
Travel, reviews and art intern at Daily Magazine.
„Fiecare tablou pe care-l pictez este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele…”.
Victor Brauner s-a născut la Piatra-Neamț, pe data de 15 iunie 1903, într-o familie de evrei, tatăl său câștigându-și banii din vânzarea cherestelei, iar mama sa casnică, ocupându-se de educația și creșterea celor șase copii.
Câțiva ani mai târziu, din cauza sărăciei, familia se mută la Viena, unde micul Victor își face studiile primare, iar după ce le finalizează, în 1914, se întoarce în țara natală unde își urmează studiile la Brăila, la Școala Evanghelică. În perioada 1919-1921 urmează cursurile Școlii de Arte Frumoase în București, și, peste o perioadă de timp, absolvește Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.
Dragostea pentru pictură s-a manifestat încă de când frecventa școala primară, însă situația economică dificilă a familiei sale nu îi putea permite cele mai bune instrumente, așa că, pentru a exersa și a explora lumea nuanțată a picturii, și-a improvizat propriul său șevalet, cu ajutorul căruia a început să dea câte un strop de culoare visurilor sale.
Nu era un copil obișnuit, iar asta nu se datora doar talentului său inconfundabil, ci și faptului că era pasionat de misticism, spiritism și magie. Locuia în apropierea mausoleului Iuliei Hașdeu, și îl vizita deseori, iar acest lucru i-a inspirat într-o oarecare măsură stilul și direcția spre care și-a dorit să meargă.
A încetat din viață la Paris, în data de 12 martie 1966, după o luptă grea și îndelungată cu viața și toate încercările aduse de aceasta.
În lucrările sale se poate observa accentul impus de momentele sumbre ale acestuia din copilărie.
Astăzi, lucrările celebrului pictor român se vând pentru sume exorbitante, și rămâne a fi unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai țării noastre.
Suma pentru un tablou pictat de Victor Brauner în anul 2003 la Paris a ajuns până la 700 000 mii de euro, mai exact una dintre cele mai renumite opere ale sale „Cazul straniu al domnului K”, iar cinci ani mai târziu, tot în capitala Franței, pictura „Ultra-albastru biosensibil” a fost adjudecată pentru suma de 550 040 de euro. În anul 2020 tabloul său „Geo Bogza arătând capul său peisajului cu sonde” a fost scos la licitație pentru suma estimată de 100.000-200.000 euro.

Una dintre cele mai importante și cunoscute lucrări ale sale este autoportretul său, realizat în 1931, care este considerat a fi o premoniție a ceea ce urma să se întâmple opt ani mai târziu. În anul 1938, când zorii zilei pășeau granițele orizontului, Brauner și-a pierdut ochiul stâng într-o încăierare violentă dintre pictorii spanioli Esteban Frances și Dominquez.


Stilul suprarealist al lui Brauner a fost și a rămas irepetabil și unic, datorită geniului său, cât și diferitor tehnici folosite de acesta cu iscusință și îndemănare. Colecțiile sale rămân a fi printre cele mai valoroase capodopere de avangardă românească, care, odată cu trecerea timpului, nu și-au pierdut din valoarea spirituală și materială.
What's Your Reaction?
