Now Reading
5 lucruri pe care nu le știai despre Einstein

5 lucruri pe care nu le știai despre Einstein

Einstein este una dintre cele mai mari personalități ale secolului trecut. Oamenii îl cunosc nu numai pentru aportul său enorm adus în lumea fizicii, ci pentru geniul de care a dat dovadă și în alte arii ale vieții. Viața sa încă este un subiect controversat, din ițele căruia vom desluși măcar 5 lucruri mai puțin cunoscute despre el. Iată despre ce este vorba.

1. Einstein nu a vorbit până la vârsta de 4 ani

Chiar și acum se vorbește despre sindromul Einstein, adică un copil care va deveni un adult foarte deștept poate să nu vorbească în primii ani de viață. Multe persoane au trecut prin acest lucru, dar nu toți s-au dovedit genii la maturitate.

2. Nu purta șosete niciodată

Einstein nu purta șosete niciodată deoarece nu le vedea rostul. De fapt, nici nu avea cum să le poarte din moment ce degetele sale mari reușeau să treacă prin ele. Nici în momentele importante din viața sa nu a purtat șosete. Nici în vizita la Oxford sau la Casa Albă. De fapt, nici cu spuma de ras nu era prieten.

3. Ar fi putut deveni președintele Israelului

Dacă ar fi acceptat, după moartea președintelui Israelului, el ar fi devenit noul conducător al țării. Deși o astfel de poziție ar tenta pe oricine și ar aduce cu sine o mare cantitate de beneficii, Einstein nu a fost atras de puterea și autoritatea incluse.

4. Corpul său a fost incinerat, iar creierul său a călătorit prin lume

Deși corpul său a fost incinerat, creierul său a călătorit după 42 ani la mii de kilometri distanță. După deces, la 18 aprilie 1955, creierul lui Einstein a fost furat de către Thomas Stoltz Harvey, un patolog care dorea să afle secretul genialității lui studiindu-i creierul.

După 33 ani, creierul lui Einstein a fost descoperit de un jurnalist în biroul acestuia, în două borcane, pe cutia lor scria „cidru de mere”. Ani mai târziu, creierul a călătorit într-un autoturism de la Maine în California, la nepoata savantului.

See Also

5. A picat examenul de admitere la facultate

La 17 ani Einstein pica examenul de admitere la Universitatea din Elveția. Deși luase note mari la matematică și științe, a picat examenul la istorie, gramatică și geografie. A luat meditații la aceste materii și anul viitor a intrat cu brio.

Un geniu are și minusurile sale. Să nu ne așteptăm ca oamenii să fie perfecți în orice domeniu. Einstein a fost un geniu, dar nu în toate. De exemplu, deși adora să navigheze, nu avea deloc abilități pentru această activitate.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top