Cerbul de Aur 2019: Stefan Banica jr. si Irina Rimes deschid seria recitalurilor

The intergalactic-online "boss" of all things beautiful brought to you by Daily Magazine.
Doi dintre cei mai apreciati artisti din Romania, care sustin concerte cu casa inchisa si au cucerit topurile muzicale, deschid seria recitalurilor editiei 2019 a Cerbului de Aur, cel mai mare concurs international de interpretare organizat in Romania. Primii artisti invitati care vor urca pe scena Festivalului sunt Stefan Banica jr. si Irina Rimes!
Cea de-a XIX-a editie a Cerbului incepe in forta! In prima seara, pe 22 august, Stefan Banica jr. va ridica publicul in picioare, asa cum o face la fiecare concert al sau. Cu 16 discuri de autor, peste 30 de videoclipuri, piese devenite hituri clasice si mii de concerte sold out in toata tara, Stefan Banica jr. revine pe scena de la Brasov, intr-un recital electrizant. „Ma bucur ca se continua traditia Festivalului Cerbul de Aur. Ma leaga multe amintiri frumoase de Festivalul de la Brasov, fie ca am avut recitaluri sau am vazut si am ascultat artisti internationali la care nici nu visam, mai ales la inceputul anilor ’90”, declara celebrul artist. „Anul acesta am raspuns cu mare placere invitatiei de a sustine un recital. O sa cant alaturi de Rock’n roll band si grupul vocal The 50’s si sper sa fie un concert de care sa se bucure toate generatiile prezente la spectacol, dar si telespectatorii. Asadar, s-o facem lata, inca o data!”, incheie Stefan.
A doua zi, pe 23 august, este randul Irinei Rimes sa urce pe scena din Piata Sfatului! Singurul artist roman care a lansat un proiect special – prima trilogie muzicala „Iubiri secrete”, Irina, marturiseste ca a visat de mica sa cante la Cerbul de Aur. „Sa cant in concurs. Dar uite ca viata a aranjat si mai frumos, sa vin in recital. Multumim pentru invitatie. Promitem sa facem un show de muzica original, inspirat si interesant”, spune tanara artista.
Acestea nu vor fi singurele recitaluri si momente muzicale speciale, organizatorii promit si alti artisti indragiti, romani si straini, pe scena Festivalului.
Pe langa recitalurile vedetelor invitate, 12 finalisti ai concursului international de interpretare vor canta pentru premii de peste 55 de mii de euro.
Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur au fost puse in vanzare
Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii au pus in vanzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 si Categoria 3 si abonamente, cu preturi pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro si in reteaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinariile OMV, librariile Carturesti, Diverta si Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpara si de la casele de bilete Eventim din Cluj – in cadrul Iulius Mall si din Bucuresti – in cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achizitionate cu optiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau in format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.
What's Your Reaction?
The intergalactic-online "boss" of all things beautiful brought to you by Daily Magazine.