3 MOTIVE CU…ROXANA LĂPĂDAT – Directorul artistic al TEATRELLI

Un spațiu cultural de succes se distinge prin capacitatea de a te face să te simți ca acasă indiferent de spectacol, prin producțiile oferite, ambianța classy, feelingul pe care îl ai de fiecare dată când îi treci pragul, dar, mai ales prin liderul său. Omul care dă tot pentru a aduce bucurie. Care acceptă provocările cu deschidere și cu zâmbetul pe buze. Care excelează în a fi mereu cea mai bună versiune a sa, în universul său profesional.

După premiera unui spectacol aparte, plin de trăire și emoție pură, „Maria de Buenos Aires”,  am provocat directorul artistic al Teatrelli, Roxana Lăpădat, la un interviu pe cinste – spunem noi, despre propriul univers, după conceptul 3 Motive.

Vă invităm la lectură cu mintea deschisă!

3 noțiuni care definesc cel mai reprezentativ un director artistic în 2021

• să fie un adevărat partener de dialog pentru creatorii cu care lucrează;
• să fie conectat la ceea ce se întâmplă pe scena internațională a artelor performative, dar și în domenii conexe (artă vizuală emergentă, noile tehnologii etc.);
• să înțeleagă particularitățile spațiului pe care îl coordonează și să definească o direcție artistică consistentă, pe care să o urmărească cu perseverență și care să exploateze și să pună în valoare cât mai bine particularitățile și energia pe care o emană spațiul cu pricina.

3 dintre cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în ipostaza de director artistic al Teatrelli

• cea mai mare provocare este, fără îndoială, schimbarea direcției artistice și trecerea treptată de la un repertoriu care se încadra mai degrabă în zona de montări clasice și comedii bulevardiare la un spațiu care-și propune să devină un laborator de cercetare artistică, cu public în zona artelor spectacolului, un spațiu deschis inovației și experimentului. Unii dintre cei mai avangardiști și premiați creatori români și în total peste 50 de artiști din generația mai tânără (regizori, actori / performeri, scenografi, muzicieni, artiști video) au montat/jucat la Teatrelli în ultimii doi ani. Cu Florin Fieroiu și „Urban GIF Show” am marcat, la propriu, primul spectacol construit sub formă de laborator de cercetare artistică. A doua colaborare cu Răzvan Mazilu a dat naștere unui adevărat spectacol-eveniment – „Maria de Buenos Aires”, cea mai recentă producție a noastră, care a avut premiera anul acesta, în februarie. De asemenea, am introdus de anul trecut ideea de spectacole work in progress / lecturi performative după texte contemporane montate în premieră. Nu în ultimul rând, prin seria de dialoguri susținute și moderate de Octavian Saiu, cu invitați de marcă ai scenei performative internaționale, încercăm să readucem în atenția publicului importanța și bucuria discuțiilor despre scenă și despre lume, despre valorile și provocările timpului nostru. Evident, însă, că aceste schimbări de direcție artistică presupun și o diversificare a publicului, care nu se petrece peste noapte.;
• o altă provocare este faptul că nu avem un spațiu de repetiție și la orice nouă montare suntem nevoiți să găsim un echilibru între spațiul dedicat repetițiilor și cel dedicat reprezentațiilor spectacolelor din repertoriu;
• nu în ultimul rând, e o provocare să-ți temperezi nerăbdarea de a concretiza anumite proiecte la care visezi, dar care necesită, din cele mai varii motive, un timp mai îndelungat de pregătire, în special în perioada acesta dificilă, în care viața culturală (și nu numai) este guvernată de schimbări neașteptate, de nesiguranță, de nevoia de a regândi permanent lucrurile.

3 elemente de unicitate ale Teatrelli, care i-au asigurat succesul constant în timp

• structura modulară care ne permite să ne jucăm cu spațiul, să-l reinventăm la fiecare montare și să oferim publicului ocazia de a recepta actul artistic în moduri total diferite de la un spectacol la altul (într-un fel arată spațiul la ”Maria de Buenos Aires”, cu totul diferit arată la „Dușmănie” sau „Urban GIF Show”, ca să dau doar câteva exemple);
• intimitatea spațiului care lasă publicul să se simtă implicat mai profund în actul artistic, prin apropierea nemijlocită față de performeri;
• și, nu în ultimul rând, proiectele desfășurate: cu fiecare producție încercăm să provocăm publicul într-un mod diferit. Iar planurile de viitor sunt cel puțin la fel de îndrăznețe, sperăm să putem concretiza cât mai multe dintre ele

3 motive care vă îndeamnă să nu renunțați niciodată la lumea artei

• personal nu cred că aș putea trăi fără să am acces la acte artistice de calitate. Și pornind de la această nevoie personală, faptul de a putea contribui într-o foarte, foarte mică măsură la crearea acestei magii „vitale”, consider că este un adevărat privilegiu;
• adrenalina, emoția și euforia pe care o trăiești când un „produs cultural” – spectacol, expoziție, performance – iese pentru prima oară la public și ai convingerea că este ceea ce trebuie. Chiar dacă de scurtă durată, satisfacția este atât de intensă încât ți se pare că merită orice efort depus;
• este lumea pe care o înțeleg cel mai bine, de care mă simt cea mai legată.

3 lucruri de care industria teatrală din România are nevoie cu prioritate atât în prezent, cât și în viitorul apropiat

• înainte de toate, cred că este nevoie de cercetare: un spectacol cu adevărat valoros nu se poate naște decât din căutări repetate, nu se poate crea în trei sau patru săptămâni, cum se întâmplă uneori. Una dintre producțiile vizionate online, în perioada pandemiei, care m-a „bântuit” timp de câteva săptămâni, este „The Encounter” a lui Simon McBurney. Este un proiect în care Simon McBurney, unul dintre cei mai novatori artiști ai momentului, a investit mai mult de cinci ani de cercetare aplicată. Evident, însă, pentru a putea derula astfel de proiecte și căutări, e nevoie de finanțări și de confortul psihic de a te putea dedica unui proiect, fără a fi nevoit să te risipești în alte o sută de părți și proiecte.
• o mai bună și reală comunicare și colaborare între cei care activează în zona artelor performative din România;
• pe lângă echipele de creație (regizori, actori/performeri, scenografi, muzicieni etc.), care sunt, evident, chintesența oricărui act și produs artistic, echipa tehnică are, la rândul ei, o importanță vitală, și mă refer aici la luminiști, sunetiști, mașiniști etc. Sunt meserii relativ ignorate atunci când vine vorba de perfecționări sau de formarea de noi generații și începe să devină din ce în ce mai dificil să găsești cu adevărat profesioniști în aceste domenii. Cred că devine tot mai stringentă nevoia de a forma noi generații de oameni dedicați și în aceste domenii.

3 motive pentru care merită să vizionăm „Maria de Buenos Aires”, cea mai nouă producție Teatrelli

See Also

Lupta cu depresia poate fi câștigată !

• este un spectacol total, cu o distribuție fantastică, născut în acest nefericit context pandemic, dar menit să dea speranță că astfel de spectacole pot lua naștere și în condiții dificile și nesigure, atunci când există dorință, pasiune și puțină nebunie chiar;
• vizual, ai senzația că ți se derulează în fața ochilor tablou după tablou, aproape filmic;
• este poezie și emoție în stare pură, este imposibil să te lase indiferent, ceea ce cred că este foarte important în orice moment, dar în special în acest context pandemic, în care ne confruntăm parcă tot mai des cu o alterare a simțurilor și a puterii de a empatiza.

3 motive pentru care este o nevoie imperioasă de teatru, de artă în România

• cultura este, fără îndoială, cea care definește gradul de civilizație a unei societăți;
•  această criză prin care trecem de un an încoace a demonstrat, cred, cât este de importantă cultura pentru o societate. Cu precădere în perioada carantinei, cred că am trecut cu toții mai ușor peste ideea de izolare și distanțare socială datorită accesului la spectacole online, filme, literatură etc. Iar acum, de când s-au deschis chiar și numai parțial teatrele, faptul că biletele se epuizează cu o viteză incredibilă, e dovada faptului că lumea are nevoie de teatru, de cultură pentru a supraviețui nu doar fizic, ci și psihic. Într-un articol acordat anul trecut, în aprilie, de Thomas Ostermeier publicației „Süddeutsche Zeitung”, spunea că, după această criză, teatrul poate căpăta o altă semnificație și ca spațiu în sine, ca loc în care poți împărtăși cu ceilalți experiența unui spectacol sau a unui concert, intuind încă de pe atunci că va exista o „foame” după astfel de trăiri în comun, în comunitate. Este un lucru care m-a marcat atunci și care se dovedește a fi extrem de corect;
• nu în ultimul rând, dacă ne uităm la metropole din Europa și nu numai, cultura – tratată cu respectul cuvenit și, evident, în vremuri normale – poate deveni și un important factor economic.

3 elemente ce vă aduc zâmbetul pe buze în cotidian, în afară de teatru

• profesional, zona de artă vizuală și, cu precădere, zona de video mapping și noi tehnologii. De altfel, sunt dimensiuni pe care îmi doresc să le integrăm treptat în spectacolele produse în spațiul Teatrelli;
• să mă plimb pe străzi cu case vechi, fără o țintă precisă, obligatoriu cu muzică în urechi;
• cafea în cantități mari și whisky în cantități moderate, alături de o carte pe care să nu o pot lăsa din mână.

3 moduri în care dvs. vedeți viitorul teatrului în România și în lume

• un teatru care să țină cont de reperele realității, care să se reinventeze permanent și să fie conectat la noile limbaje și noile tehnologii, fără a pierde însă din vedere emoția care rămâne un element esențial;
• un teatru care să rămână viu, ceea ce înseamnă să se adapteze permanent la provocările și schimbările actuale, să nu rămână blocat și să nu se reîntoarcă la niște sisteme de referință și formule care au funcționat la un moment dat;
• să nu uite că teatrul înseamnă întâlnirea între performer și spectator și că teatrul nu există în afara acestei ecuații, însă, totodată, teatrul are obligația de a ridica întrebări, de a „dezlănțui” starea de catharsis, nu de a satisface cerințe superficiale de divertisment facil, chiar trivial, uneori.

3 mesaje – câte unul pentru Roxana Lăpădat din trecut, prezent și viitor

• pentru Roxana din trecut: dacă nu disperi și ai credință, momentele de impas și diferitele încercări duc, în general, către lucruri mai bune.
• pentru Roxana din prezent: să rămână cât mai normală în vremuri și contexte anormale.
• pentru Roxana din viitor: să aibă răbdare, pentru că lucrurile cu adevărat valoroase necesită timp, dar să nu-și piardă entuziasmul, oricât de dificil ar părea drumul până la acel lucru mult visat.