FNT 2021 ONLINE | 3 REASONS WITH LETA POPESCU : "Classical or abstract, simple, complicated, spiritual or super-rationalized, art answers everyone's questions."

Dacă teatrul s-ar face doar la feminin în România, Leta Popescu ar fi, cu siguranță, una dintre cele mai de succes regizoare de la noi. Cu un portofoliu impresionant și o abordare regizorală proprie, Leta Popescu vorbește în spectacolele sale despre prezent, fără a face un tip de teatru militant/tezist, ci încercând să depisteze vibrațiile lumii trăite împreună cu echipa artistică.

Anul acesta a fost selectată în cadrul FNT 2021 – ediția 31 online cu două spectacole – Încuiați (Centrul Replika București), despre real și imaginar în relațiile umane și ierarhiile sociale pe timp de criză și Cassandra (Teatrul Apollo 111), despre drumul către sine și către redescoperirea feminității, cu raportare la normele sociale.

3 elemente ce asigură trăinicia teatrului indiferent de vremuri

Oh! E o întreagă filozofie aici. Există puzderii de teorii antropologice peste care ar trebui să arunc un ochi ca să dau un răspuns valabil. Însă o să rezum totul la instincte. Instinctele sunt  singurele reacții ale omului în care eu încă mai cred. Așadar, trăinicia teatrului (dar și a celorlalte arte, aș zice) vine dintr-un instinct care nu cred să dispară vreodată: acela de a ne uita în oglindă (de a ne recunoaște, de a ne căuta identitatea). În completare, vine și instinctul de a trage cu ochiul la celălalt, dar acesta apare tot din dorința de a mă recunoaște pe mine. Pentru a mă (re)cunoaște am nevoie de o traducere a ceea ce e înăuntrul meu prin ceva ce e înafara mea: printr-o reprezentare. Arta e reprezentare. Clasică sau abstractă, simplă, complicată, spirituală sau super-raționalizată, arta răspunde. În cazul artelor performative mai apare un instinct, acela de apartenență. Dorința de a aparține unui grup, de a respira cu celălalt în același timp. Și ca să nu o mai lungesc: omul va veni mereu la teatru din nevoia de a se (re)cunoaște pe viu, alături de ceilalți.

3 moduri în care pot descrie teatrul online

Teatrul online e o descoperire trasă de păr din motive pragmatice: proiecte care trebuiau finalizate, raportări de activitate a artiștilor din domeniu. Altfel spus, ca să revin tot la instincte, teatrul online s-a născut din instinctul de supraviețuire al artiștilor, nu al publicului. Nu avea nimeni nevoie de așa ceva înainte de pandemie.

În același timp, cred că pentru cei care sunt foarte buni prieteni cu ecranele și cu virtualul, teatrul online poate exista. Se poate găsi o nouă formă, poate fi ceva acolo, nu vreau să neg valoarea online-ului în totalitate. Existau și înainte de pandemie alte forme de teatru diferit de cel din sală: teatru radiofonic, teatru TV, podcast, tehnologie VR în teatru, transmisiuni live de spectacole (și concerte). Teatru online despre care avem tendința să vorbim acum, nu. Nici nu știm încă să îl definim. E datoria criticilor de teatru, adică a celor care definesc, analizează fenomene și le pun în context, să găsească o denumire a exercițiilor din această perioadă. Eu l-aș numi „teatru de pandemie” căci mă întreb: dacă revenim la vechea normalitate, vom mai face „teatru online” de dragul „teatrului online”? Mă îndoiesc. Teatrul online e un teatru de avarie.

3 motive pentru care spectatorii ar trebui să vizioneze FNT 2021 şi în sistem online

În FNT 2021 vom vedea spectacole înregistrate. Există o secțiune care se numește Re-creația, acolo unde sunt 5 spectacole (? filme?) născute în pandemie. Dar nici cele 5 creații nu sunt toate gândite pentru ecran. Cel de la Baia Mare este itinerant, de exemplu, deci cu atât mai mult e nevoie de prezența fizică a spectatorului. În afara acestei secțiuni, FNT 2021 propune spectacole înregistrate cu încurajarea de a se juca și live, la sediu, în măsura în care reglementările permit.

Înregistrările spectacolelor sunt o formă de documentare a unei arte al cărui specific este întâlnirea pe viu. Prin urmare, nu găsesc trei motive de a viziona spectacole online. Găsesc unul singur, cel puțin pentru mine, acela de a vedea spectacole la care mi-e greu să ajung pe viu. Deci ca formă de documentare, să văd ce au mai făcut colegii mei.

3 elemente ce pot descrie spectacolul invitat în FNT 2021

Fac parte din echipa a două spectacole invitate în FNT 2021:

ÎNCUIAȚI (produs de Replika) – e făcut doar pentru online, în secțiunea „Re-creația”, nu a avut niciodată o variantă pentru public pe viu. Este un spectacol-film, creat imediat după perioada de carantină. Am încercat să răspundem la cald stării din izolare, Maria Manolescu Borșa a scris un text special pentru contextul din primăvara-vara lui 2020.  E un experiment cinstit în urma căruia am tras o concluzie importantă: nu știu să fac spectacole pentru ecran.

CASSANDRA (co-produs de Vanner Colective și Apollo 111) – e făcut pentru public în sală, clasic, așa că vă invit, pe cei din București să îl vedeți la sediu, iar pe cei care intuiesc că nu vor ajunge niciodată, îi invit să vadă varianta filmată. Spectacolul e în secțiunea „Creația. Feminin” pentru că e jucat de două actrițe formidabile: Denisa Nicolae și Mihaela Velicu.

3 puncte de liant între regizor vs poveste în spectacolul invitat

See Also

Colaborare de senzație – Ed Sheeran și J Balvin vor lansa un album împreună

ÎNCUIAȚI – prezintă o societate distopică în care Ministrul Culturii este al doilea cel mai puternic om în stat. Se leagă de fantezia mea ascunsă, încerc să îmi imaginez cum ar arăta o țară în care ar fi numai teatre și spații culturale. Oare utopia s-ar transforma în distopie?

CASSANDRA – m-a prins textul pentru că vorbește despre moștenirile pe care ni le lasă mamele noastre. E prima dată când vorbesc despre mama într-un spectacol, fără să o arăt ci plantând într-un extra-text imaginea ei făcând șnițele. Șorțurile pe care le folosesc actrițele sunt făcute de mama, cadoul meu, moștenirea mea, când m-am mutat la casa mea și m-am făcut „gospodină”. Le-am donat spectacolului.

3 messages that I think the audience will take away after watching this show

După ÎNCUIAȚI: „Ce-a fost asta?” „Nu suntem departe de nebunie”, „S-au chinuit ceva oamenii ăștia!”

După CASSANDRA: „Wow, ce actrițe, vreau să lucrez cu ele/vreau să le mai văd!”, „Trebuie să o sun pe mama!”, „Am niște întrebări despre feminism, dar lasă că mi le pun acasă.”

3 moduri în care văd viitorul artei teatrale în România

Dacă mă uit la generația nouă de regizori (nu la generația mea că noi nu mai suntem debutanți) văd un viitor cu o mai puternică atitudine în arta teatrală. Văd regizori cu chef de nou, sătui și de clasic și de politic, și de estetică și de ideologie, care caută să le combine, poate. Îi simt mai obraznici. Sper să fie mult mai obraznici decât noi pentru că e nevoie de o nouă generație obraznică, așa cum a fost generația „dramaAcum”. Noi cei de acum suntem generația din siajul dramAcum. Suntem o generație a teatrelor indepedente, a creațiilor colective. Asta nu s-ar fi întâmplat fără DramAcum (București), fără Dramaturgia Cotidianului și Fabrica de Pensule (Cluj), fără proiectele de la Târgu Mureș. Dar cred că a venit vremea maturizării. Cred că acum e momentul ca „generația independenților” să ajungă în teatrele de stat atât ca artiști individuali cât și la nivel de conducere. Cred că așa e natural. A venit vremea ca o generație nouă să preia cu forțe proaspete companiile private, iar generația mea să preia matur frâiele teatrelor de stat.