BRĂILA ÎN FESTIVAL DE TEATRU | ANDREEA TĂNASE : „Spectacolul #nueu reprezintă pentru mine, atât din punct de vedere uman, cât si artistic, o lecție de curaj.”

Luni, 25 septembrie, cu începere de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Maria Filotti Brăila, within Festivalului Internațional de Teatru, Teatrul Tony Bulandra Tîrgoviște prezintă monodrama de tip one woman show #nueu, cu distinsa Andreea Tănase în rol principal și unic.

#nuEu este un spectacol de teatru performativ despre o femeie aflată în izolare care încearcă să-și recupereze viața confruntându-se cu propriul trecut. O femeie care își reconstituie viața într-un jurnal live, încercând să-și redobândească propria feminitate. O femeie care își descoperă vocea, un șuvoi de cuvinte, de trăiri, într-un amestec de sens și non-sens. Spectacolul este un puzzle, frânturi de povești, fragmente de viață care încearcă să se recompună.

Tickets can be purchased from here.

Bună ziua, Andreea, şi bun găsit în cadrul Daily Magazine! În curând ne vom bucura de prezenţa ta artistică, în cadrul Festivalului de Teatru de la Brăila, cu monodrama #NUEU, de la Teatrul “Tony Bulandra” – Târgovişte. Spune-mi ce înseamnă pentru tine ca actriţă, şi ca om, acest spectacol şi cât de actual este mesajul său în spaţiul contemporan de azi?

Cred că acest spectacol reprezintă pentru mine, atât din punct de vedere uman, cât și artistic, o lecție de curaj. Este un spectacol care s-a conturat în timp. Exista o intenție de a face ceva, de a explora anumite zone artistice, dar nu aveam o direcție clară. Nu aveam nici curajul. Monodrama e un tip de spectacol foarte special si cred că mai este și foarte personal și că ar trebui să spună ceva despre tine ca actor, să reflecte ceva din esența ta artistică, ori asta e ceva ce ține de multe ori, de o identitate care se formează în timp. La fel, de foarte multe ori simți că ai ceva de spus, dar nu întotdeauna ai șansa să ajungi la acea întâlnire artistică care să-ți ofere posibilitatea de a spune.

Cred că pandemia ne-a ajutat din multe puncte de vedere atât pe mine, cât si pe Casandra Topologeanu. Ne-a oferit, în primul rând, un imbold visceral de a crea, pentru că fuseserăm ținute departe de meseria noastră o bună perioadă de timp, si pe deasupra, ne-a dat și mult conținut pe care l-am integrat în spectacol. Eu am scris un fel de jurnal pentru un proiect fotografic, făceam fotografii și scriam despre lucrurile pe care le simțeam în condiții de separare socială și el și-a găsit un loc foarte bun în spectacol pentru că textul lui Beckett ne-a dus în direcția asta și ne-a propus tema izolării. A mai fost și textul pe care l-am scris împreună, în repetiții. plecând de la temele propuse în textul originar, text cu care ne-am luptat pentru a ajunge la o formă dramatică și spectaculară pentru că el, în sine, nu oferă prea multă structură situațională. Din acest punct de vedere, mesajul spectacolului este actual. Vorbește despre o realitate despre care nu ai nicio garanție, care se poate reîntoarce  oricând sub alte chipuri politice și sociale.

Este, de asemenea, un spectacol care are mai multe straturi, credem noi, relevante, cu care spectatorii se pot identifica: a trăi în realitatea alternativă a social-media, sănătatea mentală, abuzul și pierderea feminității, credința în Dumnezeu.

 Cum percepi fenomenul festivalurilor de teatru în România, ce beneficii reale aduc în industrie?

Cred că există un fenomen din ce în ce mai puternic al festivalurilor de teatru în România, în primul rând, pentru că aproape în fiecare oraș în care există un teatru, există și un festival.  Si asta este benefic mai întâi, pentru publicul de acolo, pentru că are șansa de a vedea spectacole diferite și într-un sens, de a fi conectat la ceea ce se întâmplă pe plan artistic în România și nu numai, dar aici intervine și responsabilitatea celui care curatoriază, adică aceea de a oferi publicului spectacole de calitate.

Și pentru artiști sunt foarte importante întâlnirile cu tipuri diferite de public. Festivalurile au o atmosferă specială, toți oamenii par a fi conectați la o energie comună, la un schimb foarte generos de umanitate între ei. În același timp, ca artist, cred că-ți oferă și șansa asta de a vedea felul în care se face transferul ăsta de conținut artistic, pentru că fiecare oraș are publicul său.

Ceea ce simt vizavi de acest fenomen este că ar trebui să fie mult mai deschis către artiștii care nu au, poate, șansa de a fi văzuți, sau șansa de a fi susținuți, într-un fel sau altul. Aș aprecia dacă mai multe festivaluri ar avea de exemplu, open-calluri, astfel încât să ofere posibilitatea mai multor oameni să aplice.

Ce ai auzit frumos despre Brăila şi teatrul său şi ti-ar plăcea să (re) descoperi o dată cu acest festival?

Mă bucură nespus de tare șansa de a participa la acest festival și de a juca pentru prima oară, aici, pentru că Teatrul din Braila mi-a insuflat o mare parte din dorința de a face teatru. Pot să zic chiar că mi-a educat gustul pentru teatru de calitate. În liceu luam maxi-taxi-ul din Galați și veneam la spectacole. Mi-aduc aminte că veneau foarte mulți tineri, liceeni.

Ce mi-ar plăcea să redescopăr aici ar fi acele senzații de libertate, de bucurie, pe care le aveam de fiecare dată când plecam din oraș. Era un lucru mare să începi să pleci de acasă, o chestiune de independență, în fața ta se deschidea un orizont plin de posibilități. Mi-aduc aminte maxi-taxi-ul ticsit de oameni de diverse categorii sociale, cu genți, cu papornițe, și frica ce te încolțea seara când socoteai pe ceas cât timp mai ai până la ultima mașină, independentă si condiționată în același timp, făcând lucrurile astea pe muchie de cuțit, cum ar fi venitul la teatru în alt oraș, care părea pe cât de inocent, pe atât de primejdios, și-mi aduc aminte și de aerul fresh, de seva tânără si revoltată a tinerilor punk și rock din Brăila, așa cum eram și noi pe atunci, răzvrătiți, antisistem, în căutare de modele care să ne definească.

Care sunt elementele despre care consideri că asigură trăinicia spectacolului #NUEU, dincolo de vremuri?

Cred că dincolo de vremuri și tendințe, spectacolul dăinuie prin temele pe care Beckett le propune. Ca orice mare dramaturg, cred că subiectele pe care le-a atins vor fi întotdeauna de actualitate, tocmai pentru că sunt realități existențiale care ne privesc pe toți. Și mai cred că discursul regizoarei Casandra Topologeanu în privința abuzului asupra femeilor, care, deși poate părea o tendință, este o necesitate pentru fiecare femeie, pentru a nu se simți singură, pentru a se simți văzută și auzită, într-un fel sau altul.

 Foto din spectacolul #nueu – regizoare Casandra Topologeanu, Teatrul Tony Bulandra Tîrgoviște

See Also

Grupul Editorial TREI vă așteaptă la Târgul de Carte GAUDEAMUS 2023

 Ce ai învăţat din întâlnirea cu regizoarea spectacolului, Casandra Topologeanu?

Ar trebui să menționez că întâlnirea cu Casandra Topologeanu a avut prima oară loc acum zece ani în curtea Unatc-ului, ea fiind pe atunci o tipă cu păr verde în cap care întârziase la admitere din cauza CFR-ului, o tipă care vorbea foarte mult cu toți necunoscuții de parcă erau vecinii ei. Eu eram o tipă dark, retrasă, care voia să iasă în evidență prin stilul vestimentar baroc-vintage cu picățele rock. Practic, întâlnirea noastră la lucru s-a petrecut pe acest fond de  familiaritate care ne-a ajutat foarte tare în proces și ne-a dat libertate fiecăreia de a propune lucruri în repetiții. Din această întâlnire, cred că cel mai tare învăț faptul de a avea curaj. Si asta datorită Casandrei. La fel, de fiecare dată când mă îndoiesc, Casandra e acolo și mă ajută să cred în valoarea muncii noastre.

Ce ai împrumutat/ ce ai dăruit personajului tău din spectacol?

Nu știu unde se situează exact granița dintre tine si personaj. Cât e al tău și cât e al personajului. Cred că personajul este o ușă către niște lumi interioare ale tale. Este un schimb comun, intuitiv, nu-mi dau seama cât poate fi definit.

Principalul motiv pentru care ai cumpăra bilet la acest spectacol şi cu ce ti-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionare?

Îndrăznesc să spun că este un spectacol de la care nu știi la ce să te aștepți. Fiecare moment din spectacol este surprinzător. Totul este dinamic, vizual, interactiv, nu iți dă răgazul să te plictisești.

Mi-aș dori ca publicul să se întrebe după spectacol “ce-a fost asta?” și undeva, în interior, niște mecanisme să se fi pornit la drum, spre suprafață.