BRĂILA ÎN FESTIVAL DE TEATRU | DENISA BLAG : „Puțini mai avem curajul să ne exprimăm gândurile și sentimentele, dar tânjim după emoții reale, intense.”

Vineri, 29 septembrie, cu începere de la ora 18the Sala Mare a Teatrului Maria Filotti, Teatrul Municipal Baia Mare prezintă spectacolul Delfini. O poveste profund umană ce prezintă drama unei familii cu un copil autist, situație care atrage după sine un întreg eșafodaj al luptei pentru a fi  înțeles de către cei din jur. Rescrierea regizoarei Adina Lazăr, inspirată din viața personală, scenariul s a construit pe osatura piesei “Singurătatea pietrelor” de Flavius Lucăcel. Spectacolul are o stranietate acvatică, deschizând o ușă tainică prin care pătrundem în lumea singulară a persoanelor neurodivergente, pentru care viața e dincolo de percepțiile obișnuite

Invitata de azi din cadrul interviurilor dedicate Festivalului de Teatru de la Brăila is Denisa Blag, pe care o vom urmări și admira în rolul surorii lui Sandy, copilul autist. Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționate de here.

Bună ziua, Denisa, şi bun găsit în cadrul Daily Magazine! În curând ne vom bucura de prezenţa ta
artistică, în cadrul Festivalului de Teatru de la Brăila, cu spectacolul Delfini, de la Teatrul Municipal Baia Mare. Spune-mi ce înseamnă pentru tine ca actriţă, şi ca om, acest spectacol şi cât de actual este mesajul său în spaţiul contemporan de azi?

Salut! Eu deja mă bucur de această prezență. De Brăila mă leagă amintiri frumoase dintr-o perioadă și mai frumoasă a vieții mele așa că sunt entuziasmată de această reîntâlnire. Pentru mine, ca om, acest spectacol a fost ca un duș rece, unul care m-a trezit. Nu m-am gândit niciodată cum ar fi dacă aș avea în familie un caz de autism. Cred că prea puțini oameni o fac. Ca să înțelegem o situație trebuie să medităm puțin la ea și ca să înțelegem niște oameni trebuie să încercăm să ne punem în locul lor. Poate nu am înțeles pe deplin greutatea unei asemenea responsabilități, dar cel puțin am învățat să privesc cu alți ochi și să nu judec, să-i apreciez, să-i respect și să-i iubesc pe cei diferiți. Este absolut necesar spectacolul tocmai din acest motiv. Este dur, dar schimbă ceva în modul în care îi privim pe cei din jurul nostru. Este actual pentru că acum judecăm (mai mult ca niciodată) fără să știm ce anume judecăm de fapt. Câți dintre noi cunoaștem problemele reale cu care se luptă cel de lângă noi? Mi-e frică să mă gândesc la asta.

Cum percepi fenomenul festivalurilor de teatru în România, ce beneficii reale aduc în industrie?

Beneficiile reale sunt îndreptate spre spectatori. Actorii vin, joacă și pleacă. De multe ori sunt prea obosiți după un drum lung pentru a mai arunca un ochi la ce au lucrat colegii de breaslă. Pentru mine, spectacolul nu se termină când ies din sală sau de pe scenă și din cauza asta foarte rar îmi permit să văd un spectacol înainte de a juca. Uneori duc cu mine zile, poate chiar săptămâni atmosfera unui spectacol. Mă bucur, în schimb, când suntem noi gazde, când e și la noi sărbătoare, în timpul Festivalului Atelier.

Ce ai auzit frumos despre Brăila şi teatrul său şi ți-ar plăcea să (re) descoperi o dată cu acest festival?

Am mai fost în Brăila în 2011, la Concursul Național de Artă Teatrală. Eram în clasa a XI-a și am amintiri minunate din perioada aia. Țin minte că m-am simțit foarte bine în teatru, l-am simțit foarte primitor. Îmi place să mă întorc într-un loc în care nu am fost de foarte mult. Îmi amintesc cum am ajuns unde sunt acum, de ce fac ceea ce fac. Găsesc putere, speranță și energie să merg mai departe.

Care sunt elementele despre care consideri că asigură trăinicia spectacolului, dincolo de vremuri?

Emoție, adevăr și profunzime. Tema, povestea e doar un pretext. Emoția ajunge la noi. Trăim într-o lume din ce în ce mai superficială. Puțini mai avem curajul să ne exprimăm gândurile și sentimentele, dar tânjim după emoții reale, intense. Avem nevoie de ele. Avem nevoie să râdem, să plângem și societatea nu prea ne mai permite asta. Undeva trebuie să o facem, așa că o facem la teatru. Poate o să rămână singurul loc în care o să ne permitem să fie reali.

Ce ai învăţat din întâlnirea cu regizoarea spectacolului, Adina Lazăr, şi de la partenerii tăi de scenă?

Adina îți oferă un context în care să te simți în siguranță, în care poți să greșești. Ce învăț de la ea cu fiecare întâlnire e că un om poate să înflorească dacă este încurajat și apreciat și pentru asta o iubesc. Cât despre spectacol, este primul spectacol în care joc și în care unul dintre personaje este jucat de doi actori, prin rotație. Știam că suntem energie, știam că suntem diferiți, dar acum m-am lovit cu capul de aceste teorii care pentru unii sunt doar aberații. Pot să spun că sunt două spectacole diferite, două experiențe diferite. Cred că toată lumea o simte. Nu zic că e mai bine sau mai rău, e diferit. E ciudat să ai un spectacol, dar de fapt să ai două. Nu știu dacă toată lumea simte la fel, nu știu dacă și la spectator ajunge la fel, dar tind să cred că da. O dată cu acest spectacol a trebuit să învăț sau, mai corect spus, trebuie să învăț să îmi păstrez traseul, dar să rămân vie și adevărată în același timp. Toți trebuie să ne adaptăm unei noi frecvențe la fiecare spectacol.

See Also

Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Eugenia Șerban, Bogdan Medvedi în „Omul fără linia vieții”, filmul care relatează spectaculoasa poveste de viață a inventatorului român Ionel Sporea

Foto din spectacolul Delfini – regia Adina Lazăr

Ce ai împrumutat/ ce ai dăruit personajului tău din spectacol?

Când lucrez mă împrumut toată, când lucrez nu-mi aparțin. Știu că sună așa exagerat, dar așa e. Îmi place să mă arunc cu totul și să nu îmi pun piedici. Îmi place tare mult procesul și încerc să nu mă gândesc prea mult la rezultat. Îmi place să mă las purtată și să văd ce aduce la suprafață fiecare personaj, să zic: Aha, oare de când purtam asta cu mine? Sau Hm, nu știam că am păstrat și asta. Toate experiențele mele sunt păstrate undeva și ies cu fiecare împrumut pe care îl face un personaj sau altul. E o etapă, bineînțeles și trebuie să te simți în siguranță și trebuie să ai timp să poți face asta și să fie acolo cineva în care să ai încredere, care să îți ghideze pașii.

Principalul motiv pentru care ai cumpăra bilet la acest spectacol şi cu ce ti-ar plăcea să rămână spectatorul după vizionare? Cât de umani consideri că mai suntem în societatea de azi?

DELFINI este un spectacol care trebuie văzut pentru că ne oferă șansa să pătrundem „în bucătăria” unei familii care are o situație dificilă, să vedem cum se simt acei oameni, să simțim și noi ce simt ei și apoi să încercăm să îi înțelegem, să îi apreciem mai mult și să îi judecăm mai puțin. Umani? Încă suntem, dar mai uităm din când în când… Ne luăm cu altele. Teatrul ne mai amintește să fim. DELFINI o face.