De vorbă cu puștiul minune din Atlasul Universului, Matei Donciu : “Mi-aș dori mult să vadă „Atlasul Universului” cât mai mulți copii și să înțeleagă mesajul filmului.”
A cucerit deja juriile marilor festivaluri internaționale și a adus pe marele ecran o combinație rară de inocență, curaj și expresivitate. La doar zece ani, tânărul actor Matei Donciu (interpretul personajului Filip din lungmetrajul Atlasul Universului, regizat de Paul Negoescu) demonstrează un talent natural fascinant. În film, o greșeală aparent banală — cumpărarea a doi pantofi pentru același picior — devine premisa unei aventuri memorabile despre prietenie și descoperire de sine.
În interviul de mai jos, stăm de vorbă cu tânărul actor despre experiența de pe platourile de filmare, provocările de a purta pe umeri un rol principal și modul în care această călătorie cinematografică i-a schimbat propria perspectivă asupra lumii.
Despre rol și experiența din Atlasul Universului
- Despre personaj:
Matei, cum ai descrie personajul tău din „Atlasul Universului” cuiva care nu a văzut încă proiectul? Ce simți că ai în comun cu el?
Filip din „Atlasul Universului” este un băiat sensibil și curios care pornește într-o călătorie neașteptată prin care descoperă curajul, își face prieteni și începe să aibă încredere în sine.
Curajul nu cred că-l avem în comun. Și aici m-a inspirat foarte mult Filip. Dar avem în comun iubirea pentru animale și pentru sport.
2. Descoperirea lumii filmului/teatrului:
Titlul sună fascinant și misterios. Care a fost cea mai mare sau cea mai spectaculoasă descoperire pe care ai făcut-o tu pe platourile de filmare / pe scenă?
Am fost fascinat, în primul rând, de câți oameni este nevoie să faci un film și un astfel de proiect ca „Atlasul Universului”.
La teatru, am descoperit că nu e vorba doar de cum joci tu, ci și de colegi, de scenă, de lumini.
De fapt și la teatru și la film am învățat că sunt mai multe departamente și compartimente și toate importante, costume, tehnicieni, asistenți, lumină și altele.
La amândouă e bine să știi replicile din timp pentru că dacă le înveți chiar în ziua aia poți să te bâlbâi și poate să nu iasă bine.
La teatru trebuie să joci mai mult, într-un fel, și la actorie de film trebuie să fii cât mai natural. Sau cel puțin așa mi se pare.
3. Pregătirea rolului:
Cum te-ai pregătit pentru acest rol principal? Ai avut vreun truc special sau vreun exercițiu preferat care te-a ajutat să intri în pielea personajului?
Am studiat foarte mult textul și m-am gândit cum să joc și cum să fac. După aceea m-a ajutat mult regizorul, Paul, care mi-a explicat cum să fac în fiecare situație.
Mi-a spus să fiu natural, să nu mă gândesc prea mult la cum să joc, ci să mă gândesc ce aș face dacă aș fi eu în locul lui Filip și cum aș reacționa eu. Asta m-a ajutat.
N-am niciun truc, pur și simplu nu mă gândesc la nimic altceva decât la ce trebuie să fac atunci când se dă ACȚIUNE, joc și iese bine.
Despre viața din culise și provocări
4. Amintiri de la filmări:
Dacă ar fi să alegi un singur moment din timpul filmărilor/repetițiilor care te-a făcut să râzi cel mai tare sau care ți-a rămas cel mai drag, care ar fi acela?
Am o întâmplare amuzantă de la filmări, cu prietenul meu Radu Stancu. Jucam fotbal, repetam penalty-uri, și când am nimerit bara, s-a prăbușit poarta cu totul. Ne-a fost frică că o să certe cei de acolo de la props, dar din fericire nu mai era nevoie de poartă în nicio secvență și oricum nu a fost nicio problemă, așa cum ne temeam noi.
Cel mai distractiv a fost să filmez secvența cu bicicleta, în care noi (eu și Marin Grigore, tatăl meu din film) trebuie să vorbim. Bicicleta era de fapt pe o platformă, trasă de o mașină, iar când nu filmam eu stăteam în picioare și mi-a plăcut mult asta, era foarte tare, eram prins cu tot felul de lucruri, a fost foarte amuzant.
În rest, am mai jucat fotbal în unele pauze, când puteam. Fiindcă eu nu prea aveam voie să joc fotbal, pe set, în costum, ca să nu mă lovesc sau să mă murdăresc. E o scenă în film cu mai mulți copii care joacă fotbal și eu stau pe margine. Acolo nu am jucat fotbal cu ei, dar a fost frumos.
La scena la care trebuia să-mi fie frică în pădure, mie nu-mi era frică, pentru că știam ce urma să se întâmple, din scenariu. Așa că îmi venea să râd și am râs…. În film nu se vede, fiindcă m-au filmat când eram cu spatele. Dar când trebuia să țip și să fug „am intrat în personaj” imediat.
Pe platou ne-am jucat mult cu mingea, am făcut scheme, și am jucat multe jocuri cu cărți. Am învățat de la Răzvan Marinescu, acting coach-ul nostru, trucuri de magie. Prima dată n-am înțeles nimic. Apoi am învățat de la el primul truc și îl arătam la toată lumea. Ne-am distrat mult la acest film.
Pe lângă câinele Ricky, cu care m-am împrietenit, am filmat și cu un măgar. Nimic n-a fost dificil, măgarul era cuminte, nu m-am speriat.
A fost foarte frumos să filmez cu animale. Și a fost foarte frumos să filmez cu alți copii și să ne jucăm împreună, să dansăm în pauze, să vorbim, să ne împrietenim.
CC: Sabina Costinel
5. Dificultăți și învățăminte:
Care a fost cea mai grea scenă de jucat și cum ai trecut peste emoții sau peste oboseală?
N-a fost nimic greu. A spus un copil la o vizionare că s-a speriat când a văzut craniile din pădure, în scena în care Filip trece pe acolo și se sperie și el. Și eu m-am speriat la început când le-am văzut, că nu știam de ce sunt acolo. Dar apoi am înțeles că eu nu trebuie să fac nimic cu ele, sunt acolo ca în orice pădure, e ceva normal și natural, de fapt, și n-am avut nicio problemă să filmez acea secvență.
Doar la scena la care trebuia să plâng a fost puțin greu, pentru că nu îmi venea deloc să fac asta. Nu vreau să dau spoiler. I se întâmplă ceva lui Filip, ceva ce nu se aștepta, și îi vine să plângă, dar nu vrea ca cei din jur să vadă că face asta și încearcă să ascundă puțin. Până la urmă, chiar dacă am forțat un pic acolo, a ieșit natural.
6. Lucrul cu echipa:
Cum a fost să lucrezi cu regizorul și cu ceilalți actori mai mari? Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la ei?
A fost foarte bine să lucrez cu Paul, Ana, cu toți actorii, au fost drăguți, am glumit cu ei. Mi-au dat multe sfaturi despre cum să joc și în rest ne-am distrat, a fost foarte bine.
Andreea Grămoșteanu este o actriță foarte drăguță și foarte bună care m-a ajutat mult la scena cu ea. Și Marin Grigore este un actor foarte bun, am învățat multe de el. Sunt actori mari și sper să ajung și eu ca ei.
Atunci când ai un actor foarte bun lângă tine, joci și tu mai bine. Le mulțumesc.
Echilibrul între actorie și copilărie
7. Școală și hobby-uri:
Oamenii te numesc un „copil minune” al actoriei. Cum reușești să îmbini filmările și repetițiile cu școala, temele și timpul tău liber cu prietenii?
La „Atlasul Universului” am filmat în vacanța de vară, nu am fost stresat de școală.
Reușesc să îmbin școala și teatrul chiar dacă e greu uneori. Nu mi s-a întâmplat până acum să simt că se suprapun foarte mult. Nici următoarele filmări nu au fost complicate ca program. Eu abia aștept să fiu pe platou.
În rest îmi place să joc fotbal, baschet, să petrec timp cu familia și să merg în parc cu prietenii.
8. Pasii spre actorie:
Când ți-ai dat seama prima dată că îți dorești să fii pe scenă / în fața camerei? A existat un moment anume care te-a făcut să spui: „Asta vreau să fac!”?
Sora mea făcea actorie, mi-a plăcut foarte mult ce face și am vrut și eu să văd cum este și mi-a plăcut și mie foarte mult la cursurile de actorie de la grupa Cosmos de aici, din București.
9. Privind spre viitor
Roluri de vis:
Dacă ai putea alege orice univers imaginabil sau orice personaj din cărți sau filme pentru următorul tău proiect, ce ți-ar plăcea cel mai mult să joci?
Este un serial foarte tare pe Netflix care se cheamă „Adolescence” și mi se pare foarte impresionant rolul lui Owen Cooper si ce face el, mi-ar plăcea să joc un personaj ca acesta, aș vrea să văd cum ar fi să fac ceva așa de greu într-un serial important.
În rest, cred că fiecare băiat cred că ar vrea să ajungă să joace Spider-Man, pentru că e un rol special, foarte greu de făcut, dar amuzant, distractiv la filmări, să zbori pe acolo și să faci tot ce face el.
10. Mesaj pentru public:
Ce ți-ai dori cel mai mult ca spectatorii (și în special copiii de vârsta ta) să simtă sau să înțeleagă după ce urmăresc „Atlasul Universului”?
Mi-aș dori mult să vadă „Atlasul Universului” cât mai mulți copii și să înțeleagă mesajul filmului. Am încredere că vor înțelege asta. Deși uneori mi-e frică că unii poate nu vor înțelege filmul dacă nu răbdare.
Pentru mine, mesajul filmului este că un copil singur se poate înțelege cu mulți oameni foarte diferiți, cu animale, cu copii care vorbesc alte limbi pe care nu le cunoaște, cu persoane cu handicap și în general cu oricine. Și că poate avea curaj și încredere în el și în drumul lui.
CC Photo cover : Razvan Marinescu
What's Your Reaction?
