GALA UNITER 2023 | ADA LUPU : „Mi-aș dori să simțim bucuria, nu neapărat competiția. E despre ce suntem, nu despre ce (premii) avem.”

Continuăm seria de interviuri dedicată nominalizaților la Gala Uniter din acest an, eveniment care se va derula în data de 12 iunie at Teatrul Național Timișoara, cu Ada Lupu. Ada este nominalizată în acest an la secțiunea Cea mai bună actriță în rol principal for the role Beatrice Cenci din spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.

3 perspective asupra industriei teatrale de azi din România

Cred că industria teatrală din România are potențial pentru a deveni extrem de puternică și, totodată, pentru a se autodistruge. Creativitatea și talentul nu ne lipsesc, suntem un popor inteligent și profund, sensibil și plin de umor, însă nesiguranța, orgoliul, lipsa încrederii în celălalt ne pun în pericol solidaritatea în cadrul breslei, ne fac să devenim individualiști, să gândim mic, egoist uneori. 

          Găsesc îngrijorător numărul (prea) mare de absolvenți ai facultăților de profil care nu reușesc să profeseze, mulți dintre ei sunt nevoiți să se reorienteze, mă întristează sprijinul insuficient acordat artiștilor independenți, așa cum, în egală măsură, mă întristează încercările de marginalizare a marilor, uriașilor creatori (în special regizori) sub pretext că ,,nu mai avem loc de ei.” 

          Mi-aș dori o relație echilibrată între generații, iar asta presupune nu doar a sprijini tinerii și a încuraja schimbarea, ci și a-i respecta, a le recunoaște în continuare valoarea celor consacrați. Aș putea spune chiar că, din punctul meu de vedere, unii artiști români ar merita să fie ,,protejați prin lege.” Sunt absolut conștientă că progresul este condiționat de schimbare, dar, totodată, consider că evoluția nu poate exista fără știința de a conserva ceea ce e deja valoros. Nu cred în ,,schimbarea de dragul schimbării”, cred în raportul armonios între a conserva și a inova, cred în exercițiul admirației și al recunoștinței, așa cum cred în acordarea de șanse celor aflați la început de drum. Mereu am simțit că în meseria noastră fiecare are drumul lui, locul lui și am încercat să gândesc în ansamblu. Să înțeleg că nu sunt în competiție cu propria generație, cu atât mai puțin cu generațiile anterioare sau viitoare, ci doar cu mine însămi. Deși nici competiția aceasta nu o mai găsesc relevantă, cred că împăcarea și lipsa mizelor exterioare potențează într-o manieră mult mai sănătoasă relevarea propriei ființe.

3 analogii/simboluri ale unui premiu în viaţa şi palmaresul unui actor

Voi răspunde din punctul meu de vedere, nu pot generaliza, pentru că raportarea diferă de la un actor la altul. Pe mine, mai ales venind din partea unor oameni pe care îi admir, un premiu mă bucură, mă încurajează și mă responsabilizează. Mi se acordă încredere, se investesc niște speranțe în mine, mi se transmite că sunt pe drumul bun. E, totodată, și un avertisment: să nu mă rătăcesc.

3 moduri prin care spectacolul pentru care sunt nominalizată în acest an este unul autentic

Antonin Artaud. Familia Cenci. este autentic prin viziunea regizorală, prin universul vizual și sonor, prin jocul actorilor și, mai ales, prin demersul artistic pe care l-a inițiat Silviu Purcărete. Din punctul meu de vedere, spectacolul constituie, totodată, un act artistic și o cercetare. Inserțiile din teoria teatrală a lui Artaud transformă spațiul scenic într-o punte de legătură regizor-regizor, iar Silviu Purcărete face o sublimă demonstrație de toleranță. Sondarea universului teoretic și al celui biografic al dramaturgului de care a ales să se apropie, fără a-i ,,comenta” personalitatea creatoare lansează un exercițiu de acceptare profundă, de reconstituire, într-un proces aproape mistic, ca atunci când restauratorii șterg cu atenție milimetrică praful de pe icoanele vechi. Apoi le redau culorile, frumusețea…

Ada Lupu – Beatrice Cenci în spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.

3 amintiri frumoase de la repetiţiile pentru spectacolul nominalizat

Îmi amintesc cu drag dialogurile savuroase dintre Silviu Purcărete și Dragoș Buhagiar, felul în care păreau a-și anticipa reciproc gândurile, pasiunea fabuloasă cu care Vasile Șirli coordona repetițiile muzicale, spiritul lor tânăr și neobosit, îmi amintesc momentele în care Silviu Purcărete înregistra în cabina de sunet vocea pentru personajul Bufonul sau când picta chipul aceluiași personaj, interpretat gestual de colega mea, Mălina Lazăr. Eu fotografiam (pe ascuns) ca să-i trimit Mălinei imaginile pe care știam că le va arhiva nu doar în memoria telefonului, ci și în aceea a întâlnirilor importante din viața ei. Îmi amintesc perioada ,,de laborator” în care făceam tot felul de exerciții de improvizație, căutam, iar în aer plutea densitatea invizibilă a unui timp unic, irepetabil. Îmi amintesc unitatea care se instalase în cadrul trupei noastre, nebunia frumoasă care ne alimenta, repetițiile muzicale cu Diana Roman, efervescența echipei tehnice, generozitatea de care m-am bucurat din partea tururor celor implicați în spectacol.

3 challenge-uri principale la care am fost supusă prin prisma lucrului la acest spectacol

Cea mai mare provocare a fost asimilarea felului de a rosti, unul asemănător teatrului radiofonic, fără a avea senzația vreunei superficialități. A trebuit să mă pun în armonie cu fondul, pentru a putea spulbera barierele pe care le-ar fi putut instala forma. Asumarea deplină a convenției, până în punctul în care am ajuns s-o percep drept ,,noua mea normalitate” a necesitat un parcurs psihologic destul de complex. De asemenea, înțelegerea simbolurilor, pentru a putea percepe efectele reale ale unor acțiuni a constituit o provocare interesantă. 

See Also

EXCLUSIV | VISUL – De vorbă cu Cătălin Saizescu : „Pe lângă faptul că povestea „Visului” este inspirată din realitate, ea conține o supratemă legată de puterea artei de a schimba omul.”

3 reacţii la care mă aştept de la mine dacă voi fi declarată câştigătoare

Nu am așteptări de la mine, am învățat să nu le mai am. Dacă va fi să fie, cu siguranță voi mulțumi. Tuturor celor cărora vreau să le mulțumesc. Dacă nu va fi să fie, voi continua să le mulțumesc în gând, așa cum deja o fac.

3 dorinţe personale pe care le am de la Gala Uniter

Mi-aș dori să simțim bucuria, nu competiția. Să fim împreună, să fie o sărbătoare. E despre ce suntem, nu despre ce (premii) avem.

3 mesaje către : mine, nominalizata/ juriu/ public

Mie: Mă bucur! 

Juriului: Mulțumesc!

Publicului: Mulțumesc!