CRISTIAN BAN | TOMA CARAGIU INTERNATIONAL THEATRE FESTIVAL: "In the performance The Bald Singer I was more interested in intimacy, individuality and what people do/feel when they are not connected to everyday gadgets."

Se știe de ceva vreme faptul că regizorul Cristian Ban este unul dintre regizorii noștri preferați la nivel național. Publicul care a avut bucuria să îi vizioneze spectacolele îi apreciază creativitatea artistico-modernistă pe care i-o oferă fiecărei montări, iar dincolo de scenă, eleganța umană.

În prezent Cristian Ban se bucură de o nouă premieră, de data aceasta la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Scrisă în 1984, în limba franceză, de Eugène Ionesco, „Cântăreața cheală” este un simbol al creației sale, o „antipiesă” în care clișeele, gesturile și expresiile mecanice dezvăluie o altă față a realității. Lumea lui Cristian Ban pentru acest spectacol păstrează viziunea absurdă a autorului, dar oferă nuanțe reale de apropiere a vremurilor contemporane.

Spectacolul va putea fi vizionat (și) în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Toma Caragiu, eveniment la care Daily Magazine este partener media, duminică, 20 noiembrie, în Sala Teatrului. Bilete here. 

Stăm de vorbă azi, la deschiderea Festivalului Internațional de Teatru Toma Caragiu, cu Cristian Ban despre Festival, Spectacol, Vremuri, Teatru. Să ne bucurăm de artă cu mințile deschise! 

Bună ziua, dle regizor Cristian Ban! Ne bucurăm să ne reîntâlnim media, cu prilejul noii premiere de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, „Cântăreaţa cheală”. Te întreb direct, care sunt principalele motive ce au stat la baza alegerii acestui text şi ce aduce nou viziunea ta pentru acest spectacol?

O să răspund autocitându-mă din ceea ce am spus după premieră pentru materialele de promovare a spectacolului : “Cred că textul lui Ionesco e un mijloc bun prin care, cu umor, putem încerca să privim spre viitor și spre felul în care începem să devenim din ce în ce mai mult duios de absurzi și lipsiți de substanță. Am încercat, împreună cu minunata trupă de actori, să dăm un sens și să mizăm pe empatie și umanitate acolo unde totul pare pierdut. Am încredere că am reușit să facem asta într-un spectacol care durează 88 de minute.”

În rest, cred că e un spectacol din care o să înțeleg și eu lucruri noi pe măsură ce îmbătrânește.

Ce atmosferă ai găsit în Teatrul Toma Caragiu, ce te-a atras cel mai mult aici şi cum ai ales actorii din distribuţie?

I-am ales simțind că aș putea să fac orice spectacol cu ei și i-am ales pentru că sunt foarte talentați și implicați. Atmosfera a fost foarte constructivă, foarte profesionistă, s-a lucrat într-un timp record și fără sincope iar asta spune multe.

Dacă ai descrie în 3 citate acest spectacol, legat de aşteptările pe care le poate avea publicul de la această montare, care ar fi acelea?

“În viață trebuie să privești pe fereastră” cred că e o replica pe care publicul o va tine minte. Am încredere în public că nu are nevoie de 3 citate și ajunge unul bun 🙂

Cât de pertinent este mesajul adus de acest spectacol pentru societatea şi vremurile actuale din România? Cu ce ţi-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionare?

Spectacolul nu vorbește despre corupție și viața politică din România de exemplu dar sunt sigur că e un spectacol pertinent pentru toate categoriile de oameni în măsura în care mai există viață și în afara acestui subiect. M-a interesat mai mult, în acest spectacol, intimitatea, individualitatea și ce fac/ce simt oamenii atunci când nu stau cu nasul în telefon la ultimele știri. 

Cum priveşti orizontul regizoral şi teatral românesc, în prezent? Există anumite tendinţe în poveştile prezentate pe scenă? Îţi place să le urmezi sau să acţionezi contra curentului?

Nu cred că există o tendință unitară sau măcar majoritară in teatrul românesc dar nu știu dacă asta e bine sau nu. Tind să cred că diversitatea e un lucru bun, totuși. Nu am lucrat și nu lucrez după tendințe pentru că nici nu știu exact care sunt ele. Am lucrat tot timpul ce am simțit că e important și relevant pentru acel moment și context.

See Also

Olivia Rodrigo – Can’t catch me now | Official Hunger games soundtrack

Teatrul Toma Caragiu se pregăteşte şi de cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru. Ce consideri tu că asigură nişte elemente de nelipsit pentru un festival teatral de succes şi cât de bun augur este astăzi o asemenea manifestare în întreg spaţiul artistic românesc?

Pe lângă spectacole și calitatea acestora, un festival bun reușește să adune oamenii împreună și în afara sălii de spectacol. Fie că vorbim de concerte, evenimente conexe sau pur si simplu banala bere de după spectacole la barul de lângă teatru unde se trag concluziile.

Consideri că teatrul, în ziua de azi, îşi păstrează rolul de a modela personalităţi prin personajele de pe scenă?

Ar fi frumos să fie așa. Măcar la scară mică. Dar nu îmi dau seama în ce măsură teatrul mai are rolul ăsta în momentul de față.

Pe final, ce mesaj doreşti să adresezi publicului ploieştean, şi nu doar, care va fi martorul acestui nou spectacol de la Teatrul Toma Caragiu Ploieşti?

Mă bucur că am petrecut toamna asta la Ploiești cu trupa de acolo și ar fi minunat să vină și la festival să vadă trupele din țară pentru că există șanse destul de mari ca aceste întâlniri să însemne ceva memorabil atât pentru actori, cât și pentru spectatori.