Now Reading
Curiozități japoneze: yaeba sau frumusețea dinților strâmbi

Curiozități japoneze: yaeba sau frumusețea dinților strâmbi

Noțiunea de frumusețe este una variabilă, iar faptul că lucrurile stau diferit pentru fiecare persoană în parte, nu face decât să ne individualizeze mai mult. Cum este atunci când noțiunea de perfecțiune variază, iar ceea ce noi, poate, considerăm defect, este apreciat de alții tocmai pentru că se află în forma sa cea mai originală?

Cum este văzut zâmbetul perfect la noi

Estetica dentară occidentală ne-a învățat că un zâmbet perfect este unul alcătuit din dinți curați, albi, simetrici, aliniați și frumos poporționați. Simetria față de linia mediană a feței este una dintre caracteristicile cele mai importante, și presupune egalitate între mărimile, lungimile și formele incisivilor. Aliniamentul orizontal și linia zâmbetului sunt și ele decisive și de dorit, din punct de vedere estetic, pentru a putea atinge perfecțiunea, așa cum este ea văzută de majoritatea oamenilor.

Frumusețea zâmbetului cu „colțișori”, Yaeba

Japonezii, însă, sunt deciși să ne arate că se poate și altfel! Dacă, pentru noi, lipsa aliniamentului și a simetriei dinților pot fi motive serioase pentru a merge la ortodont, pentru japonezi, nu este așa o tragedie. Dimpotrivă, japonezii au reușit să asimileze atât de profund aspectul dinților strâmbi, încât sunt considerați ca fiind un plus de frumusețe și originalitate.

Yaeba, sau dinții strâmbi, poziționați pe straturi multiple, asimetrici, sunt o caracteristică unică de frumusețe în rândul femeilor japoneze. O femeie care afișează un zâmbet împodobit cu „colțișori”, ușor ieșiți în afară, este considerată mult mai simpatică și atrăgătoare. Acest aspect al dinților, în forma lui naturală, poate fi rezultatul unei guri mult prea înguste sau al unor dinți de lapte care pur și simplu nu au căzut încă.

          Aspectul ușor pueril conferit de dinții strâmbi sau suprapuși este foarte apreciat la femei de către bărbații niponi, 38,8% dintre aceștia consideră că este „suteki” (素敵  „încântător”), în vreme ce doar 12,5% consideră că ar trebui ca acești dinți ar trebui să fie motiv de îngrijorare. Femeile regăsesc doar în proporție de 19,4% yaeba ca fiind atrăgători la bărbați.

See Also

            Popularitatea yaeba este susținută în Japonia, și nu dă semne că ar dispărea prea curând. Pentru că este considerat atât de special și nu toată lumea poate să afișeze dantura imperfectă în mod natural, s-a ajuns chiar la artificializarea acestui look. Multe adepte ale acestei mode recurg la proceduri dentare specifice pentru a obține acest look. Procedura se numește tsuke-yaeba, este cerută adesea în cabinetele dentare de specialitate din Japonia și presupune atașarea unor canini artificiali (temporari sau permanenți), în așa fel încât să devieze vizual linia dreaptă a danturii.

Dr. Taro Masuoka, dentist, a fondat în 2011 un grup k-pop, TYB48 (tsuke-yaeba48), tocmai în ideea de a cultiva această modă și povestește, în cadrul unui interviu, că aprecierea frumuseții imperfecțiunii în Japonia are o istorie lungă. Un maestru al ceremoniei ceaiului din secolul al XVI-lea, Sen no Rikyū, lăuda frumusețea cupelor ciobite de ceai, frumusețe pe care o considera umilă și reprezentativă, tocmai pentru că era forma cea mai simplă a originalului. Acest concept stă la baza procedurii „tsuke-yaeba”, procedură care presupune obținerea aspectului yaeba în mod artificial. Dr. Taro Masuoka afirma că la clinica lui se făceau cam 500 de proceduri tsuke-yaeba pe an, majoritatea solicitărilor venind din partea clientelor cu vârste cuprinse între 14 și 40 de ani. Yaeba se bucură de popularitate încă din anii 1970, și este asociată adesea cu un look cochet, tineresc și „drăgălaș”.

Pentru niponi, yaeba reprezintă dovada că purtătorii acestei danturi nu sunt perfecți, iar oamenii îi consideră mai abordabili, în raport cu alți indivizi care afișează un look impecabil. Pe viitor, ramâne de văzut, însă, dacă această modă va rămâne la nivel național sau, poate, cine știe, se va extinde și peste oceane. Tu ai purta „colțișori”?

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top