd, mai degrabă, cum se reflectă neurobiologic o minte care pare să nu accepte limite rigide între domenii. Pentru mine, geniul nu înseamnă doar inteligență. Înseamnă și curiozitate, perseverență, capacitatea de a pune întrebări și disponibilitatea de a vedea conexiuni acolo unde ceilalți văd lucruri separate.
Peste ani, când neurotehnologia va fi probabil la fel de comună precum periuța de dinți electrică, cum ți-ar plăcea să își amintească oamenii de momentul în care ai deschis drumul Neuros și Brain Event în România? Ce s-a schimbat fundamental în cultura noastră legat de sănătatea mintală?
Mi-ar plăcea să se spună că am contribuit la normalizarea grijii pentru creier. Mi-ar plăcea ca, peste ani, oamenii să privească înapoi și să spună că a existat un moment în care am început să tratăm creierul cu aceeași seriozitate cu care tratăm inima, ficatul sau orice alt organ al corpului. Să nu mai așteptăm ca un copil să ajungă în dificultate majoră pentru a ne interesa de atenția și dezvoltarea lui, să nu mai considerăm anxietatea sau depresia o lipsă de voință si să nu mai privim terapia ca pe un ultim resort. Trebuie să înțelegem că prevenția în sănătatea mintală este la fel de importantă ca prevenția în sănătatea fizică. Dacă Neuros și Brain Event au contribuit, fie și puțin, la această schimbare de perspectivă, atunci pentru mine acesta este cel mai important rezultat. Nu vreau ca oamenii să se teamă de creierul lor, vreau să îl înțeleagă. Pentru că atunci când înțelegem mai bine cum funcționăm, avem mai multe șanse să facem alegeri mai bune pentru noi.
What's Your Reaction?
